Demiterea unui presedinte

Dacă nu ne-am împiedica în cuvintele goale și în propaganda ce populează spațiul de discuție publică privind problemele Țării, am putea vedea că ne aflăm în mijlocul unei crize politice serioase, în România. Această criză este politică nu pentru că este produsă și întreținută de politicieni, cum ar rezulta la prima vedere, ci pentru că suferim de absența unor politici adevărate, adresate progresului necesar al populației spre o mai bună stare, precum și de distorsionarea în subversiv și corupție a politicilor existente, aprobate de organizațiile financiare internaționale, în interesul lor și nu al românilor.

Artizanii acestei distorsionări sunt, evident, primii demnitari ai statului România, respectiv președintele ei, domnul Băsescu Traian, președintele Senatului, domnul Crin Antonescu și premierul Ponta Victor. Ar mai fi trebuit inclus în această listă și domnul Zgornea de la Camera Deputaților, având în vedere că domnia sa se situează în ierarhia în stat între președintele Senatului și premier, numai că domnul Zgornea nu are preocupări de distorsionare de politici, ca să nu mai vorbim de formulare de politici, ci doar de administrarea domeniului public aflat între gardurile ce înconjoară clădirea cea mare, unde este domnia sa președinte de cameră.

Numirea unui ministru al transporturilor este cazul cel mai recent ce ilustrează perfect criza politică. Indiferent de cine va fi, până la urmă, nominalizat de dubleta Antonescu – Ponta și, apoi, numit de președintele Băsescu, avem motive temeincie să credem că vom avea de-a face cu un ministru instalat în funcție doar ca să servească interesele subversive și de corupție ale celor care îl pun acolo, continuând astfel administrarea domeniului public al transporturilor în folosul personal sau de grup al celor care au confiscat Țara.

Dacă este să ne luăm după comportamentul public al protagoniștilor nominalizați mai sus și dacă investigăm subtextul declarațiilor cu totul aiuritoare ale acestora, ajungem ușor la înțelegerea că toată tevatura legată de unul sau altul dintre candidații la funcția de ministru al transporturilor este, de fapt, o luptă surdă pentru putere între diferite găști sau bande de așa-ziși „politicieni” sau, mai pretențios, „oameni politici”, care nu fac nicio politică, alta decât cea a bunului plac. Iar pentru exersarea acestui bun plac, au nevoie de putere. Cât mai multă și mai neîngrădită putere. Astfel, cel pus pe scaunul de ministru va putea da aprobări de asfaltări de drumuri orășenești sau comunale, pentru primarii care vor „mobiliza” electoratul în folosul susținătorilor acestui ministru, la următoarele alegeri. Ca să nu vorbim de ipoteza acordării unor contracte în domeniu celor ce cotizează mai bine la aceleași alegeri, pentru că nu avem probe, ci doar bănuieli.

Cu totul altul ar fi arătat discursul public dacă cineva de la Uniunea Social Liberală (USL), aflată la guvernare cu o covârșitoare majoritate parlamentară, ne-ar fi arătat nouă, publicului, că domeniul transporturilor este atribuit spre guvernare liberalilor deoarece politica lor este cea mai bună, este agreată de ceilalți membri ai uniunii, iar omul cel mai potrivit să pună în operă această politică se află tot în tabăra liberalilor, fiind pregătit de multă vreme, atât teoretic cât și practic, pentru a guverna în folosul tuturor și pentru binele Țării. Nici măcar contorsionatul politic președinte Băsescu nu ar fi putut contra-argumenta o asemenea poziție și ar fi fost nevoit să semneze, ca primarul, decretul de numire a celui propus de liberali, indiferent de cine ar fi fost acela.

Când colo, leaderii useliști se întrec să ne explice cum este cu algoritmul de guvernare, respectiv cum este cu împărțirea salamului numit România pe felii, între cei ce au „câștigat” alegerile din decembrie anul trecut. Iar comentatorii în numele publicului se arată total de acord că aceasta este starea de normalitate și că nu este o problemă generatoare de criză politică. Eventual, cu o oarecare malițiozitate, ei constată că liberalii sunt ceva mai defavorizați decât social democrații în repartizarea unor felii mai suculente de salam, precum și că miniștrii lor sunt mai deneabili decât ceilalți, deneabili însemnând că sunt mai predispuși anchetelor lansate de doamna Kővesi, șefa procurorilor din DNA (Departamenul Național Anticorupție), nominalizată acolo de domnul uselist Ponta, la sugestia domnului președinte Băsescu, care a și numit-o. De aceea, criterul de selecție a viitorului ministru al transporturilor nu este capacitatea lui sau a ei de a implementa politici publice în domeniu, ci de a fi mai puțin deneabil sau deneabilă decât alții.

Tot acest caz a scos în evidență și binecunoscuta malignitate politică a domnului președinte Băsescu Traian. Domnia sa nu a avut nicio reținere să prevestească ce decizie va da curtea penală în cazul demisului ministru Relu Fenechiu, de parcă ar fi știut că judecătoarele respectivei curți se uită la televizor și dau verdicte în funcție de ceea ce zice, pe ecran, acest președinte. Cum nu a avut nicio reținere să anticipeze, tot public, și ce va face procuratura în cazul candidatului nominalizat Silaghi. Total detașat de orice emoție, domnul Băsescu a legat problema ministrului transporturilor de procesul de privatizare a companiei CFR Marfă, sugerând că preferința ministrului demis Fenechiu pentru câștigătorul licitației de privatizare nu corespunde cu a sa. Adică, ori câștigătorul va cotiza la noul său partid personal popular, ori nu va pune mâna pe câștig. Ba, mai mult, ar putea pierde și milioanele depuse drept garanție. De aici și până la dialogul în contradictoriu, prin intermediul podiumurilor din sălile de conferințe de presă din palatele prezidențial și prim-ministerial, nu a mai fost decât un pas.

Vorbind și acționând în sensul că domeniul public ar fi tarlaua sa personală, mai ales când ne referim la justiție, domnul Băsescu Traian s-a pus, încă odată, în afara legii. Numai că, preocupat exclusiv de consolidarea scaunului său de premier, cu același sprijin extern cu care domnul Băsescu a revenit după suspendarea de anul trecut, domnul Ponta Victor a decis că cel mai potrivit răspuns la infracțiunile constituționale ale domnului Băsescu ar fi să îi numere acestuia zilele. Sau, mai concret, săptămânile pe care acesta le-ar mai avea de petrecut în funcție. Ca de obicei, celălalt co-președinte al uniunii conducătoare, domnul Crin Antonescu, nu a decis nimic.

Deși subiectul pare, astfel, închis, poziționarea domnului Băsescu ca promotor al subversiunii instituționale, în ecuația generală a crizei politice pe care o suferă Țara noastră, nu poate fi trecută cu vederea, în nicio analiză serioasă și temeinică. Suntem astfel puși în situația de a discuta, din nou, despre demiterea președintelui României, chiar dacă ea este improbabilă.

Am arătat în altă parte că demiterea președintelui Băsescu înaintea alegerilor generale de anul trecut nu ar fi fost deloc în interesul USL. Din contră, dispariția domnului Băsescu din Palatul Cotroceni ar fi însemnat, aproape automat și simultan, și dispariția uniunii ce fusese creată exclusiv pentru a-i forța mâna acestui președinte ca să-l numească premier pe domnul Ponta. De aceea, useliștii au făcut tot ce au putut pentru a evita demiterea propriuzisă, capitalizând totuși cât mai multe voturi din rândul celor peste șapte milioane de votanți anti-Băsescu. Așa l-au inventat ei pe domnul Rus de la Interne, cu listele lui măsluite dar acceptate de toată lumea. Așa l-au inventat tot ei și pe domnul Barroso de la Comisia Europeană, cu lista lui de pretenții personale, în 11 puncte, între care s-a aflat și cvorumul la referendumul de demitere. Și așa au inventat-o aceiași useliști și pe doamna curteancă constituțională ce a votat aiurea revenirea domnului Băsescu după suspendare, nu conform propriei sale conștiințe, ci ca să nu facă pușcărie.

Nu la fel de evidentă este acum relația dintre păstrarea în funcție a domnului Băsescu și interesul Useleului. Am putea să speculăm, fără să avem dovezi, că domnul Ponta ar fi vrut să îl vadă demis pe domnul Băsescu, dar nu a primit aprobare de la străinătate, deși a făcut tot posibilul să îi convingă pe comisarul șef Barroso, cancelara Merkel, funcționarul de la Departamentul de Stat al SUA și compania că ceea ce îl făcea folositor pentru ei pe domnul Băsescu este și în puterea domniei sale, fie că este vorba de bani, de aur, gaze de șist sau armamente. Cum am putea să speculăm, tot fără dovezi, că Useleul se gândește să câștige și alegerile euro-parlamentare de la anul cu aceeași campanie anti-băsescu dovedită de evident succes anul trecut. Iar pentru asta are nevoie de domnul Băsescu în funcție, antipatia față de domnia sa ținând locul și de programe politice și de viziune europeană pentru poporul român.

Dacă s-ar găsi cineva în Țara asta care să considere că demiterea domnului Băsescu este în interesul poporului român și nu al unui partid sau grup ori gașcă, și ar face irelevant faptul că această demitere ar fi împotriva interesului guvernanților, pe motive cum sunt cele arătate mai sus, atunci s-ar pune întrebarea cât de fezabilă ar fi o asemenea întreprindere? Domnii de la USL, care, se pare, nu doresc nicio demitere, spun că ea nu ar fi fezabilă în condițiile în care se menține cvorumul la referendumul de demitere, iar publicul a pierdut interesul pentru subiect, după „ratarea” de anul trecut. În plus, nu știm cum se va poziționa străinătatea față de potențiala demitere. Ce știm cu siguranță este că domnul Băsescu și prietenii vor decreta, din nou, o lovitură de stat.

La nivelul bunului simț, dacă este făcută corect și în interesul public, demiterea domnului Băsescu nu pare nici pe departe atât de greu de realizat.

Imaginați-vă că procesul de demitere nu ar începe cu votarea în Parlament a suspendării, pe baza unei liste politice de încălcări mai subtile sau mai evidente ale Constituției României, săvârșite de președintele Băsescu, ci ar începe cu investigarea serioasă și completă a infracțiunilor constituționale și penale săvârșite de același domn Băsescu. Adică, un investigator independent, care să nu fi fost pus nicodată în vreo funcție de stat de domnul Băsescu dar nici numit de opozanții acestuia, va fi investit cu puterea de a obține mărturii și dovezi privind activitatea oneroasă a investigatului și, pe măsură ce aceste dovezi se produc, să stabilească și eventualele capete de acuzare. Dacă unui asemenea investigator independent i se alocă suficiente resurse, inclusiv posibilitatea de a angaja experți străini și români pentru fiecare etapă a investigației, atunci el sau ea ar putea produce un raport consolidat deosebit de credibil atât pentru guvernanți, cât și pentru opinia publică sau partenerii stăini ai României. Acest raport ar putea conține, de exemplu, descrierea documentată a mecanismului de control politic al domeniului justiției, exersat de domnul Băsescu până la a o transforma din justiție în poliție politică. Sau ar putea aduce lumină în relațiile domniei sale cu crima organizată, reprezentată de cei pe care mijloacele de informare în masă îi numesc interlopi. Ori ar putea demonta sistemul de corupție instituționalizată, patronat de acelați domn Băsescu, inclusiv modul de exercitare a șantajului politic. Și așa mai departe.

Doar pe baza unui asemenea raport susținut de dovezi și mărturii ar putea apoi Parlamentul să dezbată și să decidă suspendarea președintelui României în vederea demiterii prin referendum. Producerea lui nu ar mai putea fi catalogată drept lovitură de stat, cum nici străintătatea nu ar mai putea avea ceva de spus împortiva demiterii. Mult mai important, însă, ar fi faptul că publicul românesc s-ar lămuri, odată pentru totdeauna, în ce constă malignitatea politică a domnului Băsescu Traian. Ar înțelege că scoaterea domniei sale din peisajul public de la noi nu înseamnă un câștig al unei grupări politice împotriva altei grupări politice în eterna luptă pentru puterea în stat, ci o condiție imperioasă a însăși funcționării minimale a acestui stat, în folosul publicului care îl populează.

Din păcate, o asemenea alternativă ține mai degrabă de domeniul fanteziei, în România zilelor noastre. Așa că rămânem tot la a aștepta cu înfrigurare să vedem cum va fi cu noua nominalizare la fotoliul ministerial al transporturilor. Oare domnul Băsescu o va accepta? Sau o va respinge? Și, dacă o va accepta, ce? Sau, dacă o va respinge, ce? Pentru că, în rest, nu avem alte preocupări.