Reportaj din Capitală

Majoritatea oamenilor din țara asta, România, sunt fermecați de București. Cu singura condiție, firește, să nu fie bucureșteni. Și să nu trebuiască să trăiască zilnic în acest oraș. Și, mai ales, să nu trebuiească să circule prin el.

Reportajul de față începe acum mulți ani, când primarul de atunci al Bucureștilor, generalul Băsescu (general cu funcția la primărie, atfel el fiind atunci, ca și acum, doar căpitan), a hotărât să facă un pasaj permenent de cale ferată, peste șinele de tren care treceau prin Gara Basarab și ajungeau în Gara de Nord.

Nu știm de ce a vrut el să facă asta și, probabil, nu îl va întreba nimeni, niciodată. Oricum „soluția” era, evident, o consumatoare flămândă de fonduri și greu de realizat, iar rezultatele se arătau modeste încă din faza de desen.

În toată lumea civilizată, când a venit vremea modernizării infrastructurii feroviare din centrul orașelor mari, s-au îngropat șinele de cale ferată, iar, la suprafață, s-au făcut parcuri, drumuri și parcări.

Următorul primar general s-a ocupat exclusiv de borduri și doar a săpat câteva șanțuri care să arate a „lucrări” în zona Basarab. Probabil a fost mulțumit cu prețul plătit și returnările primite. De asemenea, nu vom ști niciodată ce a fost în mintea lui de nu a făcut pasajul de cale ferată lăsat moștenire de predecesorul și șeful său, ajuns între timp președinte de țară.

În sfârșit, a venit „independentul” doctor de oameni care a fugit din spital la Primăria Capitalei, unde promisese să facă autostrăzi suspendate prin acest oraș. Până la urmă, a reușit să facă acel pasaj de cale ferată proiectat de Băsescu, căpitanul.

Numai că, în loc să iasă un simplu pasaj, a ieșit ditamai construcția, lungă și îngustă, suspendată de turnuri din care atârnă cabluri, de ai zice că este Golden Gate Bridge din San Francisco, California, Statele Unite ale Americii.

Asta, dacă treci cu satelitul peste el.

Pentru că, dacă ai de trecut pe roți dintr-o parte în alta, așa cum am reușit noi acum câteva zile, în două rînduri, iată ce se vede:

Dacă ești unul dintre sutele de mii de locuitori ai cartierelor Drumul Taberei și Militari și vrei să mergi în partea cealaltă a căii ferate ce duce la Gara de Nord, trebuie să ajungi pe acest pod ce joacă rolul de pasaj de cale ferată. Aceasta nu este o problemă simplă. Pentru că, dacă iei drumul drept pe care îl cunoști, nu nimerești direct pe pod, ci sub pod, cum se vede aici.

Iar faptul că o iei pe sub pod nu este în sine o problemă, dar cele trei rânduri de stopuri nesincronizate sunt o problemă care te costă între cinci și opt minute să urci pe pod, depinde de timpul zilei și tupeul celui de la volan.

Pe măsură ce este să ajungi chiar pe pod, aglomerația crește, deoare ce se produce o strungă, ca la oi, numai că, de data asta este vorba de mașini. Norocul nostru că suntem într-o mașină mică, altfel s-ar putea să nici nu trecem de „breteaua” care ne urcă pe pod.

Odată ajunși acolo, sus, pe calea rapidă de trecere peste șinele de cale ferată, din ce în ce mai ruginite din cauză de nefolosire, ne uimesc anumite lucruri. Primul este cât de mic, de îngust și meschin este podul pe care trecem.

Al doilea este cât de mare și nejustificat este orgoliul doctorului care a dezertat de la spital să ne „păstorească” infrastructura. Este drept că omul nu și-a pus portretul pe poduleț, dar acesta este plin de steagurile primăriei sale. Fie ele roșii...

... sau albe.

Singura explicație a prezenței acestor steaguri este ca să știm cu siguranță pe cine să înjurăm.

Asta pentru că, la un moment dat, traficul peste pod devine greoi sau chiar se oprește. Probabil este un accident, în față, ne putem gândi, dacă ambuteiajul nu s-ar produce de fiecare dată când trecem pe acolo.

Dar, după ce am trecut prima dată, ne lămurim pe deplin de unde provine acest dop permanent al traficului. În „înțelepciunea” lui, edilul a construit un pasaj care dă într-o intersecție unde întoarce un tramvai!

Bineînțeles, intersecția este prevăzută cu semafoare. Asta ca să putem număra cât ne ia să trecem prin ea. Vă pot spune eu că, prima dată, ne-a luat trei schimburi de stop, iar la ce-a de-a doua doar două schimburi de lumină verde.

Acum, ne dorim nespus să nu mai trecem nicidodată pe acolo, Nici să nu mai avem asemenea dobitoci ca edili ai Capitalei. Vestea bună este că îndeplinirea acestor două dorințe ține exclusiv de noi înșine.