Faptul că s-a constatat
public o divergență de opinii aparentă între domnii Crin Antonescu și Ponta
Victor privind numirea doamnei Kővesi Laura Codruța la șefia Direcției
Naționale Anticorupție din Procuratură a dus la speculația că Uniunea Social
Liberală – USL, a cărei co-președinți sunt acești doi domni, s-ar putea rupe.
Eu vin acum și vă spun că este imposibil ca Useleul să se rupă dintr-o
divergență de opinii pe oricare subiect, pentru simplul fapt că nu a fost
alcătuit printr-o convergență de opinii pe același oricare subiect.
Acum doi ani, Useleul nu
a apărut ca un rezultat al convergenței unor idei sau idealuri comune, ori
măcar a unor opinii comune între asociați, ci a apărut ca urmare a demersurilor
făcute de domnul Băsescu Traian, președintele de atunci și de acum al României.
Atunci, domnul Băsescu le-a spus clar foștilor săi colaboratori la guvernare
din regimul ce îi poartă numele, respectiv Partidului Social Democrat – PSD, cu
care a format primul guvern Boc, Partidului Național Liberal – PNL, cu care
guvernase în primii patru ani de mandat, pe timpul Guvernului Popescu-Tăriceanu,
precum și Partidului Conservator, cu ajutorul căruia formase acel Guvern
Popescu-Tăriceanu, că nu va numi niciodată un premier desemnat de niciunul
dintre aceste trei partide, decât dacă partidul respectiv va avea majoritatea
absolută în Parlament. Și nu va accepta nicio propunere de premier de la nicio
majoritate formată în Parlament, ci doar de la o formațiune politică aleasă
majoritar în sufragiu universal.
Ca președinte al României, domnul Băsescu făcuse deja dovada că poate
propune premier pe cine vrea sau visează domnia sa peste noapte, refuzând total
abuziv o propunere a majorității parlamentare cu domnul Klaus Johannis de la
Sibiu și nominalizând nu unul, ci doi premieri exotici, unul poreclit Livache,
primar de sector bucureștean și altul funcționar la Banca Națională, care nu
aveau nicio șansă să formeze vreun guvern, dar erau distribuiți în rolul
pisicii arătate parlamentarilor că, dacă nu sunt cuminți, respingerea a două
propuneri consecutive este egală cu dizolvarea Parlamentului și, evident,
pierderea lor va fi mai mare decât cea a numirii unui premier agreat sau chiar
inventat de domnia sa, Băsescul. Iar, din toate aceste „mișcări”, au rezultat nenumăratele
guverne Boc, unul după altul, inclusiv cel format după ce Guvernul Boc anterior
fusese demis de Parlament printr-un vot de neîncredere.
Deși domnul Băsescu își pierduse demult orice urmă de credibilitate
politică sau administrativă, ajungând să nu mai aibă nici măcar o singură
instanță în care să fi fost consecvent, între promisiune și decizie, șefii
celor trei partide menționate mai sus l-au crezut și au inventat o nouă formă
de asociere politică, care să țină loc unui partid-mamut și care să atragă
suficient de multe voturi pentru a avea o majoritate absolută în Parlament,
după alegerile din toamna-iarna anului 2012. Așa s-a născut Useleul.
Deci, singura rațiune de a fi a acestui USL a fost să îi forțeze
constituțional mâna președintelui Băsescu să desemneze premierul pe care îl vor
ei, useliștii și nu el, președintele.
Numai că domnul Băsescu nu i-a băgat în seamă. Sau, i-a băgat în seamă doar
în măsura în care și-a bătut joc de ei și, implicit, de electoratul lor. Le-a
spus că o coaliție de partide nu se pune, ci trebuie să fie o formațiune
politică de sine stătătoare. Așa că useliștii s-au dus la tribunal să își
înregistreze uniunea, ca să îl satisfacă pe președintele jucăuș. La care,
acesta din urmă le-a spus că formațiunea politică trebuie să fie partid politic
și nu uniune, pentru că așa scrie Constituția. Fiind un pic cam mult să se
contopească într-un singur partid, cele trei membre ale uniunii, unite la
comanda domnului Băsescu, au organizat trei congrese simultane, în care au
adoptat un singur „program” politic și un singur nominalizat la funcția de
premier, respectiv la cea de președinte. Despre aceasta din urmă nu fusese
vorba, dar nu se făcea să rămână celălalt șef de partid fără portofoliu. Vorbim
acum de doi șefi și nu de trei, pentru că PNL și PC deja se contopiseră într-o
alianță sub conducerea președintelui de partid liberal. După care, domnul
Băsescu chiar l-a pus premier pe domnul Ponta Victor, șeful PSD și coșeful USL,
atunci când Guvernul Ungureanu a căzut în Parlament.
Numai că numirea domnului Ponta nu a fost un succes al Useleului, ci o
șmecherie. În primul rând, ea a fost posibilă prin aparenta trădare a
trădătorilor politici, adunați sub comanda generalului de carton Oprea G.
într-un așa-zis partid. Aceștia trădaseră cele trei partide useliste numai ca,
după reevaluarea prezidențială și includerea lor în guvernele Boc-Ungureanu, să
își trădeze, cel puțin aparent, noii stăpâni și să se alăture Useleului,
inițial printr-un acord, apoi printr-o alianță și, în final, printr-o contopire
cu PSD. În al doilea rând, domnul premier Ponta ar fi trebuit să realizeze, în
mai 2012, doar două revendicări majore ale populației sătule de atâta corupție
și ticăloșie băsiste, respectiv alegeri anticipate și demiterea președintelui
Băsescu Traian. Când colo, acesta le-a ratat pe amândouă, cu un talent
deosebit, de parcă ar fi fost pus să combată aceste ținte, nu să le atingă.
A venit apoi vremea alegerilor locale, în vară, și a celor generale, în
iarnă. La locale, Useleul nu a existat, practic, deși s-au făcut eforturi
organizatorice de la centru pentru multe dintre județele Țării sau chiar pentru
unele primării. Însă, fiecare a făcut ce a vrut, în teritoriu. Cu rezultate mai
bune decât s-au așteptat, useliștii au clamat apoi o victorie a uniunii în
acele alegeri. De fapt, adevărații câștigători ai alegerilor locale au fost
dezertorii domnului Oprea G., care au confirmat istețimea șefului de a cumpăra
voturi cu banii publici de pensii pentru militari, precum și partidul personal
al domnului Dan Diaconescu Direct, care a capitalizat dezgustul pentru politică
al unei părți semnificative a electoratului românesc, dezgust revărsat și
asupra Useleului, bineînțeles.
În campania pentru referendumul de demitere a președintelui Băsescu,
Useleul a contat ca o frână serioasă în atingerea obiectivului demiterii.
Declarativ, propagandistic, Useleul s-a revendicat pe sine ca fiind forța
politică ce și-a asumat greaua sarcină de a-l da jos pe președinte, deși, așa cum
am arătat mai sus, nu acesta a fost obiectivul real al înființării sale. În
fapt, însă, USL a acționat defectuos, atât la nivelul Guvernului, cât și al
Parlamentului, pentru realizarea demiterii Băsescului. Dacă alungarea domnului
Băsescu din Palatul Cotroceni ar fi fost nu singurul, ci doar unul din motivele
reale ale constituirii Useleului, atunci această uniune ar fi trebuit să
dispară imediat după constatarea dezastrului de la referendum.
Când colo, USL a intrat revigorat în alegerile generale din iarna lui 2012.
Dacă, la referendum, peste șapte milioane de cetățeni au votat, fără succes,
împotriva domnului Băsescu, la acele alegeri generale doar vreo patru milioane
au votat cu Useleul, deși singurul subiect de campanie electorală a fost
același domn Băsescu. S-a dovedit însă că numărul acesta de alegători a fost
suficient pentru a le da useliștilor 70 la sută din locurile într-un parlament
umflat cu pompa, ca să încapă și mai mult de o sută de perdanți ai acelorași
alegeri, din rândurile băsiștilor.
Numai că victoria în alegeri nu a contat. Adică, nu a contat votul
milioanelor de cetățeni. Ceea ce a contat a fost sprijinul politic pentru
„stabilitate” oferit de domnul Oprea G., care a fost răsplătit pentru aceasta
cu funcția de vice-premier în noul Guvern Ponta, precum și „acordul de
coabitare”, semnat de particularul domn Ponta cu instituționalul președinte
Băsescu, înainte ca acesta din urmă să îl numească pe primul, din nou, premier.
Deci, nu au contat atât existența și unitatea Useleului, cât au contat aranajmentele
de culise al unuia dintre șefii uniunii, făcute cu foștii adversari politici.
Așa că, dacă unitatea Uniunii Social Liberale nu a fost șifonată de reducerea
la nesemnificativ a rațiunii de a fi a acesteia, de ratarea tuturor
obiectivelor politice asumate în campaniile electorale din anul trecut, nu
vedem cum unele păreri divergente despre cum ar fi trebuit să fie gestionată
problema numirii șefilor procurorilor, exprimate între leaderii useliști, ar
putea să ducă la scindarea uniunii. Asta, mai ales că, în realitate, unitatea
uniunii înseamnă posesia puterii de orice fel în România. Iar pentru menținerea
acestei posesii, niciun sacrificiu nu este prea mare.
„Cu un cântec de sirenă,
RăspundețiȘtergereLumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă...
„Glossă,Mihai Eminescu
„Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
ȘtergereMăşti cu toate de renume din comedia minciunii”...
(Același Eminescu)