Salutul românesc

Ieri, prima zi a săptămânii, ne-a adus trei știri de o deosebită importanță pentru țară. Prima a fost despre refuzul parlamentarilor „puterii” de a-l invita pe Regele Mihai în plenul reunit al camerelor, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani. A doua a fost că Partidul Conservator (PC) „va merge” pe liste proprii la alegerile locale de la anul și nu pe cele ale Uniunii Social Liberale (USL), din care face parte. Iar cea de-a treia știre a fost că, în sfârșit, Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD) are personalitate juridică, pentru că a fost acceptat cu această denumire de o curte de justiție românească.

Având în vedere importanța acestor știri, ele au făcut capul de afiș al mass mediei „consumate” de cele aproximativ 600.000 de persoane „din mediul urban”, care alcătuiesc și publicul de bază al televiziunilor de profil.

În pofida faptului că una dintre aceste trei vești, cea despre PC, era oarecum „de casă”, emisiunea-fanion a Antenei 3 a dezbătut subiectul regelui, într-un stil foarte caracteristic: au făcut o emisiune moderată de directorul postului despre un interviu al Majestății Sale. Pentru aceasta, echipa televiziunii s-a deplasat la Palatul Peleș din Sinaia și acolo i-au găsit pe prinții Radu și Margareta, cu care au completat emisiunea. Și, cu toții, au văzut interviul și l-au comentat. Apoi, au mai vorbit despre rege. Și, în final, au comentat interviul încă odată. Palatul arătând, de altfel, foarte frumos, atât pe dinafară cât și pe dinăuntru.

Despre PPDD au emis și OTV și alte posturi, mai ales Realitatea TV, care s-a otevizat complet, după cum a apreciat și realizatorul-patron Dan Diaconescu în propria sa emisiune de la propria sa televiziune, despre propriul său partid care îi poartă propriul său nume. Acesta a prezis că PPDD, care este acum cea de-a treia „forță politică” a țării, deși a ieșit doar de câteva ore de pe băncile tribunalului, va ajunge și mai sus și mai bine în țara asta. Iar ca suprem argument că are dreptate, Dan Diaconescu a zis ceva de genul: „așa cum v-am spus acum câțiva ani că toate televiziunile se vor lua după noi și vor transmite numai nunți, botezuri și înmormântări și așa s-a întâmplat, tot așa vă spun că PPDD va ajunge mare”.

Cea mai puțin mediatizată a fost știrea despre ieșirea PC de pe listele comune ale USL. Probabil pentru că nu este deontologic „să dai” în opoziția politică, mai ales când ea nici nu prea există.

Luat cu treburile de peste zi, nu am dat importanță nici acestor știri, nici modului cum au fost ele „acoperite” mediatic, atât în scris cât și televizistic. Pe seară, însă, m-am întrebat, cu mintea mea de cetățean român, de ce sunt ele atât de importante?

Iar primul răspuns care mi-a venit în minte a fost unul vizual: salutul românesc, așa cum ni l-a arătat un cabotin francez, îmbrăcat ca o țigancă, întinzând mâna și zicând „vă rog frumos...”

Cel puțin în mintea mea, imaginea aceasta nu sugerează că suntem un popor de țigani, deși nu este nimic grav în asta, chiar dacă așa ar fi, ci că, în marea noastră majoritate, stăm cu mâna întinsă „la stăpânire” să „ne dea” și nouă ceva. Acesta fiind și singurul motiv pentru care ne interesează cine este această „stăpânire” și, în context, cine o să vină la „stăpânire” la anul, în urma alegerilor. Așa ajungem să dormim, cu acordul nevestei, având sub pernă poza celei care „ne dă” fonduri.

Și tot așa ajungem să ne alegem „conducătorii”, deși ei ar trebui să fie doar administratorii, ori gestionarii avuției noastre colective. Adică, aspectul datului de la stăpânire este singurul criteriu de selecție prin vot practicat de marea majoritate a electoratului român.

În această ecuație, partidele mici nu au nici o șansă, pentru că, fiind slabe, nu au de unde „să dea” mare lucru. Deci, nu sunt interesante. Ca urmare, stirea despre ieșirea PC-ului de pe listele USL a fost cea mai neinteresantă dintre toate, deși era singura despre politică mai aproape de realitate.

Această știre ne arată că cei care constituie „alternativa” politică la guvernare, reprezentată de USL, au un singur obiectiv, acela al ajungerii „la putere”, și atât. Asta deși au „lansat” programe și planuri în multe dintre domeniile publice, care ar fi trebuit să conțină obiective în folosul cetățenilor. Ca urmare, lor nici nu le trebuie un candidat propriu la Primăria Bucureștilor, care să le implementeze programele îndelung concepute, pentru că unul ca Oprescu este la fel de bun pentru obiecivele lor reale, care nu au nimic de a face cu cetățeanul.

Măcar cei care au inspirat cabotinul francez să inventeze salutul românesc cerșeau la alții. Noi, ceilalți români, rămași aici acasă, atingem prin atitudinea noastră culmea cerșetoriei: așteptăm cuminți, cu capul plecat și mâna întinsă, un semn că poate vom primi ceva, din ceea ce avem oricum, dar nu știm sau nu ne vine să credem că este un bun de-al nostru.

Așa că nu ne rămâne decât să sperăm că actualii politicieni vor fi cât de cât darnici cu avuția nației și ne vor da și nouă un pic din ea, măcar atât cât să ne ducem zilele până la viitoarele alegeri. Atunci vom fi răzbunați. Vor veni ei la noi să cerșească voturile noastre. Iar noi le vom da aceste voturi, cu majoritate covârșitoare, celor care vor promite că ne vor da mai mult decât ceilalți.

Și mie îmi trebuie ceva de la dumneavoastră.

Doar puțină credibilitate, măcar atâta cât să îmi dați dreptate, fără să vă supărați că v-am făcut cerșetori ai drepturilor și avuției proprii. Așa că, vă salut, români!

Vă rog frumos...