Fără să comenteze
în vreun fel decizia Curții Constituționale a României (CCR), privind
neconstituționalitatea unui articol din Codul de procedură penală, directorul Serviciului
Român de Informații (SRI) ne anunță că, de acum încolo, serviciul său va
continua să prindă spioni și să descopere trădători, inclusiv ceva teroriști și
alți criminali de natura securității naționale, doar că acești spioni,
trădători, teroriști și criminali specifici nu vor mai putea fi deferiți
justiției, pentru meritată pedepsire, deoarece mijloacele sofisticate prin care
aceștia au fost depistați nu vor mai avea vreo valoare juridică, utilizarea lor
fiind declarată neconstituțională.
 |
| Foto: luju.ro |
Ceea ce, așa cum
am spus de la început, nu este vreun comentariu din partea domnului director,
ci doar un anunț de presă privind consecițele deciziei constituționale, care va
fi, de altfel, respectată fără comentarii.
Am putea spune, însă, că această declarație sună a cârcoteală, dacă nu
chiar a cârtire. Ceea ce, într-adevăr, nu sună nici a comentariu și nici a vreo
decizie de nerespectare a deciziei CCR. Doar că spusele sereistului șef
ne fac pe noi, publicul, să ne întrebăm de ce ar cârcoti transparent directorul
SRI, dacă tot va respecta într-u totul decizia asta? Și, mai mult, ce treabă ar
avea acest domn director cu consecițele juridice ale deciziei Curții
Constituționale?
Poate că ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAȚ),
care are ca obiect tocmai consecințele de securitate națională ale deciziei CCR
amintite mai sus, să ne răspundă la această întrebare legitimă și publică.
Întrebare care s-ar putea dezvolta într-o îngrijorare la fel de legitimă și
de publică, în funcție de ce vom afla în curând. Zicem asta pentru că noi,
publicul, ne-am fi așteptat ca Sereiul să fie ignorant, ori complet
dezinteresat, în ceea ce privește consecințele juridice ale muncii sale de
combatere a spionajului, trădării, terorimului și criminalității de securitate
națională.
Îngrijorarea ne-ar putea proveni din faptul că noi credeam cu ingenuitate că este treaba altei
instituții să se preocupe că încălcătorii legi nu ar mai putea fi procesați.
Este vorba despre procuratură, sau despre Ministerul Public. Membrii acestei
instituții sunt cei ce trebuie să culeagă, să pregătească și să prezinte
probele pe baza cărora să fie acuzați spionii, trădătorii, teroriștii etc., în
instanțele de judecată pe lângă care sunt ei, procurorii, abilitați să
funcționeze.
Chiar dacă, în folclorul politic românesc, se vorbește despre „Binom”,
respectiv despre o simbioză între un reprezentant de marcă al SRI și un
reprezentant de marcă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), din punctul de
vedere constituțional și legal, noi, publicul, credem cu tărie că preocupările
și îngrijorările fiecărei părți binomiale ar trebui să rămână separate.
De fapt, în așteptarea unor explicații de la CSAȚ privind consecințele
necomentabile ale deciziei constiuționale, putem să tragem deja unele concluzii
privind starea de fapt în domeniul criminalității de securitate națională și
privind rolurile diferitelor organizații și agenții naționale în combaterea
acestei criminalități.
Construcția statală românească post-decebristă a avut la bază, printre
altele, observația că, în sistemul comunist, Securitatea Statului și
Procuratura erau întrepătrunse, până la ștergerea liniilor de demarcație, în
toate cazurile de poliție politică. Prin poliție politică înțelegând misiunile
de identificare a dușmanilor partidului comunist și procesele de condamnare a
lor, pentru faptele dușmănoase identificate, ori pentru orice alte fapte reale
sau închipuite.
Pornind de la această observație, în post-comunism, Securitatea Statului a
dispărut, de drept. Funcția de contra-spionaj și cea de contra-terorism au fost
încredințate unei noi agenții, intitulate Serviciul Român de Informații, agenție
care a preluat o bună parte din patrimoniul Securității Statului și o mare
parte din personalul ce lucrase în acea Securitate. Iar acestei noi agenții i
s-a refuzat dreptul de a ancheta și aresta orice persoană, pe considerentul că
nu se putea face o distincție între anchetele de tip poliție politică și cele
de tip criminalitate de securitate. Singurul drept pe care l-a primit Sereiul a
fost să culeagă informații despre potențialii și realii spioni, trădători, etc.
Că de aia i s-a zis serviciu de informații și nu de altceva.
În ceea ce privește procuratura, ea a rămas neschimbată, și ca
infrastructură, și ca oameni, și ca pregătire, și ca statut de magistrat, ca pe
vremea comunismului. Despărțirea ei de funcția de poliție politică s-a făcut
prin desființarea structurilor de anchetă specifice poliției politice, așa cum era
Securitatea. Precum și prin instituirea unui control pretins democratic, care
se exercită preponderent asupra numirilor în funcții de conducere.
Să mai menționăm faptul că, într-un sistem pluri-partid, poliția politică
este și mai nefastă decât era în sistemul comunist, mono-partid. Pentru că, în
acel sistem apus, partidul unic își exercita totuși funcția de control asupra
Securității Statului, inclusiv prin munca de partid din structurile interne ale
organizației, pe când, în sistemul actual, nimeni și nimic nu mai controlează o
agenție de informații, astfel încât aceasta să nu poată desfășura activități de
poliție politică după pofta inimii. Sau, după cum o cere interesul național.
La două decenii de la instituirea acestor măsuri de evitare a poliției
politice în noul stat românesc, vedem cu ochiul liber că Sereiul are preocupări
și chiar temeri legate de instrumentarea proceselor intentate unora dintre clienții
săi. Și mai vedem că, până acum, în pregătirea dosarelor, procuratura s-a bazat
exclusiv pe activitatea SRI de culegere de informații privind penalii de orice
fel, dar mai ales privind făptuitorii de corupție și criminalitate organizată.
Activitate ce pare acum întreruptă de decizia CCR.
Ceea ce ne duce cu gândul la un fenomen natural, care se întâmplă în toată
lumea și care s-a întâmplat și în România, de la consolidarea primelor forme de
stat și până astăzi. Este vorba despre tendința de situare a serviciilor
secrete deasupra societății, cu scopul de a controla cât mai în detaliu viața
acestei societăți, pornind de la domeniul cel mai vizibil, adică de la domeniul
politicului. În România, dacă ne uităm în urmă, vom constata că, la fiecare
două decenii, a avut loc un deznodământ al tendinței serviciilor secrete de a
controla decisiv politicul, sau, după caz, al reacției firești a politicului de
a curma o asemenea tendință. Consecințele acestea sunt vizibile în schimbări
ale elementelor de instituționalizare a activității de informații sau, invers,
în rezistența serviciilor la reformă. Reforma fiind termenul eufemistic prin
care se numește controlul statului asupra propriilor servicii de informații.
Nu este niciun secret că și una și cealaltă dintre părțile competitoare
aduc în luptă orice mijloace le sunt la îndemână. În condițiile globalizării,
multe dintre aceste mijloace sunt externe, la propriu. Adică, provin de la
agenții de securitate sau, după caz, politice din străintătate. Dacă aceste
mijloace externe sunt formale, atunci avem de a face cu diferite mecanisme de
impunere a unor decizii strategice românești, cum este mecanismul pentru
justiție. Dacă sunt informale, atunci avem diverși foști, care vin și
„sfătuiesc” fie serviciile, fie politicienii, așa cum sunt cele mai recente
cazuri de persoane care comentează, cu scopul evident de a influența,
diferitele decizii în domeniu, incluziv decizia recentă a CCR.
Rezultatul ședinței de astăzi a CSAȚ, precum și dezvoltările ulterioare, la
nivelul procuraturii și al SRI, ne vor lămuri dacă, de data asta, avem de a
face cu încă un maxim al ciclicității fenomenului despre care am amintit mai
sus, sau doar cu o luptă de rutină pentru controlul subteran al puterii
reprezentate de „Binom”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu