Dreptul statului la cuantumul proprietății

Boc Emil este purtătorul unui brand foarte ușor identificabil, de om mic la stat, atât la propriu, cât și la figurat. Am putea spune chiar minuscul, mai ales la figurat.

Acest lucru este pe cale să se schimbe. Deunăzi, la sfârșitul unei ședințe de seară de guvern, primul-mini s-a adresat națiunii de pe cutia montată în spatele podiumului cu poza clădirii sau, mă rog, palatului Guvernului României pe fundal.

Ce a spus el, cu glasul apăsat, în ciuda faptului că trebuia să lungească gâtul ca să ajungă la microfon, este un avertisment de o gravitate excepțională pentru ordinea din România: guvernul vă garanetază dumneavoastră, cetățenii români, dreptul la proprietate, dar își rezervă dreptul să stabilească el, guvernul, câtă proprietate veți avea în viitor, față de câtă aveți în prezent.

„În funcție de posibilităţile şi de potenţialul pe care ţara îl are la un moment dat” veți beneficia de mai puțină sau de și mai puțină proprietate. Acest lucru este posibil, deoarece, în interpretarea prim-ministerială, „jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul, nu şi cuantumul” proprietății.

România a mai cunoscut o asemenea stare, când, tot datorită problemelor și crizei, proprietarilor li s-a impus să cedeze o parte din proprietatea lor statului, parte care, de cele mai multe ori, a acoperit chiar și toată respectiva proprietate. La începutul dictaturii proletariatului, când acesta trebuia neapărat și urgent majorat, ca să devină o clasă socială mai numeroasă decât era, s-a purces la industrializarea forțată, care a adus la oraș foarte multe persoane care nu aveau unde să locuiască. Ca urmare, proprietarii de apartamente și case s-au trezit peste noapte că nu mai sunt proprietarii tuturor camerelor și spațiilor din acele locuințe, ci numai a unei camere, restul fiind redistribuit de stat altor cetățeni veniți la oraș.

Cum v-ați simți astăzi, dacă guvernul descoperă că nu mai are „posibilități și potențial” să vă garanteze întregul apartament la bloc în care locuiți, ci doar dreptul la o singură cameră, restul apartamenului proprietate personală urmând să îl cedați unor străini pe care statul trebuie să îi pună să locuiască undeva?

Desigur, Boc Emil, primul-mini al guvernului, a afirmat că Europa este dispusă să îl lase pe el să stabilească cuantumul proprietății pe care statul o poate garanta cetățenilor săi, la un moment dat și în funcție de posibilități, în contextul discuțiilor despre pensiile militarilor, care sunt diminuate abuziv, iar oponenții acestui abuz invocă dreptul la proprietate, cu care este asimilată pensia.

Dar putem extrapola problema proprietății asupra pensiei cu problema proprietății oricăror bunuri dobândite legal și constituțional de orice cetățean român. Asta cu atât mai mult cu cât legea de confiscare sau de trecere la stat a unei părți semnificative din proprietatea pensiilor militare este Legea nr. 119 din 2010, pe când legea pentru naţionalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, adică legea desființării proprietății private în România era tot Legea 119, dar din 11 iunie 1948.

Infracțiunea de obediență

În urmă cu câteva zile, ministrul apărării Oprea a „susținut o declarație de presă pe tema recalculării pensiilor militare”. Primele cuvinte ale acestei declarații au fost cuvinte de mulțumire pentru „cei cinci mii de oameni care au muncit și muncesc pentru recalcularea pensiilor militare”. Oprea le-a mulțumit, în numele instituției pe care o conduce, pentru „solidaritata și devotamentul de care dau dovadă în această misiune pe care o îndeplinesc”. Apoi, el a explicat că „din păcate, munca acestor oameni este umbrită de cei care încearcă să târască armata în dispute politice”. A spus „clar și răspicat, să le fie rușine celor care își bat joc de munca acestor mii de oameni”. Asta deoarece „militarii implicați în procesul de recalculare nu fac decât să aplice legea”. Oprea ne-a explicat mai departe că ei, militarii implicați, „nu sunt obligați să suporte injuriile unor indivizi care nu știu ce înseamnă armata și, în general, ce înseamnă apărare, ordine publică și siguranță națională”.

Deși am avut cuvinte grele împotriva celor din armată care au apărat public procesul ilegal și defectuos de recalculare a pensiilor militarilor, nu am înjurat pe nimeni dintre cei care au fost implicați în procesul de recalculare, pentru simplul motiv că nu am văzut nici o mostră sau produs al acestei implicări sau munci. Asta până de curând, când am primit o decizie „privind recalcularea pensiilor militare în baza Legii 119/2010”.

Nici acum, cu această dovadă în față, nu am de gând să înjur pe nimeni, deși sunt perfect îndreptățit, iar cei vizați ar trebui să fie obligați să suporte eventualele injurii, deoarece eu sunt un individ care știu foarte bine, la nivel de expert, ce înseamnă și armata și apărarea și, în general, ce înseamnă ordine publică și siguranță națională.

Ceea ce constat eu direct și negru pe alb, este că cei care au scris și au semnat respectiva decizie nu se încadrează între militarii implicați în procesul de recalculare care au aplicat legea. Din contră, ei sunt cei care au încălcat legea, ba, mai mult, au comis infracțiunea de fals intelectual, care se pedepsește în Codul penal în vigoare cu închisoare de la șase luni la cinci ani.

Documentul intitulat Decizia privind recalcularea pensiilor militare în baza Legii 119/2010 este, potivit Codului penal, un înscris oficial, deoarece este emanat de la o unitate care aparține domeniului public, are valoare juridică și produce efecte cu caracter juridic.

Iar cei care au întocmit și semnat acest înscris sunt funcționari, tot în înțelesul Codului penal, deoarece ei sunt persoane care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum au fost investiți, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi aparținând domeniului public.

Acestea fiind zise, infracțiunea de fals intelectual este „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări”, așa cum prevede Art. 289 din Codul penal, care amintește și faptul că tentativa se pedepsește, adică nu este nevoie ca înscrisul oficial să își producă efectele.

În concret:

1. Chiar deasupra titlului deciziei se află cuvintele: PENSIE DE SERVICIU. Aceasta este o atestare care nu corespunde adevărului. Decizia de pensionare de la data trecerii în rezervă m-a făcut beneficiarul de drept al unei „pensii militare de stat”, iar Legea 119/2010 menționată ca bază a recalculării diferențiază clar, încă din Articolul 1, pensiile militare de stat de alte pensii, cum sunt cele de stat și cele de serviciu, de care beneficiază alte categorii de pensionari decât militarii. Chiar și după aplicarea Legii 119/2010, nu există nici o prevedere legală care să transforme pensiile militare de stat în pensii de serviciu. Ca urmare, înscrierea pe decizia de recalculare a cuvintelor „pensie de serviciu” nu corespunde adevărului nici pentru situația anterioară aplicării Legii 119/2010, nici după aceasta. Este deci un fals intelectual.

2. Decizia incriminată conține următoarea mențiune: „începând cu data de 01.01.2011, vi s-a recalculat pensia pe baza salariului mediu brut pe economie luându-se în calcul următoarele date: vechimea în serviciu considerată ca stagiu de cotizare, perioada de contribuție la pensia suplimentară ... ”. Această mențiune descrie o împrejurare care nu corespunde adevărului, precum și o omisiune cu știință a unei fapte ce trebuia, conform legii, menționată. Legea 119/2010 prevede expres la Art.5 (4) faptul că recalcularea pensiei pe baza salariului mediu brut pe economie se aplică doar „pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare și pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială”. În cazul meu, sunt posesorul unei adeverințe emise de o unitate militară din București, care constituie proba indubitabilă că veniturile de natură salarială pe care le-am realizat pe timpul stagiului de militar activ pot fi dovedite și puteau fi dovedite și la data emiterii deciziei de recalculare incriminată.

Presupunând că cei care au redactat și semnat acest înscris oficial nu știau că respectivele venituri pot fi dovedite. Adică nu aveau știință de respectiva dovadă. Atunci, ar fi trebuit să facă o mențiune distinctă în decizie, în sensul că aplicarea soluției venitului mediu brut pe economie se face în temeiul legii. Dar ei au ales să omită cu știință să înscrie acest lucru în document. Ca urmare, decizia de recalculare a pensiei pe baza salariului mediu brut pe economie este și mai mult un fals intelectual.

3. Conform HG 735 Art. 13 (1), decizia de pensie ar fi trebuit să cuprindă în mod obligatoriu temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza recalculării. Cu toate aceasta, documentul incriminat nu conține nici un temei de drept sau de fapt din care să rezulte motivele diminuării pensiei mele cu mai mult de 2500 lei, în condițiile în care nici Legea 119/2010, nici HG 735/2010 menționate în document nu prevăd posibilitatea (și, deci, legalitatea) diminuării pensiei aflate în plată. Aceasta este o omisiune cu știință a unui fapt legal estențial, care modifică radical efectele intenționate ale înscrisului falsificat intelectual.

În aceiași declarație de presă, Oprea de la minister s-a definit pe el însuși ca „om politic” și a invitat ca oricine ar vrea să lanseze atacuri politice la adresa armatei să îl atace pe el.

La o privire superficială, ați crede că a vrut să se dea mare și a folosit o sintagmă uzitată nepotrivit în discursurile românești. Formula corectă este citatul din Aristotel care spune că omul este un animal politic, adică politica face parte din fibra sa constitutivă, indiferent dacă este un conducător sau un supus înăscut. Desigur, nici un român, și cu atât mai puțin un politician, nu va zice el cu gura lui că el sau ea este un animal, fie chiar și politic. Ca urmare, în România, sintagma a devenit om politic, cu omisiunea cuvântului animal și este adesea folosită ca substitut al conceptului de om de stat sau personalitate politică.

În cazul de față însă, Oprea știe exact ce zice și zice exact ceea ce trebuie să zică. Adică el a dat, probabil, misiunea de recalculare a pensiilor militare de stat în afara legii chiar de el și ai lui scrisă, dar nu vrea să apară că a dat un ordin care se înscrie în Codul penal la infracțiunea de abuz de autoritate, ci a dat o indicație politică, care poate fi criticată în public sau chiar în ședința de partid, dar nu are responsabilitate juridică și, mai ales, penală.

Iar dacă nimeni nu a dat un ordin militarilor care au scris și semnat decizia mea de recalculare a pensiilor militare, atunci ei, săracii, sunt buni de trimis în judecată pentru infracțiunea de fals intelectual, deși mai potrivit ar fi fost să fie acuzați de infracțiunea de obediență oarbă față de un partid perfid și conducătorii săi penali.

Știrea

Duminică după ora unu, la momentul siestei, m-am uitat la televizor. Lămurit fiind cum pot chinezii să construiască un zgărie-nori de peste 300 metri înălțime în doi ani și jumătate și cu o tehnologie „verde”, am vrut să văd ce mai este prin țara noastră. Am trecut repede peste prezența pe ecran a primarului general al Capitalei, un domn doctor care este bolnav de popularitate cam nemeritată și membru al speciei șmecher-de-România. Am ajuns la TVR 1, unde era o emisiune Ultima Ediție. Aici tocmai se discuta problema pensiilor militarilor într-un trio format din domna moderatoare, pe care nu o cunosc, doamna Tia Șerbănescu pe care nu credeam să o mai văd vreodată și un tânăr domn „comentator politic”, corpolent, cu o mină distinsă dată de creșterea unui barbișon în compensație pentru calviția prematură.

Ascultându-i, m-a străfulgerat o revelație: pentru TVR 1, ca de altfel pentru toate televiziunile, problema pensiilor militarilor este o știre!

Adică nu este o problemă socială, nu este o problemă de extrem-de-proastă guvernare, nu este o problemă de securitate națională, nu este o problemă a rolului și locului justiției în viața cetățeanului, nu este o problemă a raporturilor strâmbe între guvern și cetățean, în care cetățeanul este amenințat și abuzat pe față, deci nu este o problemă, ci este pur și simplu o știre.

Este ceva în linie cu acel cunoscut adagio din abecedarul jurnalismului, care spune că faptul că un câine a mușcat un om nu este o știre, ci o banalitate, dar faptul că un om a mușcat un câine este o știre prin indeditul situației. La noi, nu s-a mai întâmplat ca statul să își taie singur o mână, și nu oricare, ci tocmai aceea care este brațul său înarmat. Sau, ca să fiu mai corect, nu s-a întâmplat așa ceva și vinovații să scape bine-merci, ba chiar să și rămână cocoțați în scaunele puterii. Deci este ceva nemaivăzut și, ca urmare, hai cu știrea pe ecrane!

De aceea nimeni dintre moderatori, comentatori, jurnaliști și cine se mai perindă prin fața prompterelor nu pune o simpă întrebare: ce consecință are faptul că guvernul Boc, patronat și condus cu cârmă strânsă-n pumn de președintele Băsescu, a tăiat 70 la sută dintre pensiile militare în luna ianuarie, în pofida unei hotărîri de justiție care spune că nu poate să o facă?

Omul din țară, care duminică după prânz se uită afară cum ninge viscolit și se bucură că în casă îi este cald și bine, vede la televizor cum moderatoarea, cu invitata și cu comentatorul vorbesc despre știrea cum că Boc a tăiat, Oprea a zis să trăiți, Băsescu a zis că justiția înainte de toate, dar militarii au primit mai nimic. Să fie la ei, acolo! va zice acel om din țară, care, dacă nu va schimba postul, va lua acea știre ca pe cea cu bătrâna violată, sau cu nevasta înecată, sau cu butelia care a explodat în bucătărie. Dar nu bunica lui, nu nevasta lui și nu bucătăria lui, ci unele care nu sunt nici măcar în județul lui.

Cu toate acestea, omul din țară ar trebui să fie nu numai interesat de problema pensiilor militarilor, dar și îngrijorat de situația creată, mai ales prin sublinierea ei de către justiție.

Pentru că problema care îl privește direct pe acel om din țară este că guvernul acesta Boc a emis, cu bună știință, un act normativ intitulat hotărâre de guvern, ce obligă cetățeanul de rând să facă ceea ce organizațiile de stat ar trebui să facă pentru el și, pe deasupra, mai și instituie măsuri de pedepsire a celor care nu se conformează acestei obligați, cu o pedepsă deosebit de gravă, de tipul pierdierii permanente a unor drepturi de natură materială.

Problema, imensa și îngrijorătoarea problemă este că guvernul Boc nu are dreptul și nici voie să emită un asemenea act pentru un asemenea scop. Conform Constituției României, guvernul, oricare ar fi el, poate emite hotărâri pentru organizarea executării legilor nu de către cetățenii patriei, ci de către miniștrii și ministerele din care este alcătuit.

Singurul organism de stat care poate spune cetățenilor ce să facă și ce să nu facă și care poate stabili pedepse pentru încălcarea regulilor institutite astfel este Parlamentul, deoarece acesta este ales de respectivii cetățeni pentru acest scop. Guvernul este numit pe criterii doar de Băsescu știute și nu se poate substitui Parlamentului, deși Boc încearcă acest lucru din prima zi de când a fost cocoțat pe scaunul mult prea înalt pentru el de prim mini.

Dar dacă omului din țară nu îi spune nimeni despre această problemă și luând în considerare lipsa lui de exercițiu democratic, de atitudine civică, de interes pentru treburile țării, de raționament colectiv, este mai mult ca sigur că va trata problema pensiilor militarilor ca pe o știre aflată în fața televizorului și alături de fereastra pe care ninge viscolit, și nu va gândi și nu va face nimic. Asta cel puțin până nu se va trezi cu obligații și pedepse instituite pentru el personal, de Boc și gașca lui pe cine știe ce problemă, cum ar fi că are înălțimea mai mare de un metru șaizeci și pentru fiecare centimeru în plus trebuie să plătească o taxă, iar dacă nu o va face, nu va mai primi nimic de la stat.

Dar dacă, atunci când omul din țară va fi direct atacat de guvernul României, va fi prea târziu să mai facă ceva, pentru că, între timp, acest comportament guvernamental abuziv și ticălos va fi intrat în cotidianul vieții lui?

Un sfert de milion de euro

Echivalentul în lei a unui sfert de milion de euro este dobânda pe o lună pentru suma rămasă neplătită pensionarilor militari de stat, polițiștilor și jandarmilor pensionari și celor foști pe la serviciile secrete. Asta dacă banii sunt puși într-o bancă din România, cu dobândă modestă, sub rata inflației. Așa că, dacă diferențele sunt plătite peste o lună, tot mai rămân ceva bănuți pentru buzunarele celor care au aranjat neplata completă a pensiilor militare. Dar dacă se vor plăti peste trei luni?

Despre mine

Mă simt nevoit să fac o precizare ca de subsol pentru cine citește acest blog și articolele anterioare. Să nu credeți că am abordat subiectul pensiilor militarilor pe acest blog deoarece mie mi s-a redus luna aceasta pensia cu două mii lei noi, pentru că nu reducerea în sine mă deranjază. De-a lungul celor aproape opt ani de rezervă, eu nu am putut controla nici creșterea, nici scăderea acesteia (pensia mi-a crescut de la 400 euro în 2003 la 1000 euro în 2008, ca să îmi scadă la 750 euro în 2009 și să rămână așa până de curând, când am primit 350 euro).

Ceea ce mă deranjază cumplit este că am respectat toată viața mea, cu rigurozitate și strictețe bolnăvicioasă toate legile, bune sau proaste, inclusiv cea după care am trecut în rezervă. Și acum vin unii ca Băse, Boc și Oprea să îmi spună că „ajunge, gata cu cât te-ai fofilat și ai exploatat sistemul, acum este timpul să dai înapoi ce ai furat!”.

Eu știu că am dat țării mult mai mult decât va fi poporul ăsta capabil să îmi dea înapoi vreodată, de la bunuri salvate de la inundații în 1974, la vieți salvate de sub dărâmăturile cutremurului din 1977 și la intrarea României în NATO (inclusiv războiul din 1999, pe care eu l-am purtat efectiv de la Comandamentul Strategic Aliat).

Și mai știu că nu m-am făcut militar pentru bani (am colegi de liceu militar și de școală militară care mai țin minte cam câți bani mulți de buzunar aveam eu încă de pe atunci), ci pentru că am crezut că pot să însemn o schimbare în bine în viața unora cu care am lucrat, de la primii recurți pe care i-am instruit, până la colegii din structurile pe care le-am gândit și am pus umărul la crearea și creșterea lor.

Nu mi-am făcut niciodată iluzii că politicienii români de astăzi vor fi mai buni decât cei de ieri sau de demult, nici că ei vor respecta vreodată ceea ce ei nu înțeleg, adică nici nu pot pătrunde cu mintea, cum ar fi altruismul sau chiar patriotismul. Răsplata muncii mele în armată au fost rezultatele și nu laudele sau premiile. Nici când am avut de înfruntat invidia unora și ticăloșia altora nu am fost deranjat și le-am făcut loc, plecând din activitatea militară cu fruntea sus, fără să fiu acuzat de nimic, nici măcar pe nedrept, deși practica exista și probabil mai există și astăzi.

Dar să vină un neica nimeni și să îmi ia mie din pensie pentru că „nu merit mai mult”, asta este prea de tot. Vorba lui Oprea de la minister: să vă fie rușine, domnilor!

Operativul

La o privire superficială, Tiberiu Frățilă „de la Biroul de Presă” al Ministerului Apărării Naționale, nu se deosebește de alți confrați ai săi foști jurnaliști și ajunși propagandiști ai unor miniștri sau chiar prim-miniștri ori președinți, dechizați în purtători de cuvânt ai acestora.

Însă, dacă ne uităm mai atent, faptul că Tiberiu Frățilă este la Ministerul Apărării Naționale și mai este și îmbrăcat într-o uniformă a statului, cu grade militare pe mâneci, îl deosebeșe esențial de alți așaziși confrați într-u propagandă și dezinformare. Deosebirea nu provine din faptul că este militar el însuși și nici măcar din faptul că îl apără nejustificat pe pârâtul penal Oprea de la minister împotriva militarilor în rezervă, ci din faptul că Armata este singura structură de putere a statului Român care are un compartiment de acțiuni psihologice.

Pentru cei neinițiați, aceste acțiuni psihologice sunt menite să influențeze, uneori decisiv, atitudinile și comportamentul colectiv ale unor grupuri identificate ca aparținând inamicului, astfel încât capacitatea de acțiune sau puterea armată ale acestuia să fie semnificativ diminuate, iar populația inamicului să devină favorabilă celor care au inițiat aceste acțiuni. Deoarece acțiunile psihologice de influențare și manipulare folosesc cam aceleași mijloace verbale și imagistice ca și alte acțiuni de comunicare în masă, este imperios necesar să fie o delimitare clară între informarea publică și acțiunile psihologice. Dacă această linie de demarcație nu este clar trasată, atunci credibilitatea informării publice este cea care suferă imediat și necondiționat. În plus, se naște suspiciunea că Armata și conducerea sa politică pregătesc și desfășoară operații de influențare psihologică împotriva propriilor cetățeni. Ori, o asemenea situație este inacceptabilă din punct de vedere legal, etic și moral.

De aceea, un militar a cărui misiune este informarea publică trebuie să refuze, pe baza legii și regulamentelor, orice ordin de a participa la operații de dezinformare și manipulare a opiniei publice în propria sa țară.

Însă domnul Tiberiu Frățilă a acceptat, probabil cu entuziasm, să se compromită personal și să compromită serios și „Biroul de Presă” cu a cărui etichetă s-a pavoazat pe toată durata campaniei de dezinformare legată de aplicarea legii privind conversia pensiilor militare de stat în pensii din sistemul public de asigurări sociale. Nu întâmplător, Oprea de la minister a luat apărarea în public sărmanilor ofițeri activi care îi îndeplinesc necondiționat ordinile ilegale și penale. Sunt convins că atunci când vorbea cu ochii rostogoliți în toate direcțiile despre răutatea cu care „unii exploatează politic” o situație pe care el însuși a determinat-o deliberat și nerușinat, Oprea de la minister se gândea, în primul rând, să îl apere pe domnul Tiberiu Frățilă de „atacuri” ca acesta de aici.

Cum caraghioasa sa prestație de la conferința de presă din ziua de miercuri, 19 ianuarie 2011 nu m-a convins, mă aștept ca Oprea să îi ia în continuare apărarea domnului Tiberiu Frățilă și să îl propună la avansare, nu mai târziu de luni, 24 ianuarie 2011, de Ziua Unirii și a protestelor de stradă a celor fără de rușine, ca mine.

Am să vă dau numai un exemplu de asemenea manipulare. Astăzi, cu ocazia conferinței de presă la minister, s-a lansat ”informarea” publică cu detaliile celor aproape 22.000 decizii de pensionare „recalculate”, din care rezulta că Oprea și Boc s-au ținut de cuvânt și pensiile sub 3.000 lei nu au scăzut (Boc vorbea ieri în public de „treizeci mii lei vechi”, că, la el, ce mi-este mii, ce mi-este milioane...). Adevărul, ascuns grosolan sub această demonstrație, este că s-au recalculat toate cele 82.000 de pensii militare de stat, care au devenit, odată cu această lună pensii de asigurări sociale, iar 60.000 dintre ele au fost diminuate și cu 60 – 70 la sută, mai ales dacă beneficiarii au fost plătiți, pe timpul activității militare, cu solde mai mari decât salariu mediu brut pe economie.

Dacă nu credeți, și se poate să nu mă credeți, mai ales dacă nu sunteți afectați direct, vă rog să găsiți măcar o singură pensie de militar care a fost plătită luna asta la fel ca luna trecută. Dacă nu veți găsi o asemenea pensie, înseamnă că toate au fost recalculate, nu numai cele afișate de domnul Frățilă pe site-ul de informare publică a Ministerului Apărării Naționale, cu osentație și intenție deliberată de dezinformare a publicului din propria țară.

În final, dacă ei doi, Oprea și domnul Frățilă, mă tratează ca inamic în cadrul campaniei lor de dezinformare și manipulare publică, vă întreb ce m-ar putea reține pe mine să îi consider pe ei doi dacă nu chiar inamicii mei, cel puțin ostili mie, personal?

Consultații

Astăzi, marți 18 ianuarie 2011, agenda președintelui României care se semnează pe documentele oficiale Băse a cuprins două activități: la ora zece dimineața l-a primit pe un comisar OSCE pentru minorități, iar la ora trei dupăamiaza, s-a dus la o dezbatere organizată pentru el de fundația partidului său intitulată Institutul de Studii Populare, cu complicitatea Fundației Konrad Adenauer.

Mai pe seară, televiziunile au anunțat că președintele, așa obosit cum o fi fost el după o agendă atât de încărcată, se consultă la Palatul său Cotroceni cu cei pe care i-a pus miniștri la Apărare și Interne, pe problematica legii pensiilor militarilor, care, din pensii militare de stat, au devenit pensii și atât. Se sugera pe ecranele respectivelor televiziuni că această veste este importantă, în sensul că poate se va mai atenua ticăloșia cu care s-a trecut la aplicarea acestei legi.

Eu nu am stat cu ochii ațintiți pe ecran să văd ce zic televiziunile despre aceste consultări, nici care ar fi fost eventualul lor deznodământ, pentru că sunt convins că acesta din urmă nu are nici o relevanță, decât în situația în care s-ar continua încălcarea senină și grosolană a legii.

Este foarte posibil însă ca televiziunile să fi înțeles greșit, cum că președintele cu nume prescurtat în semnătură ar fi interesat de soluționarea unei probleme grave apărute din aplicarea voluntar ilegală a legii de conversie a pensiilor militare în pensii din sistemul public de pensii și asigurări sociale. Eu cred că, dacă a avut loc o asemenea întâlnire, a fost ca domnul comandant suprem al forțelor armate să fie informat pe viu despe modul de desfășurare a operației de dezinformare care a însoțit aplicarea strâmbă și ilegală a acestei conversii.

După cum știm deja prin vocea principalului dezinformator autorizat, unul Tiberiu Frățilă, marinar de uscat ca și stăpânul lui mic Marin, principalele elemente ale dezinformării programatice au fost:

1. Pensiile de asigurări sociale născute din nimicirea sistemului de pensii militare de stat scad numai pentru unii care au încercat să fenteze sistemul și au ieșit la pensie mai devreme și cu pensii nemeritat de mari, peste nivelul de nesimțire, stabilit arbitrar de unul cu nume de drac la 3.000 lei noi. Ba, mai mult, ele chiar cresc pe alocuri. Dacă nu ne credeți, uite, vă arătăm un eșantion de 22.000 decizii. Pe lângă dovada clară că ce spunem este adevărat, restul populației necăjite poate să și admire ce pensii mari au unii care au mâncat la popotă și au primit haine gratuite de la stat în timpul activității lor profesionale de militari.

2. Dacă cumva vreți să ne întrebați de ceilalți 24.000 de pensionari care au îndeplinit toate condițiile aberante puse de guvernanți în sarcina lor printr-o hotărâre de guvern anulată în justiție, ei au primit decizii cu pensii calculate cum am vrut noi de la minister, adică cu 20 – 60 la sută mai mici nu decât le-au avut înainte, ci decât ar fi meritat pe baza datelor depuse la dosar, dar ei, păgubiții și prostiții să stea liniștiți că statul lucrează. Adică să considere deciziile astea ca decizii temporare, iar cele definive le vor primi când vor apuca funcționarii ministerului să le calculeze pensiile. Mai ales că, acum că am văzut că nu tăceți din gură și nu vă mulțumiți cu situația asta, noi de la minister am luat chiar măsura de a pune mai multă lume să calculeze, încât am dublat ritmul. Așa că nu va trebui să așteptați șase luni ca să primiți pensia calculată de noi, ci doar trei luni. Vedeți cât de atenți suntem cu dumneavoastră? Și vă mai și promitem că vă dăm din urmă diferența asta de 20 – 60 la sută.

3. Iar dacă ne întrebați de ceilalți 40.000 de pensionari militari de stat care nu au depus ei la dosar dovezi cu ce venituri au avut ei în timpul seriviciului militar activ, dovezi procurate de ministerul la care trebuie să le depună, trebuie să vă informăm că aceștia au fost induși în eroare de cei care au anunțat că există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care suspendă aplicarea hotărârii de guvern care îi obliga (deși hotărârile de guvern nu pot obliga cetățenii să facă ceva - orice, ci numai pe guvernanți, cum le zice și numele) pe pensionarii militari de stat să umble la minister după dovezi pe care să le depună tot la același minister. Guvernul s-a consultat cu Ministerul Justiției (chiar așa a zis primul mini al Guvernului) și a considerat că o asemenea hotărâre judecătorească nu se referă la actele guvernului ci la cei care au acționat acest guvern în justiție (dacă logica acestei considerații vi se pare aiurea, singura explicație pe care v-o pot da este că orice este permis în domeniul dezinformării). Ca urmare, dacă vor pensii calculate pe bază de venituri de natură salarială, să pună mâna și să dovedească acele venituri. Când le vor dovedi, vor primi ce vom vrea noi să le dăm. Dar nu din urmă ca la ceilalți, ci doar de atunci înainte.

4. Deși Oprea de la minister a promis că își dă demisia, nu o va face, pentru că nu are motive. Toate celelalte promisiuni ale lui se vor realiza la un moment dat, așa că aveți răbdare și o să vedeți.

De ce este nevoie de o operație de dezinformare organizată și condusă de guvernanți împotriva propriilor cetățeni pe această temă? Iată câteva răspunsuri posibile:

În primul rând, programul de pensionare a rezerviștilor nu s-a încheiat. Deciziile propriuzise doar de acum înainte urmează să sosească, ocazie cu care se va vedea că acestea nu au cum să fie „temporare” așa cum le-au numit pe rând o doamnă îmbrăcată în uniformă de general și care supervizează activitatea de pensionare, precum și domnul Frățilă de la „biroul de presă” care conduce și implementează activitatea de dezinformare. Nu există bază legală pentru emiterea de decizii de pensionare temporare. Pentru toată lumea acestea sunt deciziile și pace.

Ce implicații are acest lucru? Simplu, cei 22.000 cărora li s-au calculat pensiile pe baza veniturilor comunicate prin adeverință vor putea să conteste aceste decizii în temen de 30 zile, mai ales dacă au primit, între timp, și alte adeverințe care să completeze golurile din cele inițiale. Dacă nu vor fi mulțumiți nici după aceste contestații, vor putea lua calea justiției, conform legii. Dar și ceilalți 60.000, fie că au depus adeverințe și nu li s-a calculat pensia pe baza lor, fie că nu le-au depus, tot numai o singură dată pot să conteste deciziile, acestea care sunt emise acum și care nu sunt temporare, pentru că nu au cum să fie, din punct de vedere legal. Ei își vor vedea pensiile calcualte pe baza „veniturilor de natură salarială” doar în urma contestațiilor prevăzute în lege. Dar, dacă nu vor fi mulțumiți, nu vor mai putea, ca primii 22.000 de norocoși calculați inițial, să beneficieze de posibilitatea de a contesta acele decizii la minister, dacă ele vor avea greșeli sau omisiuni, ci vor trebui să se adreseze de la început instanței, adică avocat, proces și ani de zile până la soluționare.

Dacă nu ar fi această operație de dezinformare în curs, menită să îi liniștească pe rezerviști până la următoarea surpriză ticăloasă cu deciziile și contestațiile, aceștia ar putea lua măsuri de retaliere, cum ar fi refuzul de a lua la cunoștință de o decizie de pensionare pe care chiar cei care au emis-o au numit-o, ilegal, „temporară”. Ei ar putea, dacă operația de dezinformare nu are succes, să conteste în justiție nu decizia și conținutul ei, ci chiar modalitatea ilegală de emitere a acestor decizii fără luarea în calcul a dovezilor existente în arhivele militare privind veniturile lor de natură salarială. Adică, dacă nu ar fi dezinformați, nu și-ar sacrifica singura cale de contestare administrativă a conținutului noii pensii pe repararea stricăciunilor produse de funcționărimea ministerului.

În al doilea rând, dezinformarea este făcută să-i liniștească și pe înalții guvernanți, cum că nu sunt singuri. Iată, biroul de presă al ministerului este activ, duce o propagandă susținută în favoarea lui Oprea de la minister și chiar a recent decoratului cu onoruri militare Boc, ca să nu mai vorbim de majestatea sa comandantul suprem. Așa că ei pot să doarmă liniștiți și să ocupe, în momentele de trezie, de reforma „statului ăsta”, cum îi zice domnul Băse României.

Fărădelegea

Cum ar fi să să zică legea una, iar cei puși să îndeplinească acea zisă să facă alta? Și să mai și spună public și răspicat că vor aplica legea altădată, când vor avea timp, pentru că, deocamdată asta este ceea ce le lipsește, timpul!

Aceasta a fost situația zilele astea, când, la Ministerul Apărării Naționale, s-au emis decizii de pensionare prin care pensiile militare de stat au devenit pensii în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Prin aceste decizii s-au și recalculat aceste pensii și au fost plătite beneficiarilor așa cum au rezultat din această recalculare. Din vreo 84.000 pensii militare de stat în plată, cei de la minister au reușit să recalculeze vreo 22.000, restul fiind automat plătite prin aplicarea salariului mediu brut pe economie ca bază de calcul pentru întreaga perioadă de serviciu militar activ. Dintre cei 62.000 de recalculați prin această formulă, vreo 20.000 trimiseseră adeverințe mai complete sau mai sumare privind veniturile lor din timpul serviciului militar activ, dar acele adeverințe nu au fost folosite la recalculare, deoarece funcționarii nu au avut timp. Aceste date și informații ne-au fost furnizate deunăzi de o doamnă îmbrăcată în uniformă de general al armatei române, încadrată de doi domni diformi și încremeniți, tot în uniforme, dar doar de colonel.

Simplu, nu este așa? Singura problemă este că doamna general a denunțat public o încălcare a legii și a făcut-o nu mai puțin transparent decât altă doamnă care, mai multă și îmbrăcată în civil, a anunțat în Parlament un vot inexistent la o altă lege a pensiilor.

Vorbim de o încălcare a legii deoarece legea prevede explicit că se utilizează salariul mediu brut pe economie doar pentru acele perioade pentru care veniturile de natură salarială nu pot fi dovedite. Pentru oricare alte situații, ca, de exemplu, cele în care veniturile respective pot fi dar nu sunt dovedite, din diferite motive, cum ar fi că nu și-a găsit funcționărimea ministerului timp să se uite pe dovezi, sau arhiva nu a comunicat corect și complet acele dovezi, care altfel există și pot fi produse, nu se poate utiliza salariul mediu brut pe economie decât cu încălcarea acestei legi.

Ce să înțelegem de aici?

În primul rând, trebuie să înțelegem că, la Ministerul Apărării Naționale, legea se aplică doar atunci când funcționărimea are timp. Dacă nu are timp, ca în cazul pensiilor, cei de acolo încalcă cu seninătate legea, sub pretextul că cei păgubiți au dreptul la constestație și, atunci când ministerialii vor analiza acele contestații, poate le vor face unele ajustări reparatorii.

Propun să fim de acord cu această atitudine. Mai mult chiar, propun să o exindem la toate categoriile profesionale. De exemplu, medicul chirurg să deschidă pacientul, eventual să taie ceva prin el, după care să constate că nu mai are timp și să îl lase așa până când își va găsi acel timp. Mecanicul de locomotivă să meargă cu trenul doar cât are timp, după care să îl oprească unde s-a terminat timpul și să se ducă acasă, urmând ca altădată să continuie drumul până la destinație. Chelnerul să ia comanda și apoi să se uite la ceas, să constate că timpul pentru acel mesean a trecut și să îl servească abia mâine, când va fi mai puțin aglomerat. La fel, cei de la pompele funebre să se ducă acasă fără să închidă groapa în cimitir, zicând că o vor face altădată, când vor avea timp. Ca să nu mai vorbim de polițiști sau chiar de militarii din Afganistan, care ar trebui să își îndeplinească misiunile doar dacă timpul le permite. Dacă nu, mai amânăm o lună – două, că n-o fi foc.

În al doilea rând, constatăm totalul dispreț al președintelui României, primului său ministru și al lui Oprea de la minister, împreună cu funcționărimea aservită lor față de legea pe care tot ei au scris-o și au forțat-o la promulgare prin șantaj la Parlament și pile la Curtea Constituțională.

Raționamentul, sau cum i-o fi zicând gândirii perverse și golănești cu care au operat Oprea de la minister și subordonații lui necondiționali, a fost că prevederea legală „nu pot fi dovedite venituri de natură salarială” înseamnă că cei care trebuie să efectueze recalcularea și să emită noua decizie de pensionare pot sau nu să ia în seamă „dovezile”, iar dacă nu le iau, înseamnă cu „nu au putut fi dovedite”, așa cum s-a și explicat că cică funcționărimea nu au avut timp să se uite pe 20.000 adeverințe și să recalculeze pensiile în funcție de ce scria acolo. În mod normal, prima activitate a celor puși să recalculeze pensiile ar fi trebuit să fie constatarea existenței „dovezilor” privind „veniturile de natură salarială” sau, după caz, faptul că acele venituri „nu pot fi dovedite”.

În loc de această procedură firească, cei care au scris legea s-au răzgândit după promulgare și au emis diferite acte așa-zise normative prin care au complicat și corupt aplicarea legii, transferând cea mai mare responsabilitate pe seama bieților beneficiari. Într-un caraghioslâc incredibil, rezerviștii au fost puși să se adreseze Ministerului Apărării Naționale cu solicitarea de a li se dovedi veniturile avute pe timpul serviciului activ, cu scopul declarat ca acele dovezi să fie remise, cui credeți?, chiar Ministerului Apărării Naționale care le-a produs. Mai mult, actele normative emise de guvern și minister prevăd că neaplicarea acestei cerințe de către bietul rezervist se sancționează cu convertirea veniturilor reale și existente în arhiva de la minister în salariu mediu brut pe economie. Asta pe când legea prevede ceea ce am arătat deja că prevede, adică utilizarea acestui salariu mediu brut pe economie exclusiv în situația în care veniturile nu pot fi dovedite.

Și mai mult, confruntați cu o hotârăre judecătorească definitivă și irevocabilă dată în contencios pentru blocarea de la aplicare a hotărârii de guvern prin care se impuneau aceste condiții pensionarilor, Boc de la guvern și Oprea de la minister, împreună cu acoliții lor au ales să „considere” ei de capul lor că hotărârea respectivă se aplică în continuare celor care nu dăduseră în judecată „statul ăsta”, cum bine îi zice României domnul președinte Băsescu.

În concluzie, în România domnește fărădelegea.

Ce este de făcut? Sau, mai exact, ce putem face noi doi, eu scriitor și dumneavoastră cititor?

Eu propun două măsuri imediate:

1. Trimiterea la procuratură a unui denunț penal împotriva celor care au încălcat legea, în condițiile în care atribuțiile lor de serviciu specifică faptul că sunt obligați să respecte legile.

Dacă există un ordin verbal sau scris dat celor de la pensii să recalculeze pensiile militare de stat folosind salariul mediu brut pe economie în alte situații decât cea singură prevăzută expres de lege, atunci acel ordin este ilegal, se numește abuz de autoritate și se încadrează în Art. 419 din Codul penal, care prevede că fapta superiorului sau șefului care îl obligă pe subordonat sau inferior să încalce îndatoririle de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 3 ani. Asta deoarece este clar că respectarea întocmai a prevederilor legale este o îndatorire de serviciu de bază.

Dacă nu există un asemenea ordin, atunci doamna îmbrăcată în uniformă de general, împreună cu subordonații săi, să răspundă penal pentru încălcarea legii și material pentru pagubele produse pensionarilor prin aplicarea ilegală a unei formule de recalculare.

Asta pot să o fac eu și am să o fac decum primesc o hârtie cu decizia de pensionare și recalcularea.

2. Trimiterea la Parlament și la procuratură a unui denunț penal împotriva președintelui României Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de capitulare, prevăzută de Codul penal la Art. 421, care stipulează că „ducerea în stare de neîntrebuințare de către comandant a mijloacelor de luptă sau a altor mijloace necesare pentru purtarea războiului, fără ca vreuna dintre acestea să fi fost determinată de conditiile de luptă, se pedepsesc cu detentiune pe viată sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.

Domnul Băsescu, în calitate de comandant al forțelor armate, a acționat direct și nemijlocit, prin promulgarea Legii 19/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum și prin coordonarea activităților de aplicare a acestei legi, pentru distrugerea completă a rezervei forțelor armate, deoarece militarii în rezervă care primeau pensie militară de stat sunt trecuți în sistemul public de pensii și devin, potrivit legii, pensionari pentru limită de vârstă. Ori Constituția prevede expres că este interzisă organizarea de activități militare în afara autorităților statului, iar sistemul public de pensii și asigurări sociale nu este autoritate a statului, că altfel nu i-ar fi zis public ci de stat.

Și acest denunț pot să îl fac eu, dar dacă sunt mai mulți care se adresează Parlamentului, cu atât mai bine.

Dacă doamna procuror general sau domnul procuror de caz vor considera că nu s-au produs asemenea încălcări grave ale legii, așa cum nu au acționat nici în cazul rubicondei numărătoare de voturi inexistente în aula parlamentară, atunci mai rămâne să apelăm la Constituție și să cerem armatei să garanteze democrația constituțională în România, adică să extirpeze fărădelegea.

Eminescu

La 585 ani după Dante Aligheri al italienilor și la 419 ani după Francois Villon al francezilor, a venit pe lume și Mihai Eminescu al românilor. Era tocmai perioada în care un grup de inimoși din provinciile românești se dăruiseră ideii de facere a poporului român și începuseră să îi scrie o istorie, să îi organizeze viața socială și politică, să se ocupe de educarea populației, mă rog, să facă cele de trebuință pentru aducerea pe lume a unui popor.

Este drept că această întreprindere de suflet și ambițioasă peste limitele posibilului venea la două sute de ani după ce Cardinalul Richelieu inventase statul cu instituțiile sale și cultura unitară, inclusiv limba comună, trebuincioase oricărui popor constituit sau unificat. Dar planul de lucru, chiar așa de demult cum era el, era un plan bun, pe care se putea edifica un popor. Bieții părinți ai poporului român au trebuit să facă ei totul. Ei au constitutit sistemul politic și tot ei au trebuit să fie primii politicieni români, de la domnitor și prim-ministru până la ambasadori, ei au trebuit să fie primii cărturari și profesori, și tot ei au trebuit să fie primii gazetari. Unele dintre aceste întreprinderi le-au reușit mai bine, altele au fost cam improvizate sau amatoricești pentru a fi așa cum ar fi fost de dorit. În tot cazul, la data la care Dumnezeu l-a dăruit pe Eminescu românilor, facerea poporului român era mai mult o reușită decât un eșec.

De cum l-au văzut, părinții patriei l-au luat pe Eminescu de mână și l-au grăbit să umple golurile pe care ei le lăsaseră în acea facere a poporului român, deși încercaseră, săracii, dar vai cu ce rezultate. Erau goluri în crearea limbii, erau goluri în scrierea literaturii, erau goluri în sistemul de educație, erau goluri în gazetărie. Și, mai presus de toate, era un gol imens în sufletele oamenilor, un gol pe care doar poezia ar fi putut să îl umple.

Iar Eminescu s-a pus pe treabă, de foarte tânăr, arzând etapele și dăruindu-se monumentalei sarcini de a dărui unui popor o limbă literară, o inimă și o conștiință. După care, încă foarte tânăr, a murit.

La 161 de ani de la venirea pe lume a lui Eminescu, haideți să ne mai uităm odată la moștenirea lui.

Limba literară română este pe cale de dispariție. Nu se mai folosește corect nici măcar în scrierile sau zicerile oficiale, ca să nu mai vorbim de publicul larg. Primul ministru de astăzi, deși pretins universitar, vorbește cu dezacorduri gramaticale, pe când președintele României semnează documente oficiale cu numele său prescurtat într-un cuvânt de rușine.

Conștiința poporului român de astăzi se reduce la ce și cât poate să fure de la statul său, iar când nu mai are nimic de furat, ori pleacă pe unde vede cu ochii, ori se împrumută de la străini ca să mai aibă de unde se înfrupta pe degeaba. Jurnalismul inventat în românește de Eminescu, acela articulat cu argumente și opinii în favoarea exclusivă a nației și nu a sponsorilor de gazetă, nu mai există, nici ca expresie a conștiinței populare, nici ca scriere literară. Acest jurnalism s-a transformat în proces verbal. Se scrie în gazete și se spune pe post doar ce zic unii sau alții, în general ființe agramate și dezarticulate în declarații, de la politicieni ridicoli la sportivi cu cotă de inteligență la nivelul troleibuzelor bucureștene, adică sub 100, sau la așazișii mondeni, personaje incapabile să vorbească orice limbă, deci cu atât mai greu capabili să spună ceva coerent și complet în românește.

Cât despre inima poporului român, ea a încetat să mai bată din momentul în care acest popor nu a mai iubit nimic altceva decât banul nemuncit și nemeritat. Nu a mai iubit satul pe care l-ar fi făcut de rușine dacă nu se arăta vrednic. Nu a mai iubit orașul pe care l-a împuțit cu gunoaie și garduri și gărdulețe care arată clar că ce e al meu din spațiu public nu este și al tău, bă! Și, mai presus de toate, poporul român a încetat să iubească pe fiecare om în parte, fie el femeie, copil sau bărbat tânăr ori bătrân.

În asemenea situație, este oare de mirare că tot mai mulți membri ai acestui popor român se întreabă nu la ce ne mai trebuie Eminescu, ci cine este el?

Dacă nu știați, Eminescu este cel care a scris cu sinceritate, dar degeaba:

Ce-ti doresc eu ție, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Fără rușine

Cum este să lucrezi la „Biroul de presă” al Ministerului Apărării, să îți anunți numele Tiberiu Frăţilă și să spui numai dobitocii, tembelisme și minciuni sfruntate, cum ar fi că pensiile militarilor nu scad sub 3000 lei și apoi să te duci acasă? Poate doar dacă nu ai familie, vecini și cunoștințe să faci o asemenea tâmpenie. Sau trebuie să fii bolnav de epidermită facială (obrazul gros) sau hiposensibilitate (nesimțire).

Dacă acest nefericit Tiberiu Frățilă mi-ar spune că nu a avut încotro decât să îi poarte cuvântul lui Oprea de la minister, pentru că așa a primit el ordin, i-aș răspunde că, în armată, numai ordinele legale, legitime și regulamentare se execută. Îndeplinirea unui ordin ilegal sau neregulamentar atrage automat răspunderea celui care a dus la îndeplinire respectivul ordin.

Ori, în cazul promisiunii de menținere în plată a pensiilor militare de trei mii lei și mai puțin, făcută de Oprea de la minister direct și prin cărătorul cuvântului său, aceasta nu este legală, chiar în sensul odioasei legi de referință.

Ca urmare, îi doresc cu sinceritate, din toată inima, acestui personaj ridicol Tiberiu Frățilă să răspundă disciplinar, contravențional și penal, după caz, pentru dezinformarea deliberată a opiniei publice și a celor interesați de problema pensiilor militarilor.

Victoria Schengen

Spre deosebire de analiștii și specialiștii în domeniu, opinia mea de om umblat și cu capul pe umeri este că o eventuală amânare a aderării României la Spațiul Schengen va fi o victorie semnificativă a guvernării Boc – Băse – Udrea.

Am citit cu amuzament sau am văzut la televizor pe fugă argumente cum că România pierde timp în atragerea investițiilor străine dacă se amână această aderare, ori că libera circulație a persoanelor este îngreunată, ori că este o lovitură de imagine dată nemeritat bietei Românii. Adică, uite ce eșec al politicii externe și de integrare al Cabinetului Boc! Sau, uite ce eșec răsunător al Președenției sau Ministerului de Externe! Am fi crezut că aceste argumente sunt inventate de mașinăria de propagandă anti-băsescu, dacă nu le-am fi găsit pe prima pagină în ziarele de casă și partid ale președintelui, cum este Evenimentul Zilei.

Asta pe când, de fapt, este o mare victorie a acestor foruri de administrație publică. Nu degeaba s-a bătut pe umăr domnul președinte al României Băse cu domnul președinte al Franței Sarkozy, singurul președinte de stat european care l-a băgat vreodată în seamă pe al nostru (domnul Berlusconi este președinte de consiliu de miniștri și nu se pune). Și nu degeaba a făcut doamna cancelar al Germaniei Merkel singura vizită a unui șef de guvern european în România lui Boc. Aceste strânse legături de prietenie, întărite de înțelegerea intimă a nevoilor Federației Ruse și altor state non-unionale de a face contrabandă nestingherită pe și de pe teritoriul României, au dus la soluția scrisorii comune de amânare a intrării „țării acesteia” în spațiul acela.

Victoria are o valoare materială ușor calculabilă. Fiecare lună de întârziere înseamnă, numai pentru contrabanda cu țigări, peste o sută de milioane de euro care se distribuie între învingători. Dacă considerăm că mai sunt și contrabanda cu petrol, cu alimente, cu alcool sau cea cu arme, iar valoarea acestora trebuie să fie, evident, mult mai mare decât cea a contrabandei cu țigări, atunci este clar că, fiecare lună de amânare înseamnă un câștig de cel puțin o jumătate de miliard de euro. Adică ditamai victoria obținută împotriva celor care, din fotoliile lor instalate în orice capitală europeană conectată la baza de date comună Schengen, vor să controleze cine și ce intră și ies din România.

Post Scriptum: folosirea numelui „Băse” în loc de Băsescu nu este o bătaie de joc, nici măcar o ironie sau lipsă de politețe. Așa se semnează domnul președinte pe toate actele oficiale, de la decretele de promulgare a legilor până la ordinele scrise date serviciilor sale.

Țara asta

Nu știu dacă ați observat, dar președintele Băse se referă cel mai frecvent la România cu apelativul „țara asta”. Acuma, nu este de mirare că acest președinte folosește și astăzi limbajul marinăresc însușit pe vremea când mergea legănat cu permis în regulă. Pe de o parte, este șic să te dai de partea clasei muncitoare, chiar dacă ea a dispărut ca atare, iar, pe de altă parte, oricare alt limbaj ar presupune un oarecare demers intelectual de însușire a acelui limbaj, demers sau efort de care domnul Băse nu are cum să fie în stare.

De ce zic eu că apelativul „țara asta” ține de limbajul marinăresc? Ca să fim și cât mai riguroși, el ține, de fapt, de limbajul marinăresc de cursă lungă, unde marinarul doarme pe vas ce doarme, apoi se trezește într-un port sau altul, ce ține de țara asta, dacă vorbirea se face pe loc, pe uscat, sau de țara aia sau ailaltă, dacă vorbirea se face despre altă țară decât cea pe solul căreia se clatină marinarul. Ori, domnul Băse se revendică marinar de cursă mai lungă, umblat prin mai multe țări, porturi și, bineînțeles, bordeluri.

Poate ați observat, însă, că președintele Băse vorbește de „țara asta” cu oarecare năduf, sau scârbă, sau, mai pe turcește, cu oarecare sictir. Asta deoarece domnul președinte este nemulțumit aproape tot timpul de „țara asta”. De aceea, nu l-ați auzit niciodată și, probabil, nu îl veți auzi vreodată folosind expresia „țara mea”.

Post Scriptum: folosirea numelui „Băse” în loc de Băsescu nu este o bătaie de joc, nici măcar o ironie sau lipsă de politețe. Așa se semnează domnul președinte pe toate actele oficiale, de la decretele de promulgare a legilor până la ordinele scrise date serviciilor sale. Adică se băse pe toate alea.

La bună vedere

Acum un an, am devenit un „profil” pe Facebook și mi-am făcut, cât am putut eu de selectiv, câțiva prieteni virtuali. Mi-am dorit să aflu de la ei cum gândesc, ce fac bine în viață și de ce sau cine le pare rău și altele asemenea care fac și leagă prieteniile. De-a lungul anului, am aflat, fără să întreb, cine cu cine s-a măritat, sau cine pe unde a fost și ce a mâncat pe acolo, adică lucruri memorabile și comentabile între prieteni din lumea materială, care se cunosc tactil și olfactiv dar mai puțin impresionante pentru lumea virtuală, dacă nu ești lovit de sindromul uitatului pe fereastră în casa omului, cunoscut sub numele de Big Brother. Foarte rar, am mai aflat și cine este supărat pe cine pentru treburile încurcate ale țării.

Asta nu pentru că prietenii mei virtuali nu ar fi avut și alte gânduri, idei, sentimente și trăiri de moment împărtășite pe „rețeaua de socializare” Facebook. Este posibil și chiar probabil ca ei și ele să fi avut mult mai multe de spus, din ceea ce m-ar fi interesat cu adevărat despre ei, dar spusele lor nu au ajuns la mine.

Concluzia este că Facebook nu se potrivește schimbului de idei între prieteni virtuali. Ca urmare, voi păstra „profilul” meu doar pentru prietenii în carne și oase, ce ne cunoaștem din lumea reală și ne pasă unde am fost, ce am văzut și mâncat și ce ne place sau nu la un moment dat.

Pentru toți ceilalți prieteni virtuali, care cred că au ceva relevant să îmi spună sau să împărtășească cu mine, accept cu plăcere să îi „urmăresc” pe Twitter, dacă mă vor informa despre prezența lor acolo. La fel, dacă oricare dintre ei sau ele cred că am ceva să le spun care merită citit, mă vor găsi tot pe Twitter (http://twitter.com/#!/Hari_B_M), care este un mediu mult mai prietenos în a informa urmăritorul cu evenimentele volunare ale celui urmărit.