Un an cu demisul

Acum un an de zile, domnul Băsescu Traian, pe atunci președintele suspendat al României, a fost demis de mai mult de șapte milioane de cetățeni români cu drept de vot și susținut de cam un milion de alți asemenea cetățeni. Multe alte milioane de români nu s-au pronunțat. Ulterior acestei demiteri, Guvernul Ponta de atunci și Curtea Constituțională a României au colaborat strâns la invalidarea referendumului care a colectat aceste voturi, păstrându-l astfel pe domnul Băsescu Traian în fotoliul prezidențial.

Această situație a fost unanim considerată un eșec al coaliției aflată la guvernare, numită Uniunea Social Liberală – USL, așa cum a fost considerată, de către unii, o înfrângere din cauza imixtiunii externe în afacerile interne politice ale României, imixtiune practicată mai ales de comisarul șef Barroso de la Bruxelles, de cancelara Merkel de la Berlin și de funcționarul servant civil Gordon de la Washington D.C.

Cu mintea românului de pe urmă, putem constata, acum, la un an de la referendumul de demitere, că menținerea domnului Băsescu Traian în scaunul prezidențial a fost un succes de răsunet al USL.

Nu sunt mulți cei care mai țin minte sau mai țin cont de faptul că USL s-a născut exclusiv ca reacție politico-organizatorică la declarația publică a domnului Băsescu Traian că, în afară de situația ipotetică în care un partid politic va câștiga alegerile generale cu o majoritate absolută, adică de peste 50 la sută, va numi orice premier va vrea domnia sa, mai puțin pe domnul Ponta Victor de la Partidul Social Democrat - PSD. Așa că partidele social democrat, național liberal și conservator au creat o uniune ce se apropia cât mai mult de ceea ce se înțelege, în mod normal, printr-un partid, în ideea că vor câștiga majoritar alegerile din 2012 și vor putea să impună președintelui Băsescu premierul pe care îl vor ei și nu domnia sa. În consecință, o eventuală demitere a domnului Băsescu Traian prin referendumul din 29 iulie 2012 ar fi făcut caducă Uniunea Social Liberală, astfel încât, la alegerile din toamna aceluiași an, cele trei partide constitutive nu ar mai fi avut de ce să „meargă” împreună la vot.

În plus, la momentul demiterii, pentru inițiați a fost evident că menținerea domnului Băsescu pe funcție, cu piatra de moară a celor peste șapte milioane de voturi de demitere legată de gleznă, reprezenta o garanție că cel puțin două treimi din acele voturi de la referendumul de demitere vor reveni aceluiași USL rămas unit, la alegerile generale de peste patru lui, acesta obținând, deci, cel puțin jumătate plus unu din vorturile românilor. Ceea ce s-a și întâmplat, cu vârf și îndesat.

Pe lângă această garanție confirmată, Useleul nici nu a mai avut nevoie să cheltuiască bani și eforturi pentru o campanie electorală bazată pe opțiuni și programe politice menite să rezolve problemele strategice ale României, cum sunt subdezvoltarea cronică, sărăcirea accentuată a populației majoritare, emigrația inteligenței românești și a forței de muncă bine pregătite, instituționalizarea corupției, generalizarea controlului crimei organizate asupra unor instituții publice, proasta guvernare, subordonarea necondiționată a Țării finanței internaționale și companiilor multinaționale, precum și altele asemenea. Tot ce a trebuit să facă Useleul a fost să se declare antibăsist și să le dea speranțe românilor că ceea ce nu s-a putut realiza prin referendum, adică demiterea domnului Băsescu Traian, s-ar putea face prin activitate parlamentară majoritar antibăsistă.

Este drept că, după alegerile generale de anul trecut, s-a produs o oarecare confuzie odată cu desconspirarea pactului de coabitare semnat între uselistul-pesedistul domn Ponta Victor și președintele menținut sau revenit Băsescu Traian. Toată lumea se aștepta ca Useleul să purceadă la anihilarea președintelui demis, odată ce acesta nu mai era folositor cauzei de uniune politică între partidele constitutive, majorate, între timp, de la trei la patru, prin introducerea în ecuație a dezertorilor politici comandați de generalul Oprea. Când colo, a apărut coabitarea, în mod cu totul inexplicabil. Apoi, din gesturile și atitudinile politice ale domnului premier Ponta Victor, am putut intui că respectiva coabitare era necesară, cel puțin pentru câteva luni, pentru a-i permite premierului să preia, în nume propriu, proiectele internaționale care justificau efortul străinătății de menținere a domnului Băsescu în funcție, cum sunt exploatările de resurse naturale, afacerile cu autostrăzi sau achiziția de armamente.

Acum, după mai bine de o jumătate de an de coabitare și, mai ales, odată cu începerea campaniei populare a domnului Băsescu Traian de înființare și promovare a unui nou partid personal, ne dăm seama că, de fapt, domnul Băsescu este menținut în continuare în ecuația politică românească pe același considerent pentru care nu a fost demis acum un an. Adică, prezența domniei sale în fotoliul prezidențial de la Palatul Cotroceni este foarte benefică useliștilor, în perspectiva alegerilor euro-parlamentare de la anul, chiar dacă, pentru orice altceva, domnul Băsescu este la fel de malefic sau de malign în a frâna progresul României, cum era și acum un an. Ba, parcă, chiar ceva mai malefic și mai malign, de când nu prea mai are ce să piardă.