Cu duba la bulău

Acum vreo 35 de ani, în unele duminici, făceam serviciul de patrulare în Garnizoana București. Adică, mă duceam de dimineață sau la amiază, după caz, la Comenduirea Garnizoanei, unde primeam o banderolă roșie pe care scria „Patrula”, mi se alocau doi oșteni instruiți în ale patrulării și mi se destina un traseu, pe care trebuia să îl patrulez. Apoi, timp de câteva ore bune, băteam străzile pe traseul destinat. La sfârșit, veneam înapoi la Comenduirea Garnizoanei, predam banderola și oștenii, spuneam că nu a fost nimic deosebit pe timpul patrulării și plecam acasă.

Niciodată nu se întâmpla nimic în patrulările alea. Dacă ar fi fost vreun soldat în neregulă, evident acela nu ar fi stat să îl opresc eu, ci ar fi dispărut de cum ne-ar fi văzut pe noi patrulând, eu în frunte și oștenii patrulatori după mine.

Într-o duminică, însă, ne trezim la Comenduirea Garnizoanei cu un general, care ne-a luat deoparte pe cei care fuseserăm repartizați să patrulăm prin centrul Bucureștilor și ne-a dat ordin să reținem și să aducem în arestul Garnizoanei toți militarii în termen pe care îi găsim pe bulevardele centrale, pentru că acelea erau, cică, zone interzise pentru respectivii militari, cât timp se aflau în uniformă. Pentru operativitate, ni s-a pus la dispoziție și câte o dubiță TV, în care să îi săltăm pe delincvenți și să îi trimitem la arest, noi, cei din patrulare, urmând să prindem, între timp, alții.

Ca majoritatea tinerilor ofițeri, nici eu nu eram un entuziast al serviciului de patrulare. Dar nici nu puteam să trag chiulul, pentru că soldații din patrulă aparțineau Garnizoanei și puteau oricând să mă pârască șefilor lor de acolo. Așa că, în duminica respectivă, mi-am luat patrula și ne-am dus pe Bulevard, cum era cunoscut bulevardul plin de cinematografe, ce cobora de la Calea Victoriei la Piața M. Kogălniceanu, trecând pe lângă Grădina Cișmigiu.

Am lăsat dubița la poalele dealului și am luat-o în sus, cu patrula după mine. Până să ajung la Casa Centrală a Armatei, cum îi zicea, pe atunci, Cercului Militar Național, strânsesem deja vreo opt soldați aflați în învoire, cu acte în regulă, dar care nu știau că nu au voie, în uniformă, pe acolo. Dacă voiau să vadă un film, ei ar fi trebuit să se ducă doar la cinematografele de cartier. Coborând pe trotuarul de pe partea cealaltă, am mai găsit vreo nouă oșteni, în aceeași situație. Nici nu au încăput toți în dubiță, oricât de mult am încercat să îi înghesui.

Nu are rost să mai lungesc povestirea, dar dubița ce mi-a fost repartizată nu a făcut altceva, pe toată durata serviciului meu de patrulare, decât să facă naveta între Cișmigiu și Comenduirea Garnizoanei. Nu numărasem câți soldați au fost reținuți de mine, dar, la terminarea servicului și revenirea la bază, generalul cu ideea arestării a ținut neapărat să mă cunoască personal, pentru că, s-a dovedit, am fost omul care i-a stricat atât întreaga duminică, cât și proiectul de a sancționa cu arest militarii care nu respectaseră consemnul de a nu călca prin centrul Bucureștilor, în uniformă.

Adică, îi trimisesem atât de mulți încălcători de consemn, încât blocasem arestul Garnizoanei și încăperile adiacente. Așa că nu a fost altă cale decât să îi lase liberi pe soldații „prinși” la plimbare pe bulevarde. Pe toți, pentru că nu putea să îi rețină pe unii și altora să le dea drumul, pe motiv de lipsă de spațiu.

Mi-am adus aminte de povestea asta când am văzut știrea că Poliția Română a ridicat, băgat în autobuze și dus la „secție” vreo sută de absolvenți de liceu, în contextul cercetării presupuselor fraude de la bacalaureatul de anul acesta, la unul dintre centrele de testare din București. Am auzit și că le-ar fi dat drumul elevilor, într-un târziu. Și că nici nu mai au de gând să îi ridice și pe alții.

Mă întreb, însă, ce chestor de poliție o fi vrut să experimenteze ridicarea și aducerea în masă a unor copii și pentru care motive? Să fi fost vorba de o comandă politică? Să fi fost vorba de o manipulare mediatică? Sau vorbim doar de un exces de zel, făcut de polițiști ca să le dea peste nas procurorilor și politicienilor, la un loc?

Greu de dat un răspuns, în zilele noastre...