Toamna musulmană

Proiectul occidentalilor pentru lumea musulmană este democrația. Aceasta, deoarece principala problemă pe care o pune această lume este una de securitate regională și chiar mondială, iar democrația este singura soluție sistemică, dovedită istoric, prin care se pot evita războaiele de orice fel.

Foto: reuters.com

Cu alte cuvinte, orice colectivitate care are șansa să se exprime liber, să dezbată public problemele sale, care ia deciziile cu majoritate, dar în folosul tuturor, care respectă drepturile individuale și promovează bunăstarea prin toate formele de administrare a averii publice, este o colectivitate democratică, iar o asemenea democrație nu va căuta niciodată să iște vreun război, deoarece ar avea întotdeauna mai mult de pierdut decât de câștigat din asta. Va fi însă capabilă de un efort de apărare a propriilor valori democratice.

Toate bune și frumoase, însă, tot istoric, este dovedit faptul că democrația nu poate fi exportată și nici impusă dinafară, niciunui popor. Tot ce pot occidentalii să facă într-o țară sau într-o regiune nedemocratică este să impună anumite norme de conviețuire pe principii democratice. Dacă aceste norme vor fi vreodată transformate în valori și vor ajunge să facă parte din viața acelei țări sau acelei regiuni, este o dezvoltare asupra căruia Occidentul nu are niciun control. Deși se străduiește să aibă.

Așa se explică fluxurile și refluxurile de acțiuni occidentale în lumea musulmană din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, din ultimii cinci ani. Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană au încurajat Primăvara Arabă, ca mișcare de democratizare a unora dintre statele din lumea musulmană. Și au făcut asta inclusiv prin acțiuni militare, așa cum a fost operația aeriană a NATO, din 2011, în Libia. Dar tot Statele Unite și Uniunea Europeană s-au dat înapoi de la orice intervenție a lor în conflictul intern din Siria, cu excepția trasării unor linii roșii, pe care nu le-a băgat în seamă mai nimeni, și s-au retras din Irak, în condițiile în care administraseră acel Irak de-a lungul unui deceniu confuz, fără rezultate notabile în ceea ce privește democrația internă.

Argumentul cel mai puternic pentru democratizare, adus de euro-atlantici, este că democrația vine la pachet cu bunăstarea de tip occidental, adică vine cu televiziune, internet, mașini, frigidere, super-market-uri, mall-uri cu filme americane și fast-food, cu muncă ușoară și bine plătită, cu călătorii de plăcere și altele asemenea, pe care le-am văzut în America și în Europa dezvoltată. Ceea ce este foarte adevărat.

Numai că raționamentul invers nu este la fel de valabil. Adică, dacă ai televiziune, internet, mașini etc. nu înseamnă că ai și democrație. Iar, dacă nu ai democrație, ești predispus la negarea valorilor umane, la să îmi fie mie bine și să îi fie celuilat rău, mergând până la violență și conflict.

Se întâmplă zilele acestea ca milioane de musulmani din Orientul Mijlociu și Nordul Africii să migreze către Europa occidentală și democratică, fugind din calea violenței și dezastrului produse de eșecul instaurării democrației în propriile lor țări. Scopul lor declarat este să ajungă să se bucure de beneficiile materiale ale democrației, fără să facă efortul de a-și democratiza propriile națiuni. Singurul efort pe care sunt ei dispuși să îl facă este să se deplaseze până acolo unde democrația este bine împământenită și prosperă.

Așa că ne așteaptă o toamnă musulmană în Europa.

Europa nu este pregătită pentru așa ceva. Nici moral, nici acțional. Migratorii musulmani aduc cu ei conflictele și violența din țările de origine, și vor afecta vizibil securitatea și ordinea publică din statele gazdă. Ca să nu mai vorbim de faptul că, aproape cu certitudine, grupările beligerante, între care se remarcă cele de extremă violență, cum este așa-zisul Stat Islamic, au infiltrat grupurile de imigranți ce trec gardurile de sârmă ghimpată către Occident. Iar infiltrații lor vor avea de executat misiuni violente, de disrupere a vieții cotidiene așa cum o știm noi, europenii.

La asemenea amenințări, Occidentul nu poate opune măsuri colective. Adică, nu poți să îi iei pe toți imigranții și să îi bagi în lagăre de concentrare, doar pentru că sunt imigranți și musulmani, și pentru că s-ar putea ca, printre ei, să fie și niște dușmani violenți și distrugători ai valorilor tale. Conform normelor euro-atlantice, deși numărul lor este imens, imigranții trebuie tratați individual, caz cu caz, familie cu familie. Ceea ce este descumpănitor de dificil de realizat, în condițiile în care timpul nu are răbdare cu nimeni.

Avem astfel o criză umanitară, suprapusă peste o criză de securitate, pe teritoriul Europei. Aspectele economice nici măcar nu mai contează, în momentul de față. Indiferent de costuri, o asemenea criză trebuie rezolvată cât mai repede și cât mai profund.

Dacă se amână rezolvarea, criza se va acutiza și va fi suplimentată cu critici virulente, adresate sistemelor de guvernare democratică, care se vor dovedi incapabile de soluționarea problemei. Mai ales extrema dreaptă, dar și alți anti-democrați vor propune soluții în afara valorilor europene, nu departe de „soluția finală” propusă de naziștii germani, pentru problema evreiască din prima jumătate a secolului trecut. În disperare de cauză și confruntată cu neputința guvernanților, opinia publică va înclina să le dea dreptate acestor extremiști, care nu vor face altceva decât să dea Europa înapoi cu șapte decenii.

Există însă și o soluție democratică de tip colectiv. Vorbim de soluția găsită de Occident pentru rezolvarea problemei iugoslave, de acum douăzeci de ani. Atunci, un război civil devastator, cu omoruri în masă și epurări etnice, cu crime de război și strămutări de populație a fost rezolvat prin intervenția euro-atlanticilor, în frunte cu Statele Unite ale Americii, inclusiv cu mijloace militare, NATO purtând, în 1999, primul său război de la înființarea sa. S-au creat astfel condițiile ca popoarele din fosta Iugoslavie să participe la rezolvarea propriilor probleme la ele acasă, fără să migreze în masă, în restul Europei. Unele au făcut-o mai bine, cum sunt Slovenia și Croația, state actualmente integrate euro-atlantic, altele mai șovăitor, însă, una peste alta, Europa a avut de suportat doar costurile intervenției, nu și costurile unei eventuale imigrații.

Ar fi acum momentul unui război pe motive umanitare, în lumea musulmană. Grupările înarmate, violente, din această lume, vor trebui învinse în luptă și dezarmate, iar criminalii vor trebui judecați și sancționați pentru crimele lor, de orice fel ar fi fost ele. Pe teritoriile eliberate de aceste grupări violente va trebui instalată o administrație internațională, capabilă de impunerea domniei legii, de promovarea valorilor universale și de redarea demnității umane populației locale, profund afectate de conflictele din ultimii ani. Nivelul de ambiție al unei asemenea întreprinderi nu va fi instaurarea democrației, ci doar instaurarea ordinii de drept și a liniștii printre locuitorii de acolo.

Acest lucru este mai ușor de zis decât de făcut. Pe lângă îndeplinirea cerinței ca Occidentul să aibă leaderi politici și comandanți militari capabili de o astfel de întreprindere, mai sunt de rezolvat problemele de securitate ridicate de alți actori internaționali din zona de interes, sau care au interese strategice în zona vizată. Federația Rusă este un astfel de actor. Dar și Israelul și Turcia trebuie luate serios în seamă.

Ideea de bază este că soluții la toamna musulmană în Europa ar fi, în interiorul actualei arhitecturi de securitate și cu prezervarea valorilor democratice occidentale. Ce nu suntem siguri că avem ar fi leaderii care să facă istorie, care să se pună pe treabă și să rezolve această problemă a migrației musulmane în Europa, înainte ca ea să devină o problemă de nerezolvat, capabilă să schimbe cursul istoriei noastre.