Pentru cei ce au trăit
înainte de schimbarea de regim politic din decembrie 1989, titlul acestui
articol este, evident, unul ironic, pentru că sugerează cuvântările tovarășului Nicolae Ceaușescu la
diferite date și cu diferite ocazii. Pentru cei mai recenți, ar trebui să
explicăm faptul că acele cuvântări țineau loc de politică de partid și de stat,
și conțineau informații esențiale despre mersul lucrurilor în România
socialisto-comunistă. De aceea, ele erau băgate în seamă de multă lume, dar și
băgate pe gâtul tuturor de propaganda de partid comunistă. Propagandă ce
includea și presa scrisă și audio-vizuală.
Ironia voluntară constă
în faptul că m-am referit ca la o „cuvântare” la „declarația de presă” a
domnului Băsescu Traian, susținută luni, 12 noiembrie a.c., la Palatul
Cotroceni. Pe vremea lui Ceaușescu, toate discursurile, declarațiile, ori alte
intervenții publice de orice fel erau numite „cuvântări”. Asta, probabil,
pentru a sublinia, în spirit clasicist, că șeful suprem a vorbit! A cuvântat!
Ceea ce arăta nivelul rarefiat de serenitate al gestului vârfului piramidei de
a comunica în jos, spre bază.
Și domnul Băsescu a cuvântat, la mijlocul lui noiembrie, cam în aceiași
manieră ca Ceaușescu. Adică, s-a îndurat să spună ce are în minte și supușilor,
după luni de tăcere disprețuitoare, dar semnificativă.
La care, toată presa, chiar și cea ce refuză eticheta de presă de
propagandă, s-a repezit să conspecteze spusele Băsescului. Mulți s-au mirat că
domnul Băsescu a rămas ancorat la subiectele lunii iulie, legate de suspendarea
domniei sale, de referendumul de demitere a aceleiași domnii, precum și de
„lovitura de stat” (stat de drept, desigur) și de iminența războiului civil.
Dar toți au luat de bună observația introductivă din cuvântare, cum că „nu este
treaba (domnului Băsescu) bătălia politică”.
Pe când, tocmai despre „bătălia politică”, numită și campanie electorală,
este vorba. Vineri, 9 noiembrie 2012 s-a lansat campania electorală pentru
alegerile generale, iar luni, 12 noiembrie același an, domnul Băsescu se
introduce personal și direct în această campanie, zicând că nu o face. Dar
intervenția domniei sale era atât așteptată, cât și explicabilă. În absența
oricăror dezbateri privind programele politice ale celor implicați în campanie,
în absența oricăror liste de probleme cu adevărat importante și de soluții de
guvernare pentru rezolvarea lor, precum și în absența oricăror argumente raționale
de alegere a candidaților la fotoliile parlamentare, doar pro- sau
anti-băsismul rămâne să constituie motivul unic și suprem de formare a noii
majorități în Parlamentul României.
Desigur, mulți analiști ar zice că domnul Băsescu face mai mult rău decât
bine să se bage în campania electorală, pentru că ar putea îndepărta de
partidul domniei sale acel electorat ce i-ar mai vota tocmai pentru că și-au
schimbat denumirea și vopseaua politică, ori pentru că și-au schimbat între ei colegiile
uninominale în care candidează. Numai că domnul Băsescu nu se bagă în această
campanie ca un propagandist ordinar, agitând o pancardă pe care scrie garantat Băsescu și spunând votați-l pe Cutare! Domnia sa face ceva
mai substanțial. Ține o cuvântare și explică că subiectul Băsescu este unul de
bine. Că a „ține” cu Băsescu este un gest atât patriotic cât și progresist, în
sensul că domnul acesta face exclusiv bine României și este unica garanție a
progresului Țării.
Problema minoră cu declarația de presă din 12 noiembrie este aceiași ca și
cu orice altă intervenție publică a domnului Băsescu Traian. Domnia sa vorbește
întotdeauna liber. Nu știm motivele acestui comportament. Sunt oameni ce au
dificultăți să citească un text în fața altora. Cum sunt și oameni care, pur și
simplu, nu pot să citească. La fel cum sunt și oameni ce cred că a vorbi liber
este mai convingător și mai impozant decât dacă ai citi un text, deși
adevărații și marii oratori au lăsat întotdeauna să se vadă că și-au pregătit
discursul. Deci, este posibil ca domnul Băsescu să facă parte din una sau mai
multe dintre aceste categorii. Așa cum este posibil ca domnia sa să vorbească
liber din lene și lipsă de considerație pentru auditoriu. În tot cazul,
indiferent de motiv, vorbitul liber la domnul Băsescu este o problemă în sine.
Cuvântând astfel, domnul Băsescu ajunge să vorbească în perle. Să ajungi în fața procurorilor „este o șansă, nu o neșansă”, explică
domnia sa cu convingere, deoarece, „pentru
oamenii cinstiți prezența în fața procurorului este șansa de dezvinovățire, nu
este o acuzație”. Și ne mai și spune cum a dobândit domnia sa această
convingere: pentru că este „un om care a
fost destul de des în fața procurorilor”!
Întregul pasaj îi face un deserviciu imens domnului Băsescu. În primul
rând, introduce o fractură logică cu omul cinstit ce are „șansa democratică” să
se dezvinovățească în fața procurorului, ceea ce este o idioțenie, în sensul
că, într-o democrație, dacă ești cinstit, nu ar trebui să fii acuzat pe
nedrept, deci nu ar trebui să ai de ce să ajungi să te dezvinovățești. În
același timp, domnul Băsescu promovează și reconfirmă teza eronată că
procurorii ar „face dreptate”, ar administra un act de justiție, ar stabili
cine este vinovat sau nu, în condițiile în care acestea sunt atributele
exclusive ale curților de justiție, adică ale judecătorilor. Apoi, pasajul
evocă lungul șir de infracțiuni grave de care a fost ori este posibil să fie
acuzat domnul Băsescu Traian și de care nu este anchetat și condamnat tocmai
pentru că domnia sa se ține cu dinții și alte părți anatomice de scaunul
prezidențial, ce, sub oblăduirea domnului Morar de la Procuratură, îi oferă o
imunitate interpretabilă. Mai mult, același pasaj evocă aranjamentele de culise
prin care acest președinte, personal, și-a folosit funcția pentru a deveni un
fel de patron sau de naș al procurorilor, cărora le-a dat indicații pe cine să
ancheteze, chiar și atunci când a fost suspendat, din fața garajului de
campanie.
Dar nu cred că domnul Băsescu se îngrijorează de asemenea deservicii de
imagine, pentru că cei ce le sesizează sunt cei ce, oricum, nu pot fi păcăliți
încă și încă odată că domnul Băsescu Traian ar fi benefic pentru România și că
nici nu am putea exista, ca „stat de drept”, fără ca domnia sa să stea cocoțat
în scaunul prezidențial românesc de la Palatul Cotroceni.
Titlul mi-a răscolit amintiri de toate felurile.
RăspundețiȘtergereAm început să memorez citate în liceu, la economie politică și la Limba latină. Zică ce vor vrea să să zică unii, mie mi-au folosit citatele. Nu se știa încă de plenare, consfătuiri etc. Memoram din A.D. Xenopol și din alți gânditori, domnul Nasta, profesorul nostru de economie, era un tip special.
În facultate, doamna Rahela și apoi alți vreo câțiva profesori ne-au mâncat zilele și nopțile cu pagini întregi de cifre, statistici- toate înghițite cum găsea fiecare de cuviință.
Greul a început odată cu examenele pentru definitivat, gradele al II-lea și I .
Consfătuirile, plenarele, congresele nu se mai terminau. Cred că ultima consfătuire, poate greșesc- a fost undeva, pe malul mării-Constanța, cumva.Mi-a mâncat sufletul. Tocmai atunci aveam de dat examenul de socialism. Era primul, abia apoi venea specialitatea.
Pe hol, ca de obicei, înainte de a intra în sala de examen, zarvă, schimbam opinii, era un tip din orașul meu, activist de partid, terminase filologia la f.f., știa tot, tot.
Ne-a lămurit el, ce și cum..
Când mi-a venit rândul, mi se ștersese tot din cap.Nu mai puteam să vorbesc.
A fost ultimul examen de socialism- nu știu ce am spus, știu doar că am fost ființa cea mai fericită, când s-a afișat lista cu profesorii care puteau să facă următorul pas.
p.s. cum să uit conspectele de la învățământul de partid? o dată pe lună, caiete obligatorii, verificare, luare de cuvânt,grafic pentru seminar, asistență „de sus„..
Deocamdată, doar presa se întrece în preluarea și conspectarea cuvântărilor domnului Băsescu. Dacă vor fi destui cei ce cred că le va fi mai bine dacă reintroduc sistemul de conspecte ale cuvântărilor „conducătorului de partid și de stat” și la nivelul individului, nu va fi departe timpul când vom vedea din nou așa ceva.
Ștergere