USL este în corespondență
scrisă cu mine. Deși am declarat că nu mă interesează această campanie
electorală, deoarece are un final anunțat ce nu mă privește, lucrurile rămânând
tot ca înainte, mă văd nevoit să răspund acestei corespondențe.
Astăzi am primit un
pliant din care rezultă că, în colegiul meu uninominal, USL îi propune pe
domnii Gabriel Mutu, senator și Răzvan Mironescu, candidat pentru deputăție. Din
multiplele îndemnuri finalizate cu semnul mirării, înscrise pe acest pliant (Angajamentul USL pentru România! Împreună
învingem! Dreptate până la capăt! Fapte NU vorbe!) mie mi se adresează
numai una: „Suntem în echipă cu tine!”
Răspunsul meu este: Nu! Nu sunteți în echipă cu
mine, nici USL-ul, nici domnii Mutu și Mironescu.
Domnul Mutu este senatorul meu de patru ani. Adică, de aproape 1500 de
zile. În tot acest timp, domnia sa a făcut 50 de declarații politice, a
participat la 29 de inițiative legislative, dintre care doar 5 au devenit legi,
a adresat 37 de întrebări și două interpelări și a luat cuvântul de 70 de ori
în plenul ședințelor. Considerând că a muncit câte o zi de opt ore pentru
fiecare dintre aceste fapte, îi mai rămân peste 1300 de zile în care a făcut
altceva, în calitate de senator.
Domnia sa nici măcar în scris nu stăpânește termenii uzuali ai activității
parlamentare. Adresează o întrebare pe care, mai jos în document, o numește
interpelare (Întrebare nr. 2123/a din 21 sept. 2011), dar și o scrisoare ce
este transformată, printr-un scris de mână, în interpelare (Interpelare 533/a
din 26 oct. 2009). Ca să nu mai vorbesc de conținutul acestor activități, care
nu mă reprezintă și nu mă privesc de niciun fel.
I-am adresat, însă, domnului senator Mutu o scrisoare la care nu a binevoit
să îmi răspundă, ca să nu mai vorbesc de faptul că nici nu a luat-o în seamă în
activitatea sa parlamentară. Era vorba despre recunoașterea situației că
decizia Curții Constituționale a României privind referendumul de demitere a
președintelui Băsescu este una incorectă, ilegală și greșită, precum și despre
inițierea unei anchete parlamentare pentru a se vedea cum de această Curte a
putut fi constrânsă la luarea unei astfel de decizii.
Ca urmare, domnule Mutu, nu îmi oferiți niciun motiv, cât de mărunt, pentru
a vă considera membru în echipa mea. Deci, NU!
Domnul Mironescu este liberal de Sectorul 6. Public, domnia sa îmi propune
să îl aleg pentru că promite „ca reprezentant în Parlamentul României al
locuitorilor cartierului Militari, va face tot ce îi stă în putință ca împreună
cu administrația locală sectorului, cu ceilalți colegi din PNL și USL să ne
asigurăm că la sfârștiul viitorului mandat acest cartier va fi mai curat, mai
prosper, mai modern”.
Nu, domnule Mironescu! Ca reprezentant al meu în Parlamentul României,
dumneavoastră nu trebuie să faceți „tot ce vă stă în puțință”, ci doar să
faceți activitate parlamentară curentă și continuă, ceea ce presupune muncă
legislativă dar, mai ales, muncă de control parlamentar. Să inițiați anchete,
să faceți interpelări, să vedeți unde dispare banul public de nu mai ajunge
pentru sănătate, învățământ și apărare națională, să vedeți ce fac cei din
guvernul central de nu emit politici coerente și de perspectivă pentru
dezvoltarea Țării și așa mai departe. Muncă de control ce ar trebui să vă ocupe
două treimi din timp, și nu de șapte ori mai puțin, cum i-a ocupat colegului
dumneavoastră uselist de la senat, domnului Mutu.
Și nici nu trebuie să vă ocupați, din Parlament, de curățenia cartierului
Militari. Pentru aceasta sunt firme specializate în curățenie. Cum nu trebuie
să vă ocupați nici de prosperitatea și modernizarea cartierului, pentru aceasta
fiind deja aleși unii la Primăria Sectorului 6. Eu știu că nici nu aveți de
gând să faceți așa ceva, chiar dacă ați putea și că promisiunea aceasta este
pentru unii conlocuitori mai puțin dedați înțelesului ce trebuie să facă un
parlamentar. Dar, vă doresc să vă voteze ei, că pe mine nu m-ați convins. NU
puteți face parte din echipa mea!
În ceea ce privește USL-ul, în ansamblu, ca girant al celor doi domni
propuși pentru Parlament, dacă nu aș fi avut deja o opinie și nu aș fi știut cu
cine am de-a face, conținutul pliantului ce mi-a parvenit m-ar fi îndemnat să
nu le dau votul meu.
Dar eu știu cu cine am de-a face. USL este o uniune de trei partide și
jumătate, jumătatea fiind cei din UNPR, adică domnul Oprea Gabriel, șeful
mafiei celui ce dă mai mulți bani și stele de general, alături de dezertorii
săi de partid și trădătorii de toate felurile. Ori, un USL cu Oprea și
uneperiștii lui înăuntru pierde automat votul meu. Nu de alta, dar mi-e frică
să nu ajungă acest vot, prin redistribuire, tocmai la unul dintre acești
dezertori-trădători.
În aceste condiții, cred că putem opri aici corespondența dintre mine și
USL, că nu prea mai avem multe să ne spunem.
Vă împărtășesc atitudinea! Credeam că doar eu am primit corespondență „specială„.
RăspundețiȘtergereLa întoarcere din capitală, am găsit, înghesuit cu de-a sila, săracul- asta pentru că la noi, cutiile poștale au niște dinți metalici,„ghidul locatarului„.
Denumirea m-a nemulțumit imediat- în blocul nostru, încă de când s-a construit, au locuit proprietari. Deci, domnul care și-a lipit poza pe copertă, nu-i spun numele, pentru că n-am auzit până astăzi de el,( ce-ar fi să-mi fost elev, că prea este tânăr!!) nu prea știe cum este cu proprietatea. Sau n-o recunoaște.
Zice că „Piteștiul (..) are probleme cu poluarea fonică,drept care, citez„..noi facem ca presa să fie mai curată„!
Și mai spune că ”Parcul Trivale este declarat zonă liniștită„.
Mi s-a întâmplat ca, de multe ori, să aud și să văd tineri trecând, în mare viteză cu scuterele lor zburătoare, chiar printre copii, aflați pe role.În preajmă erau polițiști, care se uitau și ei..
Nu mai vorbesc câte schelălăieli scot maidanezii, când apare în zona lor de influență câte un biped nobil..
Spuneți și dumneavoastră ce să mai înțeleg?
n primul rând, îmi vine greu să mă împac cu „Piteștiul”, așa cum nu pot să mă împac nici cu „Bucureștiul”, fiindcă, în mintea mea, sunt abominații lexicale. Este ca și cum te-ai referi la familia Popescu folosind expresia articulată „Popeștiul”.
ȘtergereÎn al doilea rând, neglijența mesajului electoral are două cauze, care pot fi complementare, dar și simultane. Una este că rezultatul alegerilor nu are prea mult de-a face cu campania electorală. Adică, o campanie mai bună nu aduce un rezultat mai bun, altele fiind criteriile după care se aleg aleșii. Deci, orice campanie este la fel de bună, chiar dacă este una neglijentă și bazată pe teme false, ori prostești.
A doua cauză ar fi că majoritatea celor ce contează în alegeri sunt considerați, pe bună dreptate sau nu, cam reduși mintal. Acei proști, dar mulți. Ca urmare, „fluturașii”, „pliantele” și alte producții în masă sunt redactate pentru aceștia și nu au nimic de-a face cu dumneavoastră, care sunteți în zona rarefiată a celor aleși, ori altcineva cu mintea, educația și experiența normală.
Din cauza primei observațíi, dar și pentru faptul că posesorul fotografiei, de pe„ghidul..„ pe care l-am primit, consideră că alegătorii sunt, din capul locului, proști (dar mulți) aș vrea să nu fi fost elevul meu.
ȘtergereMi-ar fi rușine.