Dacă este să ne luăm după
informațiile publice și fără să intrăm în amănuntele care nu ne-ar schimba cu
nimic opiniile, afacerea Roșia Montană Gold Corporation este un biet tun,
reușit în mare parte. Schema de construcție și funcționare a tunului arată cam
așa. Un aventurier la propriu a ajuns, ca mulți alții, în cabinetele puterii din
România și a reușit să pună mâna pe hârtii care îi dau dreptul de expoatare a
unei mine de aur din Apuseni, Roșia Montană. Cu aceste hârtii, aventurierul
nostru a lansat pe bursa din Canada o companie și a atras investitori prin
vânzarea de acțiuni.
Acești investitori sunt,
de fapt, speculanți la bursă, care cumpără ieftin și vând scump acțiunile unor
companii, prețul acestor acțiuni oscilând nu după performanța pe piață a
respectivelor companii, ci după știrile sau zvonurile că mediul de afaceri în
care se scaldă ele ar fi mai propice sau mai restrictiv. În cazul nostru,
rețeta de succes este perfectă și bine cunoscută printre cei interesați, pentru
că așa s-au făcut companiile de exploatare a resurselor din Asia și, mai apoi,
din Africa, în secolul trecut, atât pentru aur, cât și pentru diamante ori alte
metale prețioase.
Tot ce a trebuit să facă aventurierul nostru a fost să convingă investitorii
speculanți, jucători la bursa din Canada, că au de a face cu un guvern ce se
știa în lumea întreagă cât de corupt este, dând pe mai nimica proprietăți
imobiliare, industriale și agricole, mai ales celor care cotizează la partidul
sau partidele ce îl alcătuiesc. Iar singura dovadă a seriozității afacerii este
că investitorul străin are acces direct și nelimitat la cele mai înalte sfere
ale puterii din România și că cei mai de seamă demnitari ai statului susțin, pe
față, „proiectul”. De aici, mediatizarea lui excesivă și promovarea publicitară
lipsită de orice bunăcuviință, precum și declarațiile publice ale unor înalți
demnitari, în frunte cu președintele Băsescu Traian, de susținere a proiectului
de exploatare a aurului de la Roșia Montană.
Mai trebuie să amintim că vorbim aici despre aur, o marfă ce, în condițiile
sporirii neîncrederii multora în soluția curentă de globalizare a economiilor
și în sistemul monetar mondial, și-a multiplicat prețul în ultimele două
decenii. Iar criza financiară din 2008 nu a făcut decât să confirme
fragilitatea sistemului monetar actual și importanța deținerii de aur. Astfel,
acțiunile aventurierului nostru au început să înflorească în Canada, chiar
dacă, în România, nu se întâmpla mai nimic. Sau, se mai întâmpla câte ceva, doar
atât cât să țină investitorii interesați. Cum a fost achiziția de terenuri în
zonă, inclusiv de case și cimitire ale oamenilor.
Nefiind vorba de o afacere cu un fundament economic solid ci de un tun, cel
mai important aspect al dezvoltării Roșiei Montane Gold Corporation a fost și
este poziția adoptată de guvernanți. Să luăm numai cele mai recente evoluții
ale afacerii. De câtăva vreme încoace, acțiunile companiei începuseră să scadă,
ceea ce a necesitat ieșirea publică a domnului Băsescu și a domnului Ponta, în
favoarea proiectului. Este drept că domnul Ponta a zis ceva de schimbarea
contractului, dar nu în sensul anulării lui, ci doar al „câștigării” unui
procent sau două în plus, pentru statul român, la eventuala împărțeală a
câștigurilor. Probabil că aceste ieșiri nu au fost suficiente, așa că a fost
nevoie de știrea că Guvernul Ponta a scos o lege a mineritului ce dă un nou
avânt exploatării aurului ardelenesc, iar compania exploatantă a anunțat imediat,
prin cele mai credibile agenții de știri din lume, că ei i se datorează această
lege.
Nu știm dacă domnul Ponta joacă la bursă, direct sau prin interpuși, dar,
cu siguranță, domnia sa face ca acțiunile companiei mamă a lui Roșia Montană
Gold Corporation să sară în sus și în jos, după cum are domnia sa interesul,
prin simple declarații, între care cea mai percutantă a fost că proiectul va rămâne, în continuare, blocat, pentru că, se pare,
nu au fost cumpărați toți politicienii români.
Aceasta este rețeta de succes a tunului bursier canadian. Deci, dacă vreți
să vă îmbogățiți, cumpărați acțiuni ale Gabriel Resources Ltd., care este
compania aventurierului nostru cu Gold Corporation atunci când domnul Ponta
promite că nu va ajunge să dea drumul la mineritul aurului nostru și, în consecință,
ele devin ieftine, și vindeți-le atunci când domnul Băsescu promite că se va da
drumul la exploatarea cu cianuri a aurului de la Roșia Montană, pentru că
atunci prețul lor crește iar diferența dintre cel de cumpărare și cel de
vânzare vă intră în buzunare fără niciun efort. După care, așteptați o nouă
frână și un nou avânt guvernamentale românești. Numai că trebuie să vă grăbiți,
pentru că s-ar putea să înceapă exploatarea propriuzisă și, atunci, acțiunile
vor deveni mai stabile, până la epuizarea minereului, când vor cădea de tot.
Desigur, nimeni dintre cei ce joacă astfel la bursă cu acțiunile lui
Gabriel Resources Ltd. nu are interesul să vadă exploatarea demarată. Asta nu
înseamnă că, odată pornită această afacere, chiar și numai așa, pe hârtie, ea
nu a atras și alți aventurieri sau investitori, dintre care unii chiar sunt interesați
să vadă cum munții devin șes în Apuseni, cum istoria multimilenară este înecată
în lacuri cu cianuri, cum oamenii mândri ai locului se transformă în cerșetori,
bucuroși că primesc o pâine în mâna lor întinsă în fața celor cărora le-au
vândut, pe mai nimic, viitorul lor. Iar alții sunt interesați efectiv să pună
mâna pe mineralele de acolo, indiferent dacă le trebuie sau nu, doar pentru a
nu le avea noi sau, când noi ne dovedim incapabili să le protejăm, pentru a nu
ajunge pe mâna altora.
Ceea ce transformă întregul tun într-o afacere strategică, de importanță
deosebită pentru România și poporul său.
Interesul României și al românilor este unul singur: să păstreze și să
conserve valorile reprezentate de mediul natural, de istoria multimilenară și de
mineralele scumpe și rare din zona Roșiei Montane. Ar mai fi de adăugat și
valoarea oamenilor de acolo, cu cultura și civilizația lor ancestrale. Numai că
aceste valori umane ar trebui păstrate și conservate, în primul rând, de înșiși
acei oameni și, doar apoi, de întregul popor român. Orice încercare de
degradare a mediului natural, de ștergere a vestigiilor istorice și de corupere
a oamenilor de acolo, chiar dacă pretextul este exploatarea mineralelor scumpe
și rare, trebuie privită ca o amenințare la adresa interesului României și al
poporului său.
Asta, ca să nu mai vorbim de faptul că nu există niciun argument economic
pentru care România să accepte exploatarea resurselor sale de aur, argint și
alte minerale rare, indiferent în ce condiții și de către cine. Acceptarea unei
asemenea exploatări ar echivala cu o familie care își vinde bijuteriile din
casă pentru a merge la film și la cârciumă, știind că nu va mai ajunge
niciodată să le cumpere la loc. Asta, în loc ca toți membri familiei să
muncească, fiecare în domeniul la care se pricepe, să fie inventivi și creativi
și să facă astfel bani de film și de cârciumă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu