Stăpânul guvernantului

Când am vizitat un mic stat de munte, rupt dintr-unul mai mare și încă nerecunoscut de nimeni, a cărui existență depinde de multe și de mulți, din toate punctele de vedere, fie ele militare, economice sau politice, m-am întâlnit cu președintele acelui stat, pe care l-am întrebat direct de la cine primește domnia sa ordine. Cine îi spune lui, președintelui, ce să facă și ce să nu facă? Deși întrebarea mea era neașteptată, cel puțin prin candoarea ei dacă nu prin lipsa totală de diplomație, domnul președinte, fără să clipească ori să își caute cuvintele, a răspuns la fel de direct că singurul de la care primește ordine este propriul său popor. După întâlnirea noastră, toate datele pe care le-am cules de acolo au arătat că domnul președinte a fost atât sincer cât și exact.

Mi-am adus aminte de acest subiect astăzi, 29 martie 2013, ascultându-l pe domnul Ponta Victor, premierul României, care a explicat, la televizor, fără să fie întrebat, că domnia sa primește ordine pe care le execută fără cârtire de la Bruxelles, adică de la guvernul Uniunii Europene, de la Fondul Monetar Internațional, de la Curtea Constituțională a României, de la președintele Băsescu Traian, precum și de la alții, pe care nu i-am reținut. Cu siguranță, între cei recunoscuți de domnul Ponta ca autorități superioare domniei sale, pe care le servește cu plecăciune, nu a fost menționat nici măcar odată publicul român, ca să nu mai vorbesc de Poporul României.

Diferența dintre cei doi oameni de stat constă în faptul că primul conduce un stat ce și-a câștigat independența, democrația și viața liberă prin luptă, prin sacrificiu, ceea ce înseamnă că atât președintele cât și poporul său știu valoarea reală a acestor câștiguri, pe când cel de-al doilea conduce un guvern ce s-a ajuns prin șmecherii, promisiuni deșănțate și minciună, iar poporul din România a primit independența, democrația și viața liberă ca un cetățean ce a dat peste o bancnotă găsită pe stradă, cu care s-a grăbit să intre într-o cârciumă, să bea o bere și să se simtă bine o oră, pentru că atâta valorează ea în mintea lui.