Pentru ultima oară Băsescu

În România, există un post de televiziune așa-zis „de știri”, care a fost înființat acum zece ani, de patronul trustului de presă Intact, cu scopul unic și declarat de a „da în Băsescu”, adică în președintele de atunci al României. Post de televiziune care mai „dă în Băsescu” și acum, cu aceleași „știri” de acum trei ani sau mai mult.

Foto: adevarul.ro

Există și mulți anti-băsiști, adică cei care au așteptat cu nejustificată răbdare, timp de zece ani, să îl vadă pe același Băsescu în cătușe și cu domiciliu permanent într-o celulă de pușcărie. Și care mai așteaptă încă.

Mai există încă și inexplicabil de mulți băsiști, dintre cei ce l-au susținut popular, politic și propagandistic pe același domn Băsescu Traian, împotriva evidenței că domnia sa era total nepotrivit pentru funcția de președinte al României, din punctul de vedere al apartenenței sale la structurile de securitate comuniste, și din cel al educației, și din cel al culturii, și din cel al capabilităților intelectului propriu, și din cel al comportamentului, și din cel al totalei lipse de moralitate intrinsecă, și din toate celelalte puncte de vedere imaginabile.

Astăzi, Băsescu Traian nu mai este președintele României. Toți cei care și-au legat existența de Băsescu, fie și numai pentru un moment, băsiști și anti-băsiști la un loc, au astfel o mare problemă. Vrând-nevrând, Băsescu Traian devine un subiect de istorie.

În mod normal, istoria asta ar fi trebuit să o scrie învingătorii. Știți tipul acela de istorie în care învinsul este prezentat fie ca un monstru de temut, doar pentru ca învingătorul mostrului să pară și mai vrednic de admirație decât merită în ochii consumatorului de istorie, fie ca o scârboșenie de care lumea ar trebui să uite cât mai degrabă, ca să scape de senzația de greață pe care numele și amintirea învinsului le iscă.

Numai că, așa securist, mafiot, derbedeu, imoral, incapabil, urât cum este, Băsescu a reușit să își ducă la capăt două mandate, trecând prin alte două consultări populare privind demiterea lui din această funcție. Adică, nu a fost învins de nimeni, niciodată.

Observăm că, în loc să se apuce de scris istoria băsismului, cei ce i-au supraviețuit lui Băsescu în politica românească nu fac altceva decât să continue propaganda pro, dar mai ales anti-băsistă. În spațiul public, dintre propagandiști, se remarcă cei ce sunt angajați să facă și propagandă pontistă, adică în favoarea premierului Ponta Victor, cel învins de Băsescu pe toate planurile politice, până la bătaia de joc.

Ceea ce creează confuzii, în mințile mai puțin antrenate în ale gândirii. Pentru că, în acele minți, orice anti-băsist ar trebui să fie, automat, pontist convins, ori, cel puțin, pontist credincios. Pe acest raționament neted și-a bazat domnul Ponta Victor întreaga campanie electorală pentru funcția de președinte al României, din iarna anului trecut. Tot ce și-a propus domnul Pona să facă pentru a deveni președinte a fost să îi convingă pe cei aproape opt milioane de anti-băsiști de două lucruri. Primul, că el, premierul Ponta, numit și răs-numit în funcție de președintele Băsescu, este, de fapt, cel mai mare anti-băsist posibil și, al doilea, că Băsescu Traian mai candidează totuși pentru un al treilea mandat.

Plan ce nu i-a reușit, deoarece marea majoritate a celor ce s-au declarat și au votat împotriva lui Băsescu posedă minți antrenate în ale gândirii și, de aceea, și-au dat seama, cu ușurință, de două lucruri. Primul, că domnul Ponta nu este cel mai mare anti-băsist, dar nici cel mai mic. Domnul Ponta nu este anti-băsist deloc. Iar asta se vede cel mai bine atunci când constatăm că domnul Ponta este un emul de-al domnului Băsescu, în ceea ce privește guvernarea de proastă calitate, practicată de domnnul Ponta cu aceleași metode și cu aceiași oameni ca și domnul Băsescu. Al doilea lucru de care anti-băsiștii raționali și-au dat cu ușurință seama a fost că domnul Băsescu Traian nu a mai candidat pentru un al treilea mandat. Sau, mai precis, a candidat prin reprezentant, dar nu a ajuns în turul al doilea.

Cât despre mine, eu nu aș zice că am fost vreodată un anti-băsist, în sens emoțional. Cel puțin, nu unul dintre cei ce s-ar fi consumat psihic pentru ideea de anti-băsism. Tot ce am făcut eu, în timpul celor două mandate ale domnului Băsescu, a fost să constat că domnia sa guvernează prost, dar și cu răutate, cu dorință de stricăciune a tot ceea ce se clădise bine până atunci, pe domeniul public, că se preocupă de sub-finanțarea bunurilor publice pe care orice stat ar trebui să le producă, între care se detașează apărarea națională, că se folosește de organizațiile de forță ale statului în interes personal, ca de o poliție politică, ori ca de organizații mafiote, că încalcă cu seninătate legea doar pentru că așa are el chef, că este incapabil să ducă la bun sfârșit vreun obiectiv de interes național, că a uneltit împotriva propriului stat și a propriului popor, că a ridicat nepotismul la rang de politică de stat și multe altele de aceeași natură. Și am făcut cunoscute aceste constatări ale mele oricui a vrut să le citească ori să le asculte.

Dar eu mă opresc aici. Acesta este ultimul meu text despre Băsescu Traian.

Oricum, pentru mine, problema este că adevăratul învins al acestor ani a fost cetățeanul român. Așa că acesta, de învins ce este, nu va putea niciodată să își scrie propria sa istorie, care să îi fie favorabilă.

Și astăzi, ca de fiecare dată, istoria o scriu învingătorii. Ei pun etichete de bine și de rău, de monstru și de sfânt, de băsist și de anti-băsist oricui au ei interesul să primească astfel de etichete, de cele mai multe ori nemeritate. De aceea ne este și foarte greu să deosebim istoria recentă de propagandă.

Dacă mă întrebați pe mine cine sunt acești învingători, vă răspund simpu: cum cine? Sunt cei ce scriu astăzi istoria întâmplărilor de ieri, de la noi din România, ca și când noi n-am fi fost pe aici, în tot acest timp!