duminică, 27 martie 2016

Despre ce vorbeste premierul?

Într-un an calendaristic, se produc în jur de 450 de atentate teroriste cu sinucigași, în întreaga Lume. Plus sau minus o sută, în funcție de an. Probabil, de două ori mai mult decât atâtea sunt prevenite prin descoperirea precoce a tentativei și prin anihilarea organizatorilor. Cam unu la sută dintre ele, reușitele și prevenitele la un loc, se întâmplă în Europa, care include și Turcia.

Foto: acasatv.ro

În toate cazurile cunoscute, teroriștii erau îmbrăcați și încălțați. Dar, în nicio situație, nu s-a comentat public proveniența vestimentației și încălțămintei purtate de teroriști, deși este la nivelul bunului simț că, dacă aceștia ar fi fost goi și desculți, atentatele lor ar fi fost mai greu de înfăptuit.
Vine zilele acestea premierul României, domnul Dacian Cioloș, și ne anunță că niște teroriști, nu știm care și de unde, au folosit cartele preplătite cumpărate în România. Nu ne spune însă unde și în ce context. Ne spune doar că asta este grav, că România se singularizează astfel printre statele europene care au abolit piața cartelelor nenominalizate preplătite, tocmai pentru ca teroriștii să nu mai poată comunica între ei.
Ceea ce este exact la fel cu a spune că teroriștii ăia răi se îmbracă din România și se încalță tot de la noi. Ceea ce e grav, în condițiile în care restul Europei a luat măsuri ca teroriștii să nu se poată îmbrăca și încălța de la ei. Sau, stați așa, restul Europei nu are treabă cu echiparea teroriștilor! Deci, nu este exact la fel!
Ca să nu ne pierdem în discuție, în sensul să nu bâjbâim, fără să înțelegem despre ce vorbim noi aici, mai bine ar fi să le luăm pe rând.
Pentru a înțelege contextual problema, haideți să începem prin a preciza că domnul premier a emis, concret, următorul raționament.
În momentul de față, datorită unei decizii de neconstituționalitate, legile care interzic, printre altele, comercializarea cartelelor de telefonie mobilă nenominalizate sunt întoarse în Parlament. Lucrul acesta trenează de ceva timp. Acum, la îndemnul public al premierului „tehnocrat”, Parlamentul ar trebui să reia în regim de urgență dezbaterea acestor legi, astfel încât România să nu mai poată alimenta teroriștii cu cartele preplătite anonime.
Dacă acesta este contextul, atunci, care este problema?
Că teroriștii au putut cumpăra din România cartele preplătite, ceea ce i-a ajutat să arunce în aer unele părți din Europa? Asta, pentru că nu s-a putut da o lege care să interzică teroriștilor, dar și tuturor celorlalți cetățeni să cumpere asemenea cartele?
Sau problema este că la noi se pot cumpăra cartele preplătite nenominalizate? Asta, deoarece legea permite (sau nu interzice) acest lucru. Iar argumentul că nu e bine așa ceva ar fi dat de faptul că oricine poate cumpăra cartele din astea, inclusiv teroriștii.
Dacă problema este cea din prima formulare, atunci rezolvarea ei se face printr-o discuție din care să aflăm cum au putut ei, teroriștii, să intre în posesia cartelelor românești preplătite și nenominalizate. Și nu vorbim aici despre teroriști, așa, în general. Ci doar despre cei ce au folosit astfel de cartele. Adică, despre cei pomeniți de domnul premier Cioloș.
Există oare o mafie, o crimă organizată, sau doar niște contrabandiști de oportunitate care alimentează terorismul internațional cu cartele preplătite nenominalizate românești? Sau trec ei, teroriștii, prin România, de câte ori au nevoie să dea vreun telefon secret și își cumpără cartela de la noi, pentru că nu îi întreabă nimeni cum îi cheamă și ce profesie au? Răspunsurile la aceste întrebări sunt esențiale în rezolvarea problemei noastre.
Cum esențială este și lămurirea semnificației cartelei preplătite nenominalizate. Adică, dacă ar fi nominalizată, o cartelă de telefonie mobilă nu ar mai putea fi folosită de teroriști? Chiar nu există nicio posibilitate ca vreun terorist să își cumpere o cartelă preplătită dar nominală folosind o identitate falsă? În România sau oriunde în Europa? Sau, mai precis decât atât, care ar fi contribuția unei cartele preplătite nenominale la succesul unei operații teroriste? Este ea mai mare decât contribuția hainelor și încălțărilor teroristului? Se apropie ea de contribuția pe care explozibilii, detonatorii, armele de foc și cele albe o au în operația teroristă?
Desigur, nu noi trebuie să producem aceste lămuriri, ci premierul care a adus cartela în discuția publică. Iar, dacă domnia sa nu știe, poate ne spun sfătuitorii săi, mai ales cei din domeniul securității naționale. Cu condițiile obligatorii să îi aibă și să nu fie doctori și academicieni în științele acestei securități naționale. Nu de alta, dar nu există asemenea științe. Deși doctori și academicieni sunt. Chiar în Guvernul Cioloș.
Dacă problema este cea din a doua formulare, în sensul că este o problemă în sine existența pe piața de comunicații individuale a cartelelor preplătite pentru telefonia mobilă nenominalizate, atunci va trebui să întrebăm, în subsidiar, de ce este o asemenea problemă una de luptă împotriva terorismului internațional?
Și întrebăm asta pentru că, până acum, ni se spusese că aceste cartele nenominalizate îi împiedică pe „oamenii legii” să atribuie unui urmărit penal de-al lor un anumit apel telefonic, apel ce, odată interceptat și înregistrat, cu mandat, l-ar fi putut transforma din urmărit în inculpat. Ori, în cazul teroristului utilizator de cartelă nenominalizată, dacă deja am aflat că este terorist, deci că este vinovat pentru o crimă serioasă, ce ne-ar mai păsa că a vorbit el la telefonul mobil, fără să putem noi dovedi că a făcut-o?! Pentru că nu a semnat de primirea cartelei cu numele său propriu și pe baza cărții sale de identitate în vigoare?
Din nou, răspunsul se află la domnul premier Cioloș. Dacă îl are. Dacă nu îl are, atunci înseamnă că nu există. La fel ca știința sau științele securității naționale.



2 comentarii:

  1. Hari, nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma intristez, dar se pare ca independent si fara sa stim , am abordat acelasi subiect, am sesizat aceeasi anormalitate strigatoare la cer.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Marine, dar tu esti mai suparat! Pe guvern si pe premier, desigur.

      Ștergere