Pixelul albastru recidivus

În anul 2009, spre finalul campainei electorale pentru alegerea președintelui României, în turul doi, domnul Dinu Patriciu a dat publicității un filmuleț ce îl arăta pe domnul Băsescu Traian, competitor în acele algeri, cum îi dă un dos de palmă unui copil, la marginea unui podium, pe timpul campaniei electorale, cu cinci ani în urmă. Luat prin surprindere, când a văzut filmul pentru prima dată, domnul Băsescu nu a avut curajul să nege cu vehemență acea situație, dar a a avut totuși prezența de spirit să spună că nu își mai aduce aminte și că este important contextul în care a avut loc lovirea copilului, promițând că va veni cu explicații a doua zi.

Dacă, inițial și pe nepregătite, domnul Băsescu a încercat să se apere cu argumentul că, probabil, copilul a fost obraznic și ar fi cam meritat o corecție de acel tip, ulterior, aparatul său de propagandă a lansat o campanie furibundă și deosebit de extinsă, pentru negarea adevărului și de discreditare a dovezii filmate. Contra-campania de minimizare a efectelor distructive pentru Băsescu ale mărturiei filmate că acesta lovește cu nonșalanță un copil a căpătat ulterior titlul de campania „Pixelul albastru”.

La vremea respectivă, impactul se calcula și în voturi și în simpatie pentru domnul Băsescu. Chiar și după câștigarea alegerilor, această afacere a continuat să fie în atenția publicului, întreținută chiar de tabăra Băsescu, ceea ce arată că, pentru ei, impactul în domeniul simpatiei pentru președinte însemna la fel de mult, dacă nu chiar mai mult decât cel în voturi.

Acum, aceiași tabără, în frunte cu același președinte, se confruntă cu o nouă afacere mediatică, mult mai distructivă decât prima, cea a tentativei de sinucidere a domnului Adrian Năstase, una dintre cele mai puternice personalități politice românești și omul pe care domnul Băsescu îl urăște cel mai mult.

Ce este amuzant sau chiar caraghios aici, este că tabăra, din nou luată pe nepregătite, alege să contracareze cu mijloace deja cunoscute o situație cu totul inedită. Adică, încearcă să opună rutina unei noutăți depline.

Strategia lor, la fel ca și în cazul precedent, este de negare a realității. Iar obiectivul ei este minimizarea impactului asupra nivelului de simpatie, oricum minuscul, de care se mai bucură domnul Băsescu Traian.

Șansele de succes ale acestei strategii sunt însă mult mai mici decât data trecută.

În primul rând, atunci au fost ascunși de ochii publicului toți protagoniștii filmului, mai puțin domnul Băsescu, desigur, care spunea că nici nu a fost pe acolo. Acum, toți cei implicați sunt interogabili, mai ales profesorii medici ce au cercetat și intervenit în repararea rănilor produse de tentativa de sinuciedere a domnului Năstase.

În al doilea rând, de data aceasta Procuratura a făcut o anchetă, imediat după tentativa de sinucidere, și a folosit întregul aparat de investigare criminalistică la dispoziție. Au cercetat locul faptei, au prelevat probe, au interogat toți martorii și toate persoanele implicate în eveniment și au ajuns la concluzii certe. Iar faptul că nu comunică degrabă aceste concluzii, cum nu ne spun nici rezultatele anchetei, nu înseamnă altceva decât o probă indubitabilă că Procuratura este controlată politic de la Cotroceni și integrată în efortul propagandistic de negare a realității foarte stânjenitoare pentru primul locuitor al acestui palat.

În al treilea rând, atunci domnul Băsescu mai putea să ofere răsplăți mari celor ce și-au călcat demnitatea în picioare, dacă au avut așa ceva, pentru a susține, în pofida oricărui bun simț, că ceea ce vedem nu este. Așa am aflat că există un domn Funeriu, ce calculase viteza mâinii prședintelui și îi ieșise mai mare decât cea a derulării cadrelor filmului încriminat, ceea ce era o dovadă indubitabilă a falsului. Imediat după aceea, domnul Funeriu a ajuns întâiul ministru agramat și repetator de vorbe spuse la ureche din istoria educației naționale, iar acum trăiește tot pe banii Țării, adică ai mei și ai dumneavoastră, ca consilier prezidențial (cacofonie intenționată).

Dar este puțin probabil ca domnul Băsescu să mai aibă cu ce să îi răsplătească pe cei ce strigă acum, sus și tare, că domnul Năstase și-a „înscenat” sinuciderea. Așa că aceștia sunt mai puțin motivați și fac treabă mult mai proastă, chiar în dorul lelii. De exemplu, nu a apărut încă nimeni care să calculeze viteza glonțului în zona jugularei sinucigașului și să dovedească faptul că acesta știa că va trece acel glonț la doi milimetri de acel organ vital.

Asta nu înseamnă că ar trebui să îi trecem cu vederea. Din contră, ar trebui să întocmim o listă cu toți aceștia, fie că sunt „internetauți” sau „jurnaliști”, ori „experți”. Că nu se știe niciodată când avem nevoie de ea, lista.