marți, 4 octombrie 2011

Recenzatul

Luna aceasta urmează să fiu recenzat, adică să fiu intervievat de cineva, care mă va întreba cine sunt, în vederea întocmirii unei noi „hărți demografice” a României și Europei. Deocamdată, a început campania de lămurire a populației despre importanța și semnificațiile acestui recensământ, „primul după normele statisticienilor europeni”.

În mod firesc, răspunsurile la întrebările recenzorului trebuie să fie sincere și oneste, ceea ce implică o totală lipsă de pregătire a acestora din timp. Adică, trebuie să răspunzi ceea ce știi că este adevărat, iar dacă nu știi, nu spui și basta.

Cu toate acestea, eu cam trebuie să mă pregătesc pentru răspunsuri, pentru că nu știu exact care este adevărul despre mine. Nu la toate întrebările, ci doar la unele...

Știu, de exemplu, ce vârstă am și care este codul meu numeric personal. Dar, tot de exemplu, nu îmi este foarte clar ce religie am.

De când mă știu, eu sunt creștin ortodox. Dar asta, doar pentru că așa mi-au zis părinții și bunicii că sunt. Eu nu pot să fiu sigur-sigur că am fost botezat conform tuturor canoanelor bisericești. Mai ales că acel eveniment s-a petrecut în cea mai aspră teroare comunistă, la mijlocul anilor 1950. Ba, mai mult chiar, se pare că am avut doar un naș, de sex masculin, pe când „regula” impunea și o nașă, foarte feminină. Deci, acest subiect este neclar, iar la recensământ aș avea dificultăți să spun un adevăr pe care nu îl cunosc exact.

Pentru că nu am nici o dovadă scrisă sau de alt fel că sunt creștin ortodox, ar trebui să mă adresez bisericii noastre pentru reconfirmare. Problema este că m-am gândit cam târziu. Recensământul va avea loc în mai puțin de trei săptămâni, iar Biserica Ortodoxă Română nu mă poate recreștina într-un interval atât de scurt. Pentru că ar trebui să parcurg o lungă perioadă de însușire a dogmei și canoanelor bisericești, pe care oricum nu le cunosc în detaliu, să îmi petrec timp îndelungat în rugăciune și să fiu monitorizat și îndrumat de un preot.

Mă întreb oare dacă formularul de recensământ are și o variantă de răspuns la întrebarea cu religia de tipul „nu știu” sau „nu sunt sigur/sigură”? Dacă da, atunci sunt salvat! Dacă nu, va trebui să aproximez, ceea ce va face recensământul mai puțin precis.

Un alt exemplu de răspuns nesigur este la întrebarea despre naționalitate.

Tot de când mă știu, eu sunt român, ca naționalitate. Dar, oare, chiar așa este? Ambii mei părinți au zis că sunt români, pentru că așa le-au zis părinții și bunicii lor. Dar oare ei știau mai bine? Mai ales că unul dintre bunicii mei era american. Din descendenți transilvăneni, dar american. Acest lucru contează sau nu la naționalitate? Ca să nu mai vorbesc de faptul că poate îmi fac un test de acid dezoxiribonucleic, adică ADN și s-ar putea să constat că am și o genă cumană sau avară în zestrea mea celulară.

Există oare o variantă de răspuns la chestionar de tipul „naționalitate mixtă” și, mai ales, există naționalitatea americană, sau cumană ori avară? Habar nu am. Dacă însă nu există, iar trebuie să aproximez răspunsul meu, ceea ce va duce de râpă recensământul, în ceea ce mă privește.

Foarte greu îmi va fi să dau un răspuns exact și adevărat și la întrebarea despre ocupație.

Se întâmplă că am servit patria în uniformă, ca ofițer activ, timp îndelungat, iar acum, ar trebui să am statut ocupațional de ofițer în rezervă. M-am adresat însă celor de la evidența rezerviștilor și aceștia mi-au spus că nu știu ce funcție am eu în momentul de față. Nici nu îmi pot spune dacă mai am vreo funcție, oricare ar fi ea. Să revin mai încolo, după ce se termină cu brambureala dată de recalcularea pensiilor foștilor militari. Iar acest lucru se va întâmpla după recensământ.

În plus, până la guvernul Boc, puteam să lucrez „la stat” și chiar am lucrat o perioadă, până la începutul lui 2009. Acum nu mai pot, deși am o vârstă de lucrător activ. Cum mă voi trece eu în recensământ? La cei fără ocupație? Că la șomeri nu mă pot trece, cum nu mă pot trece nici la cei inactivi, ori la cei ocupați.

Nici la întrebarea despre venituri nu știu să răspund.

Pensia mea militară de stat se transformă în pensie de asigurări sociale, în pofida oricărui principiu de drept contractual, fără ca eu să știu ce se întâmplă, sau să am un control asupra acestui proces. Habar nu am cât voi lua pensie mai încolo, sau dacă cea pe care o iau astăzi nu va trebui să o dau înapoi la anul.

Deci, nu știu ce să îi spun recenzorului care îmi va bate la ușă. Probabil el va fi pregătit cu diferite marje de venituri, de tipul de la 2000 la 2999 lei și de la 3000 la 3999 lei, iar eu va trebui să indic una dintre acestea. Dar, merge vorba în târg că diferențele dintre pensiile actuale și cele de la anul vor fi mai mari de o mie de lei, fie în plus, fie în minus.

Având în vedere toate acesta și multe altele la fel, oare nu ar fi mai bine să refuz să fiu recenzat? Ar fi mai aproape de adevăr că nu exist pentru societatea română decât că exist atât de confuz și netipic, încât pot denatura rezultatele recensământului de anul acesta.

5 comentarii:

  1. Salut Hari!
    E clar, ai si umor, cat cuprinde!
    Problema e ca m-ai pus intr-o mare dilema.Sa raspund, sau nu, recenzorului? Daca nu raspund, iau amenda. Daca raspund, la unele intrebari voi da raspunsuri neclare, ca sa nu zic neconforme cu realitatea. In fine, vom vedea!
    Acum, serios vorbind, cei proveniti din familii mixte, ce nationalitate isi declara? Si pe ce criterii?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu nimic despre cum este pregatit referendumul.
    In principiu, nationalitatea se declara, la fel si religia. Adica, omul spune ce vrea si asa ramane.
    De aceea sunt mai putini tigani declarati la referendum decat la nunti si botezuri, ori la alte petreceri specifice acestei nationalitati. Si tot de aceea avem mai multi crestini ortodoxi declarati decat vedem in biserici si la praznice.
    Nu stiu insa daca poti declara ca esti european, sau indo-european, desi majoritatea dintre noi asta suntem. (Mie mi-ar place sa avem rasa europeana comuna, ca la pisici)
    Ideea cu referendumul este ca, timp de multi ani, guvernele ne tot mint pe noi, bietii cetateni. Acum avem si noi ocazia sa mintim guvernul, cum vrem noi :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sa traiesti, Hari!
    Eu stiu cateva familii mixte, ale unor fosti militari. De exemplu, el roman, (general in rezerva), ea unguroaica. Au doi copii. Ce nationalitate isi vor declara? Sau, el ungur, (cpt. in rezerva) ea romanca (plt.adj (r.))Au, de asemenea, doi copii.N-as vrea sa fiu in locul lor. De aceea vorbeam de criterii.Cred ca ar trebui o rubrica, in care sa apara posibilitatea declararii cetateniei mixte.
    S-auzim de bine, si de cenzori instruiti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut, Hari! Revin sa-ti spun, ca am primit prin e-mail, din surse diferite, articolul tau intitulat "Mercenarii" M-am uitat pe blog sa vad daca-l ai si nu l-am vazut. Adevarul e, ca n-am cautat in arhiva mai jos de septembrie. Daca nu l-ai pus pe blog iti recomand s-o faci. Nu de alta, dar aprecierile la adresa autorului sunt excelente.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mutlumesc mult, Ica, pentru semnal si vorbele bune. Acum ca mi-ai zis, am pus articolul cu Mercenarii romani si pe blogul meu.

    RăspundețiȘtergere