Dezvoltarea economică

Pentru o ureche formată, dezvoltarea economică nu sună la fel cu creșterea economică. De ce este importantă această diferențiere? Pentru că doar creșterea economică este benefică cetățeanului român, deoarece aduce mai multe resurse la bugetul de stat, care vor fi apoi redistribuite pentru finanțarea bunurilor publice de care se bucură acest cetățean.

Dezvoltarea economică poate, într-adevăr, să însemne mai multe locuri de muncă, dar de ele nu se bucură tot cetățeanul, ci doar cei ce sunt angajați în urma respectivei dezvoltări. Ca să nu mai vorbim că se poate întâmpla să avem o dezvoltare economică fără creștere economică propriuzisă. Sau fără ca acestă creștere să fie sustenabilă. Adică, să fie doar un tun.

În acest context, putem discuta despre minerit ca despre o activitate economică în familie, în care familia începe să vândă din casă diferite obiecte prețioase. Desigur, va avea ceva venituri suplimentare, ba chiar și o activitate economică în plus, cea de vânzare a respectivelor obiecte, dar asta nu va putea dura la infinit. Mai devreme sau mai târziu și obiectele alea se vor sfârști. Ca să nu mai vorbim de faptul că potențialii cumpărători vor face tot posibilul să ia obiectele vândute de familia noastră la prețuri cât mai mici, deci cu un profit cât mai mare pentru ele.

Tot așa, putem discuta despre așa-zisa independență energetiică prin fracturarea șisturilor cu gaze ca și cum ne-am încălzi iarna cu mobila din casă. Desigur, am fi complet independenți de cei ce ne-ar vânde lemne, cărbuni sau alt combustibil, dar ne rămâne casa goală și, după ce nu mai avem nicio mobilă, ce ne facem? Cât de independenți energetic vom mai fi atunci?

Alternativa la dezvoltarea economică prin minerit sau la independența energetică prin fracturare de șisturi este creșterea economică. Asta este la fel ca în familie, când, dacă vrem să avem mai multe venituri în casă, mergem la o școală mai bună, ne luăm o calificare superioară și, în consecință, vom avea și un salariu mai bun. Sau, dacă avem încredere în noi înșine, ne apucăm chiar noi să facem ceva nou, o întreprindere de garaj sau de atelier, să zicem, folosindu-ne priceperea, imaginația și creativitatea pentru satisfacerea unei nevoi sau cereri de piață ce deja există, dar este acoperită cu produse mai proaste și mai scumpe decât ale noastre, și vom avea venituri și mai mari.

Cred că ați observat, deja, unde este cheia în comparația dintre economia unui stat ca România și o familie obișnuită de români. În ambele situații, această cheie constă în diferența dintre lene și efort, dintre pasivitate și angajare și dintre graba pentru rezultate imediate și planificarea cu perspectivă.

Leneșul, pasivul și doritorul de rezultate imediate va vinde din casă, va da foc la mobilă, începând cu cea care nu-i trebuie neapărat, desigur, tot așa cum un guvern de leneși, inerți și flămânzi de rezultate imediate, cu care să-i prostească pe alegători să îi mai voteze odată, va prefera să încurajeze „investițiile” străine în mineritul devastator pentru mediu și istorie, în loc să investească el însuși în creșterea calității învățământului de stat și pregătirii românilor pentru creșterea productivității lor, precum și să încurajeze fiscal și moral orice inovație în producția materială sau de servicii.

Cât despre independența energetică, ecuația este mai simplă decât lasă să se vadă propagandiștii exploatărilor devastatoare ale gazelor de șist. Cei de care depindem acum energetic, cum sunt rușii, de exemplu, depind, la rândul lor, de banii noștri, cu care le cumpărăm gazele. Dacă, să zicem, vom avea o sursă de gaze mai ieftine din șisturi sau cumpărate de la alții, rușii sau alți furnizori tradiționali vor veni cu o ofertă care să ne convingă să luăm, în continuare, gaze de la ei. Pentru că, altfel, ar muri de foame.

Cu alte cuvinte, soluția este să avem bani cu care să cumpărăm gaze de oriunde și, atunci, vom fi cu adevărat independenți energetic. Exemplul de succes în acest domeniu este China, statul care, după o creștere economică incredibilă, de peste opt la sută în fiecare an, și-a permis să cumpere petrol la prețuri de câteva ori mai mari decât cele practicate până atunci în lume, ducând valoarea barilului de petrol de la 10 – 15 dolari la peste 100 de dolari. Doar că, pentru a avea acei bani, China a încurajat creșterea exponențială a productivității, dezvoltarea inimaginabilă a creativității și inovației în producția materială, devenind manufacturierul numărul unu al întregii Lumi.