În România
domnește proasta guvernare. Se pare că lumea este atât de mulțumită cu această
situație, încât nici nu mai interesează pe nimeni cum ar fi să fie bună
guvernare în România. Iar când zic lumea, mă gândesc atât la lumea de pe la
noi, din Țară, cât și la cea de aiurea, de pe planeta Pământ. Cu toate astea,
îmi asum riscul de a vorbi singur, sau de a fi singurul cititor al celor scrise
aici de mine, atunci când mă refer la proasta guvernare a domnului ministru
Barbu, de la Cultură.
Nu știu ce
specialitate academică are domnia sa, dacă are vreuna. Și zic asta nu ca o
aluzie transparentă la faptul că, în România, ajung profesori universitari
doctori inși complet inculți și nepregătiți chiar în specialitatea în care și-au
publicat lucrările fără măcar să le citească. Eu mă întreb care o fi
specialitatea academică a domnului Barbu de la Cultură, dacă are vreuna, în
sens renascentist. Adică, o fi omul polivalent, s-o pricepe la toate sau la
foarte multe și nu știi pe care dintre priceperile sale să pui mâna.
De ce m-ar interesa așa ceva? Simplu, pentru că un ministru al culturii,
cum este domnul Barbu de la Cultură, ar trebui să se priceapă, înainte de
toate, să fie ministru și, doar în general, să fie și om de cultură. Și asta deoarece,
în buna guvernare, cultura poate exista fără ministru, dar ministrul nu poate
exista fără cultură. Iar, într-o proastă guvernare, cultura trebuie să aibă
neapărat ministru, altfel n-ar putea exista, pe când ministrul nu trebuie să aibă nicio
cultură, nici măcar cea managerială a domeniului public pe care îl cârmește.
Cum spuneam de la început, în România domnește proasta guvernare. Deci, nu
poate mira pe nimeni faptul că domnului Barbu îi lipsește minima cultură pentru
gestionarea unui domeniu public. Iar domnia sa este sincer și nu precupețește
nicio ocazie să ne demonstreze acest lucru, de un an de zile, de când i-a jurat
domnului Băsescu Traian, președintele României, la Cotroceni, că va fi ministru.
Cea mai recentă expunere în public a imensei sale inculturi ministeriale s-a
petrecut ieri, când domnul Barbu de la Cultură a arătat unei populații ce se
uita în gura păroasă a domniei sale că nu știu ce festivaluri Shakespeare ar fi
putut fi și mai nemaipomenite decât au fost, dacă ministerul său ar fi primit bani din alte
părți ale bugetului de stat, unde s-au pus nejustificat, cum ar fi de la
bolnavii de sindromul deficienței imunitare, cunoscut popular cu numele de
SIDA.
Incult în ale guvernării fiind, domnul Barbu de la Cultură habar nu are că
problema repartiției resurselor financiare între competitori este extrem de
bine fundamentată teoretic și foarte detaliat instrumentată matematic, încă de
acum o sută de ani, de când italianul Vilfredo Pareto a introdus conceptul de optimal în
distribuție, în domeniul economic. În mediul guvernamental cult, adică bazat pe
știință și cunoaștere, acestă problemă este descrisă și cu sintagma „guns or
butter” (în traducere liberă, arme sau mâncare) provenită din engleza americană, în care
a fost ea formulată în primul deceniu de după cel de-al doilea război mondial,
când s-a constatat că guvernul american exagera cu cheltuielile militare și se
bănuia că ar face asta în detrimentul bunăstării populației proprii.
În realitate, doar guvernele nepricepute ori fundamental corupte au aplicat
distribuția resurselor prin favorizarea unui competitor și defavorizarea implicită
a altuia. În contrapartidă, orice gestionar educat și rezonabil al banului
public aplică un cu totul alt procedeu de distribuție, prin care toți membrii
societății au ceva de câștigat. Există chiar și un nume dat acestui procedeu,
Îmbunătățirea Pareto, prin care repartiția unei resurse pentru ameliorarea
condiției unui competitor nu se realizează prin înrăutățirea condiției
celuilalt competitor.
Bine-bine, veți zice dumneavoastră, dar ce este deosebit ori remarcabil în
faptul că domnul Barbu de la Cultură este incult? Este evident că domnia sa nu
face notă discordantă față de alți membri ai Guvernului Ponta din Regimul
Băsescu. Nici măcar faptul că domnia sa are tupeul de a arăta cu nonșalanță
lumii întregi cât de incult este în probleme guvernamentale nu îl deosebește de
șeful său ori de colegii săi de la guvern. Si aveți perfectă dreptate să ziceți
așa ceva. Numai că nu despre ceva deosebit ori remarcabil scriu eu aici, ci
despre ceva îngrijorător.
Este deosebit de îngrijorător că domnul Barbu de la Cultură, la fel ca
ceilalți co-guvernanți pontiști, ia decizii în numele nostru și pe banii
noștri, așa incult cum este. Dacă ar lua decizii doar privind prețul biletelor
la spectacolele de manele ar mai fi cum ar mai fi, dar domnia sa ia decizii
privind distrugerea vestigiilor istorice din milenarii Munți Apuseni. Ori,
privind distrugerea fizică a unor artiști naționali consacrați, prin sărăcire.
Așa că, în loc de dilema arme ori mâncare, ar trebui să ne lămurim: ori
Barbu, ori cultură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu