Cu Cărtărescu în rândul lumii

Eu am aflat de scriitorul român Mircea Cărtărescu din două locuri. De acasă și de la televizor. Acasă, regretata și în continuare iubita mea mamă era o mare admiratoare a scriitorului și, mai ales, a operei sale, atâta cât fusese acea operă publicată pe vremea când trăia ea.

Foto: romanialibera.ro

La televizor, Băsescu Traian, pe atunci președintele României și al românilor, ne mărturisea cu emfază că, de zece ani, tot citește aceeași carte de-a lui „Cărtărăscu”. Ceea ce, trebuie să recunoașteți, este un mod percutant de a atrage atenția asupra unui scriitor român contemporan cu noi.

Aflând eu despre domnul Cărtărescu din aceste două locuri, am făcut ceea ce ar face orice om normal, dacă are o formație intelectuală. Am încercat să îl citesc. Nu i-am citit articolașele și nici interviurile, ci am încercat să îi citesc direct cărțile. Și nu pe toate, ci măcar una sau două, mai de-acătării.

Nu am avut o experiență plăcută. Domnul Mircea Cărtărescu scrie exact cum aș fi scris eu dacă ar fi fost să scriu un roman. Domnia sa scrie frumos fiecare frază, cu cuvintele pe care le-aș fi ales și eu, dovedind o naturalețe superioară și sprințară în a folosi limba română ca pe un instrument de încântat auzul. Așa aș fi scris și eu.

Deosebirea dintre noi este că eu nu am scris niciun roman, pe când domnul acesta a devenit scriitor profesionist, cu mai multe opere scrise, publicate și citite de suficient de multă lume, încât autorul să poată trăi din asta.

De ce nu am scris eu nimic? Simplu. Pentru că nu am avut nimic de spus. Nici una dintre poveștile trăite, auzite sau închipuite de mine nu mi s-a părut demnă de a fi spusă într-un roman. Asta, spre deosebire de domnul Cărtărescu, cel care a scris și atunci când nu a avut nimic de povestit. Sau, care a scris de fiecare dată când nu a avut nicio poveste de spus.

Aflu de curând că domnul Mircea Cărtărescu a publicat o nouă carte. Solenoid, i-ar zice. Nu am văzut cartea, dar mi-a fost descrisă ca fiind una „monumentală”. Din punct de vedere al aspectului exterior, desigur. Cât privește conținutul, nu am vrut să știu nimic, deoarece niciun recenzor posibil nu are suficientă credibilitate în ochii mei.

Vrând să intru și eu în rândul lumii, fac un apel public, la cei care au citit această carte, să îmi spună, aici sau în particular, dacă ea este diferită de cele care mi-au lăsat impresia enunțată mai sus. Sau, dacă nu pot face o asemenea distincție, măcar să îmi spună dacă merită sau nu să citesc Solenoid, de Mircea Cărtărescu.

Mi-ar fi de folos și un sfat, dacă merită să cumpăr cartea pentru a o citi, sau este recomandabil să o împrumut, având în vedere că eu nu cumpăr decât cărți de referință. Adică, din cele la care revin mereu și mereu, pentru studiu. Ca enciclopedia, de exemplu.