În serviciul dumneavoastră

Vineri și sâmbătă, 21 și 22 octombrie 2011, a avut loc, la București, Consiliul Național al Partidului Social Democrat (PSD). După aceste două zile de lucrări în plen și pe „atelierele viitorului”, putem spune că singura caracteristică a acestei formațiuni politice aflate în opoziție este că nu se află la putere. Ceea ce înseamnă puțin, foarte puțin pentru mine, cetățeanul român.

În mod normal, orice opoziție ajunge acolo deoarece reprezintă sau a fost votată de o minoritate. Iar cât timp este acolo, opoziția trebuie să facă două lucruri: să reprezinte cât poate mai bine și mai convingător acea minoritate și să își completeze agenda politică cu alte teme care să atragă noi simpatizanți, astfel încât să poată deveni o majoritate, la următoarele alegeri. Îndeplinirea acestor cerințe ne-ar determina să zicem că cei din opoziție fac treabă bună.

Când opoziția nu face altceva decât să aibă reacții la ceea ce fac sau doar spun cei de la guvernare, iar aceste reacții sunt doar declarații de principii și intenții că ce ar face ea de-ar fi la putere, eu nu mă simt nici reprezentat de acești opozanți, deși nu sunt deloc favorabil actualei puteri, nici încrezător că interesele, dorințele și năzuințele mele vor fi servite corespunzător de aceștia, odată ajunși la guvernare.

În afara discursurilor și declarațiilor preluate mai mult sau mai puțin de mass media, consiliul PSD a mai produs trei rezoluții, de câte trei sferturi de pagină fiecare. Cum rezultă din preambulul acestor documente, problemele abordate sunt exclusiv reacții la „politica” președintelui Băsescu și a partidului său democrat și liberal (PDL). Am pus între ghilimele cuvântul „politica”, deoarece, în sensul teoriei științei sociale, numai politică nu poate fi numită atitudinea și comportamentul guvernamental al lui Băsescu și PDL. Dar nici „rezoluțiile” PSD-iste nu se apropie prea mult de înțelesul teoretic al acestei noțiuni.

Și vorbim aici de aspectele teoretice, pentru simplul motiv că nu am putut decela nici o însemnătate practică a demersurilor făcute de PSD la consiliul său, în rolul de partid de opoziție.

La modul general, m-aș fi așteptat ca o asemenea conferință națională să abordeze o singură problemă doctrinară, cea a armonizării doctrinei social-democrate cu cea liberală, având în vedere existența Uniunii Social Liberale, constituită deja pe considerentul luptei împotriva puterii actuale, înainte de a se fi tranșat clarificările ideologice necesare.

Și, dacă tot s-au adunat, m-aș mai fi așteptat ca membrii consiliului să dezbată și să ia atitudine, sau să adopte rezoluții pe baza agendei cetățeanului și nu pe cea a puterii.

Pentru că, ce vor face ei cu aceste rezoluții ale lor dacă mâine vine Boc sau chiar Udrea și declară că și ei, pdl-iștii, sunt pentru alegeri separate, regionalizare și revizuirea Constituției așa cum zice PSD, precum și pentru democrație și libertate și statul social? O asemenea declarație, chiar neurmată de gesturi concrete face nulă toată munca organizatorică și toate eforturile intelectuale de două zile de toamnă, ale Consiliului Național al PSD!

Sau, și mai tranșant, ce se fac cei din PSD dacă „puterea” își schimbă agenda sau adaugă noi teme în dezbaterea publică? Vor face o nouă ședință a consiliului național, pentru adoptarea unor alte rezoluții pe acele noi teme și agendă?

Este oricum caraghios să acuzi, chiar și pe bună dreptate, actuala putere politică de o guvernare proastă și în totală lipsă de respect față de cetățean și, în același timp să nu faci nici un gest pentru preluarea agendei cetățeanului în discursul politic.

Înainte de a fi viitori salvatori ai statului social, ai democrației și libertății, precum și promotorii unei anumite legi electorale, a unui tip de regionalizare și a unor anumite modificări constituționale, actualii opozanți ar fi trebuit să se arate interesați de ce pot face astăzi ei, din poziția aceasta pe care o au, pentru a servi cetățeanul în domeniile concrete de interes al acestuia.

De exemplu, vine Băsescu și vorbește de moartea statului social, adică acela plin de „asistați” și, apoi, este completat de ministrul său de externe care ne explică existența a două Românii, una a hoților de la stat și leneșilor și alta a celor harnici. Însă, este oare aceasta o precupare reală și presantă a cetățeanului român?

Statul social ar fi, în interpretarea comună a puterii și opoziței acel stat care „dă” la toți și, cu preponderență, la cei care nu au. Cetățeanul român s-a obișnuit însă cu faptul că statul nu poate „da” nimic, ci doar redistribuie segmentelor de cetățeni o parte din avuția națională produsă pe parcursul fiecărui an.

Și, totuși, sunt însă unii care trăiesc de pe urma statului. Câțiva dintre aceștia, foarte puțini numeric și numiți eufemistic „clientela politică”, pun mâna pe o parte mare a avuției publice, în principal prin acte de corupție și nepotism la nivelul administrației centrale și locale, având asigurată protecția procuraturii și chiar a justiției. Și mai sunt alții, mai mulți, care contează pe stat pentru a-și duce traiul de pe o zi pe alta.

Între aceștia nu includem pensionarii, care au propriul lor sistem public de pensii, deși acest sistem este controlat tot de aceeași putere politică aflată la conducerea statului.

Restul populației, majoritarii, nu așteaptă de la stat să le dea nimic, ci doar să își îndeplinească funcțiile specifice, de producere a unor bunuri publice, cum sunt securitatea și apărarea națională, învățământul de stat, sănătatea publică și protecția mediului. Aceștia din urmă ar vrea să vadă, din partea opoziției, o nouă politică de redistribuire mai echitabilă a acestei avuții și nu promisiuni că noua guvernare va da mai mult decât actuala.

Deci, pe acești români nu îi preocupă soarta statului social, ci faptul că statul român, atât cel actual cât și cel previzibil în viitor, nu prea este capabil să își îndeplinească aceste funcții, din cauza proastei guvernări, a lipsei de interes și de respect ale puterii față de cetățeni și datorită corupției și domniei bunului plac în administrația publică centrală și locală.

De exemplu, pentru cetățeanul mediu, nu statul social este în pericol, ci funcțiile de securitate și ordine publică ale acestuia.

Românii știu că țara lor se află acum în cea mai bună condiție de securitate națională nu datorită guvernului lor, ci amabilității sau convergenței de interese ale străinilor față de România, adică unor situații asupra cărora noi nu avem nici un control. În plus, actuala putere folosește această condiție pentru a subfinanța drastic sistemul de apărare națională și pentru desființarea armatei de rezervă, cu consecințe dezastruoase pe termen mediu sau lung. Armata este masiv politizată la toate eșaloanele, iar cheltuirea banului public pentru apărare nu se face sub control parlamentar. Actuala guvernare face demersuri oculte pentru înlocuirea legilor care gestionează domeniul, deși, până acum, nu a prea respectat aceste legi.

Concomitent cu această stare, în discursul prezidențial se evidențiază, de câtăva vreme, tendința de a născoci un inamic concret la adresa României, în buna procedură dictatorială de a coaliza întreaga națiune în jurul comandantului suprem, pentru apărarea patriei. Bineînțeles, cunoscătorii știu că Băsescu nu se preocupă de românii din România când introduce subiectul amenințării rusești, că despre ea este vorba, ci îl interesează doar voturile moldovenilor din Republica lor, care îl văd pe căpitanul de vapor ca pe Arhanghelul Mihail, cel care a ridicat lancea împotriva balaurului biblic. Numai să îndrăznească acel balaur să vină, că vede el! Și, până atunci, hai să îl votăm pe Băsescu, care este gata să dea ordinul „Români, treceți Prutul!”

Sună patriotic, biblic și mobilizator un asemenea discurs, dar, în realitate, el nu ar avea ce căuta într-un sistem politic și de stat în care domnește legea, iar opoziția se preocupă de îndeplinirea funcției de securitate și apărare a statului, acum, cât este în opoziție, și nu când și dacă va ajunge, din nou, la putere.

Și mai mult decât de problemele de securitate, cetățeanului român îi pasă de condiția de ordine publică pe care acest stat, social sau nu, ar trebui să o satisfacă, dar nu o face aproape deloc.

Poliția se mândrește cu Eurobarometrul, care măsoară, printre altele, percepția cetățenilor față de propria securitate și care arată că românul este în mare parte încântat de soarta sa. Numai că fiecare caz adus în discuția publică arată o încrengătură serioasă între organele de ordine publică și crima organizată, în condițiile exacerbării corupției, nepotismului și bunului plac al celor de la guvernare, care sunt, practic, de neatins, din punct de vedere justițiar.

Liniștea și siguranța cetățeanului este asigurată mai mult de sistemul de încurscriri între noua categorie socială inventată în regimul Băsescu și care este alcătuită din „interlopi”. Dacă te ai bine cu acești interlopi poți fi șef de stat sau simplu cetățean. Dacă nu, trebuie să porți sabie ninja sau o armă de foc. Dar nici pe acestea nu le poți folosi fără să te ai bine cu poliția și procuratura. Iar acești polițiști și procurori sunt controlați politic și subordonați bandelor și clanurilor cărora le asigură protecția.

Cu toate acestea, nici una dintre rezoluțiile Consiliului Național al PSD nu suflă nici o vorbă despre acest domeniu esențial al statului, nici ca problemă identificată, nici ca politică de abordare și soluționare a ei.

Când vorbește despre stat, rezoluția de resort a conferinței de zilele trecute nu propune o asemena politică, ci doar face declarații extrem de vagi, de tipul să fie locuri de muncă, să fie impozite mai mici și lefuri mai mari, școală și spitale mai bune, precum și adoptarea a două coduri, unul al muncii și altul al „egalității de tratament între bărbați și femei”.

În aceiași rezoluție nu găsim nimic despre corupția endemică și manifestă la toate nivelurile domeniului public, care poate duce nu la dispariția statului social, ci chiar a statului ca atare, prin prăbușirea instituțiilor sale, în urma totalei neîncrederi a publicului în acestea.

Atât despre stat, fie social sau nu.

Se întâmplă că, cei aflați astăzi, în România, în opoziție, cred că singura lor datorie este să critice guvernul, ceea ce este de înțeles, atunci când avem de-a face cu acest guvern Boc din regimul Băsescu, cel mai corupt și mai neîndemânatic în treburile țării guvern din toată istoria nației, de la facerea ei încoace.

Totuși, este cazul să le spunem aici că nu au dreptate și că, făcând așa, nu se arată mai buni nici ca opozanți, nici ca viitori guvernanți, pentru că vorbesc doar între ei, fără să țină seama de cetățeanul în serviciul căruia ar trebui să fie chiar de pe acum.