Jusitiția politică romană

Nu trebuie nici măcar să vedem cum arată coperțile dosarului „Trofeul Calității”, nici să știm despre modul dramatic în care unul dintre cei inculpați în acest dosar a reacționat la aflarea veștii despre condamnarea sa, cum nu trebuie să fi văzut cum arăta și cum citea sentinața în acest dosar judecătoarea de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a ne da seama că el, dosarul, este unul eminamente politic.

Pentru necunoscători, vorbim de cazul domnului Adrian Năstase, fost prim-ministru, ministru, președinte de cameră parlamentară, profesor universitar de drept, autor de nenumărate cărți și persoană publică de primă mărime, atât în România cât și în străinătate. Acesta a fost condamnat la doi ani cu executare pentru că, în 2004, pe timpul campaniei electorale în care a candidat la funcția de președinte al României, ar fi beneficiat de sumele colectate de la mai mulți antreprenori privați sub forma de cotizații de participare la o acțiune intitulată „Trofeul Calității”. În urma aflării verdictului, domnul Năstase a încercat să își ia viața.

Într-adevăr, nu trebuie să știm nimic din cele de mai sus. Dar, pentru a ajunge însă la concluzia că acest caz este unul de natură politică, este bine să ținem seama că, într-un mod foarte politic, Uniunea Europeană menține de cinci ani un mecanism de control și verificare pe justiție asupra României, pentru că nu este convinsă că aici domnește legea și nu acceptă ca cetățenii europeni să fie supuși acestei justiții strâmbe românești.

Tot foarte politic, domnul ambasador al Statelor Unite la București și nu autoritățile române este cel ce stabilește cine să fie procurorul șef al compartimentului de luptă anti-corupție din Procuratura Generală, pe criterii de domnia sa stabilite, iar acest procuror, odată menținut în funcție de american, ne explică nouă, la televizor, importanța politică a condamnării fostului premier Adrian Năstase la închisoare cu executare pentru o vină nedovedită în instanță de nici unul dintre procurorii pe care îi are în subordine.

Este ca și cum cineva de la Bruxelles, exasperat de nivelul înalt de corupție din România și de totala lipsă de reacție internă la acest flagel, se apucă să stabilească niște „criterii” măsurabile după care să se orienteze „lupta anti-corupție” și, între acestea, stabilește că cititorii acestui articol ar trebui deferiți justiției românești, ca semn că aceasta funcționează.

Nimeni nu are pretența că a citi acest articol este o crimă, sau, măcar, o infracțiune. Nu. De fapt, Bruxelles-ul ar fi spus ceva de genul că nici un cititor al acestui articol nu ar trebui scutit de o pedeapsă penală pentru orice infracțiune ar săvârși, pe considerentul că este cititor al articolului de față. Ceea ce este, în totalitate și pe față, o atitudine politică.

Se întâmplă însă că, în România, să se rețină numai faptul că cel puțin un cititor al acestui articol TREBUIE condamnat penal, pentru a demonstra Bruxelles-ului că am învins corupția din Țară. În aceste condiții, este de la sine înțeles că orice vină este la fel de bună, dacă rezultatul va fi încarcerarea, judecarea și condamnarea unora dintre cititorii mei, printre care, evident, vă numărați și dumneavoastră. Pentru că așa vrea Bruxelles-ul.

Cum nici un om normal, cu cei șapte ani de acasă și cu suficientă educație nu ar fi în stare să „instrumenteze” un asemena caz, de condamnare a cititorilor articolului de față indiferent pentru ce vină, numai să fie condamnați, intervine domnul ambasador american, care știe domnia sa pe cineva capabil de un asemenea efort și îl propune autorităților românești. Acestea, în frunte cu președintele Băsescu Traian, zic am înțeles și trec la execuție. Așa că acum încă îl avem pe domnul procuror șef Morar, care va găsi pe cineva din subordine să vă învinuiască de ceva penal, pentru a putea satisface condiția impusă de străini.

Dacă dumneavoastră sunteți o persoană corectă și onestă, care nu ați săvârșit în viața dumneavoastră nici o infracțiune sau, dacă ați săvârșit-o, ați fost atât de priceput sau pricepută încât nu ați lăsat nici urme, nici dovezi, nici martori, atunci procurorul de caz are o problemă.  

Pentru a rezolva această problemă, acesta va face două lucruri.

În primul rând, vă va face un dosar penal. În el va pune un volum imens de nimicuri, cum ar fi mii de ore de convorbiri telefonice și înregistrări ambientale ale discuțiilor dumneavoastră cu toți cei care v-au întâlnit vreodată. Va interoga mii de martori, care să ateste că vă cunosc și că au auzit ei că ați putea fi, la fel de bine, un infractor, pe cât sunteți de cinstit sau cinstită.

În final, în dosar va adăuga rechizitoriul scris chiar de domnia sa, procurorul. Partea cea mai importantă a rechizitoriului va fi interpretarea „dovezilor” din dosar. Procurorul va arăta, în scris, cum faptul că ați menționat articolul meu unui prieten înseamnă, în realitate, predispoziția dumneavoastră la comiterea infracțiunii pentru care veți fi trimis în judecată. Sau că, atunci când un alt prieten v-a întrebat despre stadiul unei probleme de sănătate iar dumneavoastră i-ați spus că „s-a rezolvat”, de fapt ați mărturisit că ați comis infracțiunea de care vă acuză procurorul.

Al doilea lucru pe care îl va face acest procuror va fi să vă rețină pentru 24 de ore și să ceară unui judecător să vă aresteze pentru 29 de zile, pe argumentul că se va da un semnal la Bruxelles că justiția în România funcționează și că iată, cititorii articolului meu nu sunt mai presus de lege și au același tratament ca orice infractor.

De aici încolo sunteți la mâna justiției politice române în forma cea mai gravă. Unul sau mai mulți judecători, după caz și după nivelul instanței de judecată, vă vor stabili termene aiurea, peste luni și chiar ani, timp în care veți putea sta și în arest preventiv sau în libertate condiționată, în funcție de „semnalul” pe care judecătorii vor să îl dea la Bruxelles. Veți avea nevoie de avocați pricepuți, care să vă mențină măcar în afara arestului, pentru că exonerarea de acuzațiile ce vi se aduc este, practic, imposibilă. Adică, veți avea nevoie să cheltuiți mii de euro pe lună pentru a fi lăsat sau lăsată să vă „demonstrați nevinovăția”. Dacă nu aveți asemenea sume, ajungeți, aproape cu siguranță, în arestul preventiv, de unde nu veți mai ieși luni și luni de zile.

Poate vă gândiți că măcar familia și prietenii care vă cunosc intim ar putea să vă dea un foarte necesar suport moral. Din păcate, veți constata imediat că așteptați degeaba un asemena sprijin. Dacă veștile despre punerea dumneavoastră sub acuzare și, în cazul cel mai grav, arestarea preventivă au ajuns deja în presă sau măcar pe Internet, puteți fi sigur sau sigură că opinia publică v-a condamnat deja. Pe parcursul apelurilor și recursurilor pentru ridicarea măsurii arestării preventive veți constata cum însăși judecătorii vor face referire la această opinie publică și vor sublinia caracterul nociv al faptului că sunteți în atenția publicului. Concluzia, chiar așa inexitentă în procedura penală cum este ea, va fi că trebuie să rămâneți în arest pentru a nu contamina acest public cu prezența dumneavoastră.

În aceste condiții, prietenii vor prefera să nu vă mai „inoportuneze” cu contacte ce pot să îi alăture persoanei dumneavoastră, iar mulți dintre membrii de familie se vor supăra pe dumneavoastră că v-ați expus într-un asemena hal. La ce vă trebuia să citiți acest articol și să vă mai și lăudați cu asta!? Uite unde v-a adus neglijența dumneavoastră! Acum, rămâne să suportați consecințele, să vă ispășiți pedeapsa și să mergem mai departe. Să vă fie învățătură de minte!

Într-un final, se va ajunge și la judecarea dumneavoastră. Până la acel moment, veți fi avut de suferit îndelungi termene și nenumărate înfățișări, în care procurorii s-au străduit să arate că, indiferent de probele administrate, dumneavoastră sunteți oricum o persoană condamnabilă, dacă nu pentru altceva, atunci măcar pentru că ați citit articolul meu, ceea ce nu se face. Uite, și Uniunea Europeană cere cu vehemență ca brațul lung al legii să nu îi ierte pe cei ce săvârșesc infracțiuni și sunt, de asemenea, cititori ai acestui articol. Ei trebuie neapărat să fie trimiși la închisoare, ca semn că în România domnește legea.

Ce pot să spun eu aici este că, dacă vi s-ar întâmpla așa ceva, deși eu nu vă doresc deloc să vi se întâmple, veți putea vedea, pe pielea dumneavoastră, cât de politică este justiția românească. Dacă nu vi se va întâmpla nimic din cele scrise mai sus, dar tot vreți să vă convingeți că justiția în România este una eminamente politică, atunci este suficient să vă uitați în jurul dumneavoastră. De acolo am extras eu acest model de trimitere în judecată discutat aici.