Guns or butter

În România domnește proasta guvernare. Se pare că lumea este atât de mulțumită cu această situație, încât nici nu mai interesează pe nimeni cum ar fi să fie bună guvernare în România. Iar când zic lumea, mă gândesc atât la lumea de pe la noi, din Țară, cât și la cea de aiurea, de pe planeta Pământ. Cu toate astea, îmi asum riscul de a vorbi singur, sau de a fi singurul cititor al celor scrise aici de mine, atunci când mă refer la proasta guvernare a domnului ministru Barbu, de la Cultură.

Nu știu ce specialitate academică are domnia sa, dacă are vreuna. Și zic asta nu ca o aluzie transparentă la faptul că, în România, ajung profesori universitari doctori inși complet inculți și nepregătiți chiar în specialitatea în care și-au publicat lucrările fără măcar să le citească. Eu mă întreb care o fi specialitatea academică a domnului Barbu de la Cultură, dacă are vreuna, în sens renascentist. Adică, o fi omul polivalent, s-o pricepe la toate sau la foarte multe și nu știi pe care dintre priceperile sale să pui mâna.

De ce m-ar interesa așa ceva? Simplu, pentru că un ministru al culturii, cum este domnul Barbu de la Cultură, ar trebui să se priceapă, înainte de toate, să fie ministru și, doar în general, să fie și om de cultură. Și asta deoarece, în buna guvernare, cultura poate exista fără ministru, dar ministrul nu poate exista fără cultură. Iar, într-o proastă guvernare, cultura trebuie să aibă neapărat ministru, altfel n-ar putea exista, pe când ministrul nu trebuie să aibă nicio cultură, nici măcar cea managerială a domeniului public pe care îl cârmește.

Cum spuneam de la început, în România domnește proasta guvernare. Deci, nu poate mira pe nimeni faptul că domnului Barbu îi lipsește minima cultură pentru gestionarea unui domeniu public. Iar domnia sa este sincer și nu precupețește nicio ocazie să ne demonstreze acest lucru, de un an de zile, de când i-a jurat domnului Băsescu Traian, președintele României, la Cotroceni, că va fi ministru. Cea mai recentă expunere în public a imensei sale inculturi ministeriale s-a petrecut ieri, când domnul Barbu de la Cultură a arătat unei populații ce se uita în gura păroasă a domniei sale că nu știu ce festivaluri Shakespeare ar fi putut fi și mai nemaipomenite decât au fost, dacă ministerul său ar fi primit bani din alte părți ale bugetului de stat, unde s-au pus nejustificat, cum ar fi de la bolnavii de sindromul deficienței imunitare, cunoscut popular cu numele de SIDA.

Incult în ale guvernării fiind, domnul Barbu de la Cultură habar nu are că problema repartiției resurselor financiare între competitori este extrem de bine fundamentată teoretic și foarte detaliat instrumentată matematic, încă de acum o sută de ani, de când italianul Vilfredo Pareto a introdus conceptul de optimal în distribuție, în domeniul economic. În mediul guvernamental cult, adică bazat pe știință și cunoaștere, acestă problemă este descrisă și cu sintagma „guns or butter” (în traducere liberă, arme sau mâncare) provenită din engleza americană, în care a fost ea formulată în primul deceniu de după cel de-al doilea război mondial, când s-a constatat că guvernul american exagera cu cheltuielile militare și se bănuia că ar face asta în detrimentul bunăstării populației proprii.

În realitate, doar guvernele nepricepute ori fundamental corupte au aplicat distribuția resurselor prin favorizarea unui competitor și defavorizarea implicită a altuia. În contrapartidă, orice gestionar educat și rezonabil al banului public aplică un cu totul alt procedeu de distribuție, prin care toți membrii societății au ceva de câștigat. Există chiar și un nume dat acestui procedeu, Îmbunătățirea Pareto, prin care repartiția unei resurse pentru ameliorarea condiției unui competitor nu se realizează prin înrăutățirea condiției celuilalt competitor.

Bine-bine, veți zice dumneavoastră, dar ce este deosebit ori remarcabil în faptul că domnul Barbu de la Cultură este incult? Este evident că domnia sa nu face notă discordantă față de alți membri ai Guvernului Ponta din Regimul Băsescu. Nici măcar faptul că domnia sa are tupeul de a arăta cu nonșalanță lumii întregi cât de incult este în probleme guvernamentale nu îl deosebește de șeful său ori de colegii săi de la guvern. Si aveți perfectă dreptate să ziceți așa ceva. Numai că nu despre ceva deosebit ori remarcabil scriu eu aici, ci despre ceva îngrijorător.

Este deosebit de îngrijorător că domnul Barbu de la Cultură, la fel ca ceilalți co-guvernanți pontiști, ia decizii în numele nostru și pe banii noștri, așa incult cum este. Dacă ar lua decizii doar privind prețul biletelor la spectacolele de manele ar mai fi cum ar mai fi, dar domnia sa ia decizii privind distrugerea vestigiilor istorice din milenarii Munți Apuseni. Ori, privind distrugerea fizică a unor artiști naționali consacrați, prin sărăcire.

Așa că, în loc de dilema arme ori mâncare, ar trebui să ne lămurim: ori Barbu, ori cultură.