Luni, 26 august 2013, o
echipă de inspecție a Organizației Națiunilor Unite a început, la Damasc,
capitala Siriei, culegerea de probe pentru argumentarea acuzației că guvernul
local a folosit armele chimice în războiul civil ce macină țara de doi ani
încoace. Chiar înainte ca această echipă să își publice concluziile, unele
cancelarii occidentale, între care se evidențiază Washington D.C., Londra și
Paris, au anunțat că înclină să creadă că guvernul sirian este responsabil de
utilizarea acestor arme chimice, pe când Moscova a spus răspicat că nu sunt
suficiente dovezi privind această responsabilitate și, în consecință, se opune
oricăror acțiuni punitive îndreptate împotriva presupușilor făptași.
Ne aflăm înaintea
ședinței Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite ce, la sediul său de la
New York, se va reuni pentru dezbaterea raportului și adoptarea unei rezoluții
prin care guvernul sirian ar putea fi sancționat. Există varianta ca raportul
echipei de inspecție să fie suficient de convingător pentru toți membrii
consiliului și ca aceștia să voteze, consensual, o anumită conduită
internațională, care ar putea cuprinde și mijloace violente de sancționare, cum
sunt loviturile aeriene îndreptate împotriva unor ținte guvernamentale siriene.
Așa cum există și varianta ca acest Consiliu de Securitate să nu poată adopta
nimic, din pricina opoziției unuia sau mai multor membri permanenți, înzestrați
cu puterea veto-ului.
Situația în care se află Siria pe scena internațională devine din ce în ce
mai atipică. Paradoxal, însă, aceeași situație devine și din ce în ce mai
predictibilă, cel puțin în ceea ce privește comportamentul principalilor actori
implicați. Am putea spune chiar că atât occidentalii cât și rușii nu prea au
alternative din care să aleagă, ci vor trebui să facă o serie de mutări impuse,
așa cum o partidă de șah impune anumite mutări, pentru a evita matul.
Atipicitatea situației siriene provine din introducerea în ecuație a
folosirii armamentului chimic, iar predictibilitatea ei este dată de trasarea
unei linii roșii pe care guvernul sirian n-ar fi trebuit să o treacă. Fără
armamentul chimic, am fi avut de a face, cum avem de la începutul războiului
civil sirian, doar cu o schimbare violentă de regim politic. Așa cum a fost
cazul în Egipt și Libia, ca să luăm numai două din statele care au trecut prin
situația denumită „Primăvara Arabă”, în care guverne autoritare sau chiar
dictatoriale au fost îndepărtate de la putere, prin acțiune populară, mai mult
sau mai puțin violentă. În unele dintre aceste state a fost nevoie și de
internvenție internațională, în favoarea schimbării, pe când, în altele a fost
nevoie doar de o anumită susținere internațională, fără completarea acesteia cu
acțiuni propriuzise, de natură militară.
Cazul devenit tipic este cel al Libiei din 2011. Acolo, comunitatea
internațională reprezentată prin Uniunea Africană, Liga Arabă, Uniunea
Europeană, NATO și, bineînțeles, ONU a convenit că opoziția la regimul
colonelului Muammar al-Gaddafi trebuie sprijinită prin toate mijloacele,
inclusiv prin acțiune militară. Motivarea acestei decizii a fost, de la
început, irelevantă. Desigur, s-au formulat argumente umanitare ce justificau o
intervenție militară împotriva guvernului libian, dar, după războiul din Golful
Persic din 1990 – 1991, când au fost fabricate mărturii false privind cazurile
de încălcare a dreptului umanitar internațional, nimeni nu a mai contat pe
credibilitatea unor asemenea argumente, ele fiind luate mai mult ca pretext.
În Siria, nu este posibilă o conduită intenațională de acest tip, deoarece
acest stat se află în regiunea Orientului Mijlociu, unde orice intervenție
externă trebuie pregătită printr-o abordare holistică. Adică, trebuie ținut
cont de vecinii Siriei, între care se detașează Israelul, Libanul și Turcia,
precum și de statele arabe, apoi de cele musulmane, între care Iranul ocupă un
loc special. Federația Rusă își revendică un rol strategic în zonă, rol pe care
și-l joacă în tandem cu guvernul președintelui Bashar al-Assad și, deci, nu
poate fi ignorată. Așa cum, orice soluție la un conflict în regiune, inclusiv
la acest război civil, trebuie adoptată tot într-o formă holistică, adică
împreună cu soluții la toate problemele Orientului Mijlociu, între care
problema palestiniană predomină agenda.
De aceea, pentru a singulariza problema siriană în marea de probleme ale
acestei regiuni fierbinți a Pământului, pe măsură ce războiul civil sirian
devenea tot mai distructiv, iar victimele acestuia se făceau tot mai numeroase,
americanii, sprijiniți, în special, de britanci, au trasat o linie roșie, pe
care guvernul sirian nu ar fi trebuit să o treacă, dacă nu voia să devină
inamicul declarat al acestora. Gestul provine din comportamentul copiilor care,
în căutare de provocări, trag o linie în țărână, amenințându-i pe ceilalți că
trecerea acelei linii presupune, automat, bătaie. Fiind una dintre puținele
state ale planetei Terra care mai posedă armament chimic, Siria a fost
prevenită de cancelariile occidentale că folosirea acestor arme echivalează cu
trecerea linei și, implicit, cu bătaia. Iar, pentru a fi mai vizibilă, au dat
acestei linii simbolice culoarea roșie.
Însă, armamentul chimic a fost folosit. Se pare că mai multe mii de oameni
au fost loviți de aceste arme, iar câteva sute au murit, dintr-o singură
lovitură. Ori, Siria a fost tolerată de comunitatea internațională să posede
arme chimice cu condiția implicită ca acestea să nu fie folosite, conform
Protocolului de la Geneva din 1925, la care acest stat este parte. Acum, dacă guvernul
de la Damasc a scos din depozite unele proiectile chimice și a lovit cu ele
opozanții săi din războiul civil, comunitatea internațională este obligată să
ia atitudine. Absența unei atitudini ar echivala cu o lumină verde ce indică
guvernului vinovat că poate săvârși o asemenea acțiune ilicită, oridecâteori va
vrea el, și să scape cu bine. Și mai grav, aceeași absență a unei reacții
internaționale ar putea fi o lumină verde pentru orice stat deținător de arme
de distrugere în masă că ar putea angaja aceste arme în orice dispută ar avea
el. Ar fi ca și cum Federația Rusă, de exemplu, ar fi liberă să folosească
focoase nucleare în disputele sale interne pentru menținerea unor teritorii ce
dau semne de separare.
Deci, comunitatea internațională, avându-i în frunte pe americani,
britanici și francezi, este obligată să facă anumite mișcări pe tabla de șah a
securității zonale și chiar mondiale.
Prima mișcare obligatorie este să se confirme atacul cu arme chimice și să se
dovedească responsabilitatea Guvernului al-Assad pentru asta. Ceea ce, în
special pentru americani, este o problemă de credibilitate. Nu cu mai mult de
zece ani în urmă, secretarul lor de stat de atunci, Colin Powel, un fost
general cu o carieră ireproșabilă, victorios în primul război din Golful Persic
din postura de președinte al comitetului șefilor militari americani și unul
dintre artizanii victoriei Vestului în războiul rece dus împotriva
comuniștilor, s-a compromis lamentabil prezentând Consiliului de Securitate al
ONU niște așa-zise argumente, sub forma unor desene dovedite ulterior
fanteziste, că Irakul ar fi deținut la acea vreme arme de nimicire în masă,
inclusiv arme chimice. De atunci încoace, americanii preferă să nu mai producă
ei dovezi privind existența și utilizarea armelor de nimicire în masă, ci îi
încurajează pe alții să facă acest lucru. Asta, chiar dacă ei, prin mijloacele
lor sofisticate de culegere de informații, ar fi deja convinși că asemenea arme
există și au fost întrebuințate.
Presupunând că activitatea inspectorilor ONU a fost încununată de succes,
că ei au reușit să strângă suficiente probe credibile despre un atac armat
chimic, într-un cartier periferic al Damascului, și că acest atac poate fi pus,
fără îndoială, în responsabilitatea guvernului sirian, a doua mișcare
obligatorie este constituirea unei coaliții de state dispuse să îi sancționeze
pe responsabili. Statele interesate se vor împărți în trei categorii. Vor fi
state dispuse să ia măsuri active, vor fi alte state dispuse să sprijine
financiar, logistic sau doar politic aceste măsuri active și vor fi state ce
doar aprobă un asemenea curs al acțiunilor prin tăcere. Federația Rusă se va
situa, aproape obligatoriu, în rândul acestei a treia categorii, deși, natural
ar fi ca rușii să se opună, în continuare, oricărei atitudini intervenționiste
externe în conflictul sirian. Numai că, în situația în care este irefutabilă
folosirea armelor chimice de guvernul sirian, Moscova nu mai are alte
alternative, decât să meargă în aceeași direcție cu toată lumea.
Cu toate că pedepsirea guvernului de la Damasc este obligatorie, alegerea
pedepsei se poate face dintr-un mănunchi de alternative. Confirmând
atipicitatea situației, este puțin probabil să fie aleasă alternativa
susținerii militare a opoziției siriene cu o intervenție internațională, fie ea
și doar cu lovituri aeriene, cum s-a întâmplat în Libia. Mult mai probabilă ar
fi o intervenție directă, prin care guvernul sirian va fi privat de capacitatea
de folosire a vectorilor de transport la țintă a armelor chimice, cum sunt
tunurile de mare calibru, aviația ori rachetele. Sau, chiar distrugerea
depozitelor și locațiilor în care asemenea arme sunt stocate ori fabricate. Faptul
că, suferind asemenea lovituri, guvernul sirian și-ar slăbi performanțele în
războiul civil pe care îl poartă împotriva opoziției va fi considerat ca o
consecință colaterală a pedepsirii vinovatului de atacul chimic. Desigur, se
pot gândi și discuta și unele pedepse non-violente, dar nu prea le stă în fire americanilor
și, în general, occidentalilor să prindă o asemenea ocazie de acțiune militară
perfect justificabilă, oferită aproape pe tavă de însuși guvernul împotriva
căruia s-au situat deja și ei să o rateze.
Ne mai putem aștepta la suficient de multă retorică și chiar propagandă,
din toate părțile. În sine, aceste zgomote sunt indicatori de succes sau, după
caz, de pierdere, în sensul că cei mai vocali în prevestirea unor consecințe
apocaliptice sunt, de obicei, și cei mai puțin capabili de acțiune sau cei mai
slabi în confruntare, iar gălăgia iscată de ei este un indiciu că se consideră,
deja, perdanți. Iar toate astea se vor întâmpla în următoarele câteva zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu