Frauda de milioane

Aerul condiționat mergea, dar nu mai era așa de necesar, pentru că dimineața era deja mai răcoroasă, la început de septembrie. În aceiași încăpere, câteva capete înfierbântate aveau neapărată nevoie de răcire imediată, altfel ar fi dat în clocot. Era o ședință de brainstorming.

Tema era dificilă. Șeful primise mai demult ordinul, prin televizor, să sancționeze o fraudă electorală de trei milioane de voturi. Trecuse aproape o lună și ordinul nu fusese încă îndeplinit. Dacă, la vremea emiterii lui, șeful cel mare ce îl dăduse, chiar dacă rămăsese Dumnezeu pe pământ, era încă suspendat, acum a revenit în forță la cârma epavei și echipajul, deși loial, tremura ca piftia. Șeful cel mare este imprevizibil și răzbunător. Și nu mai are răbdare.

Ce avem până acum? întreabă șeful cel mic. Cu totul tot, vreo patru mii, dar și astea interpretabile, vine răspunsul aproape înghițit al subordonatului. Cum, patru mii?!? explodează șeful. Nouă ne trebuie trei milioane! Și astăzi, nu mâine! Altfel, pușcăria ne mănâncă pe toți!

Eu zic să ieșim public cu ce avem, se aventură unul dintre participanți. Să vadă toată lumea că lucrăm. Că nu stăm degeaba. Cum să ieși cu patru mii?! Ești nebun?!? Ne râd și curcile! Și mai dăm pe surse că am avea date certe despre un milion jumate, supralicitează ofertantul ideii cu ieșitul în public.

De pe liste? se interesează altul. Nu, că pe liste ăștia sunt, cei patru mii. De pe soft. Care soft, bre, că softul a fost la noi tot timpul! Mă rog, la ăia de la transmisiuni, dar tot ai noștri sunt... De pe softul lor, atunci, vine propunerea din mulțime. Dar ce soft pot să aibă ei, ca să fure cu milioanele? se arată, dintr-o dată interesat, șeful. În 2009 aveau un sistem de comunicații prin telefon cu toate cele 28.000 de secții de votare. Trebuie să fi avut și un soft de colectare a datelor de la atâtea surse. Și trebuie să îl fi avut și acum, la referendum, își dă cu părerea omul cu ideea de fraudă prin soft.

Dar cum să fraudeze prin softul ăla, că nu este cel electoral? îndrăznește unul să joace rolul „avocatului diavolului”, că așa este la brainstorming. Ce ne pasă nouă, vine răspunsul vesel. Noi suntem procurori, nu tehnicieni! Este suficient să găsim o legătură între sistemul lor de comunicații și voturi! De exemplu, putem să legăm sistemul lor de cele patru mii de voturi în neregulă? Putem! Atunci, așa au fraudat și restul de  2.996.000! se aventurează ofertantul.

Aha, dacă este pe așa, atunci se schimbă problema. Mergem public pe ideea fraudei prin soft. Deci, avem „indicii temeinice” că s-a practicat frauda electorală prin soft, de trei milioane de voturi. Și am scăpat! se entuziasemază șeful echipei.

Stați un pic! revine avocatul diavolului. Nu ne va crede nimeni! Eu zic să mergem pe cifre mai mici și, pe măsură ce trece vremea și noi anchetăm, mai apar noi date și indicii temeinice. Poate începem cu cinci sute de mii? propune omul. Ce să ne mai încurcăm! Dacă nu aruncăm pe piață toată suma, măcar un milion jumate tot trebuie să zicem! hotărăște șeful.

Măi să fie, revine cârcotașul, omul Gică-Contra. Nu ne-am gândit până acum, căci ordinul nu se discută. Dar, dacă zicem că ăia au putut fura și au și furat trei milioane, cum ne-a ordonat nouă șeful cel mare să zicem, atunci de ce nu au făcut ei cvorumul prin soft, că le mai lipseau doar câteva sute de mii? Ori, ce mi-e un milion jumate, ce mi-e două milioane jumate... Revin și zic că nu o să ne creadă nimeni! se întristă omul.

Gata, nu mai dăm înapoi, se învârtoșează șeful. Mergem pe un milion jumate. Nu în comunicat, ci pe surse. În comunicat băgăm numai chestia aia cu softul lor. Dacă ne preiau în Evenimentul zilei, înseamnă că suntem credibili. Măcar Zeus să fie mulțumit, că, la câte necazuri a avut, îi trebuie și lui o veste bună. Doar, noi de aia suntem aici!