Premierul Ponta nu stă degeaba ci decide

În ultima parte a săptămânii trecute, am văzut pe ecranul televizorului doi politicieni tineri români, declarați de orientare socialistă, care au spus, în esență, același lucru, și anume că ei sunt infailibili în gândire și acțiune pentru că se află în funcțiile în care se află. Nu știu câtă cultură generală au domniile lor, dar argumentația asta, că ei știu mai bine pentru că sunt pe funcția cutare are un precedent în epoca imperială timpurie a Romei Antice, când tânărul împărat Caligula și-a instalat calul în funcția de senator, animalul primind astfel, instantaneu și automat, toate calitățile necesare îndeplinirii funcției, inclusiv cele de gândire critică și de decizie rațională.

Sau, cine știe, poate că respectivul armăsar a rămas și ca senator roman cu aceleași calități cabaline pe care le-a avut și înainte de numire, inclusiv cele de inteligență modestă și lipsă de măiestrie în luarea deciziilor, numai că împăratul, în imensa lui putere, a decis că un cal poate dobândi calități umane superioare așa cum își dobândește numele. Pentru că, nu întâmplător, cabalina primise numele Incitatus, care nici nu mai trebuie tradus în românește, limba noastră de sorginte latină.

Unul dintre cei doi tineri politicieni amintiți mai sus este domnul Dan-Coman Șova, contextul fiind dezbaterea nominalizării unor procurori controvresați pentru funcții de conducere în parchete, sub impresia publică a împărțirii controlului nedemocratic și inacceptabil al acestor procurori între președintele României și premierul aceleiași țări. Domnul Șova a spus că domnia sa știe orice mai bine decât oricine altcineva prezent la locul discuției, pentru că este profesor universitar de drept, numai pentru ca să se arate, de fapt, total incompetent în a emite judecăți de valoare legate de subiectul numirii procurorilor, ba, mai mult, ca să facă și greșeli grosolane în subiectul materiei dreptului, greșeli nepermise nici măcar unui licean pasionat de acest subiect. Cu toate astea, domnul Șova a continuat să ridice glasul în emisiune, vorbind peste oricine a îndrăznit să spună altceva, sperând, probabil, că doar-doar ar putea suplimenta precaritatea intelectuală și informativă a intervențiilor sale cu credibilitatea dată de decibelii propriei sale voci.

Cum ați putut bănui din titlu, celălalt tânăr politician la care ne referim aici este domnul Ponta Victor, premierul României. Domnia sa ne-a reamintit că este prim-ministru, funcție în care nu poate să stea degeabă, ci trebuie să ia decizii. „Când mi-am asumat calitatea de lider - al PSD întâi, după aceea, de prim-ministru - mi-am asumat-o ca să iau decizii. Am mai luat şi înainte, vă anunţ că o să iau şi de acum încolo decizii care nu vor fi pe placul tuturor, care vor fi controversate, care vor fi criticate, dar nu m-am făcut nici preşedinte la PSD, nici prim-ministru, ca să nu fac nimic sau, eventual, ca să fac frumos, să mă lăudaţi tot timpul. Ci mi-am dorit aceste două funcţii ca să iau decizii”, ne-a explicat domnul premier.

Fiind vorba de același context al nominalizării unor procurori pentru funcții de șefi în Ministerul Public, domnul Ponta a ținut morțiș să aducă trei argumente în favoarea deciziilor sale, între care se distinge cea a nominalizării doamnei Kővesi Codruța în funcția de procuror-șef la Direcția Națională Anticorupție – DNA. Primul argument a fost că, făcând nominalizările, a „deblocat o situaţie de un an de zile nerezolvată”. Adică, este bine că a luat o decizie, care, dacă nu ar fi fost luată, ar fi continuat să țină situația nerezolvată. Al doilea argument a fost că l-a propus ca procuror general pe un domn Nițu, pe care îl selecționase doamna Mona Pivniceru, fostul ministru al justiției, prin procedura concursului. Astfel, a negat dorința domnului Băsescu Traian, președintele României, care l-ar fi preferat ca procuror general pe domnul Daniel Morar, fostul șef la DNA. Mai mult, făcând aceasta, domnul Ponta consideră „că monopolul pus de Monica Macovei, Daniel Morar şi cei din jurul său asupra instituţiei Parchetului a încetat ieri, prin acţiunea” sa.

În fine, cel de-al treilea argument a fost că, prin nominalizarea doamnei Kővesi, a „răspuns unor aşteptări, care pentru [domnia sa] sunt importante, ale partenerilor noştri europeni, aşteptări care, pe de o parte, spuneau să avem cât mai repede o procedură încheiată, să avem şefi la Parchet; pe de altă parte, spuneau: la DNA e foarte important ce persoană propuneţi, pentru că de un an de zile ni se tot spune de către tot felul de oameni, adversari politici, că scopul USL-ului este să pună mâna pe DNA, să oprească dosarele lui Voiculescu, lui Fenechiu, lui Dragnea şi nu mai ştiu cui şi să oprească lupta anti-corupţie. Or, propunând-o pe doamna Kövesi, toate aceste acuzaţii aduse un an de zile s-au dovedit simple minciuni şi am mai dat un semnal, nu pentru partenerii europeni, ci pentru România, pentru cine e corupt - nu doar de la PDL, ci şi de la PSD, şi de la PNL, şi de la PC - trebuie să ajungă în închisoare”. Iar, ca un corolar al realizărilor izvorâte din această decizie, „România nu mai este în acest moment o problemă a Uniunii Europene”, ne lămurește domnul premier Ponta.

Cu alte cuvinte, domnul Ponta ne spune că orice decizie este mai bună decât nicio decizie, că a creat un nou pol de justiție în România și că a răspuns unui deziderat european, care cerea ca la noi să fie anchetați nu numai adversarii politici, ci și dintre prietenii politici. Are, însă, domnul Ponta dreptate sau nu să creadă aceste lucruri și să se străduiască să ne facă și pe noi să credem asemenea domniei sale?

Singurul semn vizibil că are dreptate este dat de faptul că domnia sa e premierul României. De altfel, chiar așa a zis domnul Ponta, în același paragraf cu citatele de mai sus: „eu ştiu ce înseamnă – ca prim-ministru, vorbesc – să fii integrat în Uniunea Europeană, să fii acceptat în Uniunea Europeană sau, dimpotrivă, să fii considerat o problemă a Uniunii Europene”, ne-a asigurat domnia sa. Adică, dacă n-ar fi fost prim-ministru, n-ar fi știut nimic din toate astea.

Dacă am face însă abstracție de calitatea oficială dată de scaunul pe care se așează domnia sa când merge la serviciu, argumentele aduse în discuție de domnul Ponta nu ar mai fi atât de drepte.

Primului argument, cel cu decizia care deblochează o situație ce trenează de un an de zile, i se pot aduce următoarele critici. Deoarece nu a fost identificată și descrisă situația creată prin absența nominalizărilor la funcțiile de procurori șefi, noi nu știm care este situația propriuzisă și nici de ce ar trebui ea curmată. Nu am auzit de la nimeni, nici de la cel care numește procurorii, respectiv de la domnul Băsescu Traian, președintele României, nici de la cei care propun și supervizează procurorii, respectiv de la Consiliul Superior al Magistraturii – CSM, nici de la inspectorii europeni, cei care aplică Mecanismul de Cooperare și Verificare – MCV „pe justiție” și nici de la alții din interiorul sau din afara sistemului justițiar românesc vreo îngrijorare că Procuratura nu funcționază corect pentru că nu are șefi numiți, ci doar șefi delegați ori interimari. Pentru că, altfel, șefi are Procuratura, har Domnului!

Ce nu are și nu a avut niciodată Procuratura sunt acei șefi care să curme cu deplină autoritate și competență corupția instituționalizată din întregul sistem de justiție, care să fie liberi de angajamente oculte cu politicieni și interlopi, și care să îi îndepărteze din rândurile procurorilor pe cei cunoscuți ca fiind mână în mână cu infractorii, uneori chiar făcând vacanțele împreună cu aceiștia din urmă, fără niciun fel de jenă. Numai că o asemenea situație nu poate fi amintită de domnul Ponta în public, deoarece, imediat după amintire, domnia sa ar trebui să justifice nominalizările făcute exclusiv prin prisma acestor caracteristici negative ale situației, ce ar fi trebuit rezolvate de cei nominalizați. Ori, domnia sa a mărturisit că nu a făcut respectivele nominalizări pe criterii de probitate profesională și morală incontestabile, ci pe faptul că speră că o parte dintre nominalizați nu vor mai fi supușii necondiționați ai domnului Băsescu. Asta, deși o altă parte vor rămâne supuși aceluiași domn Băsescu și pe mai departe.

Tot pentru că nu a fost descrisă situația ce trebuia rezolvată, nu ne este clar cum de crede domnul Ponta că o serie de nominalizări ar rezolva, dintr-o dată, acea situație. Oare, doar nominalizările lipseau, ori lipseau oamenii necesari pe funcțiile de șefi? Ce s-a rezolvat prin nominalizări? În afară de certuri între procurori, de demisia domnului Morar dintr-o funcție pe care oricum nu se mai afla și de protestul prin grevă spontană al altor procurori legați ombilicalo-mafiotic de domnul Morar, ori de perorațiile pe aceiași temă ale domnului Băsescu, nu am putut constata alte „rezolvări” prin acțiunea domnului Ponta. Odată făcute, nominalizările au intrat într-o „procedură” de avizare la CSM de multe zeci de zile, după care vor ajunge la președintele Băsescu, pentru alte zile de așteptare a „deciziei” acestuia. Așa că, după „rezolvare”, situația pe care doar domnul Ponta o știe intim va continua să rămână aceiași încă un sfert de an sau mai mult.

Al doilea argument al deciziei premierului, cel al nominalizării deja nominalizatului și respinsului domn procuror Niță este la fel de subțire. Ca într-un fel de tango, cu pași înainte și înapoi făcuți simultan de cei doi dansatori înlănțuiți unul în brațele celuilalt, domnii Băsescu și Ponta spun ba că domnul Niță a fost respins acum o lună nu pentru că nu era bun să fie procuror general, ci pentru că ajusese să fie propus prin procedura „netransparentă” a concursului, ba că același domn Niță este acum propus pentru aceiași funcție de procuror general nu pentru că ar fi capabil și merituos, ci pentru că a fost găsit de doamna Pivniceru prin procedura concursului. Domnul Băsescu ne spune că îl acceptă pe domnul Niță, după ce l-a respins, doar pentru că îl propune domnul Ponta, iar domnul Ponta îl propune din nou pe domnul Niță doar pentru că l-a respins domnul Băsescu.

Tot neclar rămâne și sub-argumentul că această propunere ar avea meritul că, dintr-o dată, a curmat „monopolul pus de Monica Macovei, Daniel Morar și cei din jurul lor său asupra inistituției Parchetului”. Nimeni nu știe de unde ar rezulta că domnul Niță nu face parte dintre cei din jurul doamnei Macovei. Doar faptul că acestei nominalizări i se împotrivește domnul Morar nu este îndeajuns, acest domn fiind suficient de perfid pentru a promova pe cineva prin aparentă împotrivire.

Aici ar fi trebuit domnul Ponta să ne spună cât de grozav este nominalizatul domniei sale, cum cele făcute publice despre incompetența sa profesională și incapacitatea sa managerială sunt doar vorbe neacoperite de fapte, că, în realitate, domnul Niță este, prin simpla sa prezență, o garanție a separării Ministerului Public de toate mafiile politice sau infracționale care îl căpușează de atâta amar de vreme și că salvarea instituției vine tocmai de la acest domn. Dar, probabil, domnul Ponta nu a găsit asemenea motive de selecție. După cum a declarat, s-a bazat exclusiv pe alegerea făcută de doamna Pivniceru, pe când aceasta era ministrul justiției, neglijând domnul Ponta să rețină faptul că acea selecție s-a făcut printr-un concurs la care se prezentaseră doar câțiva procurori, mai mult aventuroși ori ambițioși decât merituoși.

Cel de-al treilea argument, cel al nominalizării doamnei Kővesi ca un fel de soluție miraculoasă pentru ca România să înceteze să mai fie „o problemă a Uniunii Europene” este la fel de neadevărat ca celelealte două. În primul rând, deși a zis că știe, se pare că domnul Ponta nu a înțeles cum funcționează Europa. După domnia sa, aceasta ar funcționa pe bază de „semnale” sau „explicații”, ori de satisfacerea unor cerințe exprese ale unora dintre indivizii care populează birocrația centrală ori cancelariile europene. Nimic mai fals.

Sunt doar trei condiții pe care o țară ca România trebuie să le îndeplinească în relațiile sale cu Europa, înțelegând prin această Europă atât Uniunea Europeană cât și statele membre ale acesteia. Prima și cea mai importantă este condiția de predictibilitate, atât instituțională cât și executivă. A doua condiție este cea a minimizării oricărui pericol pe care țara respectivă l-ar putea reprezenta pentru Europa, fie acel pericol unul economic, demografic, de securitate, ecologic sau de oricare altă natură. Iar a treia condiție este cea a maximizării satisfacerii unor interese comunitare sau naționale de către țara respectivă.

Condiția de supunere a guvernanților aborigeni față de birocrații sau cancelarii europeni, pe care domnul Ponta o invocă drept o condiție fără de care nu poate domnia sa guverna, se manifestă doar în măsura în care acea țară nu este suficient de predictibilă. Adică, dacă legile se schimbă de la o zi la alta, ori sunt ignorate fără nicio consecință, dacă relațiile de putere politică nu se stabilesc în vederea îndeplinirii unor programe, a unor politici sau idealuri naționale, care să ordoneze și să canalizeze eforturile în sferele puterii, ci predomină bunul plac ori cheful conducătorilor de orice fel și dacă aceștia se bazează pe relații oculte, netrasparente, iar puterea lor își trage seva din aranjamente mafiote și corupte, atunci acea țară nu este predictibilă. Orice evoluție, oricât de defavorabilă ar fi ea atât țării cât și Europei, este la fel de posibilă, în timp ce îndeplinirea celorlalte două condiții devine foarte problematică.

În contrapartidă, dacă o țară este predictibilă în actul de guvernare, care se bazează pe legi și proceduri clare și respectate cu sfințenie, dacă există programe de guvernare adevărate, care sunt transpuse în bugete și acțiuni executive pe termen lung, dacă sunt sancționate de justiție orice abateri de la norme și legi, indiferent de poziția în stat a făptașului, atunci celelalte două condiții așteptate de europeni vor fi discutate deschis de toți cei interesați, prin așa zisele negocieri, astfel încât toată lumea să aibă de câștigat de pe urma îndeplinirii lor.

Doar într-o țară impredictibilă ajungem să vorbim de persoane, de indivizi pe care „Europa” i-ar prefera în anumite funcții. Manifestarea preferinței pentru domnul Băsescu sau pentru doamna Kővesi sunt justificabile doar în măsura în care România este văzută în Europa ca fiind impredictibilă. Prin astfel de persoane, atât birocrații de la Centru, cât și naționalii din cancelariile europene speră că vor avea oarecare leviere de comandă pentru ca România să îndeplinească, la nivel minim sau chiar ușor sub-acceptabil, celelalte două condiții, de a nu crea probleme și de a satisface interesele europenilor. Numai că, de data asta, îndeplinirea acestor două condiții nu mai ia în considerare și interesele românilor. Ba, din contră, Europa ajunge foarte ușor să își satisfacă propriile interese pe seama românilor, în loc să găsească soluții reciproc avantajoase.

Dacă domnul premier Ponta Victor ar fi știut de aceste lucruri estențiale, și-ar fi dat seama că, ori de câte ori își apără deciziile cu explicația că așa i-a cerut Europa, nu face altceva decât să confirme că Țara al cărei guvern îl conduce este lipsită de predictibilitate în ochii europenilor, care încearcă să profite cât mai mult de o asemenea situație, pe seama românilor, desigur. Dar domnul Ponta nu știe, ci decide, că de aceea a dorit domnia sa să fie președinte de partid și permier de guvern.