O mie de cuvinte

Recent, mi-a atras atenția o fotografie folosită într-o publicație ca să ilustreze ce a mai zis domnul Dănilă.

Este vorba de o imagine din timpul vizitei șefului Statului Major General, generalul locotenent Ștefan Dănilă, la Pentagon. Mai precis, o poză luată înaintea întrevederii pe care șeful român a avut-o cu locțiitorul omologului său american, admiralul James A. Winnefeld. Deoarece imaginea respectivă vorbește singură numai celor inițiați în problemele milităriei și protocolului, va trebui să explic în continuare ce mi-a atras atenția la această fotografie:

Prima impresie pe care o face generalul român din această fotografie este una proastă. Și asta, din câteva motive.

În primul rând, nu este politicos să faci o vizită îmbrăcat cu haină (veston în termeni militărești) unuia îmbrăcat în cămașă (bluză militară), mai ales când este cu mânecă scurtă.

Desigur, s-ar putea să nu fie generalul român de vină, el așteptându-se să fie primit de gazda sa americană îmbrăcat la fel de pompos. Dar, văzând că acesta vrea să îl primească în cămașă cu mânecuțe scurte, ar fi putut și el să își scoată haina și să rămână, la rândul său, tot în cămașă, chiar dacă cu mânecă lungă. Măcar pentru poză.

Putem exemplica această observație cu o fotografie luată în condiții similare, cu o lună mai înainte, cu ocazia unui alt vizitator străin, omologul australian al vice-ului american care l-a primit și pe românul nostru:

Cum, la fel de ușor, putem exemplifica și ipostaza în care ambele personaje ale fotografiei sunt îmbrăcați cu haină și cravată, cum este cazul întîlnirii la biroul său (office call) a amiralului Mullen cu un general britanic de aviație, la nici o săptămână după vizita românului nostru:

Oricum, excludem ipoteza că cei care au pregătit vizita generalului Dănilă, fie ei de la București ori de la Ambasada României la Washington D.C. nu ar fi știut că, la Pentagon, numai atașații militari poartă eghileți.

Pentru cei novici în terminologia militară, eghileții sunt acele franjuri care atârnă de umărul generalui român, în poza de mai sus. Acești eghileți au, în principiu, o semnificație duală. Pe de o parte, în România, înseamnă o formă mai distinsă de ținută militară, pentru că se adaugă, doar în anumite ocazii festive, la o haină purtată uzual de ofițer. Pe de altă parte, înseamnă, în mod tradițional, un semn sau simbol de subordonare. Legenda urbană spune că Napoleon i-a obligat pe ofițerii de stat major cu care lucra, inclusiv pe mareșalii și generalii săi, să aibă, în permanență, la întâlnirile lor, creioane cu care să își noteze ordinele.

Aceste creioane trebuiau să fie la vedere, legate de uniformă, ca să nu le piardă. Iar pompoșii ofițeri francezi au inventat o legătură cu fir de aur, care a rămas în tradiția militară ca eghileți. Cine vedea un ofițer trecând, cu franjurile aurite atârnându-i de umăr, știa că respectivul se subordonează direct împăratului și merge la ședințele de stat major ale acestuia.

Dacă vă uitați cu atenție la fotografia de mai sus, veți găsi la capetele firului de aur, din uniforma românului, două atârnături metalice și aurite, care simbolizează exact acele creioane napoleoniene.

Revenind la domnul Dănilă, el probabil că și-a dorit să se arate mai împopoțonat decât interlocutorul său, în speranța că acesta nu ar ști semnificația eghileților și l-ar impresiona combinația de albastru și auriu a uniformei românului. Asta pentru că, la fel de probabil, bietul român nu ar fi avut alte motive de fală personală.

Americanii au un respect deosebit pentru uniformă, dar și o împărțire a acestor uniforme pe clase, între care este și cea de serviciu, pe care o poartă, evident, pe timpul unei zile obișnuite de lucru. Această clasă permite variații multiple, pentru că, în viziunea lor, este mai importantă munca pe care o fac acolo, decât modul cum sunt îmbrăcați pe timpul zilei. În mod firesc, la o vizită de lucru, toată lumea se așteaptă ca toți să fie îmbrăcați în uniformă de serviciu și nu de înaltă ținută protocolară.

Iată aici un exemplu. Cu o săptămână înaintea vizitei generalului român, șeful de atunci al tuturor militarilor americani, amiralul Mike Mullen, a găzduit o masă de prânz de rămas bun, în onoarea unuia dintre subordonații săi, șeful operațiilor navale, la care au participat și alți generali, șefi de forțe armate sau locțiitori. Fiecare a fost îmbrăcat cum a crezut de cuviință, ca la birou:

În concluzie, de fiecare dată când veți vedea un ofițer mai împopoțonat decât interlocutorul său, aveți posibilitatea să vă întrebați dacă, nu cumva, acesta vrea să spună că acea ținută este cam singurul argument de autoritate profesională pe care l-a putut aduce în discuție.