Corespondenta deschisa cu o directie din Ministerul Apararii Nationale

Astăzi, joi, 11 februarie 2016, am adresat Direcției pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică, din subordinea Departamentului pentru Relația cu Parlamentul și Informare Publică, din Ministerul Apărării Naționale, un document. Pentru adresare, am folosit poșta electronică, conform legii și indicațiilor de pe site-ul ministerului.

Foto: mapn.ro

Deoarece funcționarii de la acea direcție, din acel dempartament și din acel minister nu au binevoit să îmi confirme primirea documentului și deoarece acest document conține contribuția mea la proiectul de Ordin al ministrului apărării naționale pentru aprobarea Instrucțiunilor privind activitatea de informare și relații publice în Ministerul Apărării Naționale, adică se încadrează în prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în adminitrația publică, mă văd nevoit să public aici acel document, astfel încât stimabilii de la direcție să nu poată spune că nu l-au primit în termen, pentru a fi luat în considerare, având în vedere că actul normativ despre care vorbesc a fost afișat pe site-ul ministerului în data de 2 februarie 2016, oficialii alocând 10 zile de dezbateri publice, începând cu acea zi.

Le-am scris stimaților domni de la direcția respectivă următoarele:

Considerații generale privind actul normativ supus dezbaterii

Fără îndoială, Instrucțiunile privind activitatea de informare și relații publice în Ministerul Apărării Naționale sunt necesare pentru ordonarea actului de informare publică.

Îmi exprim însă îndoiala privind oportunitatea și justificarea managerială a re-editării acestor instrucțiuni acum, în prima jumătate a anului 2016, când nicio realitate nouă nu justifică schimbări sau adăugiri la instrucțiunile emise doar cu patru ani în urmă. Mai mult, nu se știe de niciun caz făcut public din care să rezulte că instrucțiunile în vigoare nu și-au jucat rolul, că ar avea inadvertențe și că ar impiedica desfărșuarea informării publice în mod corect și performant.

În plus, surprinde faptul că demersul de înlocuire a instrucțiunilor existente este întreprins în perioada în care conducerea politică a ministerului este una cu un mandat de timp limitat și fără un program de guvernare din care să rezulte imperativul re-ordonării domeniului informării publice în Armata României. Ca membri responsabili ai publicului, avem toată legitimitatea să ne întrebăm ce agendă netransparentă a actualilor decidenți de la vârful ministerului a impus un asemenea demers?

Recomand înscrierea în conținutul ordinului ministrului a motivelor care l-au determinat pe acesta să emită noi instrucțiuni și să le abroge pe cele vechi de doar patru ani.

Presa militară nu poate fi un element al sistemului informării publice și să rămână presă!

Justificarea principală a contribuției mele este faptul că Instrucțiunile puse în dezbatere publică indică „Trustul de Presă al MApN, redacţiile mass-media militare ale categoriilor de forţe şi redacţiile mass-media militare teritoriale” ca făcând parte din „sistemul de informare și relații publice al Ministerului Apărării Naționale”, conform punctului f), Art. 4 din Instrucțiunile în proiect. Ceea ce nu este de acceptat.

Argumentul meu este unul foarte simplu. Presa de orice fel aparține consumatorului de știri, respectiv publicului, pe când informarea publică aparține deținătorului de informații destinate publicului. Orice schimbare de roluri, prin care publicul nu mai este consumator ci țintă, este o schimbare inacceptabilă pentru acest public. La fel și presa militară, indicată în paragraful anterior prin Trustul de Presă și redacții, nu poate face parte din sistemul de informare publică a ministerului, pentru că ar presupune o schimbare de roluri.

Singurul mod în care mass-media ar face parte din informarea publică, organizată și condusă de minister ar putea fi dacă ea nu ar mai fi presă, ci doar un grup de unități de producție a informațiilor generate de acel minister.

Cu alte cuvinte, prin includerea presei militare în „sistemul de informare și relații publice”, aceasta se reduce la rolul de a redacta, tipări, înregistra video și audio, precum și de a difuza buletine informative, sau newsletters. Și atât.

Iar această reducere de rol este imperativă, deoarece, în momenul în care se face publică această opțiune de a pune mijloacele de comunicare în masă militare în rolul de informare publică, ele își pierd, automat și natural, rolul de presă. Adică, nimeni nu ar mai citi vreo publicație sau ar urmări vreo emisiune radio sau de televiziune decât ca pe un buletin informativ. Ori, pentru așa ceva nu este nevoie de jurnaliști profesioniști, nu este nevoie de tehnicieni profesioniști și nu este nevoie de redacții, ca atare.

Poate este nevoie să vi se reamintească faptul că presa militară este militară doar pentru că proprietarul mijloacelor de comunicare în masă din care este ea constituită este Armata României. Și pentru faptul că profesioniștii de presă militară sunt și profesioniști militari.

Altfel, presa nu poate fi decât presă. Ea are rolul de a fi o voce a cititorului, a publicului și nu o voce a proprietarului de presă care se adresează publicului. Presa nu poate primi misiunea „de a sprijini comandanţii/şefii prin comunicarea/transmiterea informaţiilor de interes public, cu acurateţe, în timp util, personalului propriu, cetăţenilor, instituţiilor şi organizaţiilor legal constituite, pentru a îmbunătăţi gradul de conştientizare şi înţelegere a publicului faţă de problematica militară, rolul, obiectivele, misiunile, operaţiile şi activităţile desfăşurate, contribuind astfel la consolidarea credibilităţii instituţiei militare”, așa cum se prevede în Art.2 din Instrucțiunile comentate aici, decât dacă nu este presă, ci doar un mijloc de propagandă. Chiar și pozitivă, propaganda tot propagandă rămâne. Inclusiv atunci când scrieți în Instrucțiuni că politica de informare publică nu este propagandă.

Așa cum niciun proprietar privat de presă nu își permite să transforme publicațiile pe care le deține în jucării personale sau în case de producție a scrisorilor între membrii familiei, decât cu riscul de a-și pierde complet publicul, nici statul, ca proprietar de presă nu poate să îi schimbe rolul presei într-un alt rol, cum ar fi cel de informare publică. Pentru că ar schimba astfel însăși natura informației vehiculate prin publicații.

Cele spuse de mine aici nu neagă nevoia reală a oricărui sistem de informare publică de a avea diferite mijloace de diseminare a informațiilor pe care le deține. Adică, Direcția de Informare și Relații Publice are o nevoie legitimă de a produce diferite informații pe suport tipărit, audio și video, așa cum produce aceleași informații și în mediul electronic, virtual.

Numai că este inacceptabil, atât principial, cât și practic, ca aceste mijloace de disemninare să fie cele deținute de presa militară. Este ca și când ai avea de transportat un sac de cartofi și, în loc să folosești o roabă, folosești o limuzină, pentru transportul ăsta.

Dacă instrucțiunile în vigoare în momentul de față, privind activitatea de informare publică conțin aceeași prevedere că presa militară face parte din sistemul de informare publică, atunci iată un motiv pentru emiterea de urgență a unor noi instrucțiuni.

Acestea fiind zise, cu autoritatea de cetățean român avizat în subiectul materiei, solicit imperativ scoaterea oricăror prevederi referitoare la presa militară din conținutul instrucțiunilor privind informarea publică în Ministerul Apărării Naționale.

Concret, mă refer la eliminarea completă a punctului f) din Art. 4, precum și a articolelor Art. 14 – 21, inclusiv, Art. 57, precum și a punctelor 5 și 6, din tabelul cu documentele care se elaborează, din Anexa 7 la instrucțiuni.

Recomand ca, în locul acestor prevederi, să fie trecute altele, privind producția de buletine informative și de alte mijloace de diseminare a informațiilor deținute de componentele sistemului de informații publice din Ministerul Apărării Naționale. Total separat de presa militară.

Reglementarea prin instrucțiuni a activității de presă în Ministerul Apărării Naționale

În condițiile în care nevoia de reglementare, specifică organismului militar, se manifestă și în cazul Trustului de Presă al Armatei și al celorlalte mijloace de comunicare în masă din Armata României, recomand elaborarea unor instrucțiuni separate pentru presa militară.

Țin să precizez că este inacceptabil ca asemenea instrucțiuni, dedicate special presei, să conțină prevederi de cenzură, ori de control al conținutului de presă, exercitat de autoritățile ierarhic superioare redacțiilor. Așa cum conțin acum prederile referitoare la presă, din proiectul de instrucțiuni privind activitatea de informare publică.

Cu speranța că ați găsit utilă și oportună contribuția mea la dezbaterea publică privind actul normativ intitulat Instrucțiuni privind activitatea de informare şi relaţii publice în Ministerul Apărării Naţionale și că veți da curs recomandărilor și solicitării mele, vă adresez cele mai bune gânduri și cele mai sincere urări de succes în servirea Patriei.