Aceasta este o știre de
ultimă oră: domnul Oprea Gabriel nu va fi reevaluat. Cel care a dat această
știre este domnul Ponta Victor, premierul nostru. De obicei, nu iau drept știre
ceea ce zice unul sau altul în spațiul public sau chiar în spațiul guvernamental,
pentru că respectivii emitenți nu prea mai au credibilitate, oricine ar fi ei,
de la președintele României în jos. Doar ceea ce fac ei poate constitui o știre pentru mine. De data asta, însă, îl cred pe domnul Ponta
că va face tot ceea ce îi stă în putință pentru ca domnul Oprea să nu mai fie
reevaluat, deși îi stătea bine așa, cu o reevaluare la fiecare unu sau doi ani.
De fapt, știrea nu este despre
domnul Oprea nominal, ci despre pensiile foste pensii militare de stat.
Transmisă de Mediafax, marți, la ora 12.56, sub semnătura lui Thomas Dinca,
știrea sună așa: "Vreau să închidem situaţia
asta cu pensiile şi vreau să audă toată lumea de la mine: nu se recalculează
pensii. Există, la momentul la care s-a aplicat Legea privind pensiile în
special în zona militară – dar nu doar la zona militară, ci şi la celelalte pensii
speciale – au existat probleme în modul de calculare. Dacă există ceva la
Parchet, trebuie să ştim, să vedem dacă este cineva vinovat şi va fi tras la
răspundere – vorbesc de cei care au calculat, că nu miniştrii calculează, nici
fostul, nici actualul ministru nu calculează pensii, ci cei care au în
atribuţii legale. Dacă vine Curtea de Conturi şi spune că ceva s-a
calculat greşit, sau Avocatul Poporului, trebuie să tratăm foarte serios
problema. O să vedem care sunt constatările autorităţilor în drept şi, după
aceea, vom lua decizii", a spus
Ponta, în şedinţa de guvern.”
De ce ar fi fost nevoie ca lumea să audă de la el, de la
domnul Ponta, că nu se recalculează pensii? Ar fi câteva răspunsuri posibile,
care nu se exclud reciproc.
Unul ar fi că, la fel ca în multe alte dăți, domnul Ponta
este obligat să revină asupra a ceea ce au zis miniștri săi peste weekend și să
schimbe complet sensul spuselor ministeriale. De data aceasta, ar fi vorba de
doamna ministru de la muncă și asigurările sociale, care ar fi spus că sunt
atât de multe erori în calculul pensiilor transformate din pensii speciale în
pensii de asigurări sociale, încât singura soluție de îndreptare a situației ar
fi prin recalcularea tuturor. Declarație cu care, evident, domnul Ponta nu este
de acord.
Alt motiv ar fi că domnul premier este depozitarul unor
informații privilegiate, care reflectă unele rațiuni superioare dar ascunse ale
mersului treburilor în stat și, pe baza lor ia domnia sa deciziile, însă fără
să le poată numi. Este vorba de motivația decizională consacrată în România
prin sintagma „lasă că știu eu mai bine!”
Deci, știe domnul Ponta ce știe când zice că nu se vor recalcula pensiile.
Explicațiile sunt de prisos, dar, asta nu îl împiedică pe domnia sa să
transmită „acest mesaj foarte, foarte,
foarte clar. Nu ne apucăm iarăși să răsturnăm tot sistemul...”
Unele guri rele mai vorbesc despre posibilul motiv generat de pericolul la
care ar putea fi expus domnul Oprea dacă se recalculează pensiile și s-ar putea
vedea cu ochiul liber, la modul comparativ, diferența dintre intenția legii și
rezultatele guvernării personale pe acest subiect. Numai că, din punct de vedere
politic și organizațional, deja sunt imens de multe dovezi publice că domnul
Oprea a folosit prilejul revizuirii pensiilor militare de stat în pensii de
asigurări sociale pentru a-și finanța propriul partid, prin cooptarea în
rândurile lui a celor cărora le-au crescut acele pensii, pe merit ori nu. Așa
că un studiu comparativ nu ar aduce nimic nou, ci doar ceva elemente de
probatoriu penal. Lucru mai dificil decât s-ar părea la prima vedere, pentru
că, se zice, domnul Oprea a condus acest proces de finanțare a partidului mai
mult din vorbe, care nu s-au păstrat decât în mintea și sufletul celor care
i-au îndeplinit ordinele. Indiferent de valoarea penală a probelor strânse
eventual prin recalculare, acestea nu au cum să aibă și vreo valoare politică
ori administrativă, în condițiile în care politica domnului Ponta este de a
menține în Guvernul său pe oricine „are probleme cu justiția”, până se
dumirește toată lumea dacă respectivul este vinovat definitiv. Cel puțin
deocamdată.
Mai rămâne să discutăm motivația dată de lupta pentru puterea politică. Cum
bine cunoașteți, domnul Băsescu are sub control toate „instituțiile” de forță
din stat, iar domnia sa nu uită și nu iartă. În eventualitatea în care
dezertarea trădătorului Oprea din tabăra domnului Băsescu, la scurtă vreme după
ce fusese reevaluat, a fost reală și nu doar o manevră de culise, prin care
domnul Băsescu și-a instalat omul de suflet în coasta primului ministru, ca să
aibă un oarece control și o oarece comandă asupra Executivului, ne putem
aștepta că domnul Băsescu a considerat că a sosit momentul să pună Procuratura
și pe acest domn Oprea. De unde, inițierea investigațiilor Direcției Naționale
Anticorupție din această Procuratură, pentru lămurirea aspectelor penale ale
revizuirii pensiilor militarilor.
După formularea utilizată de domnul premier în ședința de Guvern și citată
de Mediafax, mai că aș înclina către ultima variantă de motivație. Prea a decis
domnul Ponta să excludă orice alternativă în care investigația procurorilor ar
putea duce la domnul Oprea și la re-re-reevaluarea sa. Și prea l-a separat pe
acesta de cei ce, fără echivoc, i-au executat ordinele, fie ele și numai
verbale. Oricum, următoarele evoluții ale acestei situații ne vor aduce și
lămuririle necesare.
Până atunci, însă, trebuie să menționăm, cu regret, că zecile de mii de
pensionari militari de asistență socială sunt incluși în această poveste doar
în rolul de carne de tun. În ei vor trage și useliștii, și băsiștii, și
uneperiștii, și procurorii, și opinia publică ofticată de ce pensii nesimțite
au ei, și toată lumea. Ce este sigur, este că, undeva, prin toamnă, cei care
vor mai scăpa cu viață, vor avea pensiile pe care le merită, după caz,
indiferent de cine va câștiga războiul politic pentru puterea în România.
1. "Ce este sigur, este că, undeva, prin toamnă, cei care vor mai scăpa cu viață, vor avea pensiile pe care le merită, după caz, indiferent de cine va câștiga războiul politic pentru puterea în România". Cred ca e posibil daca de problema aceasta se va ocupa singurul politician roman in care mai am incredere - Klaus Johannis.
RăspundețiȘtergere2. Piesa Pompiliei Stoian mi-a produs profunde vibratii emotionale, mi-a redesteptat amintirile din vremea cand traiam, un adolescent roman intr-o Romanie normala, in care, in viziunea mea de elev toate aveau un sens, in care stiam ca daca dau voi primi. Din pacate am ajuns in zilele in care dau si mi se mai ia pe de-asupra.
3. In alta ordine de idei poate ca o aud si prietenii nostrii care ne-au intors spatele pentru cativa gologani si ii pupa picioarele lui goprea.
Este remarcabil că mai există un politician în care cineva să mai abiă încredere! Fără să încerc să zdruncin această încredere, trebuie să știm că, deocamdată, domnul Johannis este doar un foarte bun edil. Mai departe, rămâne să vedem...
Ștergere