Sfârsitul Lumii 2012

În timpul vieții mele, de mai bine de o jumătate de secol, sfârșitul Lumii a venit și a trecut de mai multe ori, în diferite locuri ale acestei lumi și pentru diferiți locuitori ai ei. De fiecare dată, lumea care a rezultat din acel sfârșit, a fost cu totul alta decât cea de dinainte.

Despre unele dintre aceste sfârșituri am aflat de la televizor. Pe alte sfârșituri ale Lumii le-am trăit mai mult sau mai puțin conștient de importanța existențială a ceea ce trăiam. Am regretat unele dintre lumile pierdute și m-am bucurat că am scăpat de altele.

Și acum sunt nostalgic după Lumea anilor 1968 – 1975. Veți zice că au fost anii mei de formare, ai tinereții veșnic zburdalnice și ai visurilor de schimbare a Lumii, adică ai unui fel de dorință de dumnezeire, cu Creația și cu Potopul la un loc. Dar au fost acei ani deosebit de importanți pentru multe milioane de co-pământeni. Negrii din Statele Unite au devenit africani-americani și cetățeni cu drepturi depline, lumea locurilor rezervate pentru ei în tramvaie și toalete publice dispărând cu totul, pe când lumea colonială a luat sfârșit în întreaga Africa și în multe părți din Asia și Pacific.

Dar nu sunt deloc nostalgic după lumea comunistă care a dispărut în anii 1989 – 1991. Din contră, mă bucur că nu a trebuit să îmi cresc copiii învățându-i anumite lucruri esențiale în clandestinitate, pentru că erau oficial intezise de partidul-stat.

Noi, martorii acestor sfârșituri, am fost mai norocoși decât alții, care, în loc să vadă cum dispare lumea în care trăiau, au dispărut ei din ea. Și nu mă refer aici doar la indivizi. În timpul vieții mele, au dispărut pe de-a-ntregul multe specii de animale și plante.

Îmi pare rău după cărăbușii care nu mai zboară în serile de mai, cum îmi pare rău să aud că nu mai există nici dropii în România cea pustiită de multe alte valori naturale sau făcute de mâna omului. Mai regret că nici nu mă voi putea întâlni niciodată, în această lume, cu animale falnice cum sunt struțul arab sau tigrul caspian, pentru că ele nu îi mai aparțin, așa cum nici lumea aceasta nu mai există pentru ele.

Anul acesta 2012 a fost ales de proroci pentru un nou sfârșit al Lumii. Lăsând la o parte faptul că, așa cum o știm noi, lumea se sfârșește de mai multe ori într-un secol, precum și că, de vreo 11 ani, lumea arată tot aceiași, prorocirea aceasta are o noimă, chiar dacă nu ne aducem aminte de „calendarul Maya” ce se oprește exact în 2012. Asta, deși autorii lui s-au sfârșit, cu toții, cu multe secole mai devreme.

Pesimiștii zic deja că sfârșitul Lumii este o catastrofă de proporții cosmice, deși Pământul are o viață de peste 4,54 de miliarde de ani, ceea ce înseamnă că Omenirea lui Homo Sapiens a avut timp să se nască, să se dezvolte și să dispară de multe mii de ori.

Optimiștii speră ca sfârșitul Lumii ăsteia să aducă nașterea alteia mai bune și mai prospere. Din această perspectivă, parcă nici nu este așa de rău să asistăm la sfârșitul Lumii. Ba, mai mult, ni se pare că nu mai vine odată, nu-i așa?