Conspect la cuvântarea din 12 noiembrie

Pentru cei ce au trăit înainte de schimbarea de regim politic din decembrie 1989, titlul acestui articol este, evident, unul ironic, pentru că sugerează cuvântările tovarășului Nicolae Ceaușescu la diferite date și cu diferite ocazii. Pentru cei mai recenți, ar trebui să explicăm faptul că acele cuvântări țineau loc de politică de partid și de stat, și conțineau informații esențiale despre mersul lucrurilor în România socialisto-comunistă. De aceea, ele erau băgate în seamă de multă lume, dar și băgate pe gâtul tuturor de propaganda de partid comunistă. Propagandă ce includea și presa scrisă și audio-vizuală.

Ironia voluntară constă în faptul că m-am referit ca la o „cuvântare” la „declarația de presă” a domnului Băsescu Traian, susținută luni, 12 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni. Pe vremea lui Ceaușescu, toate discursurile, declarațiile, ori alte intervenții publice de orice fel erau numite „cuvântări”. Asta, probabil, pentru a sublinia, în spirit clasicist, că șeful suprem a vorbit! A cuvântat! Ceea ce arăta nivelul rarefiat de serenitate al gestului vârfului piramidei de a comunica în jos, spre bază.

Și domnul Băsescu a cuvântat, la mijlocul lui noiembrie, cam în aceiași manieră ca Ceaușescu. Adică, s-a îndurat să spună ce are în minte și supușilor, după luni de tăcere disprețuitoare, dar semnificativă.

La care, toată presa, chiar și cea ce refuză eticheta de presă de propagandă, s-a repezit să conspecteze spusele Băsescului. Mulți s-au mirat că domnul Băsescu a rămas ancorat la subiectele lunii iulie, legate de suspendarea domniei sale, de referendumul de demitere a aceleiași domnii, precum și de „lovitura de stat” (stat de drept, desigur) și de iminența războiului civil. Dar toți au luat de bună observația introductivă din cuvântare, cum că „nu este treaba (domnului Băsescu) bătălia politică”.

Pe când, tocmai despre „bătălia politică”, numită și campanie electorală, este vorba. Vineri, 9 noiembrie 2012 s-a lansat campania electorală pentru alegerile generale, iar luni, 12 noiembrie același an, domnul Băsescu se introduce personal și direct în această campanie, zicând că nu o face. Dar intervenția domniei sale era atât așteptată, cât și explicabilă. În absența oricăror dezbateri privind programele politice ale celor implicați în campanie, în absența oricăror liste de probleme cu adevărat importante și de soluții de guvernare pentru rezolvarea lor, precum și în absența oricăror argumente raționale de alegere a candidaților la fotoliile parlamentare, doar pro- sau anti-băsismul rămâne să constituie motivul unic și suprem de formare a noii majorități în Parlamentul României.

Desigur, mulți analiști ar zice că domnul Băsescu face mai mult rău decât bine să se bage în campania electorală, pentru că ar putea îndepărta de partidul domniei sale acel electorat ce i-ar mai vota tocmai pentru că și-au schimbat denumirea și vopseaua politică, ori pentru că și-au schimbat între ei colegiile uninominale în care candidează. Numai că domnul Băsescu nu se bagă în această campanie ca un propagandist ordinar, agitând o pancardă pe care scrie garantat Băsescu și spunând votați-l pe Cutare! Domnia sa face ceva mai substanțial. Ține o cuvântare și explică că subiectul Băsescu este unul de bine. Că a „ține” cu Băsescu este un gest atât patriotic cât și progresist, în sensul că domnul acesta face exclusiv bine României și este unica garanție a progresului Țării.

Problema minoră cu declarația de presă din 12 noiembrie este aceiași ca și cu orice altă intervenție publică a domnului Băsescu Traian. Domnia sa vorbește întotdeauna liber. Nu știm motivele acestui comportament. Sunt oameni ce au dificultăți să citească un text în fața altora. Cum sunt și oameni care, pur și simplu, nu pot să citească. La fel cum sunt și oameni ce cred că a vorbi liber este mai convingător și mai impozant decât dacă ai citi un text, deși adevărații și marii oratori au lăsat întotdeauna să se vadă că și-au pregătit discursul. Deci, este posibil ca domnul Băsescu să facă parte din una sau mai multe dintre aceste categorii. Așa cum este posibil ca domnia sa să vorbească liber din lene și lipsă de considerație pentru auditoriu. În tot cazul, indiferent de motiv, vorbitul liber la domnul Băsescu este o problemă în sine.

Cuvântând astfel, domnul Băsescu ajunge să vorbească în perle. Să ajungi în fața procurorilor „este o șansă, nu o neșansă”, explică domnia sa cu convingere, deoarece, „pentru oamenii cinstiți prezența în fața procurorului este șansa de dezvinovățire, nu este o acuzație”. Și ne mai și spune cum a dobândit domnia sa această convingere: pentru că este „un om care a fost destul de des în fața procurorilor”!

Întregul pasaj îi face un deserviciu imens domnului Băsescu. În primul rând, introduce o fractură logică cu omul cinstit ce are „șansa democratică” să se dezvinovățească în fața procurorului, ceea ce este o idioțenie, în sensul că, într-o democrație, dacă ești cinstit, nu ar trebui să fii acuzat pe nedrept, deci nu ar trebui să ai de ce să ajungi să te dezvinovățești. În același timp, domnul Băsescu promovează și reconfirmă teza eronată că procurorii ar „face dreptate”, ar administra un act de justiție, ar stabili cine este vinovat sau nu, în condițiile în care acestea sunt atributele exclusive ale curților de justiție, adică ale judecătorilor. Apoi, pasajul evocă lungul șir de infracțiuni grave de care a fost ori este posibil să fie acuzat domnul Băsescu Traian și de care nu este anchetat și condamnat tocmai pentru că domnia sa se ține cu dinții și alte părți anatomice de scaunul prezidențial, ce, sub oblăduirea domnului Morar de la Procuratură, îi oferă o imunitate interpretabilă. Mai mult, același pasaj evocă aranjamentele de culise prin care acest președinte, personal, și-a folosit funcția pentru a deveni un fel de patron sau de naș al procurorilor, cărora le-a dat indicații pe cine să ancheteze, chiar și atunci când a fost suspendat, din fața garajului de campanie.

Dar nu cred că domnul Băsescu se îngrijorează de asemenea deservicii de imagine, pentru că cei ce le sesizează sunt cei ce, oricum, nu pot fi păcăliți încă și încă odată că domnul Băsescu Traian ar fi benefic pentru România și că nici nu am putea exista, ca „stat de drept”, fără ca domnia sa să stea cocoțat în scaunul prezidențial românesc de la Palatul Cotroceni.

Articol publicat inițial în ZiuaVeche.ro