Obama pentru România

În discursul său de la ora anunțării rezultatelor câștigătoare ale alegerilor prezidențiale, din noaptea de marți, 6 noiembrie 2012, domnul Barack Obama, președintele reales al Statelor Unite ale Americii, a explicat de ce România este pe ultimul loc între statele din zona Euro-Atlantică și una dintre cele mai neperformate state din Lume.

De fapt, domnia sa a vorbit exclusiv despre Țara sa, America și despre națiunea americană. Și ne-a spus de ce este această țară și această națiune prima din lume, atât ca dezvoltare economică și socială, cât și ca putere, mai ales armată. Numai că, pe mine m-a dus gândul la Țara noastră, România, auzind vorbele americanului. Așa că, domnul Obama parcă a vorbit pentru românii de aici, din România.

A spus americanul: „Ceea ce fac America excepțională sunt legăturile care îi țin laolaltă pe membrii celei mai diversificate națiuni de pe Pământ, credința că împrtășim același destin, că această țară funcționează numai atunci când noi ne asumăm anumite obligații atât între noi cât și în fața generațiilor viitoare, astfel încât libertatea pentru care atâția americani au luptat și au murit să ne parvină împreună cu responsabilități, precum și cu drepturi, iar între acestea regăsim și dragostea, și mila, și datoria și patriotismul. Asta este ce face (atât de) măreață America!”.

Numai că eu am auzit: Ceea ce fac România să fie rușinea Europei sunt inexistența oricăror legături între membri uneia dintre cele mai omogene națiuni de pe Pământ, lipsa de credință în puterea unirii tuturor românilor, faptul că această țară funcționează numai atunci când noi ne pasăm obligațiile unul altuia și împovărăm cu lipsa noastră de responsabilitate generațiile viitoare, astfel încât libertatea pentru care au luptat și au murit atâția români să însemne doar degrevarea de orice responsabilități și pretenția de a primi numai drepturi, fără a da nimic în schimb, nici dragoste, nici compasiune ori milă, nici îndeplinirea datoriei de cetățean și nici măcar manifestarea patriotismului. De asta este România ultima!

A mai spus americanul: „Sunt plin de speranță în noaptea asta pentru că am văzut cum acest spirit funcționează în America. L-am văzut în acele întreprinderi de familie ale căror proprietari și-ar reduce mai degrabă propriile salarii decât să îi lase fără muncă pe vecinii lor, precum și în acei muncitori care și-ar reduce mai degrabă numărul de ore de muncă decât să își vadă un prieten pierzându-și serviciul. L-am văzut în soldații care s-au reînrolat după ce li se amputase un membru și în acei (membri ai forțelor speciale) Seals care au șarjat pe scări în sus, în întuneric și înconjurați de pericole pentru că știau că au un tovarăș care le acoperă spatele. L-am văzut pe țărmurile din New Jersey și New York , unde leaderi din toate partidele și de la toate nivelurile guvernării au dat la o parte orice diferende ar fi avut între ei pentru a ajuta o comunitate să se reconstruiască din ruinele cauzate de o furtună teribilă.”

Numai că eu iarăși am auzit: Sunt disperat că nu văd acest spirit la lucru în România. La noi, fiecare preferă să se îmbogățească pe seama celui de lângă el, decât să muncească alături de acesta. Proprietarul micii afaceri de familie este interesat numai cum să mă păcălească la preț, cum să îl pună ce altul la lucru pe gratis, ori cum să nu plătească dările la stat. Muncitorii preferă să îi vadă pe toți ceilalți dați afară, întreprinderile lor date la fier vechi, numai lor să le fie bine. Soldații nu mai luptă pentru Țară, ci pentru bani și nu mai este nimeni să le acopere spatele, nici în operații, nici acasă. Am văzut dezastre naturale în care membrii comunităților loviți de furia naturii au fost certați de președintele de Țară și batjocoriți de primul ministru, care a și căutat să îi întărâte pe unii împotriva altora, acolo, în mijlocul dezastrului. Am văzut generali de vârf ai Armatei României cum se uitau cu respect la un alt prim-ministru, mai mititel, cum dă la lopată să dezăpezească o epavă de lux.

Domnul Barack Obama a mai explicat că nu vorbește aici despre optimism orb, despre acel fel de speranță care ignoră magnitudinea sarcinilor ce le stau în față ori obstacolele pe care le întâmpină pe parcurs. „Nu vorbesc despre acel idealism al năzuințelor (deșarte) care ne perimte să stăm pe margine ori să fentăm o luptă. Întotdeauna am crezut că speranța este acel lucru încăpățânat din interiorul nostru care ne face să insistăm, în pofida oricăror dovezi contrare, că ceva mai bun ne așteaptă în viitor, atâta vreme cât noi avem curajul să continuăm să întindem mâna pentru a apuca (acel viitor), să continuăm să muncim, să continuăm să luptăm.”

Din contră, în România domină exact acest idealism al viselor imposibile, care ne face să stăm pe margine, în speranța că alții vor veni să ne facă viața mai bună, fie prin muncă, fie prin luptă. La noi, speranța înseamnă resemnare și conștiința ancestrală că noi tot aici vom fi și peste mii de ani. Numai că vom fi atunci cum suntem și acum, cei mai săraci și mai de jos dintre națiile europene.

„America, eu cred cu tărie că putem clădi pe temelia progresului realizat până acum și putem continua să luptăm pentru noi locuri de muncă și noi oportunități, ori o nouă siguranță pentru clasa de mijloc”, a concluzionat președintele american. „Sunt convins că putem să ne ținem de promisiunea fundamentală, de idea că, dacă ești dispus să muncești din greu, nu contează cine ești sau de unde vii, sau cu ce te asemeni ori unde este dragostea ta. Nu contează dacă ești negru sau alb ori hispanic sau asiatic ori nativ american, sau tânăr ori bătrân, sau bogat ori sărac, în putere sau cu dizabilități, normal sau pe invers. (Ceea ce contează este că) poți să ai succes aici, în America, dacă ești dispus să încerci!”

La care, eu m-am gândit că sunt român, destul de alb, normal și în putere, cu multă experiență, pricepere și cunoaștere, dispus să muncesc din greu și să încerc să fac bine, aici, în România. Numai că nu pot...

 (Articol publicat inițial în ZiuaVeche.ro)