Băsescu Nepriceputu

Acest titlu nu este nici o acuzație, nici o invectivă, nici măcar o demonstrație a lipsei de respect pe care o port actualului președinte al României, Băsescu. Acest titlu, Băsescu Nepriceputu, este, pur și simplu, o constatare a unei stări de fapt: acest Băsescu nu se pricepe la treburile țării.

Să vă explic. Cu excepția revoluționarilor, care ajung capi de răscoală pe criterii foarte obscure, șef de stat ajung, aproape de fiecare dată, oameni pregătiți teoretic și cu o bogată experiență în treburile publice. Chiar și în cazul revoluționarilor, sunt preferate să fie capi ai acestora persoane culte și cu studii serioase, cum a fost cazul lui Leopold Sedar Senghor al Senegalului, poet și teoretician al culturii, membru al Academiei Franceze, sau al lui Fidel Castro, licențiat în drept al Universității din Havana.

Desigur, studiile potrivite nu te califică automat drept un bun om de stat, dar te ajută. Chiar dacă ai fost un elev sau student slab, ca Nicolas Sarkozy, te ajută că ai fost acolo. Măcar știi, înțelegi și folosești limbajul specific. Adică să te pricepi la vorbitul despre treburile de stat.

Băsescu a crezut, tot timpul, că șmecheria poate ține loc de cultură și pregătire. Și, în general, a avut dreptate, pentru că șmecheria este calea spre succes politic într-o societate bazată pe înșelăciune păguboasă pentru toți, sau, cum se zice popular, pe „furatul propriei căciuli”. Probabil că cei patru milioane de votanți reali și palpabili ai lui Băsescu l-au admirat și îl admiră și acum cât de șmecher este el, cum știe să „îi învârtă” pe toți, fie omologi străini, opozanți politici sau chiar tovarăși de drum. Pentru rigurozitatea cifrelor, știu că Băsescu a primit cinci milioane de voturi, dar eu vorbesc aici de votanți, nu de voturi, pentru că ele, voturile, nu au preferințe electorale, ele se duc acolo unde spun atât votanții cât și numărătorii rezultatelor.

Dar, totuși, așa cum cârma vaporului, chiar dacă ți-a fost încredințată politic, cadristic și securistic, îți solicită anumite cunoștințe de specialiate, pe care nu ai cum să le bănuiești, ci trebuie să mergi la școală pentru ele, la fel și cârma țării are anumite cerințe speciale.

Băsescu, care nu precupețește nici un prilej să reamintească tuturor celor care îl mai ascultă că el a fost un bun căpitan de vapor, ar trebui să fie primul care să recunoască faptul că nu ar fi putut comanda nici măcar o barcă fără să facă școală, chiar dacă a fost un elev mediocru. De altfel, cel mai recent interlocutor căruia i s-a lăudat ce căpitan de navă bun a fost el, rabinul Menachem Hacohen, l-a avertizat să nu mai facă asemenea comparații, pentru că „este mult mai greu să fii pe marea politicii”.

După aproape șapte ani de preșidenție de țară, Băsescu și-a confecționat o imagine de om care știe ce vorbește și ce face, atunci când face ceva. Numai că imaginea asta și-a format-o pe ecranul televizorului, nu și în spatele mesei de lucru prezidențial, unde nu este văzut niciodată.

De pe ecranul televizorului, Băsescu a spus, recent, niște lucruri din care rezultă cu claritate că el nu are habar despre ce are de făcut în spatele biroului său de la Palatul Cotroceni, adică este nepriceput în meseria de președinte de România.

O chestie siderantă emisă de el a fost că recenta vizită de lucru pe care a făcut-o în Statele Unite ale Americii a fost „protejată mediatic” împotriva propriului popor, pentru ca acesta să nu își formeze o opinie despre ce este vorba cu acea vizită.

Adică, ceea ce voia să spună el, dar nu i-a ieșit din prima, din cauză de incultură, este că întâlnirea sa cu președintele american Barack Obama a fost ținută confidențială, adică la secret, până s-a produs, deși el, Băsescu știa că se va întâmpla, dar nu a lăsat să se vadă că știe dinainte, ca să nu „speculeze” presa despe ce este vorba.

Avem aici de a face cu o șmecherie eșuată lamentabil. Știți, tipul acela de șmecherie care se bazează pe faptul că, dacă tu nu știi și nu înțelegi despre ce este vorba, nici interlocutorii tăi nu știu și poți să îi „fraierești” cum vrei tu.

Bineînțeles, Băsescu știa că se va întâlni cu președintele Obama. Numai că i s-a spus că nu poate vorbi despre asta înainte ca întâlnirea să se producă efectiv. Nu i s-a spus și de ce nu are voie să anunțe acest eveniment, probabil pentru că s-a presupus că are cele mai elementare noțiuni de diplomație, cerute la nivel de șef de stat. Bieții diplomați care au pregătit vizita au scăpat din vedere ce fel de „șef de stat” este Băsescu, ăla care aleargă la ședințele de poză în grup după omologii săi, doar-doar îl vor băga în seamă, după ce presa l-a criticat aspru că el era cel care se plimba singur, ca prostul, de colo-colo, la un asemenea eveniment precedent.

Ei ar fi trebuit să îi explice ce este acela un „dropping by” în protocolul diplomatic la Casa Albă de la Washington D.C., adică, tradus în limba română, un fel de „a da peste” cineva sau ceva.

Un eveniment de „a da peste” cineva la Casa Albă nu este nici complicat, nici secret, nici deosebit. Cum bine știm cu toții, de pe toate meridianele, Casa Albă este nu numai un corp de clădiri dintre care se distinge cea albă, cu coloane și balcon, ci sediul și reședința celui mai puternic om al Planetei. Aici se întâmplă, în fiecare secundă, extrem de multe lucruri deodată. Foarte mulți oameni lucrează aici permanent și foarte multe persoane vizitează această locație, de la turiști la oameni veniți cu treabă la Guvern. Aceștia pot da oricând peste președintele Statelor Unite ale Americii, care iese din sau intră în biroul său, sau merge la un colaborator, sau pleacă ori vine, pentru că este la el acasă și la birou în același timp. Sau, președintele poate da peste ei, pe holuri, în curte sau în diferitele încăperi unde se află aceștia, cu treabă.

Uneori, asemenea întâmplări de a da peste cineva se pot aranja, fără să fie nimic degradant sau ocult la mijloc.

Cum a fost cazul cu Băsescu.

Diplomația americană și cea română au convenit că ambii președinți vor să se întâlnească, însă nu au reușit să găsească suficiente subiecte la acest nivel, adică vizita românului nu a avut o agendă care să justifice o întâlnire oficială între cei doi. Simplu, ei nu aveau ce să își vorbească oficial, ci numai privat, iar, în aceste condiții, plătitorul de taxe american nu putea să fie lăsat să creadă că președintele său își pierde timpul cu întâlniri private trecute în agendă ca întâlniri oficiale. Așa că nu s-a scris nimic în agenda nici unuia dintre acești doi interlocutori prezidențiali, ci s-a convenit că președintele american „va da peste” întâlnirea dintre Băsescu și vice-președintele Joe Biden, ocazie cu care se vor schimba câteva replici informale, adică replici care nu angajază la nimic nici una dintre părți și se vor putea face câteva poze ocazionale.

Problema, mică de altfel, este că nu poți anunța așa ceva în avans. Cel puțin, nu oficial. Altfel, nu ar mai fi „dropping by”, adică o întâmplare, măcar în aparență.

Băsescu însă, care nu cunoaște și nici nu înțelege asemenea subtilități, deși ele sunt sarea și piperul diplomației adevărate și se învață la abecedarul relațiilor internaționale, a forțat nota, înainte de a pleca în America, și a lăsat să „se scurgă” informația că se va vedea cu Obama. Probabil, în acel moment, a fost avertizat că s-ar putea ca întâlnirea să nu mai aibă loc, pentru că s-au încălcat cutumele „datului peste” și a fost nevoit să dispună o acțiune de intoxicare mediatică, adică de manipulare a opiniei publice, prin care să arate că el ține secretă eventuala întâlnire informală.

Iar, după vizită, s-a și lăudat cât de șmecher a fost el să îi învârtă pe toți, după cum a vrut, fie ei americani sau români, oficiali sau publicul larg, dintr-o simplă comandă, ca atunci când dădea din manetă „mașina înainte” și vaporul se punea în mișcare.

De fapt, nu a făcut decât să încurce lucrurile, ca un nepriceput ce este. Și să nu credeți cumva că va învăța vreodată ceva din întâmplarea asta. Atât Băsescu cât și admiratorii lui vor rămâne convinși că șmecheria „a ținut” și „fraierii au fost fraieriți” încă odată.

Singura satisfacție care ne rămâne nouă este că nu ne numărăm nici printre șmecheri, nici printre fraieri. Și ne este bine așa. Numai că șmecherii nu știu asta.

Păcat.