Grecia europeană

Astăzi, duminică 17 iunie 2012, au loc alegeri generale în Grecia. La urne, se confruntă două tabere, una care „merge pe mâna” Europei, în special a Germaniei, și alta care dă peste mână aceleiași Europe și, împlicit, Germaniei. Aceleași două tabere ar mai putea fi descrise, mai puțin plastic decât mai sus, ca fiind una ce acceptă necondiționat impunerile europene pentru „salvarea” Greciei și, mai ales, a monedei Euro, iar alta ce nu acceptă aceste condiții, chiar dacă guvernul elen le-a semnat deja, considerându-le un fel de șantaj al europenilor la adresa lor, a grecilor.

Se anticipează că, dacă vor câștiga obedienții, moneda Euro va fi salvată, noul Guvern Grec își va sufleca mâinile și va îndeplini condițiile puse de Europa și va cheltui cu cap zecile de miliarde de Euro pe care aceiași Europă le are pregătite pentru „salvarea” țării. La fel cum și, în revers, se anticipează că, dacă vor câștiga cârcotașii, Grecia va reveni la fosta monedă națională de acum zece ani, angajamentele asumate nu vor mai avea valabilitate iar Europa nu le va mai da banii necesari „salvării” lor. În urma acestor măsuri, moneda Euro va fi slăbită, alte state europene s-ar putea să renunțe la ea și toată Europa va avea de trecut printr-o nouă criză.

Rezultatul votului s-ar putea să nu fie așa de important precum îl anticipează comentatorii de toate felurile.

Cei ce merg astăzi la vot sunt aceiași care demonstrează de mai bine de un an de zile, în multe ocazii violent, împotriva Guvernului care ia „măsuri nepopulare” de rezolvare a situației, precum și cei ce au luat cu asalt băncile și și-au scos economiile, de multe ori transformându-le în bunuri materiale ce nu își pierd valoarea, de frica revenirii la drahma grecească. Indiferent din ce cateogorie fac parte, ei, grecii, arată cu claritate că știau de la început că Guvernul lor păcălea restul Europei cu cifrele macro-economice, că structura aparatului public era supradimensionată, că se plăteau prea multe alocații, indemnizații și prime, într-o idee, că erau prea mulți bani pe piață și prea puțină muncă pentru a justifica acești bani.

Unii dintre ei nu vor altceva decât să scape fără datorii și reminiscențe din această situație. Ne-ați prins, acum, gata. Promitem să nu mai facem. Nu mai are rost să ne mai și pedepsiți, acum că am recunoscut cinstit că am greșit, par a spune aceștia. Alții sunt mai hotărâți să încheie această etapă din viața națiunii lor, să zică: a mers cât a mers, acum nu mai merge și hai să o luăm pe calea normală, cea a banului acoperit de muncă.

Indiferent care tabără va câștiga alegerile, retorica politică nu va înlocui soluțiile practice, ce vor fi luate, vrând-nevrând. Aceste soluții nu au cum să fie altele decât cele benefice pentru nația grecească. Problema este dacă ele, soluțiile, vor ține seama și de problemele europene sau nu. Pentru că Europa are probleme la rândul ei.

Post scriptum:  Singurul comentariu la acest articol, cel al Incertitudinilor, propune o incursiune vizuală în Grecia Eternă. În contrapartidă, propun o analogie vizual-sonoră la dilema greacă: ce ar alege Maria cea îmbrăcată în galben: marmura sau trandafirul? Ieri, alegerile din Grecia s-au înclinat în favoarea pro-europenilor. Să fie aceștia marmura?