De fiecare dată
când vine vorba despre premierul român Ponta Victor, discuția nu poate merge
mai departe decât până la imperiul speculațiilor. Acțiunile sale sunt
întotdeauna surprinzătoare, atunci când aflăm despre ele, ori bănuit rele, atunci
când nu aflăm. Declarațiile sale au întotdeauna credibilitatea omului dovedit
plagiator, mincinos despre sine și colportor de minciuni despre alții. Colaboratorii
săi apropiați fie sunt de aceeași natură, fie se distanțează de domnia sa,
atunci când propria lor credibilitate este pusă în joc de acțiunile
premierului. În imaginea publică, peste toate lucrurile și faptele legate de
acest premier, ori se așterne o perdea de secrete de tip mafiot, ori se ridică o
abureală de tipul serviciilor secrete.
Există mai multe
moduri de a specula, într-un asemenea caz și în asemenea condiții. Unii
comentatori vor apela la opiniile și informațiile deținute de alții și îi vor
cita pe aceștia ca fiind o sursă credibilă, deși, de cele mai multe ori, nu
este așa. Alții își vor da cu părerea, bazându-se pe o intuiție de tipul „m-am
prins eu despre ce este vorba, ce credeați, că nu mă prind?!” Mai sunt și unii
care fac un fel de analiză moral-volitivă, ca și când acțiunile analizatului ar
fi doar consecințele caracterului său, plecând de la ipoteza nejustificată că
ei nu pot greși într-un asemenea raționament de tip cauză-efect. Vor fi și dintre
cei ce caută adevărul în comparații cu situații precedente ori cu situația de
prin alte părți, deși domnul Ponta este extrem de original în ceea ce face, cu
excepția situațiilor când îl copiază pe domnul Băsescu Traian, domn care, la
rândul său, se împăuna cu spontaneitatea, improvizația și, evident,
nerespectarea oricărei reguli.
Metoda mea de speculație este ceva mai elaborată. Atunci când nu cunosc
adevărul sau dedesubturile unei probleme complexe, apelez la trei metode
suprapuse de analiză, respectiv la studiul comportamental, la evaluarea
instituțională și la istoricul devenirii acelei probleme. Dar, până la urmă,
rezultatul analizei mele tot o speculație rămâne.
Istoricul problemei este următorul.
La sfârșitul lunii aprile 2015, domnul Ponta Victor, premierul României, a
făcut „un turneu” în zona Golfului Persic, după cum ne informează Agerpres,
citând „un comunicat de presă al Executivului” ce ar fi fost trimis la această
agenție de presă. Alte surse mediatice, apropiate premierului, au catalogat
acest turneu drept „o vizită oficială”. Astăzi, 16 iunie 2015, din acest turneu
nu a mai rămas nimic pe site-ul oficial al Guvernului României, dacă a fost
vreodată ceva. Nu există niciun comunicat de presă din perioada respectivă, așa
cum nu există nicio mențiune despre această vizită pe agenda oficială a
premierului, pentru zilele acelea. Pe pagina sa din rețeaua de socializare
facebook, citată la vremea respectivă ca sursă de informare privind turneul, din
tot cea ce ar fi putut împărtăși domnul Ponta prietenilor și admiratorilor săi
online, a mai rămas doar un filmuleț de un minut și ceva, intitulat „Întrevederea
cu regele Arabiei Saudite, Salman Bin Abdulaziz Al Saud”, postat pe 30 aprilie, fără nicio altă explicație,
precum și vestea despre un interviu acordat de premierul român trustului Al
Jazeera, veste preluată de la televiziunea Romania TV, în data de 2 mai 2015.
În data de 8 mai 2015, răspunzând la o întrebare, președintele Klaus
Iohannis a arătat că, în turneul respectiv, „premierul Victor Ponta a plecat pe
cont propriu. Nu a discutat cu mine în prealabil despre vizita pe care a
făcut-o în statele arabe”. Această precizare ar putea explica absența oricăror
referiri oficiale, instituționalizate, despre turneul respectiv al premierului.
Fiind o vizită „pe cont propriu”, cu siguranță că ea nu putea apărea pe agenda
publică a premierului. Nu știm însă dacă acest cont propriu include și
cheltuielile de deplasare a premierului și a echipei sale de oficiali și de agenți.
Vineri, 12 iunie 2015, în presa românească a apărut o fotografie luată din
tribuna oficială, pe timpul ceremoniei de deschidere a primelor „Jocuri
Europene”, organizate în capitala Azerbaijanului, Baku. În prim plan se văd ori ar fi trebuit să se vadă cei
mai importanți participanți la acea ceremonie, respectiv președintele gazdă Aliyev,
președintele rus Putin și președintele turc Erdogan. Surâzător, în planul al treilea,
în poză apare și premierul român Ponta. Ceea ce a fost surprinzător, deoarece
agenda privată a premierului cuprindea participarea sa la congresul socialiștilor
europeni, de la Budapesta. Agenda sa publică nu prevedea iarăși nimic. În locul
vreunui comunicat de presă, care să explice această prezență neanunțată a
premierului României la Baku, consilierul său onorific pentru comunicarea
externă și-a anunțat demisia.
Răspunzând la o întrebare, luni, 15 iunie, președintele Iohannis a
menționat că aflase „din surse” „faptul că prim-ministrul s-a dus la Baku”. Și
asta, după ce a acesta ajunsese acolo. În context, președintele a afirmat că
premierul nu i-ar fi spus nici că pleacă în Turcia, pentru o intervenție
chirurgicală.
Alte surse citate de presă pretind că, în acest moment, premierul Ponta se
află în Turcia, la o clinică privată în care președintele turc Erdogan ar avea
un cuvânt de spus, în condițiile în care era așteptat la un spital din România
pentru aceeași intervenție.
Dacă istoricul problemei este destul de ușor de alcătuit, definirea
problemei se dovedește mult mai complicată. În spațiul public, au fost unii
care au decis că avem de a face cu o problemă de comunicare între președintele
României și șeful guvernului. Alții au constatat că problema este mult mai
serioasă, fiind una de conlucrare, ori de lipsă de conlucrare între primul și
al patrulea om în stat. Sunt voci care definesc această situație ca o problemă
de sfidare a președintelui de premier, ori una de abuz de reprezentare externă
a României, fără mandat, creată de același premier. În ceea ce mă privește, plecând
de la datele publice la dispoziție, prefer să definesc această situație ca o
problemă de autoritate.
Președintele Klaus Iohannis s-a referit la comportamentul premierului Ponta
Victor ca fiind unul „de capul lui”. Numai că nimeni în Țara asta nu ar trebui
să facă ceva de capul lui, atâta vreme cât se află într-o funcție sau demnitate
publică.
Lăsând la o parte discuția despre conținut, deplasarea în străinătate a
unui demnitar trebuie aprobată de cineva, în modul cel mai oficial cu putință.
Chiar dacă respectivul face această deplasare pe cont propriu, inclusiv pe
banii lui, faptul că și pe timpul deplasării el continuă să fie un foarte înalt
demnitar cere cu necesitate o aprobare prealabilă, dată de persoana sau
instituția care l-a numit ori l-a pus în funcția respectivă. Cum tot de o aprobare
are nevoie și absentarea din funcția respectivă, absență produsă ca o
consecință a deplasării în străinătate.
În administrația publică centrală din România sunt reguli foarte clare
privind aceste aprobări. Nu este niciun dubiu că premierul nu poate face nicio
deplasare în străinătate, indiferent pentru care motiv, oricât de personal ar
fi el, fără aprobarea președintelui României, atâta vreme cât premierul
contra-semnează majoritatea actelor președintelui, este numărul doi în
Consiliul Suprem de Apărare a Țării și este al treilea în ordinea preluării
funcției de reprezentare a României. Este curios însă că nici președintele,
nici premierul nu au menționat această regulă, atunci când, fiecare separat, au
vorbit despre problema deplasărilor externe făcute de capul premierului.
Este de la sine înțeles că o asemenea aprobare nu este nici automată, cum a
dat de înțeles președintele în funcție că ar fi dispus să i-o acorde
premierului, transformând procedura într-o simplă notificare asupra intențiilor
sale, făcută de premier președintelui, nici
discreționară, cum a lăsat fostul președinte, Băsescu Traian, să se înțeleagă
că era în puterea lui să o facă, singurul criteriu de aprobare ori respingere
fiind cheful său. Ea, aprobarea, trebuie să fie rațională și să includă toate
elementele de funcționalitate a instituțiilor ce depind de prezența și
activitatea premierului.
Deoarece, la fel ca oricare alt demnitar ales ori numit, premierul Ponta
Victor a depus un jurământ la învestirea în funcție, putem spune că orice deplasare
a sa în străinătate, dacă se petrece fără o asemenea aprobare, este o absență
nemotivată, dacă nu depășește o zi, sau dezertare, dacă este mai lungă. Numai
că, nefiind militar, premierului nu i se pot aplica sancțiunile prevăzute
pentru militari în caz de absență nemotivată sau de dezertare. Este evident că
există o lacună legislativă, sub forma vreunei sancțiuni pentru o asemenea
faptă. Este foarte posibil ca nimănui să nu îi fi trecut prin minte că un premier
ar putea să dezerteze, ori să absenteze nemotivat, atâta vreme cât nu l-a
obligat cineva să ocupe funcția asta. Adică, legiuitorul a presupus că
ocupantul funcției are suficientă responsabilitate, pentru a nu fi nevoie de o
amenințare cu sacționarea, ca acesta să își exercite corect obligațiile
funcției.
Nu știm și nici nu cred că vom ști vreodată de ce a ales premierul Ponta
Victor să dovedească o asemenea crasă lipsă de responsabilitate, în trei ocazii,
pe parcursul unei luni și jumătate. Nici nu avem la îndemână vreo explicație
rațională, alta decât speculația că omul ăsta este convins că, dacă nu există
consecințe ale actelor sale, sub forma unor sancțiuni, atunci înseamnă că poate
să înfăptuiască acele acte nestingherit.
Dacă, însă, introducem în analiză și elementele de conținut ale deplasărilor
în străintătate ale premierului Ponta, vom constata că domnul acesta are
serioase probleme comportamentale.
Deplasarea în zona Golfului poate fi privită ca un test dat președintelui
relativ nou în funcție, pentru a i se determina limitele de toleranță. Test
combinat cu o încercare de promovare publică a personajului Ponta, ca element cu
contacte în zona respectivă, altele decât chelnerii ce îl fotografiaseră prin
barurile de noapte din aceeași zonă, cu trei luni mai înainte, pe vremea când
cheltuia banii prietenilor de acasă, ca formă de terapie la înfrângerea
rușioasă suferită în alegerile prezidențiale, unde concurase practic singur,
dar ieșise pe locul doi.
Problema comportamentală apare când punem în balanță realizarea unor
asemenea obiective personale cu deficitul serios de imagine a guvernării
României, pe care atitudini ca acestea îl provoacă. Vom constata că, deliberat,
premierul Ponta a plătit cu prețul Țării câștigurile sale de mic intrigant
balcanic.
Din punct de vedere comportamental, deplasarea lui Ponta la Baku trebuie
privită atât contextual, cât și într-o evoluție a evenimentelor. Din nou doar
la nivel speculativ, domnul Ponta a avut de câștigat din această deplasare două
lucruri. Primul a fost găsirea unui pretext de a nu merge la congresul
socialiștilor europeni de la Budapesta, unde ar fi trebuit să dea explicații
despre situația sa penală din România și să răspundă la întrebări ridicate de
propria sa scrisoare adresată europenilor socialiști, în care povestea respectiva
situație. Al doilea a fost să se întâlnească cu cine i-ar putea oferi protecție
fizică, în caz de nevoie. Se pare că a
găsit această protecție la președintele Turciei, peste care a dat prin
tribunele de la Baku.
Fără niciun dubiu, astăzi, 16 iunie 2015, domnul Ponta Victor se află în
Turcia, fără aprobarea președintelui României, într-o locație neconfirmată
oficial, pentru o problemă de sănătate ce nu justifică prezența sa acolo, după
ce și-a suspendat, de capul lui, atribuțiile de premier al României, în
favoarea nașului Oprea G. Nu cred că greșim prea mult dacă speculăm că o
asemenea situație sună mai degrabă a evadare din Țară decât a orice altceva.
Cel mai probabil, vor urma negocieri privind viitorul acestui personaj. Al
căror rezultat este la fel de incert cum este domnul Ponta însuși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu