Caracterul Ontanu

Miercuri, 23 martie 2016, Neculai Onțanu, primarul Sectorului 2 din Capitala București, a fost reținut peste noapte, într-un dosar penal, instrumentat de Direcția Națională Anti-Corupție (DNA), dosar deschis în urma unui denunț în care Onțanu este acuzat de luare de mită.

Foto: puterea.ro

Singurul comentariu pe care l-am făcut la aflarea acestei știri a fost că mi-ar fi făcut o imensă plăcere să îl văd pe Onțanu ținut la arest îmbrăcat în uniforma sa de general cu două stele, a Armatei României. Bineînțeles că este doar o observație răutăcioasă din partea mea. Deși o asemenea pățanie ar fi fost pe deplin meritată de domnul Onțanu, deoarece domnia sa a primit uniforma și stelele fără să aibă niciun merit și chiar în mod complet ilegal.

Revenind la registrul serios, Onțanu este un caracter, un personaj foarte interesant. În România, el face parte, simultan, din mai multe tipologii individualizabile după schimbarea de regim politic din decembrie 1989. Ne vom referi la acestea imediat.

Dar Onțanu are și o dimensiune tipologică universală. Sau, la rigoare, doar internațională. Onțani din ăștia puteau fi întâlniți, până spre sfârșitul secolului trecut, în America Latină, unde unul ca el își constituia o grupare paramilitară, formată din câțiva speriați, care abia știau de care parte să țină pușca pe umăr, unul care se îmbrăca în uniformă, se intitula general, își punea galoane aurite și eșarfă, își acorda singur decorații și guverna peste un sat sărac și rupt de lume, unde locuitorii îi erau recunoscători că le dă „Generalul” voie să trăiască.

Alte simulacre de astfel de „comandanți”, care stăpânesc peste săteni imbecilizați, mai apar încă și astăzi, în sate din țări semi sau complet prăbușite, de prin Africa, ori din regiuni separatiste euro-asiatice, locuri ce au ca numitor comun o corupție generalizată și deșănțată.

Așa că, pentru privitorul extern al peisajului politic bucureștean, singurul aspect inedit este că nimeni din interiorul publicului aborigen nu a protestat vreodată la aparițiile în uniformă ale lui Onțanu și la pretenția implicită că acesta ar fi nu numai un baron local, cum sunt cu sutele pe la noi, ci chiar un ditamai „lord al războiului”.

Altfel, pentru privitorul local, Onțanu este un pic din fiecare categorie conducătoare post-decembristă.

Este, bineînțeles, mafiot. Ca locotenent al șefului mafiei locale sau „personale”, cunoscutul Oprea Gabriel, domnul Onțanu a făcut tot ceea ce orice mafiot de rangul lui ar face. A colectat taxe de protecție, a controlat traficul ilegal de pe teritoriul pe care îl guvernează, a împărțit banul public și favorurile administrative în funcție de recompense personale și altele asemenea. Întotdeauna cu aprobarea și sub ochiul vigilent al șefului, desigur.

Este, așa cum spuneam, și un mic „baron local”. El decide asupra soartei profesionale a sute de angajați din administrația locală, împarte favoruri și guvernează nepotisme. El stabilește cine să fie ales în ce funcție, în circumscripțiile electorale pe care le are pe „moșie”. Tot el împarte averea publică, stabilind proporția care intră în buzunarele private și cea care se regăsește în proiectele de utilitate locală. El patronează artele și îi „ajută” pe artiștii din cartierele sale, precum și pe intelectualii flămânzi, din orice domeniu.

Mai este și un „intelectual” specific României. Adică, este un mic depozit de titluri și diplome, în condițiile în care, în viața lui, omul nu a citit nici măcar o singură carte, din scoarță în scoarță. Nu a citit nici cărțile pe care cică le-ar fi scris și pe care le-a publicat sub numele lui.

Ca mulți alți politiceni „de nișă”, domnul Onțanu este și un pic neo-legionar. Dar se singularizează prin faptul că omul și-a făcut și o gardă para-militară, după modelul Legiunii Căpitanului, pe când ceilalți au rămas doar la nivelul nostalgiei și al cântecelor din Cărticica tânărului legionar. De altfel, se pare, și aici domnul general maior a primit doar funcția de locotenent, căpitan fiind eternul său șef, Oprea Gabriel. Deși meritele organizării trupei îi revin lui Onțanu, fără îndoială.

Timp de trei mandate de primar de sector bucureștean, domnul Onțanu a fost toate acestea și încă ceva pe deasupra, după spusa cronicarului. Acum, la al patrulea mandat, a fost însă nevoit să intre în politica mare. Eternul și necontestatul său șef, Oprea, fusese silit să facă pasul înapoi, ca să încerce să mai salveze ce s-ar putea salva din construcția lor politico-mafioto-legionaro-securistă. Așa că eternul locotenent a devenit, fără voie, șef. Peste partid și peste mafie, deopotrivă. La nivel național și sub ochii tuturor.

Ceea ce este mult prea mult pentru domnul „general” Onțanu. Așa că reținerea sa în beciurile procuraturii anti-corupție pare să fi venit ca un fel de salvare. Dacă va fi și arestat pentru o lună, cu atât mai bine. Pentru că niciun mafiot nu poate fi considerat cu adevărat șef până când nu trece pe la „facultate”.

Cam așa arată caracterul ori personajul Onțanu. Cel puțin în citirea mea.