De când a tăcut domnul
Băsescu Traian Revenitul, am tăcut și eu pe subiectul omonim. Nu pentru că nu
am avut ce să spun, ci pentru că ceea ce era de spus am spus încă înainte de
decizia anticonstituțională a Curții Constituționale, respectată de
reprezentanții mei în Parlamentul României, în numele meu, dar în pofida
voinței mele suverane.
Acum, că domnul Băsescu a
rupt tăcerea, pot să o rup și eu. Domnia sa a cuvântat, liber și cam dezlânat,
în fața ambasadorilor români adunați într-o convocare anuală.
Din toată vorbăria domniei sale, am reținut un singur lucru. De fapt, o
singură expresie, cea cu „să pună osul la treabă”. Dicționarele românești
consemnează expresia „a pune osul” și o definesc drept „a munci din greu”.
Deci, a pune osul la treabă este cam redundant, în sens lingvistic.
În același timp, nu prea se știe cum s-a ajuns, în limba română, la chestia
cu osul. Eu nu pot decât să speculez că, așa cum s-a născut expresia „din os
domnesc”, ceea ce însemna că o progenitură era provenită din acțiunea organului
genital al domnului Țării, numit eufemistic „os”, tot așa, același „os” este pus
la treabă, simbolic, când este nevoie să îți arăți bărbăția și să obții o
anumită satisfacție.
Și mai pot să speculez că domnul Băsescu a folosit expresia respectivă
știind sau, măcar, având în subconștient conotația sexuală a expresiei.
Îmi bazez această speculație pe contextul în care a apărut respectiva
sintagmă. Discursul dezlânat al domniei sale a avut totuși un fir director, o
temă reluată până la exasperare, cea a faptului că „instituțiile statului”
au rezistat atacului perfid al opozanților politici, constituiți în majoritate
parlamentară, și au continuat să funcționeze, în pofida acelui atac, până în zilele noastre. Numai că, avertizează sau amenință
domnul Băsescu, procesul acesta de restaurare a „statului de drept”, șifonat de
încercarea nereușită de „lovitură de stat”, trebuie să continue, iar pentru
aceasta, instituțiile trebuie „să pună osul la treabă”.
Deoarece opozanții „statului de drept” s-au dovedit a fi peste șapte
milioane de cetățeni români cu drept de vot, înseamnă că „osul” trebuie pus la
treabă împotriva acestora. Adică, în mintea perversă și exersată prin porturi
și bordele a cuvântătorului, și Curtea Constituțională, și Consiliul Superior
al Magistraturii, și Procuratura Generală, și Direcția Națională Anticorupție,
și „structurile de securitate națională” ar trebui să își bage „osul” în publicul acesta
numeros, care a votat împotriva domniei sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu