„Conducătorul statului” si călugarul

Cineva a scris pe Facebook: „Nu îmi place Băsescu, dar faptul că l-a avut duhovnic pe părintele Serafim Man îi spală multe păcate” și apoi semnalează un articol în oficiosul EvZ.ro, intitulat „Cum a plâns Traian Băsescu la căpătâiul celui ce i-a prezis ca va fi președinte”.

N-am avut treabă și m-am uitat peste articol. Inițial, m-am amuzat cu noua limbă de lemn, folosită de noua propagandă de partid și de stat. Zic nouă, comparativ cu clasica propagandă comunistă. Deci, EvZ.ro, prin intermediul tastaturii împunse cu degetul de domnul Bogdan Eduard, zice: „Traian Băsescu împreună cu soția sa s-au așezat la rând și au făcut ce fac oamenii obișnuiți la căpătâiul unui mort: i-au sărutat mâna răposatului”. Trecând peste formularea de tip teză la română de nota cinci în clasa a cincea, cum era cea care descria întâmplările din schița Vizita de Caragiale, cu Ionel Popescu, care cu o mână bătea toba iar cu cealaltă sufla din goarnă, și de gramatica de imigrant recent, folosite de autor și necorectate de editor, rămâne să ne minunăm de ceea ce fac oamenii obișnuiți la mort.

Mai încolo, aflăm că, totuși, domnul Băsescu nu s-a comportat exact ca un om obișnuit. Cel puțin două gesturi mai puțin obișnuite l-au individualizat. Unul a fost că a cerut să i se aloce două pagini în cartea de condoleanțe, pe care le va completa altădată, când va avea mai mult timp și inspirație, ceea ce este cam neobișnuit. Adică, nu este chiar normal să te duci la mort și să zici că vei scrie altădată condoleanțele pentru care ai venit. Ca să nu mai vorbim că nu toată lumea are asemenea pretenții, cum ar fi să i se rezerve spațiu publicistic, și să îi mai și fie satisfăcute acele pretenții, cu supușenie.

Al doilea gest neobișnuit a fost cel de bocitoare. Trebuie să recunoașteți că de aceea s-au inventat bocitoarele, ca să se deosebească de restul mulțimii adunate la mort. Domnul Băsescu a mângâiat mâinile mortului minute în șir, ne explică reporterul de la fața locului. Iar domnul Băsescu detaliază ce a fost cu acel mângâiat: „Am venit... Din păcate, am ajuns prea târziu. M-am dus şi i-am mângâiat mâinile, pentru că prea erau reci... Am vrut să-i dau din căldura mea. Mi-aş fi dorit să învie, să-l mai văd o dată...” Dacă domnul Băsescu ar fi fost un om obișnuit, în sensul de om de rând, am fi fost chiar emoționați de rolul de bocitoare asumat de domnia sa, în condițiile în care, în tradiția aborigenă românească, acest rol este cel mai adesea alocat doamnelor. Dar domnul Băsescu nu este om de rând, nici măcar la căpătiul răposatului părinte duhovnic, chiar dacă suntem noi obișnuiți cu extravaganțele plângăcioase ale domniei sale.

Înaintând cu greu în textul inept al articolului-relatare-propagandistică de la mort, tocmai când ajunsesem la concluzia că vai de noi, românii, fiindcă uite ce „șeful statului” este cel de care avem noi parte, să bocească el precum o muiere, am aflat una și mai trăznită:

„La sfârşitul lui noiembrie 2012, înainte de a pleca spre Bruxelles, la Consiliul European, unde trebuia să aibă loc prima rundă de negocieri pe baza bugetului european, şi unde se stabilea implicit şi câţi bani trebuia să primească România, Traian Băsescu a dat un telefon la mănăstire şi a cerut obştii de călugări să facă rugăciuni pentru că ‚la Bruxelles se ia o decizie de care depinde soarta României în următorii 20 de ani’.”

Astfel, după ce toată propaganda băsistă a prezentat rezultatul negocierilor bugetului european ca pe o victorie personală a domnului Băsescu Traian, în condițiile în care acesta a „obținut” cu 9 miliarde de euro mai puțin decât voia Europa să îi dea și a situat cetățeanul român, din nou, pe ultimul loc la volumul de fonduri pe capul său, respectiv la jumătate din cât primesc ungurii sau cehii, vine EvZ.ro și ne spune care ar putea fi secretul victoriei băsiste: a telefonat la mânăstire și a dat ordin să se facă rugi.

Sau, dacă nu este vorba despre un secret, atunci, cu siguranță este vorba despre o strategie secretă de negociere, în care asul din mânecă este tocmai călugărul român.

Post scriptum:
La cererea ascultătorilor, textul romanței este următorul:

Călugărul din vechiul schit

O zi la el m-a găzduit

Și de-ale lumii mi-a vorbit

Și de amor și de iubit

A doua zi l-am întrebat

Ce dor nebun l-a îndemnat

Să-și ducă viața-ntre sihaștri

El mi-a răspuns: doi ochi albaștri

Călugărul din vechiul schit

De-același dor a-nebunit

Iar dintre-ai lui prieteni buni

L-au dus la casa de nebuni

L-am regăsit, l-am întrebat

Printre nebuni ce-a căutat

Eu îl știam printre sihaștri

El mi-a răspuns: doi ochi albaștri

Călugărul din vechiul schit

De-același dor a și murit
Iar la mormânt, printre sihaștri
Plângeau amar doi ochi albaștri