Guvernarea pe principiul conjuncturii

Se pare că, odată ajunși la guvernare, românul suferă un proces de ințiere ocultă greu de identificat. Până să ajungă acolo, fiecare se dovedește mai destoinic ori mai îngălat, după fire, educație și instruire, dar are totuși unele idei, năzuințe și speranțe, declarate sau nu, însă mărturisite măcar sieși. Cum pune, însă, mâna pe puterea executivă în stat, cum dispar toate aceste planuri zămislite din idei, năzuințe și speranțe. Ele sunt înlocuite imediat, fără comentarii sau răzvrătiri interioare, cu un plan unic și secret, ce nu poate fi decât rezultatul unei inițieri oculte.

Aceasta este singura explicație plauzibilă a schimbării totale de direcție, intenție și acție a oricui ajunge prim-ministru sau chiar numai ministru, în România. Desigur, o asemenea inițiere a fost mai puțin vizibilă în cazul domnilor Boc ori Ungureanu, care au venit la guvernare fără nici o idee, năzuință ori viziune de viitor. În cazul lor, nu s-a putut vedea o „schimbare de macaz” pentru că nu aveau nicio direcție, ei așteptând cuminți să primească indicații prețioase încotro să o apuce cu Țara după ei.

Și cu Guvernul Ponta este aceiași poveste.

Imediat după „victoria zdrobitoare” a Uniunii Social Liberale în alegerile locale de acum o săptămână, „oameni politici” useliști au apărut în public, ca să „explice” de ce actuala putere parlamentară are, ca unică preocupare în zilele acestea, realizarea de noi alianțe sau de absorbirea de noi acoliți, cu sau din rândul fostei puteri, ajunsă, de mai bine de o lună, în neagra opoziție.

Înainte de a ajunge aici, acum o lună și un pic, pe când erau încă în opoziție, useliștii, în frunte cu domnii Antonescu, Constantin și Ponta nici nu se gândeau la această racolare. Din contră, intenția lor părea să se delimiteze de acești oportuniști și să introducă „buna guvernare”, numită de ei o „altfel de guvernare”. Numai că, după bănuita inițiere, situația este cu totul alta. Acest fapt ar trebui să îngrijoreze pe orice om normal din Țara asta.

În primul rând, este îngrijorător faptul că noi avem „oameni politici”. Cu riscul de a mă repeta, amintesc faptul că sintagma corectă este că toți oamenii sunt animale politice, unii fiind mai rapace decât alții, așa cum animalele sunt unele mai răptioare decât altele. Dacă scoți din sintagmă chestia cu animalele, mai rămâne alcătuirea fără sens de „oameni politici”. Ceea ce îngrijorează aici este nivelul deosebit de scăzut al culturii sociale și politice a celor ce folosesc această sintagmă abreviată până la nonsens. O fi parte din inițiere, sau ce?

Apoi este îngrijorătoare discuția despre „victoria zdrobitoare” a actualei puteri în alegerile locale. Mai corect ar fi fost să se vorbească despre scorul îngrijorător de mare luat de partidul prezidențial PDL, precum și de partidul domnului Dan Diaconescu Direct. Primul partid amintit aici dovedise deja cu prisosință, în ultimii trei ani, că este capabil doar de o extrem de proastă și nepricepută guvernare, precum și de spolierea pe față a Țării și Poporului său în folosul clienților politici și străinătății, faptele reprezentanților săi la Președinție, Guvern și la conducerea tuturor agențiilor de stat fiind nu numai imorale și ticăloase, ci chiar penale. Cel de-al doilea partid amintit aici este făcut doar din propagandă golită de conținut, situată la o jenantă limită inferioară a inteligenței umane.

Adunate, aceste două partide au obținut pe Țară aproape o treime din voturile exprimate, ceea ce arată o îngrijorătoare capacitate a electoratului de a se lăsa manipulat în proporție de masă. Rămas în tabăra puterii dar fără să mai fie pe față la guvernare, partidul dezertorilor politici a crescut de la sub unu la sută în sondaje la aproape patru la sută în rezultatele alegerilor locale, exclusiv pe seama pensiilor majorate ale foștilor militari și a confirmării capacității uneperiștilor de a mai trăda încă odată tabăra perdantă, pentru a dezerta, fără luptă, în cea a învingătorilor.

În loc de aceste îngrijorări legitime, politicienii puterii se laudă în public cu o nemaivăzută și nemaipomenită „victorie zdrobitoare”. Domnul Antonescu a mers până acolo încât să remarce că, unionat cu conservatorii și social democrații, partidul său liberal a obținut cel mai mare scor din istoria post-război a singurului partid istoric rămas în arena politică. Ce nu și-a adus aminte domnul Antonescu este liberalul adagio „prin noi înșine”, care sintetiza doctrina națională a acestui partid, în timpurile de demult, desigur. Altfel, acest conglomerat tripartinic se bucură de susținerea a puțin peste un sfert din totalul celor cu drept de vot în Țara asta. Ceea ce este o victorie doar dacă ei credeau că nu ar merita nici atâta. Sau dacă, după inițiere, au ajuns la concluzia că trebuie să se laude și să se arate mai de succes decât chiar sunt.

Cât despre aducerea în tabăra puterii a tututor celor ce vor să vină, cu acord scris sau nu, prin alianță sau absorbție, este îngrijorător că sunt politicieni ce cred că ar fi ceva de explicat aici. Este evident că actualul Guvern Ponta nu vrea să riște o moțiune de cenzură și că intenționează să rămână la „cârmă” cât mai mult posibil, cel puțin până la alegerile generale și că această dorință se împlinește doar cu voturile parlamentarilor majoritari.

De ce vrea domnul Ponta și Guvernul său să se agațe de puterea executivă limitată în timp până la alegeri, după ce, înainte de a o dobândi, vorbea de alegeri anticipate, care, prin natura lor însemnau renuțarea la această putere cu deplină responsabilitate și seninătate, în vederea unei „consultări populare” ce ar fi dat adevărată legitimate unui parlament evident nelegitim și nepopular, numai Dumnezeu știe. Sau cei ce au inițiat acest guvern în tainele guvernării românești.