Manipularea

Când îl tragi pe unul de mână să meargă într-un loc pe care tu îl alegi, nu el, înseamnă că îl manipulezi. Adică, manipulatul se ia după tine, cel care îl duci și îl pui unde vrei tu.

Foto: Inc.com

Asta, în mod fizic. Dacă o faci cu vorba, tot manipulare se cheamă, în lipsă de alt cuvânt. Obligatoriu, însă, fenomenul este același. Manipulatul e tras după manipulator, să ajungă într-un loc ales de manipulator și nu de manipulat.

Astfel că, cei ieșiți în stradă, dacă s-au luat după alții, care i-au tras cu intenție după ei, sunt manipulați. Pe aceștia din urmă, pe manipulați, îi vedem, seară de seară, în Piața Victoriei din București și în multe locuri din Țară. Nu-i vedem niciodată pe manipulatori.

Deși ar fi trebuit să fie și ei vizibili, ca producători ai efectului de tragere după. Pentru că nu ne putem imagina o instalație, să zicem o căruță, care să fie evident trasă, tractată, dar să nu știm cine o trage, o tractează. Că de aia îi zicem car cu boi și nu doar car, atunci când îl pictăm mergând pe drum.

Faptul că manipulatorii sunt invizibili este irelevant pentru demonstranți, dar este extrem de favorabil detractorilor demonstranților. Celor care îi înjură că demonstrează. Fără să vadă manipulanții, detractorii pot să spună că manipulanții sunt cine vor ei, dectractorii, să fie. Iar preferatul lor este SRI. Adică Serviciul Român de Informații. Una dintre „structurile” sau serviciile secrete ale statului România.

Nici nu ar fi alt candidat mai bun decît Sereiul. Pentru că, chiar dacă n-ar fi fost el, ar fi fost „agenturili” (puse între ghilimele și articulate în grai regional, pentru că așa le pronunța Nicolae Ceaușescu, în decembrie 1989, când cu demonstațiile care au dus la fuga sa și la căderea regimului său) cele care manipulează. Așa că tot SRI ar fi de vină, pentru că nu a vegheat ca aceste „agenturi” să nu mai adune în piețe cetățenii români, ca să tulbure liniștea de seară.

În mod firesc, ne putem pune întrebarea dacă detractorii guvernamentali doar deduc, inferează, cine sunt manipulatorii demonstranților anti-guvernamentali, sau știu ei mai bine, dar nu vor să ne spună și nouă?

Deoarece ei, detractorii, refuză să ne răspundă la această întrebare, din motive doar de ei știute, cel puțin în plan teoretic, ar fi totuși interesant să vedem dacă ei chiar ar putea deduce, infera așa ceva, sau doar s-ar baza pe rapoartele informative ale altor „structuri” sau „agenturi” a căror identitate nu pot să o dezvăluie, pentru că noi, publicul, nu avem certificat de acces la informații clasificate.

Eu am făcut pentru mine o astfel de evaluare. Mi-au ieșit următoarele concluzii.

Nu există suficiente indicii din care să se poată infera că demonstranții sunt manipulați să iasă în stradă. Iar detractorii nu aplică o metodologie coerentă de deducere a situației de manipulare, precum și de identificare a unuia sau mai multor manipulatori.

Fără puncte de adunare din fabrici, întreprinderi, corporații, cartiere, școli, universități, din sate și orașe, fără puncte de îmbarcare în mijloacele de transport puse special la dispoziție, fără facturile de plată ale acestor mijloace, fără organizatori cu sau fără banderole, fără steaguri de adunare, este aproape cert că manipularea nu este una fizică. Adică, nu se vede niciun caz în care cineva să fie luat de mână și dus în piață. Nici măcar un singur caz, în zeci de locații și în două săptămâni.

Astfel, singura manipulare posibilă este cea verbală. Aici constatăm că acuzatorii de manipulare nu fac distincția între manipularea verbală emoțională și cea persuasivă, rațională. În plus, singurele motive sau scheme verbale observabile în teren nu conțin elemente de manipulare, de tipul chemărilor, îndemnurilor, angajamentelor, cum am văzut în alte timpuri și în alte locuri. De la „hai la lupta cea mare!”, la „nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!” În cazul mesajelor emoționale. Sau, de tipul „ne mor copiii acasă dacă nu ieșim în stradă”, sau „fără noi în stradă, ne atacă dușmanii / se rupe Țara!” În cazul mesajelor persuasive.

Apoi, canalele de transmitere a mesajelor manipulante nu sunt vizibile publicului. Ori, dacă nu sunt vizibile publicului, este greu de crezut că ele există doar în regim rezervat, confidențial, între sute de mii de manifestanți. Detractorii ar fi putut constata că nu există un trafic deosebit în regimul mesageriei SMS. Nici pe internet. Facebook, rețeaua de socializare online preferată de români, nu a cunoscut cazuri de dialog între sute de mii de utilizatori simultan, pe același subiect. În timp real. Cu două ore înainte de adunarea zecilor de mii, să zicem.

Desigur, ministrul de interne a publicat o listă a „instigatorilor”, doar că era o listă modestă numeric. Dacă ne uităm la cine compune lista și câți utilizatori de internet îi urmează pe fiecare, în mod declarat, pe conturile de socializare, vom constata că, în extensie maximă, „instigatorii” dezvăluiți de doamna ministru nu ar fi putut contribui cu mai mult de unu la sută din manifestați. Cu toții la un loc.

Ori, unu la sută, chiar dacă ar fi nucleu de răspândire în cascadă, în timp real, nu ar putea realiza o progresie mai mare de trei ori, ceea ce ar fi dus la un total manipulabil de zece la sută din totalul demonstranților. Dar, pentru asta, mesajul mobilizant ar fi trebuit instituționalizat printr-o organizare anterioară, care să cuprindă și angajamente formale de supunere la îndemn sau la ordin, având în vedere imposibilitatea fizică a aplicării unui tratament persuasiv sau motivațional, în fiecare zi, de-a lungul a peste două săptămâni.

În aceste condiții, în care este imposibil ca cineva să își dea seama, pe baze raționale și pe fapte, că avem de a face cu o manipulare, cei care pretind că manifestanții sunt manipulați trebuie că au aflat asta deoarece li s-a spus. Nu că au dedus ei, cu mintea lor.

Cine să le fi spus așa ceva? Nu știu. Și nici nu pot să aflu.

Tot ceea ce știu este că, în România, serviciile de informații, șapte la număr, sunt adânc implicate în orice activitate publică. Așa cum sunt implicate în orice activitate politică. Și în multe activități economice. Și, mai mult decât atât, sunt într-o acerbă și neloială competiție între ele. Iar, în cazul unor agenții mamut, cu zece mii de agenți, sunt realizate condițiile organizatorice ca diferite compartimente, diviziuni, să se afle în competiție între ele. Pentru influență, dar și pentru avanaje personale, ale operativilor și șefilor acestora.

În preajma aprobării bugetului de stat, aproape în fiecare an, s-au întâmplat evenimente din care să rezulte cât de important, aproape vital, este rolul fiecăruia dintre aceste șapte servicii în viața statului. Ori, demonstrațiile de stradă prelungite, masive și, paradoxal, calme și civilizate, constituie cel mai bun teren pentru competiția surdă și oarbă între toate aceste servicii și subdiviziuni de servicii.

Și mai știu că dezinformarea, lansarea de zvonuri, simultan cu capacitarea unor leaderi de opinie prin informații strecurate pe sub masă, de multe ori false dar acoperite de credibilitatea sursei confiedențiale sunt instrumente preferate ale operativilor din toate serviciile.

Cu alte cuvinte, este foarte posibil ca acuzatorii de manipulare a demonstanților să fie ei înșiși victime ale unei manipulări. Dar nu are cum să fie cert. Fiind vorba despre o operație confidențială.