Răsplata si pedeapsa

Este în firea omului să vadă și să audă cu precădere ceea ce l-ar încânta să vadă și să audă, să înțeleagă doar ceea ce este confortabil să înțeleagă și să creadă exclusiv ceea ce îi face bine să creadă. Desigur, oamenii deschiși la minte văd și aud orice, fără să filtreze ceea ce văd și aud după preferințe prestabilite.

Iar cercetătorii, atât cei științifici, cât și cei ezoterici, caută să vadă și să audă dincolo de simțuri, prin diferite metode de investigare extrasenzoriale. Instrumentale sau mentale. Așa cum și gânditorii se străduiesc să înțeleagă mai multe, încluzând chiar și ceea ce i-ar scoate din confortul propriei înțelegeri despre sine, despre lume și despre orice.

Doar credincioșii vor crede întotdeauna exclusiv ceea ce le-ar face bine să creadă. Chiar și atunci când vine vorba despre răsplată sau despre pedeapsă. În lumea asta ori în lumea de apoi.

Plecând de la aceste observații de bun simț, putem să mergem pe un drum al comentariilor despre domnia legii.

Când zicem legea, ne gândim și la legea divină, la instrucțiunile primare sau chiar primordiale, date de Dumnezeu creației sale macro și micro universale, alături de poruncile date oamenilor, dar și la legile, regulile, normele pe care oamenii le-au instituit între oameni.

Să discutăm ipoteza că ajungem la o răscruce, unde drumul se bifurcă. Cei care acceptă domnia legii o iau într-o parte, cei ce se răzvrătesc și nesocotesc, ori chiar încalcă legea, o iau pe alt drum.

Doar că, în afara legilor omenești, cele scrise și promulgate, această răscruce nu este identificată ca atare de toată lumea. Cei care văd și aud doar ceea ce vor ei să vadă și să audă, cei care nu se omoară cu înțelesul adevărului, cei care cred doar ceea ce le convine să creadă ne vor spune că această răscruce este moartea însăși. Că cei care fac rău o vor lua pe drumul pedepsei după moarte, ajungând în Iad. Adică, răscrucea asta ar fi faimosul Purgatoriu biblic. De unde, cei care fac bine în viață o vor lua pe drumul spre Rai.

Dar sunt mulți oameni care ar vrea să se uite mai bine înainte de a spune unde este această răscruce. Deoarece ipoteza ca răscrucea asta să fie în timpul vieții noastre nu este o ipoteză lipsită de merite.

Am putea specula, la fel de bine ca și în speculația despre moartea ca răscruce, că de fiecare dată când facem bine o luăm pe un alt drum în viață. Tot așa cum ni se întâmplă și de fiecare dată când facem rău să o luăm pe alt drum în viață. Asta, independent de faptul că se răspândește în afara noastră vestea că am făcut bine ori rău și, evident, independent de recompensa ori de pedeapsa pe care o primim de pe urma faptei noastre. Bune sau rele.

Nu avem de unde să știm cu siguranță cum este cu răscrucea morții. Cu Purgatoriul. Putem să îi ascultăm pe prooroci, pe inițiați, pe sfinții dintre noi. Putem să îi ascultăm pe părinții spirituali, păstrători ai tainelor divine, încredințate lor din generație de clerici în generație de clerici. Dar vedem cu ochiul liber că nu este o unitate reală de opinii pe subiectul acesta. Ba, mai mult, îl avem de vreun an-doi pe însuși urmașul Sfântului Petru în scaunul papal care inferează că Dumnezeu, iubitor de oameni fiind, nu ar fi putut zidi Purgatoriul, deci nici Iadul, atâta timp cât a zidit Lumea Lui și a noastră cu cărămizile iubirii. Deci, nu e nimic cert. Sigur. Decât în măsura în care suntem gata să credem. Fără să cercetăm.

Iar când cercetăm, despre moarte și, mai ales, despre după moarte nu avem date. De niciun fel.

Avem însă date statistice despre răscrucile de bine sau de rău din timpul vieții noastre. Putem număra de câte ori, atunci când am încălcat o lege a fizicii, a biologiei, a cosmosului, am și fost imediat pedepsiți. Și de câte ori am scăpat nepedepsiți. Mai putem număra de câte ori viața noastră a luat-o pe un alt drum, în urma respectării unei norme, unei legități sociale sau economice, ori în urma încălcării ei. Dacă, statistic, ne iese că în opt cazuri din zece am fost sancționați ori răsplătiți de așa-zisa soartă, atunci putem concluziona, pentru noi înșine, că este practic sigură prezența răscrucilor de drum în orice moment al vieții noastre, când facem bine sau când facem rău. Dacă măsurătoarea statistică nu ne spune asta, atunci înseamnă că investigația statistică este neconcludentă.

Mai putem însă găsi unele indicii și în religie. De exemplu, în faimosul pasaj biblic din Evanghelia după Matei, cel cu fericirile, aflăm că recompensa cu Regatul Ceresc este instantanee (Matei, 5.3 și 5.10), pe când celelalte recompense sunt în viitor. Nu neapărat după moarte, dar în viitor (Matei, 5.4 – 5.9). Să notăm cu atenție că Matei ne lasă o „fericire” specială pentru cei cu respect neabătut față de lege: Matei, 5.10: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, căci a lor este împărăția cerurilor”.

Desigur, chiar și așa sumară, o asemenea discuție naște dileme.

De exemplu, nu știm dacă recompensa pentru binele și pedeapsa pentru răul făcut sunt naturale, fac parte din legile naturii, din instrucțiunile primordiale ale Creatorului, ori sunt intermediate de ceva anume? Cum ar fi de un judecător, de un evaluator inefabil? Avem dilema asta deoarece nu întotdeauna când facem bine suntem recompensați automat. Și mai și scăpăm uneori fără să fim pedepsiți, atunci când facem rău. În același mod în care nici acceptarea domniei legii omenești, nici încălcarea legii nu duc automat la recompense ori pedepse, ci doar intermediat, atunci când ceilalți oameni află că am făcut noi un bine ori ceva rău. Și ne judecă. După care ne răsplătesc sau ne condamnă. Sau le rămânem indiferenți.

Dar dilema care îmi place mie cel mai mult este: oare noi chiar știm care sunt toate legile primordiale, pentru a le respecta și a beneficia de pe urma respectării lor, precum și pentru a ne abține de la a le încălca? Sau multe dintre drumurile desfundate, dificile, chiar periculoase pe care o ia uneori viața noastră s-au deschis tocmai pentru că am ignorat existența vreunei legi naturale nespuse, necercetate și, deci, necunoscute?

Așa cum ignorarea existenței altor legi naturale încă nedescoperite, încă neînțelese, sau chiar nerelevate poate însemna una sau mai multe oportunități pierdute de a face bine ceea ce facem. Cu noi, cu viața noastră.