Lovitura de stat în formă continuă

Într-un fel, Occidentul are dreptate să se rățoiască la guvernanții români, pe subiectul modificării Codului penal în Camera Deputaților din Parlamentul României. Dar, dacă eu aș fi fost în locul Occidentului, aș fi tăcut din gură, cel puțin în public.

Sunt două motive pentru care ar fi trebuit Occidentul să tacă. Unul este profund, iar celălalt este de suprafață.

În profunzime, votul parlamentar de protejare a unor demnitari, între care, bineînțeles, se află parlamentarii înșiși, de abuzurile așa-zisei justiții românești, este un vot de blam la adresa Direcției Naționale Anticorupție din Ministerul Public și a Agenției Naționale de Integritate. Adică, Parlamentul României consideră că aceste două chestii, uneori numite „instituții”, ori „agenții” sau „structuri” fac rău ceea ce fac. Și că ele nu au nicio șansă să se schimbe, să înceapă să facă și bine vreodată.

Cum aceste două chestii sunt creația Occidentului, ca forme singulare și exhaustive de luptă împotriva corupției românești, eșecul lor, așa cum a fost el consfințit de votul parlamentar este și eșecul Occidentului. Ca urmare, dacă ar fi avut un pic de prestanță și orgoliu, Occidentul ar fi trebuit să tacă și nu să se ia de cei ce îi arată cu degetul cât de prost a fost el în a gestiona subiectul corupției în România, pentru că menținerea în discuția publică a acestui subiect nu este deloc în favoarea sa.

Dar, cum ziceam, acest aspect este profund și ceva mai greu de înțeles de opinia publică. Așa că putem accepta că Occidentul s-a simțit confortabil dând din gură când ar fi trebuit să tacă și, mai ales, să facă ceva pentru remedierea situației.

La suprafață, însă, același Occident nu avea voie să intervină public în problema românească a votului de auto-protecție a parlamentarilor, deoarece această problemă a fost etichetată de domnul Băsescu Traian, președintele peren al României, ca fiind continuarea loviturii de stat începute acum un an și jumătate, tot în Parlamentul României, odată cu votul de suspendare a domniei sale din funcția din care nu vrea să plece nici mort.

Nu este acceptabil pentru publicul românesc, așa cum nu este acceptabil nici pentru publicul occidental, ca înalți funcționari comunitari, ambasadori sau membri ai ambasadelor occidentale la București, între care se distinge cu precădere Ambasada Statelor Unite ale Americii, să se pronunțe asupra unui subiect ca acesta al modificării prin vot parlamentar a Codului penal al României, situându-se pe poziția celui ce nu mai contenește să strige că, în România, se întâmplă, de 18 luni, o lovitură de stat neîntreruptă.

Lăsând la o parte ridicolul și derizoriul în care se situează clamarea nerealistă și complet propagandistică a domnului Băsescu privind lovitura de stat în formă continuă, Occidentul ar fi trebuit să vadă că, a fi de acord cu ea, chiar și numai tacit, este ca și când ar fi fost de acord cu teza comunistă, promovată de Ceaușescu, a revoluției permanente și nesfârșite. Adică, aprobându-l pe domnul Băsescu,  Occidentul este de acord cu o cretinitate.