Știința politicii
este pusă la o foarte grea încercare, în Statele Unite ale Americii, odată cu
dezvoltarea campaniei electorale republicane, pentru nominalizarea candidatului
conservator la președinție. Pe măsură ce au loc alegerile pentru delegații la
convenția națională, convenție care va numi candidatul, devine tot mai
probabilă ipoteza că Donald Trump ar obține cei mai mulți delegați și ar fi,
astfel, nominalizat pentru funcția de cel mai puternic om al Planetei Pământ.
Foto: cnn.com |
În sine, faptul
că Donald Trump ar putea ajunge în cursa finală pentru președinția Americii
n-ar trebui numit un fenomen, deși acest domn este pe deplin ne-prezidențiabil,
după toate standardele științei politicii menționate mai sus.
De multă vreme, în Statele Unite, se constată o accentuată neîncredere a
electoratului în așa-zisul „establishment”, sau, mai pe românește, în „clasa
politică”. Această neîncredere se află într-o continuă creștere, iar expresia
ei este apariția unor candidați atipici sau surpriză. Chiar și actualul ocupant
al Casei Albe, domnul Barack Obama, și-a câștigat primul mandat cu promisiunea
că se va împotrivi sistemului de relații clientelare, împământenit în Capitala
țării sale, în timp ce condițiile că domnia sa era tânăr, că era fără
experiență politică (se afla doar la primul său mandat de senator), deci fără
premise că ar fi fost deja încorporat în sistem și că era atipic sau original,
fiind de culoare, l-au ajutat enorm să iasă câștigător în fața celorlalți
candidați, percepuți ca provenind din „establishment”.
Deci, dacă acest electorat în căutare de ceva nou, din afara „establishment”-ului,
și-a fixat atenția pe domnul Trump, acest fapt nu ar trebui să ne mire.
Numai că domnul Trump este cu mult mai ne-prezidențiabil decât observația că
provine din afara sistemului politic tradițional american. Ceea ce ne face să
ne întrebăm cine sunt cei care îi dau majoritatea delegaților pentru convenția
republicană, stat după stat, de câteva săptămâni încoace.
Sunt ei, cu adevărat, doar cei care caută un candidat din afara sistemului?
Sau sunt ei și ultra-conservatorii? Sau, mai precis, care dintre ei sunt mai
mulți? Anti-sistemicii sau ultrașii?
Întrebăm asta pentru că, dacă mai mulți se dovedesc a fi ultra-conservatorii,
printre care și extremiștii de dreapta, atunci avem de a face, într-adevăr, cu
un fenomen.
Vorbim despre fenomenul că, între timp, se pare că aceștia s-au înmulțit
neașteptat de repede. Ei se radicalizează împotriva sistemului nu pentru că
acest sistem ar fi prea corupt, prea politicianist, prea controlat de lobbies
și prea dependent de marea finanță americană și, implict, mondială, ci pentru că
este prea slab, prea conciliant, prea moale și prea puțin impunător de respect,
lucru care s-ar vedea în raporturile actuale ale Statelor Unite cu adversarii
declarați sau bănuiți ai Americii, între care ei, ultra-conservatorii, îi
includ și pe imigranți, și pe musulmani și pe oricine nu este american neaoș și
creștin.
Sper să fiu înțeles bine. Nu existența acestor ultra-conservatori este un
fenomen, ci numărul lor neașteptat de mare. Vorbim aici despre milioane de
americani ce l-au votat deja pe Donald Trump ca să ajungă candidatul republican
la alegerile prezidențiale din toamna aceasta.
Pentru aceste milioane, Donald Trump este ultima speranță că visul lor va
deveni realitate. Nu contează că domnul Trump nu este cine zice că ar fi, că nu
are experiența pe care zice că ar avea-o, că nu are realizările profesionale pe
care zice că le-ar fi atins, că nu a plătit ceea ce zice că ar fi plătit din
buzunarul propriu, că își manifestă astăzi o convingere, doar pentru ca să zică
mâine că nu a spus el așa ceva, că transformă orice dezbatere publică de idei
într-o cursă a invectivelor și într-un spectacol de tip tabloid, că este clinic
megalomanic și instabil emoțional. Domnului Trump i se iartă orice, cu condiția
să facă din nou America „great”, așa cum și-o doresc acești alegători.
Desigur, în spațiul public, încă nu s-a încumetat nimeni să îi numească pe
alegătorii lui Trump extremiști de dreapta sau ceva asemănător. Deocamdată, se
lucrează cu ipoteza că sunt și ei doar niște membri ai electoratului „anti-sistem”,
singura problemă fiind că se manifestă în număr mai mare decât s-ar fi așteptat
cineva, până de curând.
Întrbarea pe care și-o pune toată lumea, zilele acestea, este dacă Partidul
Republican mai poate sau nu mai poate controla fenomenul acesta. Deocamdată,
orice răspuns este la fel de ipotetic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu