joi, 29 august 2013

România săraca ce aur poartă

Dacă este să ne luăm după informațiile publice și fără să intrăm în amănuntele care nu ne-ar schimba cu nimic opiniile, afacerea Roșia Montană Gold Corporation este un biet tun, reușit în mare parte. Schema de construcție și funcționare a tunului arată cam așa. Un aventurier la propriu a ajuns, ca mulți alții, în cabinetele puterii din România și a reușit să pună mâna pe hârtii care îi dau dreptul de expoatare a unei mine de aur din Apuseni, Roșia Montană. Cu aceste hârtii, aventurierul nostru a lansat pe bursa din Canada o companie și a atras investitori prin vânzarea de acțiuni.


Acești investitori sunt, de fapt, speculanți la bursă, care cumpără ieftin și vând scump acțiunile unor companii, prețul acestor acțiuni oscilând nu după performanța pe piață a respectivelor companii, ci după știrile sau zvonurile că mediul de afaceri în care se scaldă ele ar fi mai propice sau mai restrictiv. În cazul nostru, rețeta de succes este perfectă și bine cunoscută printre cei interesați, pentru că așa s-au făcut companiile de exploatare a resurselor din Asia și, mai apoi, din Africa, în secolul trecut, atât pentru aur, cât și pentru diamante ori alte metale prețioase.
Tot ce a trebuit să facă aventurierul nostru a fost să convingă investitorii speculanți, jucători la bursa din Canada, că au de a face cu un guvern ce se știa în lumea întreagă cât de corupt este, dând pe mai nimica proprietăți imobiliare, industriale și agricole, mai ales celor care cotizează la partidul sau partidele ce îl alcătuiesc. Iar singura dovadă a seriozității afacerii este că investitorul străin are acces direct și nelimitat la cele mai înalte sfere ale puterii din România și că cei mai de seamă demnitari ai statului susțin, pe față, „proiectul”. De aici, mediatizarea lui excesivă și promovarea publicitară lipsită de orice bunăcuviință, precum și declarațiile publice ale unor înalți demnitari, în frunte cu președintele Băsescu Traian, de susținere a proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană.
Mai trebuie să amintim că vorbim aici despre aur, o marfă ce, în condițiile sporirii neîncrederii multora în soluția curentă de globalizare a economiilor și în sistemul monetar mondial, și-a multiplicat prețul în ultimele două decenii. Iar criza financiară din 2008 nu a făcut decât să confirme fragilitatea sistemului monetar actual și importanța deținerii de aur. Astfel, acțiunile aventurierului nostru au început să înflorească în Canada, chiar dacă, în România, nu se întâmpla mai nimic. Sau, se mai întâmpla câte ceva, doar atât cât să țină investitorii interesați. Cum a fost achiziția de terenuri în zonă, inclusiv de case și cimitire ale oamenilor.
Nefiind vorba de o afacere cu un fundament economic solid ci de un tun, cel mai important aspect al dezvoltării Roșiei Montane Gold Corporation a fost și este poziția adoptată de guvernanți. Să luăm numai cele mai recente evoluții ale afacerii. De câtăva vreme încoace, acțiunile companiei începuseră să scadă, ceea ce a necesitat ieșirea publică a domnului Băsescu și a domnului Ponta, în favoarea proiectului. Este drept că domnul Ponta a zis ceva de schimbarea contractului, dar nu în sensul anulării lui, ci doar al „câștigării” unui procent sau două în plus, pentru statul român, la eventuala împărțeală a câștigurilor. Probabil că aceste ieșiri nu au fost suficiente, așa că a fost nevoie de știrea că Guvernul Ponta a scos o lege a mineritului ce dă un nou avânt exploatării aurului ardelenesc, iar compania exploatantă a anunțat imediat, prin cele mai credibile agenții de știri din lume, că ei i se datorează această lege.
Nu știm dacă domnul Ponta joacă la bursă, direct sau prin interpuși, dar, cu siguranță, domnia sa face ca acțiunile companiei mamă a lui Roșia Montană Gold Corporation să sară în sus și în jos, după cum are domnia sa interesul, prin simple declarații, între care cea mai percutantă a fost că proiectul va rămâne, în continuare, blocat, pentru că, se pare, nu au fost cumpărați toți politicienii români.
Aceasta este rețeta de succes a tunului bursier canadian. Deci, dacă vreți să vă îmbogățiți, cumpărați acțiuni ale Gabriel Resources Ltd., care este compania aventurierului nostru cu Gold Corporation atunci când domnul Ponta promite că nu va ajunge să dea drumul la mineritul aurului nostru și, în consecință, ele devin ieftine, și vindeți-le atunci când domnul Băsescu promite că se va da drumul la exploatarea cu cianuri a aurului de la Roșia Montană, pentru că atunci prețul lor crește iar diferența dintre cel de cumpărare și cel de vânzare vă intră în buzunare fără niciun efort. După care, așteptați o nouă frână și un nou avânt guvernamentale românești. Numai că trebuie să vă grăbiți, pentru că s-ar putea să înceapă exploatarea propriuzisă și, atunci, acțiunile vor deveni mai stabile, până la epuizarea minereului, când vor cădea de tot.
Desigur, nimeni dintre cei ce joacă astfel la bursă cu acțiunile lui Gabriel Resources Ltd. nu are interesul să vadă exploatarea demarată. Asta nu înseamnă că, odată pornită această afacere, chiar și numai așa, pe hârtie, ea nu a atras și alți aventurieri sau investitori, dintre care unii chiar sunt interesați să vadă cum munții devin șes în Apuseni, cum istoria multimilenară este înecată în lacuri cu cianuri, cum oamenii mândri ai locului se transformă în cerșetori, bucuroși că primesc o pâine în mâna lor întinsă în fața celor cărora le-au vândut, pe mai nimic, viitorul lor. Iar alții sunt interesați efectiv să pună mâna pe mineralele de acolo, indiferent dacă le trebuie sau nu, doar pentru a nu le avea noi sau, când noi ne dovedim incapabili să le protejăm, pentru a nu ajunge pe mâna altora.
Ceea ce transformă întregul tun într-o afacere strategică, de importanță deosebită pentru România și poporul său.
Interesul României și al românilor este unul singur: să păstreze și să conserve valorile reprezentate de mediul natural, de istoria multimilenară și de mineralele scumpe și rare din zona Roșiei Montane. Ar mai fi de adăugat și valoarea oamenilor de acolo, cu cultura și civilizația lor ancestrale. Numai că aceste valori umane ar trebui păstrate și conservate, în primul rând, de înșiși acei oameni și, doar apoi, de întregul popor român. Orice încercare de degradare a mediului natural, de ștergere a vestigiilor istorice și de corupere a oamenilor de acolo, chiar dacă pretextul este exploatarea mineralelor scumpe și rare, trebuie privită ca o amenințare la adresa interesului României și al poporului său.
Asta, ca să nu mai vorbim de faptul că nu există niciun argument economic pentru care România să accepte exploatarea resurselor sale de aur, argint și alte minerale rare, indiferent în ce condiții și de către cine. Acceptarea unei asemenea exploatări ar echivala cu o familie care își vinde bijuteriile din casă pentru a merge la film și la cârciumă, știind că nu va mai ajunge niciodată să le cumpere la loc. Asta, în loc ca toți membri familiei să muncească, fiecare în domeniul la care se pricepe, să fie inventivi și creativi și să facă astfel bani de film și de cârciumă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu