Afaceri strategice

Afacerea Bechtel a fost prețul pe care România a trebuit să îl plătească pentru a intra în NATO, descoperă cineva și ne spune și nouă pe Facebook. Altcineva, tot pe Facebook, ne dezvăluie că protestele împotriva afacerii Roșia Montană sunt finanțate și instrumentate de miliardarul evreu maghiar Soros și cine participă la ele, chiar dacă este sincer, face jocul ungurilor de la Budapesta. Apoi, vine cineva tot pe Facebook și avertizează că o eventuală împotrivire populară la afacerea de exploatare a gazelor de șist se face exclusiv în favoarea rușilor de la Moscova, ceea ce echivalează cu o trădare națională.

Desigur, pe Facebook, care este o rețea de socializare deosebit de atractivă pentru românii conectați la internet, poate oricine să spună orice. Iar cei ce citesc sau află despre ce a spus unul sau altul, mai ales sub formă de dezvăluiri, pot, la rândul lor, să înțeleagă și să creadă ce vor fiecare dintre ei.

Este evident că multă lume din țară și din străinătate s-a băgat în aceste trei afaceri menținate mai sus și în altele de aceiași factură. De fapt, cu cât afacerile sunt mai încâlcite și cu cât guvernul care le gestionează este mai prost guvernant, cu atât se strâng mai mulți profitori de pe urma acestor afaceri, fie că ei sunt instrumentali în determinarea cursului pe care îl iau ele, fie că nu. Ca să nu mai vorbim de cazul în care guvernul este corupt de-a binelea, iar miniștrii săi sunt doar niște marionete care dau din gură și din mâini, mai ales din cea cu semnătura, în funcție de ordinele pe care le primesc de la corupători sau de la șefii lor corupți.

Aceste intruziuni mai profunde sau mai superficiale nu pot da, însă, caracterul adevărat al afacerilor respective. Adică, nu este adevărat că orice afacere este automat coruptă, deși se dovedește că unul sau mai mulți guvernanți ce răspund de ea sunt corupți. Sau, nu este adevărat că orice afacere este exclusiv în interesul unor puteri străine, deși asemenea puteri își manifestă un interes în afacerea respectivă, fie în favoarea ori fie în defavoarea ei, sau doar sunt bănuite că ar avea astfel de interese.

Pentru a vedea ce este cu o afacere ca cele de mai sus, trebuie să vedem cărui domeniu ori cărei probleme se adresează ea.

De exemplu, afacerea Bechtel s-a adresat domeniului comunicațiilor rutiere strategice, iar problema este că, după 95 de ani de la marea unire, Transilvania nu este încă conectată rutier cu vechiul regat al României pe alte drumuri de piatră sau de fier decât cele înguste și strangulate existente dinainte de 1918, cu excepția Transfăgărășanului, desigur. Poate chiar mai importantă este problema că Muntenia și Moldova nu sunt încă legate rutier de Occident, deși România face parte din Uniunea Europeană de câțiva ani buni.

Tot de exemplu, afacerea Roșia Montană se adresează domeniului strategic al depozitelor de aur și alte metale rare din subsolul României și, măcar declarativ, încearcă să rezolve problema unor venituri suplimentare la bugetul de stat. Cât despre gazele de șist, ele aparțin domeniului strategic al energiei, iar problema pe care ar putea ele să o rezolve este independența energetică a României.

În aceste condiții, am putea numi toate cele trei exemple afaceri strategice. Fiind definite astfel, este greu să mai spunem că ele sunt doar afaceri de partid sau de casă ale guvernanților zilei, din care să își tragă și ei oarece foloase materiale sau politice. Asta nu înseamnă că guvernanții nu au încercat, nu încearcă sau nu vor încerca să tragă maximum de câștiguri de toate felurile din aceste afaceri.

La fel, nu putem să mai spunem că străinii, fie ei occientali sau orientali, ar fi singurii beneficiari ai acestor afaceri, sau singurii care ar profita de pe urma desfășurării sau blocării lor. Desigur, străinii profită întotdeauna de români, din cauza proastei noastre guvernări, dar asta nu este definitoriu pentru afacerile strategice, ci pentru întreaga societate românească și istoria ei.

Afacerea Bechtel, care s-a epuziat deja, este cel mai complet exemplu de interese legitime naționale, de corupție și de imixtiuni externe în problemele strategice românești. Chiar dacă nu avem toate datele și documentele prin care această afacere poate fi descrisă exhaustiv, sunt suficient de multe informații făcute publice ca să ajungem la o concluzie informată despre ce s-a întâmplat aici.

Nu o să glosăm acum pe tema importanței strategice a legării rutiere a României de Occident, ori a legării provinciilor sale istorice una de alta. Trebuie însă să menționăm că, dacă românii nu au înțeles această importanță, alții au înțeles-o și fac tot posibilul ca legătura asta să nu se realizeze. Și, asta, nu pentru că ar avea ceva cu noi, românii, în sensul că ar vrea să ne vadă dezbinați și geografic, nu numai moral. Adevărul este că străpungerea lanțului Munților Carpați cu autostrăzi și căi ferate rapide aduce Occidentul mai aproape de Republica Moldova și sudul Ucrainei, ba, chiar, de Federația Rusă. Ceea ce contravine flagrant politicii de securitate a Moscovei, cum rezultă din multele măsuri politice, economice, culturale, religioase și de orice altă natură decât cea militară luate zilele acestea de Rusia pentru a ține atât Republica Moldova cât și Ucraina cât mai departe de Uniunea Europeană, pentru cât mai mult timp.

Cum Rusia are mai mulți prieteni în Uniunea Europeană decât are România, atunci când guvernul a decis să abordeze problema strategică a drumurilor peste Carpați, nu s-au găsit susținători ai proiectului în această uniune și a fost nevoie să apelăm la americani. Nu este de mirare că americanii, care tocmai îl aveau la conducere, ca vice-președinte, pe fostul președinte executiv la companiei-mamă a firmei Bechtel, au folosit prilejul de a face o afacere profitabilă din acestă nevoie strategică românească. La vremea respectivă, profitabilitatea consta într-un preț mărit al construcției, mai mare decât cel practicat în altă parte a Lumii. Guvernul de atunci a fost de acord să plătească acel preț mărit. Nu are rost să discutăm acum dacă a făcut bine sau rău. Cert este că următoarele guverne, din regimul Băsescu, au făcut tot posibilul ca să rezilieze acest contract și au reușit, cu prețul unor compensații exorbitante, bineînțeles. Adică, americanii și-au realizat scopul de a face profit, iar noi, românii, am rămas cu problema comunicațiilor rutiere strategice nerezolvată. Desigur, rușii se pot considera satisfăcuți.

Are ceva de a face această afacere cu comportamentul colonial față de România al Occidentului, în general, și al americanilor, în particular? Are, dar nu este definitoriu pentru afacerea propriuzisă. Afacerea Bechtel nu poate fi un bir pe care guvernanții l-au plătit pentru intrarea României în NATO. Chiar dacă ar fi fost definitoriu, intrarea în NATO este o realizare strategică în sine, deci ar fi meritat și un cost mai ridicat. Numai că nu a fost cazul. Altele au fost costurile pe care România le-a plătit pentru a fi primită în NATO. Din păcate, între ele nu a fost și cel al unei mai bune guvernări, deși cerința a existat, cel puțin în domeniul guvernării apărării naționale. Fără această apartenență la NATO, ne-am fi aflat astăzi în situația Ucrainei, ca să nu zicem a Republicii Moldova, pentru că e un stat prea mic să ne comparăm cu ea. Dar rezilierea contractului cu câștiguri pentru americani poate fi considerată o taxă de protecție pe care domnul Băsescu Traian a plătit-o pentru a rămâne în funcție, în 2012.

În funcție de datele la dispoziție, putem analiza și celelalte afaceri strategice. Doar că asta se poate întâmpla într-un alt articol.