Accidentarul

În mod normal, nu ar putea exista, în limba română, un asemenea cuvânt: accidentarul. Pentru că o asemenea formă verbală sugerează că persoana numită astfel se ocupă cu producerea de accidente. Ceea ce, evident, nu are nici un sens, deoarece accidentul este o întâmplare, nu o preocupare sau o profesiune.

Și totuși...

Zilele acestea, duminică 16 octombrie și luni 17 octombrie, se vorbește și se scrie nemăsurat de mult despre un accident produs de un ins care se ocupă cu televiziunea, Șerban Huidu. Acesta se afla la volanul unui autoturism cu formă și culoare de dric, pe contrasens, când a lovit frontal un alt autoturism ce arăta normal atât ca formă cât și culoare, în care se aflau trei persoane, toate decedate în urma impactului.

În general, speculațiile televizistice și scrise s-au învârtit în jurul ipotezei că Huidu ăsta ar putea fi vinovat nu neapărat de producerea acestui accident, care, oricum, este încă în curs de anchetare, ci vinovat de faptul că nu l-a prevenit, prin abținerea de a conduce „jipul”. Pentru că omul nostru s-a dovedit a fi predispus accidentelor, mai ales că s-a și dat cu capul de un copac, la schi, acum câtva timp.

Mie mi se pare și scabros și hilar să discuți un asemenea subiect în spațiul public. Chiar și în cel privat lumea se plictisește repede de astfel de speculații stupide. Dar, la noi ca la nimeni.

Să vă dau aici doar un exemplu de originalitate românească în mass media. La unul dintre posturile ce se autointitulează „de știri” dar sunt, de fapt, niște mașinării de făcut audiență pentru banii din reclame, ditamai directorul general, care este și realizator și comentator-moderator și chiar „vedetă”, a abordat subiectul accidentului lui Huidu îmbrăcat de parcă atunci ar fi coborât de la volanul unui dric autentic. Nu-i lipsea nici măcar batista albă, scoasă liniuță de un deget din buzunarul de la pieptul costumului negru. Eu atât știu despre emisiunea respectivă.

Treisprezece ore mai târziu, una dintre colaboratoarele sau subordonatele ori moderatoarele/prezentatoarele sale își începea emisiunea cu același subiect, dar și cu anunțul că are invitată în „studiou” o doamnă psiholog.

Ce credeți că a fost prima întrebare adresată invitatei? A fost ceva de tipul: Noi, cei de la acest post de televiziune, vorbim mai mult despre Șerban Huidu decât despre cele trei victime ale accidentului. Puteți să ne explicați de ce facem asta?

Bineînțeles, nu veți putea afla niciodată răspunsul la această întrebare de la mine, pentru că am schimbat instantaneu postul, fiindcă nu am nici răbdare și nici porniri masochiste să văd cum fac ai noștri prompteriști auto-psihanaliză în direct.

Și totuși, subiectul accidentului anticipat ar putea avea nu numai merite de audiență, dar și unele civice. Asta, deoarece, la noi, chiar există specia de accidentari.

De multă vreme, mie nu mi se întâmplă să merg mai mult de 20 km pe drumurile patriei fără să dau peste unul dintre ei. Și, atenție, nu vorbesc aici de acei derbedei care nu respectă nimic și pe nimeni în trafic și fac exclusiv ce vor ei. Aceștia sunt mult mai deși, poate chiar de două ori.

Ca să înțelegeți ce vreau să zic aici, vă dau un exemplu.

În această fotografie vedeți o mașină condusă pe contrasens, peste linia continuă, într-o localitate din Mărginimea Sibiului. Ce nu vedeți este viteza cu care circulă respectiva mașină și nici configurația drumului. Vă pot spune eu că șoferul acestei mașini mergea cu viteză mult mai mare decât cea admisă în locul acela și, cu acea viteză excesivă, depășea o coloană în totală lipsă de vizibilitate. Practic, doar întâmplarea a făcut să nu omoare pe cineva, fie un pui de găină, un cățel scăpat pe drum, un copil la joacă în fața porții sau chiar pe ocupanții unei mașini care ar fi putut veni de după curbă.

Dacă aș avea un cuvânt de spus în politica editorială a unui post de televiziune dotat și cu site de Internet, nici nu mi-ar păsa de Huidu, cel puțin atâta timp cât nu am ceva de spus, cum ar fi concluziile anchetei.

În schimb, aș deschide o pagină pe site-ul respectiv, pe care aș invita pe toată lumea să pună poze ca aceasta sau să spună povești adevărate ca cea de mai sus. Sunt convins că postul respectiv ar avea o audiență mai mare decât cea de cioclu, iar impactul social ar fi evident mai pozitiv decât speculațiile ridicole, de tipul Elodia.