Să începem direct
cu concluziile. Apoi, daca vom mai avea timp, ne vom ocupa și de procesul de
ajungere la aceste concluzii. Asta, deoarece nu cred ca are cineva răbdare,
atunci când este vorba de predicții, să treacă, mai întâi, prin introducere,
argumente, comparații, explicații metodologice și altele asemenea, doar ca să
afle ce crede prezicătorul că ne-ar rezerva viitorul.
Foto: ariasystems.com |
Concluzia
generală este că, pentru românii din România, anul 2016 va fi un an tumultos în
evenimente, atât în țară cât și în locurile din Lume care contează pentru noi.
Numai că puține dintre aceste evenimente vor avea consecințe directe și
imediate asupra noastră, a românilor.
De altfel, unele dintre aceste evenimente ar putea fi privite ca șanse,
ocazii sau chiar oportunități pentru schimbări majore în viața colectivă din
România. Vom constata, însă, că noi, românii, le vom rata, dacă nu pe toate, măcar
pe majoritatea acestor șanse, ocazii sau oportunități.
Așa că marile lucruri notabile din anul care vine vor fi frustrările, ciuda,
disperarea sau dezamăgirile colective românești, provenite din ratarea acelor
șanse, mai mult decât din producerea evenimentelor ce le-au făcut posibile.
Cu alte cuvinte, în anul 2016 nu se va schimba mai nimic, la nivelul
publicului, față de anul care se încheie zilele acestea.
Nici la nivel personal, românul nu va vedea schimbări majore, în bine, schimbări
provenind din surse colective. Adică, statul și străinii, cele două surse de
bunăstare colectivă, din mintea românului majoritar, nu vor fi foarte darnici
cu acesta, în anul care vine.
Și, atunci, românul mediu și majoritar va căuta vinovați pentru lipsa de
schimbare majoră în bine, de care va suferi și la anul, în oricare alt loc
decât la el acasă sau în sinea sa. La fel ca anul acesta, atât la nivel
personal, cât și în opinia publică, vor fi arătați cu degetul pentru absența
mai-binelui, în ordine descrescătoare, (1) străinii, mai ales occidentalii; (2)
politicienii, mai ales cei din administrația centrală a statului; (3) fosta
Securitate; (4) foștii comuniști; și (5) serviciile secrete actuale.
Spunând toate acestea despre publicul românesc, spunem, de fapt, că, în
prefigurarea viitorului apropiat, acest public nu va avea niciun cuvânt de
spus, în afară de lamentrări și acuze colective. Mai exact, nici în anul care
vine, românii nu își vor determina viitorul, măcar în parte sau în domeniile
esențiale ale existenței lor ca popor.
Cea mai importantă șansă care va fi ratată și care va duce la frustrări
colective și chiar personale va fi șansa alegerilor din România. Atât a celor
locale, cât și a celor generale.
Prevăd că rezultatul va fi că tot cei ce sunt acum în Parlament vor rămâne
și pe mai departe, cu mici ajustări, să guverneze România, în același mod ca și
până acum. La nivel local, aceiași politicieni vor ocupa consiliile și
primăriile și vor face ce știu ei să facă. Așa cum publicul va face și el
același lucru pe care l-a făcut și până acum. Adică, va sta degeaba și va comenta de pe margine, ca la fotbal,
fără să intre în teren și să influențeze rezultatul în vreun fel.
O altă șansă ce va fi ratată va fi șansa poziționării României în cele două
organizații regionale din care face parte, respectiv în NATO și Uniunea
Europeană.
Anul 2016 va intra în istorie ca anul reașezării raporturilor interne între
membrii acestor două organizații. Dintre ei, cei care vor fi activi, care își vor
stabili obiectivele strategice și vor acționa pentru atingerea lor vor fi
câștigătorii procesului de reașezare a raporturilor interne. Cei ce vor rămâne
pasivi ori obedienți altora, mai puternici, vor fi perdanții, ca întotdeauna.
Iar România, de când este ea membru, numai pasivă și obedientă a fost, prin
comportamentul reprezentanților ei la vârf. Așa că nu avem motive să credem că,
la anul, va fi altfel.
Alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii vor fi, fără
îndoială, un eveniment major mondial, în 2016. Avem în vedere nu numai procesul
electoral propriu-zis, dar și comportamentul principalilor actori, în special
comportamentul președintelui în funcție, dar și comportamentul Congresului, actori
care vor adopta atitudini și vor lua decizii specifice unui an electoral.
Ceea ce va afecta, într-un fel sau altul, întreaga Planetă Pământ. Desigur,
românii nu au cum să influențeze aceste atitudini sau decizii americane. Dar
nici nu se întrevede că noi am fi pregătiți să profităm în vreun fel de pe urma
lor, deși oportunități vor fi.
Războaiele și alte violențe distructive, cum ar fi atentatele teroriste, ce
se vor petrece în proximitatea României, nu ne vor afecta direct și imediat,
așa cum nu ne-au afectat nici în anul 2015. Deși s-a vorbit mult despre ele, în
public. Și se va mai vorbi.
Numai că absența unor consecințe directe și imediate pentru noi, ale
acestor evenimente, va duce, ca și până acum, la amânarea oricăror măsuri de
securitate, în special a celor de creștere a puterii militare, pe care România
ar fi trebuit să le ia de mult timp, pentru a fi pregătită să facă față unor
astfel de războaie și violențe, atunci când ele se vor apropia și mai tare de
noi. Măsuri pe care, din păcate, România nu le-a luat niciodată. La anul nu,
dar, peste doi sau trei ani, când aceste lucruri ne vor afecta, noi doar ne vom
plânge că am fost luați prin surprindere, la fel cum se plâng drumarii noștri
de zăpada iernii.
Anul 2016 s-ar putea să fie și anul revoluțiilor tehnologice. Avem și noi
un asemenea proiect revoluționar tehnologic pe teritoriul României. Este vorba
despre laserul de la Măgurele, cel mai puternic din Lume. Alte proiecte însă nu
avem, datorită izolării noastre intelectuale instituționalizate și migrației
creierelor românești.
Chiar și despre acest laser am putea specula, în ton cu prezicerile de mai
sus, că nu este exclus să ratăm șansa de a continua instalarea lui în 2016, din
lipsă de interes public, maifestat în întârzieri în definitivarea
infrastructurii necesare proiectului.
Presa de propagandă și de manipulare, precum și unii dintre așa-zișii
leaderi de opinie cu o agendă ascunsă vor aduce în atenția publică și vor pune în
discuție câteva teme irelevante pentru noi, dar care vor avea scopul de a ocupa
spațiul mediatic atât de tare, încât să nu mai încapă și subiectele esențiale
pentru noi, cum ar fi corupția, sănătatea, educația sau securitatea națională.
Cam așa va arăta anul 2016, pentru români.
Hari, dar dacă toată lumea mă îcurajeajă ca să candidez, la președinția Rusiei, tu ce părere ai?
RăspundețiȘtergereCred ca nu se va intampla anul asta. Dar asta nu inseamna ca nu se va intampla niciodata.
ȘtergereEsti pesimist! Se poate si mai rau!
RăspundețiȘtergereOricand...
Ștergere