De trei săptămâni, Ionuț
a devenit un nume comun, numind copilul ucis și mâncat de câinii străzii. Tot
de atâtea săptămâni, foarte mulți dintre copiii ce trec pe stradă însoțiți de
părinți sau de bunici tresar și se bagă în picioarele adulților de lângă ei, a
protecție, de cum văd un cățel, chiar dacă este unul mic și în lesă, controlat
ferm de stăpân.
De curând, Cancan.ro a difuzat un filmuleț făcut cu camerele de supraveghere video a Parcului Tei, unde
s-ar fi peterecut drama mâncării lui Ionuț de câinii cei răi și fără stăpân,
adică fără să fie cineva responsabil pentru ei și faptele lor. În acel
filmuleț, fratele mai mare cu doi ani al lui Ionuț nu are nicio tresărire că
lângă el se află un câine, la căteva minute după ce, se pretinde, ar fi fost
martor la uciderea frățiorului de alți câini.
De fapt, întregul filmuleț este o revelație privind gradul abject de
manipulare a opiniei publice la care s-au pretat autoritățile centrale și
locale românești, care au născocit, au instrumentat și au folosit ca pretext
pentru adoptarea unei legi anti-viață cazul neelucidat câtuși de puțin al lui
Ionuț.
Din film rezultă că, pentru două ore, cei doi frați au fost complet
nesupraveghiați, atât pe aleile parcului unde ar fi trebuit să fie cu bunica
lor, cât și în afara acestuia. Mai rezultă și că fratele mai mare nu avea deloc
grijă de Ionuț, separându-se de el atât în parcul respectiv, cât și în afara
parcului, deși nu se vede în film pe unde or fi umblat fiecare. Vedem doar că
fratele victimei este adus înapoi în parc de un adult, copilul neavând deloc
habar unde ar putea fi frățiorul mai mic sau ce s-ar fi putut întâmpla cu el.
Și neavând nici cea mai mică problemă cu câinii, după cum se ne putem da
singuri seama.
Din aceste dovezi, cel mai caraghios și mai de blamat iese medicul care,
zice el, ar fi făcut investigația criminalistică a cadavrului victimei, medic
ce tocmai declara că cea mai clară dovadă prelevată de el a fost declarația
fratelui mai mare al lui Ionuț, care ar fi zis că mai mulți câini fără stăpân
l-ar fi mușcat și ucis pe cel mic. Așa că medicul zice că nu a mai avut de ce
să inventarieze toate rănile de pe cadavru, să constate dacă au fost ele provocate
de mușcături sau de altceva, să vadă dacă aceste mușcături au fost cauzate de o
singură fiară sau de mai multe, să precizeze care dintre ele ar fi putut aduce
moartea prin hemoragie externă și care nu, să ia mulaje după respectivele răni,
pentru a putea reconstitui forma dinților ucigași, să preleveze acidul
dezoxiribonucleic care poartă însemnele individuale ale atacatorului și multe
alte sarcini de serviciu, obligatorii în astfel de cazuri. Nu, domnul medic s-a
mulțumit cu proba că așa a zis ăl mare dintre cei doi frați de patru și șase
ani. Care frate, iată ce ne spun imaginile că știa. Sau, mai corect, că nu avea
habar.
Dacă medicul patolog este de blamat și de arătat cu degetul pentru cât de
ticălos și de cretin este, bunica și părinții lui Ionuț sunt de-a dreptul de
condamnat. Și nu de o condamnare morală vorbesc eu aici, ci de una foarte
penală. Pentru că Dumnezeu și statul român le-a încredințat ființa lui Ionuț
pentru protecție, iar ei nu i-au acordat acea protecție. Nici nu mai contează
amănuntele, cum ar fi ce căutau bunica și copiii în parcul acela, ori ce a
făcut femeia timp de două ore, singură pe acolo, citind o carte sau plecată la
vreun film?
În tot cazul, în lumina acestor adevăruri vizibile, eu aș crede că, mai
degrabă, copiii ar trebui să se sperie pe stradă nu de căței, nici măcar de
câinii mai mari, ci de bunicii și bunicile ce îi însoțesc, ori de părinții ce
i-au lăsat singuri cu aceștia, dacă ar fi să întorc raționamentul pe baza
căruia legiuitorii de toată rușinea ai României s-au repezit să condamne la
moarte, in corpore, toți câinii pentru nedovedita faptă a unuia dintre ei.
CE PROFESIE ARE TATAL COPILULUI?
RăspundețiȘtergereNu știu cine este domnul Valentin Anghel, tatăl lui Ionuț, nici cu ce se ocupă pentru câștigarea pâinii zilnice. Știu doar că este vinovat de moartea copilului său, prin neglijență. De altfel, toate întâmplările ulterioare morții tragice a copilului îl arată pe tată că ori are o reacție de negare a realității, ori este hotărât că oricine altcineva decât el este vinovat.
ȘtergereDeclarația de la ieșirea de la Parchetul instanței supreme este edificatoare în acest sens, omul spunând că nu are niciun semn de întrebare despre ce s-a întâmplat în 2 septembrie, afirmând că pentru el totul este clar din acest punct de vedere, de vină fiind prezenţa câinilor fără stăpân în zonă.
Asta, după difuzarea filmului discutat în acest articol.
lasati orice speranta, voi, ghinionisti nascuti si traitori pe aceste plaiuri: daca intr-un caz atat de mediatizat, atat de intors pe toate fetele, atat de dubios si de nenorocit, procurorii, medicii legisti, politia, protectia copilului, toti cei platiti pt a descurca firele nestiute, se fac ca ploua, amana, renunta, sau pur si simplu nu se sinchisesc de toate nepotrivirile, restul muritorilor de rand mai putem spera vreodata la dreptate? Mai putem noi crede in institutiile statului pe care le platim si care ar trebui sa ne serveasca? Putem noi sa speram ca vreodata, in viata asta, ni se va face dreptate si ni se vor recunoaste drepturile? Timpul trece, sunt deja doaua luni de la tragedia bietului copil, si doua luni de cand ne sare inima din piept la vederea oricarei dubite albe, doua luni de cand dormim noaptea cu urechea ciulita la orice latrat alarmist din strada, gata sa ne luam la bataie cu hingherii, gata sa facem infarct de neliniste, de durere, de mila si de nesiguranta vietii bietelor creaturi dar si a noastra! Blastemat sa fie statul care nu-si apara si nu-si serveste poporul platitor de taxe, blestemati sa fie cei pt care soarta cateilor nu e decat imbogatire si moarte, blestemat fie poporul care nu stie ca sangele varsat cere sange, ca suferinta provocata, aduce suferinta, ca distrugerea cheama distrugere, ca moartea loveste unde si cand vrea ea, nu unde vor mintile abrutizate si crude! Vom plati scump, din pacate noi toti, nu numai cretinii doritori de bani si moarte!
ȘtergereCred că sunt mai multe teme de luat în discuție.
RăspundețiȘtergereAș începe cu DOAMNE, FEREȘTE!!
S-a discutat atât de mult despre tragismul dispariției bietului copilaș,că, pe măsură ce „s-au adus argumente„, ițele s-au încurcat și mai tare.
Nu eram în țară când s-a produs drama, așa că nu știu cum se va fi pus la început problema.
Astăzi, văzând filmul din parc, m-am întrebat cum de a apărut atât de târziu.
Și doar secvențial..
Cine știe dacă se vor găsi vreodată răspunsuri la atâtea întrebări puse și nepuse.
Nu pot să judec pe nimeni.
Că după moartea copilașului s-a ajuns la împărțirea lumii în : iubitori de animale și doritori de a nu mai exista câini fără stăpâni pe străzi(...) este o mare problemă.
Dincolo de ea,banii ocupă marele rol. Nu insist.
Ce simt eu, de exemplu, ca persoană, care își achită conștiincios toate datoriile către stat,dar trăiește într-un oraș, în care maidanezii umblă pe străzi, urlă noaptea, hălăduiesc în cel mai mare parc al orașului, mușcă adulți și copii este că îmi doresc să trăiesc civilizat.
Nu înseamnă că urăsc animalele.
Nici că aș vota pentru eutanasierea patrupezilor.
Eu vreau să-mi fie respectate drepturile de cetățean al unui stat care îmi apără dreptul la o viață normală.
Cazul morții tragice, violente și, bineînțeles, nemeritate a lui Ionuț este cu totul alt subiect decât cazul câinilor fără stăpân, care deranjează cursul vieții liniștite la oraș. Ele se intersectează doar forțat, prin folosirea situației teribile generate de moartea copilului pentru a pretexta instituționalizarea corupției prin legea de ucidere în masă a câinilor. Precum și prin folosirea situației că există câini maidanezi pentru a acoperi vina evidentă a bunicii și părinților de a nu îl fi protejat pe bietul Ionuț.
ȘtergereRaționamentul normal, firesc, la aflarea știrii că Ionuț a murit abandonat pe un tăpșan nu este să ceri dispariția câinilor fără stăpân de pe străzi, ci să te întrebi ce măsuri trebuie luate ca niciun alt copil să nu mai pățească așa ceva. Iar orice om normal va căuta acele măsuri în cu totul altă parte decât în uciderea tuturor câinilor, pentru că trebuie pornit de la identificarea vinovaților, iar câinii nu pot fi niciodată vinovați. Dacă au fost câini implicați în moartea lui Ionuț, ei au fost doar instrumente ale oamenilor vinovați.
Așa cum, nici rezolvarea problemei majore a existenței pe străzi a haitelor de câini nu se găsește în eutanasierea în masă a animalelor, ci în controlul folosirii banului public destinat acestei probleme, în curmarea de la rădăcină a corupției care domnește în administrația locală, în aplicarea unor măsuri generale administrative care să pornească de la recensământul animalelor pentru o evidență clară și controlabilă și să se sfârșească cu controlul permanent al câinilor, prin alte metode decât uciderea lor.
Tu nu intelegi Gina,unde s-a ajuns!!!!!
Ștergere"Soferii omoara de 1000 de ori mai multi copii pe an decat cainii. Politicienii ucid prin infometarie, mizerie, lipsuri, milioane de copii pe an ca sa nu mai vorbim de anumite cadre asa zise medicale .Alocatia pt un copil in Ro(uanda), UE e de 42 lei /luna(9 euro). Ar trebui sa-i eutanasiem,oare, mai intai pe soferi si politicieni ?"
ȘtergereNiciun dobitoc de om nu se gandeste cu cat va plati pt acest masacru si asta pe termen luuuung. Daca isi iubesc copii,nu ii pateaza cu sange nevinovat si cu o imgine de popor barbar si i cu o imgine de popor barbar si iresponsabil. Cainii trebuie microcipati ca sa se impiedice abandonurile sau neglijenta din parte proprietarului de caine. Catelele trebuie castrate in curtile oamenilor si sa li se ofere si o suma pt a-i motiva s-o faca.
Doar daca parcurgi materialul de mai jos te-ngrozesti la ce s-a ajuns( sunt reportaje si-n limba romana dar cum romanul se grabeste sa latre concluzii in loc sa se documenteze....).Campania internationala pe care ei o fac vis a vis de ce se-ntampla in Romania este pe deplin justificata....pacat, mare pacat ca s-a ajuns aici...multa prostime manipulata fara a se gandi la consecinte...unul dintre motivele pt. care multi dintre noi nu mai sunt patrioti
http://www.occupyforanimals.org/romania--a-country-cries-out-for-revenge-after-the-tragic-death-of-a-four-year-old-boy-who-had-been-attacked-by-dogs.html
Am avut o colega de serviciu... pentacostala. Secta aceea ai carei adepti fac copii fara pauza, anul si carlanul, numai sa fie la lumar necontand viitorul lor ci doar soarta. Pe cand avea doar 4 (din 15 in viata), unul dintre copii (o fetita) ca avut o problema (s-au jucat, i-a cazut un scaun pe mana si i-a cangrenat degetul mic de la manuta). Cand a venit tatal din delegatie (el nefacand parte din secta) a gasit fetita cu febra 41 si in aginie, iar mama, facea mancare linistita cu lingura intr-o mana si biblia in cealata. Cand tatal a innebunit intreband de ce n-a dus copil la medic, colega mea a raspus "daca Domnul vrea s-o ia, o ia, noi nu avem cum sa ne opunem"... Fetita a ramas fara degetel, i-a fost amputat. Stiua asta pt ca si tatal era coleg la aceeasi institutie, si intr-un moment de suparare a povestit, si eram si vecini de bloc.
RăspundețiȘtergereImi cer scuze pt "poveste" dar pt ca stiu asta, ma intreb daca nu cumva acesti parinti sunt adeptii acestei secte, de n-am vazut NICI o lacrima pe nici unul dintre chipuri, in afara de scalambaturile batranei, care numai a disperare si plans nu semanau (un rol prost jucat).
Oameni buni, parintii care isi pierd un copil, urla pe strazi, nu dorm nopti, nu mai vad din cauza ochilor umflati de plans, stau in casa si strang la piept jucariile, nu stau linistiti la machiat pt a deveni vedete, nici nu se duc la manifestatii si nici nu-si pun avocat (de ce oare au nevoie?)... Deci, despre ce vorbim aici?
Ma mai intreb de ce aceasta familie are nevoie de un AVOCAT?... Sa-i apere de cine?... Poate de maidanezi, dar contra lor le-a iesit pasenta in proportie mare (mai este un hop si sper sa se impiedice de el).
Ma mai intreb, de ce cand intra in parc (ma reefr la filmulet), Andrei are tricou cu maneca scurta, iar cand este adus de X, are bluza cu maneca lunga si parca si ceva in mana, o jucarie? Oare este acelasi copil? Daca da, unde a avut "schimburile"?
Desigur, există explicații pentru orice întâmplare cu oameni. În principiu, dacă un om este vinovat, va da doar acele explicații care să îl disculpe sau, dacă este imposibil să găsească astfel de explicații, să abată atenția de la propria vină. Prezența avocatului familiei este măsura luată de aceasta, pentru eventualitatea că nu ține nici una dintre aceste tactici de evitare a răspunderii penale și pedepsei aferente ignorării ei.
ȘtergereNici dacă ar fi existat în zonă o haită de câini flămânzi și dedați la vânătoarea de oameni pentru hrana zilnică și tot nu pot fi considerați vinovați acei câini de moartea lui Ionuț.
Dacă este să emit o părere personală, cred că procurorul de caz deja știe că nu câinii sunt de vină, doar că nu îndrăznește încă să o spună public, până când isteria colectivă, iscată de iresponsabilii din presă și Parlament nu se va mai ostoi. Faptul că au lăsat să se „scurgă” la ziar filmulețul în discuție este o confirmare a presupunerii mele.
Tatal lui Ionut am inteles ca lucreaz la RATB.
RăspundețiȘtergereDomnul Valentin Anghel a apărut în public doar de partea celor care au iscat și întreținut isteria contra maidanezilor. Faptul că nimeni dintre propagandiștii care lucrează la acest proiect nu i-a dezvăluit ocupația nici lui, nici mamei victimei nevinovate, este un indicator că omul este la serviciu și când demonstrează împotriva maidanezilor și când iese în public ori în fața camerelor de luat vederi.
ȘtergereO ipoteză vehiculată este că dommul Anghel lucrază pentru primărie, ceea ce ar fi în concordanță cu ce am zis mai sus.
Perfect de acord cu dumneavoastra....si rusine parintilor care puteau sa puna punctul pe i si altfel ar fi stat problema acum.Poti lua masuri asupra unor anumite cazuri agresive de caini,in nici un caz sa cazi intr-un extremism rasist!!Cu Siguranta Ionut nu ar fost de acord cu o asa masura...chiar nu-i inteleg pe parinti!Si ca atare sa ma scuze cu unele afirmatii...un copil iubit este suptavegheat...am si eu un nepotel de vreo 4 ani.alerg dupa el cand fuge sa nu cumva sa cada sa se loveasca grav.Il supraveghem si cand se da in topogan sa nu fie imbrancit de altii sau mai stiu eu ce s-ar putea intampla...Hilar intreg cazul...urmari dezastruoase,primitive,barbare.incredibil!
RăspundețiȘtergereEste doar de plâns, acest caz. Și nu e de plâns doar soarta lui Ionuț, ci și mizeria umană care a ieșit la suprafață odată cu isteria iscată intenționat de propagandiștii iresponsabili din guvern, primării și presă.
ȘtergerePutea la fel de bine sa cada in lac,intr-o canalizare neastupata,,sa fie rapit si altele....ghinionul a fost nisti caini de pe o propietate privata care fireste instinctual o aparau...cat timp de nesupraveghere a existat nimeni nu vorbeste...cum sa lasi astfel un copilas de 4 anisori? Bunicii responsabili si in casa stau in permanenta cu ochii pe nepotel!Nu?
RăspundețiȘtergereÎn lumina imaginilor distribuite, nici nu se mai poate discuta despre haita de câini de pe proprietatea privată. Pur și simplu, singura care a arătat cu degetul spre câini a fost bunica vinovată, iar ea a pus o asemenea ipoteză pe seama celor ce i-ar fi spus fratele lui Ionuț.
ȘtergereRealitatea este că trupul neînsuflețit al lui Ionuț a fost găsit pe un loc viran și că prezenta răni multiple. Cum am spus, medicul legist nu a fost în stare să confirme că aceste răni provin de la unul sau mai mulți câini, ori că sunt răni din mușcătură de câine, decât pe baza celor spuse de bunică că i-ar fi destăinuit micuțul rămas în viață, micuț despre care nici nu știm că ar fi fost împreună cu Ionuț, în orice moment de după dispariția lor din imaginile din parc.
Chiar așa, ce căutau bunica și copiii în parcul acela???
RăspundețiȘtergereOrice răspuns la această întrebare, dat de altcineva decât de procuratură, este unul speculativ. Cert este că nu există un răspuns de tipul: acolo le era copiilor cel mai bine, pentru că erau în siguranță și aveau un loc de joacă foarte bine dotat. Singura calitate a parcului este că e curat și, din punctul de vedere al bunicii, că era departe de casă, deci mai puțin probabil să o cunoască cineva și să vadă ce face ea când iese cu copiii.
ȘtergereIntrebarea mea, citata din textul dvs., era oarecum ironica. Nu inteleg de ce ar interesa procuratura sau pe altcineva motivul prezentei in acel parc sau in oricare alt parc. Imi dau seama ca acest caz este unul evident de neglijenta, dar totusi sa ajungem la astfel de speculatii, cum ca vroia sa se ascunda de cineva mi se pare nitel exagerat. Si noi mergem cu copiii nostri in diferite parcuri, pentru diversitate. Nu vad de ce ar fi asta o problema. Parcurile sunt in esenta locuri unde ii poti lasa pe copii sa alerge, sa se simta liberi. Ionut a murit muscat de caini care nu au ce cauta in libertate. Ca mai sunt si alte cauze care au dus la aceasta tragedie, fac din acest caz unul particular, izolat. Alte mii de oameni sunt muscati anual de caini, sunt si alte cazuri de decese din aceasa cauza. Eu personal alerg in urma copiilor cand acestia folosesc bicicletele, ca sa ii apar de caini. Sotul meu cand iese cu bicicleta este asaltat cu regularitate de caini. Inseamna ca putem fi acuzati de neglijenta ca lasam copiii sa mearga pe biciclete? Problema cainilor fara stapan ramane una serioasa, indiferent cat se dezbate cazul de fata.
ȘtergereAveți perfectă dreptate că problema câinilor fără stăpân rămâne una serioasă. Și ați constatat corect că ea este o problemă cu totul separată de subiectul discuției de față, care este despre responsabilitatea neasumată a celor ce ar fi trebuit să aibă grijă de copilul de patru ani și nu au avut.
ȘtergereCât despre ce nu vedeți și nu înțelegeți din problema responsabilității, îmi pare rău că nu am cum să vă ajut. Singura observație pe care pot să o fac este că aserțiunea dumneavoastră cum că „Ionuț a murit mușcat de câini care nu au ce căuta în libertate” este la fel de speculativă ca răspunsul la întrebarea oarecum ironică ce căuta bunica cu copiii tocmai în parcul acela. Nimeni nu a reușit să arate că așa s-au întâmplat lucrurile cu moartea tragică a micuțului, în afara buncii iresponsabile. Iar iresponsabilitatea bunicii este o certitudine, cum tot o certitudine este și atitudinea părinților victimei, care încearcă să o disculpe pe bunică, în contul unor ipotetici și din ce în ce mai puțin probabili câini fără stăpân și ucigași.
Nu cred ca exista dubii in privinta cauzei mortii baiatului - a fost provocata de muscaturi de caini. Asta cred ca s-a determinat clar la autopsie, nu cred ca se putea face totusi confuzie intre muscaturi de animale si rani provocate de o cadere in canal de ex. Acum, unde anume erau acei caini si care dintre ei exact a provocat muscatura fatala, da, probabil va ramane nelamurit sau va demonstra investigatia. Dar mergand pe firul logic, mie mi se pare clar ca acei caini erau intr-o zona in care un copil de 4 ani ar avea acees facil. Ma gandesc ca nu a sarit el vreun gard sau a deschis vreo usa zavorata....
ȘtergereTin doar sa mai precizez ca am vrut sa intervin in aceasta discutie pt ca mi se pare la fel de periculoasa si emotionala aceasta reactia de a acuza in exclusivitate oamenii - bunici, parinti - ca nu supravegheaza suficient copiii, ca legistii ca nu au facut analize adn amanuntite spre a identifica precis cainele vinovat, la fel precum mi s-a parut si reactia de cealalta parte, pt eutanasierea rapida a tuturor cainilor.
Nu e cazul sa ne temem de cainii de langa noi, ci de parintii sau bunicii nostri! Sau cel putin eu asa am perceput concluzia dvs.
În general, când începeți o afirmație cu „cred” sau „nu cred”, dar vă mențineți anonimatul, ceea ce urmează după această sintagmă de început nu are niciun fel de relevanță pentru nimeni, deoarece nimeni nu poate fi interesat de ceea ce crede sau nu crede un anonim.
ȘtergereEu cred că am explicat mai mult decât ar trebui, atât în articol cât și în comentariile mele că nu s-a stabilit cauza morții lui Ionuț decât pe ceea ce a zis bunica că i-ar fi spus fratele mai mare, la mult timp după evenimente. Chiar și medicul legist care ar fi trebuit să stabilească precis cauza asta a mărturisit că sursa a fost tot ceea ce a auzit el că ar fi zis copilul de șase ani. Același medic nu a fost în măsură să dea nicio informație despre câte răni au fost, de care tipuri și provocate de cine sau de ce, deoarece, tot după propriile sale declarații publice, nu a făcut măsurătorile și determinările necesare obținerii unora semenea informații.
Cât despre firul logic, mai bine să dovedim că posedăm proprietatea de a judeca logic și de a mânui cu pricepere intrumentarul metodologic al logicii și abia apoi să apelăm la argumentele logicii.
Ca cititor, sunteți liber să pricepeți ce vreți și ce puteți din cele scrise de mine. Eu nu am cum să pricep în locul dumneavoastră. Pot doar să vă explic sau să vă mai spun același lucru, cu alte cuvinte, poate-poate veți pricepe cu mintea dumneavoatră proprie.
Daca v-as fi spus ca ma numesc Anca sau Monica sau Maria, v-ar fi luminat mai mult asupra abilitatilor mele de gandire logica? Nu am blog sau profil public pe care sa-l fi ales la celelalte optiuni de postare deci nu vad relevanta observatiilor dvs.
ȘtergereDupa cum v-as atrage politicos atentia sa va rezumati pe viitor la dezbaterea ideilor si nu a persoanelor, cu calitatile sau defectele lor.
Daca nu va intereseaza felul in care sunteti perceput, ati putea pur si simplu sa nu permiteti comentarii pe blogul dvs. Eu am gasit opinia dvs preluata de altii si partajata pe facebook, mi s-a parut de bun simt sa fac unele observatii si nuantari.
Probabil insa ca nu-si au sensul aici.
Nu am nicio problemă să publicați comentarii pe blogul meu sub semnătură anonimă. Cum nu am nicio problemă să șterg orice comentarii nu îmi plac, din motive pe care le pot explica, ori le pot păstra doar pentru mine. Că așa am configurat eu chat-ul.
ȘtergereNu am nicio problemă nici dacă vă începeți comentariul cu „cred” sau „nu cred” și să vă mențineți anonimatul. Doar v-am atenționat că, în aceste condiții, niciun om normal nu va citi mai departe de această deschidere de comentariu. Iar numele nu contează în sine, ci doar dacă este însoțit de credibilitatea că ceea ce gândește cel sau cea ce scrie este adevărat.
Cât despre faptul că eu mă iau de oameni, chiar nu știu de unde ați scos-o. De anonimi nu am cum să mă iau, pentru că nu știu cine sunt și nici nu mă interesează. De cei pe care îi cunosc nu m-am luat niciodată, pentru că nu cred în puterea argumentelor că unul e mai deștept sau mai prost decât altul, ori că este mai frumos sau mai urât.
Cum se poate vedea cu ochiul liber, eu sunt suficient de prietenos cu toată lumea care mă citește, chiar dacă nu mă respectă sau nu mă crede. Și nu are cum să mă deranjeze că cineva nu mă respectă sau nu mă crede. Adică, orice opinie de bun simț, ca să nu mai vorbesc de orice opinie înțeleaptă este binevenită, chiar dacă mi se împotrivește.
Asta nu înseamnă că eu trebuie să și fiu automat de acord cu asemenea opinii, atâta vreme cât gândesc cu mintea mea.
Cum spuneti ca nu s-au facut constatari asupra ranilor,daca ala de la protectia animalelor sustine sus si tare ca a fost muscat de un caine de lupte,al unei persoane private si ca vezi doamne nu s-a potrivit adn-ul gasit cu cel al cainilor maidanazi?Puteti sa dati vina cat vreti pe bunica aia,un lucru e clar:javrele alea nu au ce cauta pe strazi.Am fost muscat de 2 ori si nu mai eu stiu ce inseamna cand nu e nimeni langa tine sa te ajute si te uiti in ochii aia rosii,injectati,bestii cu spume la gura,care se pregatesc sa isi devoreze pranzul.O tara de tampiti...aduceti fratilor si lei si tigrii ca doar sunt si ele biete animalute si au drepturi.
RăspundețiȘtergereDupa tonul si modul in care comentati,nu ma mir ca v-au muscat cainii....
ȘtergereAm lăsat acest comentariu nepotrivit tocmai pentru a da exemplu de cum, prin apelul la viscere, la ură și întunecarea minții, se poate corupe subiectul serios și grav al corupției instituționalizate din primării și administația centrală, inclusiv din Parlament, prin care se fac bani pentru partid și pentru familiile demnitarilor din banul public destinat rezolvării problemei câinilor străzii.
ȘtergereCa dumneavoastră sunt nenumărați români care fac de rușine rasa umană, care gândesc doar cu burta și acționează instinctiv.
Este evident că nu aveți habar de diferența dintre câine și oricare alt animal domestic sau sălbatic. Și, foarte simptonatic, îi faceți pe ceilalți tâmpiți, când doar pe dumneavoastră nu vă duce mintea.
Eu am fost mușcat de mai multe ori, dar nici nu mi-a trecut vreodată prin minte să dau vina pe câinii care m-au mușcat, pentru că ei de aia au fost inventați de oameni, ca să muște. Ce vină au ei pentru că au fost creați să viețuiască împreună cu oamenii, iar apoi oamenii s-au răzgândit și i-au alungat de acasă?
Eu vorbesc de responsabilitate aici, nu de vină, dar vă este evident greu să vă dați seama de asta. Prea sunteți înrăit împotriva câinilor ca să judecați limpede.
Bravo Hari
ȘtergereNu stiu de ce se dezbate atat pe seama unui lucru foarte clar..Cainii acuzati erau pe o PROPRIETATE PRIVATA !!! Punct ! Conform constitutiei,proprietatea este sfanta deci orice incalcare a ei se pedepseste. Daca acest copil,a carui moarte o deplangem cu totii, era ucis in aceleasi(presupuse)circumstante in SUA , bunica era demult arestata ,parintii decazuti din drepturi si cainii ridicati in slavi pentru ca si-au facut treaba aparand proprietatea.Eu sunt crescator, cainii mei sunt obisnuiti cu oamenii si aglomeratia show-rilor,dar daca cineva nepoftit (chiar daca este un copil ) intra pe teritoriul lor ,cu siguranta vor ucide.
RăspundețiȘtergereDa, dar noi suntem în România, nu în SUA. În plus, dezbaterile raționale, chiar purtate așa, pe bloguri sau chat rooms, au rostul lor, de a aduce publicul în rolul de controlor al guvernării. Pentru că atât cazul Ionuț cât și problema câinilor abandonați țin de buna sau proasta guvernare.
ȘtergereEi de aia au fost inventati de OAMENI!!???Ca sa muste??!!!
ȘtergereMa gandesc ca si copiii de aia au fost inventati de oameni...ca sa fie ucisi de caini.
Probabil că, pentru cei ce vă cunosc, mirările dumneavoastră nu sunt o surpriză. Ce pot eu să vă spun este că nu o să găsiți pe nimeni care să înțeleagă în locul dumneavoastră. Poate doar să aveți noroc să dați peste cineva care să vă explice diferența dintre crearea unei sub-specii cum este canis lupus familiaris și facerea copiilor de oameni.
ȘtergereEu cred că din toate aceste drame,( acum nu vorbim doar despre DRAMA IONUȚ) ar trebui să prețuim mult mai mult VIAȚA!
RăspundețiȘtergereAșa este, însă viața nu poate fi prețuită decât de cei ce se respectă și se prețuiesc mai întâi pe sine. Ori cei care fură, care înșală, care mint, care se preacurvesc intelectual, care se vând pe mai nimica, care își stabilesc valorile în funcție de ei și nu de societate, aceștia nu se prețuiesc pe sine decât cu prețul propriei vânzări. Care este, întotdeauna, unul infim, în comparație cu valoarea ființei umane sau a oricărei ființe.
ȘtergereHaha, ce dargut. Mi-ai sters postarea. Ce frumos e sa ai blog, sa scrii ce-ti place, si apoi sa stergi ce nu-ti convine.
RăspundețiȘtergereDemocratie. Tu-l poti face cretin pe doctor ca ai blog, dar cand cineva are o postare absolut decenta si vine cu argumente o stergi.
Habar nu am ce înțelegeți prin democrație. Dacă vi se pare că asta înseamnă ca eu să accept să fiu luat pe sus, pe blogul meu, de un anonim, atunci greșiți flagrant, pentru că, de fapt, este o idioțenie, nu democrație.
ȘtergereIar argumente de tipul „eu strig mai tare sau eu jignesc mai zdravăn” sunt oricând pasibile de a fi șterse pe acest blog, chiar dacă nu mă afectează personal.
Dragul meu Hari, am spus doar: ce destept esti! E jignire? Deci tu ai chelzuit bani si timp si ai realizat un blog. Il faci cretin pe doctor ca asa asa vrei tu. Daca te-ar lua cineva la intrebari despre asta ai spune ca e libertatea presei. Eu spun: ce destept esti!, si tu ma stergi ca te iau pe sus. Tu ai dreptul sa jignesti dar nu permiti sa fii luat pe sus:). Fain. Realizezi penibilul?
ȘtergereNu am tipat si nu am jignit pe nimeni, am spus ca intr-o tara normala, trecand peste partea de vina a bunicii, un copil pierdut este gasit de cineva si adus acasa sau la politie, nu mancat de caini. Plus argumente decente privind zecile de mii de bucuresteni muscati anual si suma cheltuita cu tratamentul acestora. Iubitori de caini ce le arunca tocana maidanezilor in fata scarii dar se dezic cand trebuie sa-si asume ceva pt ei. Ma rog... ideea de principiu e ca daca vrei sa fii miezul din nuca si sa scrii ce vrei, lasa libera exprimare atunci cand nu sunt expresii vulgare pentru contra argumente.
Nu eu l-am făcut cretin pe medicul legist, care până să fie doctor mai are mult, deși în România oricine poate fi doctor, numai să aibă ceva bani, ci mămica lui, dacă are o problemă genetică, ori viața, dacă cretinătatea i se trage dintr-un accident, cum ar fi sufocarea temporară. Eu doar am constatat că așa este, în urma celor văzute și auzite de la domnia sa, pe când se dătea în public, că așa este cu cei subinteligenți, nu se lasă până nu arată exact cât de subinteligenți sunt ei.
ȘtergereNici cine crede că problema existenței câinilor pe străzi rezidă în faptul că „iubitorii de câini” îi încurajează să stea pe lângă blocuri, dându-le, din când în când, să mănânce resturi alimentare nu este foarte inteligent, trebuie să recunoașteți. Nici teza că acești iubitori de câini ar fi de vină că nu își asumă responsabilitatea de a-i adopta cu totul pe câinii străzii nu este o teză prea isteață.
La fel de idioată este și reversul raționamentului, cum că de vină pentru soarta nemeritată a câinilor străzii sunt urâtorii de câini, care i-au alungat din familiile în care s-au născut ei, i-au înrăit dând după ei pe stradă cu pietre și bâte, i-au otrăvit cu otravă pusă în mâncare sau chiar i-au incitat pe alții la omorârea lor în masă.
Adevărații vinovați sunt cei care, pentru avantaje personale, împiedică recensământul tuturor câinilor, încurajează menținerea lor pe străzi, ca să aibă cum justifica banul public destinat rezolvării problemei, fură din mâncarea și medicamentele pentru câini și fac altele asemenea, acoperiți de primării și de lege.
Acelasi caine care ucide aparand instinctiv o proprietate,este acelasi caine care ucide un hot sau apara Viata proprietarilor( deci si un un copil apropos de caz)in urma unui incendiu.Greu de nuantat pentru unii.Nu-i alba e neagra si viceversa.Asta inseamna rasism,extremism,nihilism,gandire de tip paranoid.Cati caini au ucis oameni in Bucuresti eu stiu vreo 3 cazuri(daca erau mai multe mass-media cu siguranta le prezenta),insa cati oameni omoara cu violenta caini,pisici doar asa din sadism ,ce spuneti?Cunosc cu mult mai multe.Deci cine e om si cine caine la o adica?.
RăspundețiȘtergereMa uitam pe Animal Planet candva,,,cata grija au de animalele gaseti bolnave ,infometate,fara stapan,...la noi moare pisicul ramas fara mama la beciul blocului fara ca nici un locatar sa-i pese....miauna sub balconul sau si locatarul se face ca nu aude.
Daca de un suflet de animal nu suntem capabili sa avem ceva drag si grija,ce sa mai spunem de dragostea de apropaele tau care solicita efort mult mai mare...
Cum suntem ca natiune asa ne sunt si conducatorii...cand va salta nivelul constiintei colective atunci lucrurile vor pasi pe un nivel superior.Asta cred.
Asadar educatie,educatie,educatie...
Da, sunt convins că aveți perfectă dreptate să extrapolați problema aceasta a atitudinii românilor față de câini la nivelul de cultură și civilizație al nației. Într-un alt articol la temă am folosit citatul următor: „ „măreția unui popor, ca și progresul moral pe care acesta îl face se vede după cum se poartă cu animalele sale”. Zicerea aparține unuia dintre cei mai renumiți făcători de națiuni din istoria omenirii, Mahatma Gandhi, și confirmă aprecierile dumneavoastră.
ȘtergereIn Franta, pana acum doua luni, animalele erau legal o mobila ca oricare alta. Iar schimbarea legi a fost pur comsetica, fara consecinte. Nu apar eu pe Romania, dar Romania nu este buricul prostiei, nici al inteligentei bine-inteles.
ȘtergereIn Occident, mii de animale sunt abandonate. Pentru sute de mii de familii ce se comporta nemernic, SPA si benevolii lor reprezinta 10%.
Nemernicia este umana. Romania nu este de cat un pic mai putin ipocrita, in acest sens ca la urma urmei este o tara de badarani aceptand badarania ca un lucru normal ;)
Unde era banca unde statea bunica si unde, la ce distanta si cum arata locul tragicului incident?
RăspundețiȘtergereCine este apoi acel barbat care l-a insotit pe Andrei? Am citit ca nu se stie nimic,cum adica,copilul ce spune?Deci e un strain care l-a insotit..STRANIU!Sunt atatea intrebari firesti de bun simt care asteapta raspunsuri...cum nu exista baremi un interviu cu bunica ori chiar cu fratele lui Ionut???
Iată câteva întrebări perfect raționale și legitime. Să sperăm doar că ele vor avea cîte un răspuns cinstit, din partea autorităților. Iar autoritățile se vor strădui să afle aceste răspunsuri doar sub presiunea legitimă a cetățenilor responsabili și activi.
ȘtergereMa uit cum va luptati comentariu cu comentariu, pentru a intretine logica.
RăspundețiȘtergereAr fi foarte interesant sa discutam de notiunea de logica. Noi, suntem de acord, se pare, cel putin asa cred eu. Dar de ce ? De ce cei din fata gandesc atat de diferit ? Au ei o logica diferita ?
Raspunsul la aceasta intrebare ne aduce la chestiunea esentiala: contorul de jos afiseaza 76194 afisari. Destul de enorm. Nu stiu cati vizitori unici aveti, dar sa presupunem ca pe tot site-ul aveti cateva mi. O mare parte dintre ei vin aici ca sa existe, altfel spus, sa se bata in prostie, sau sa surlinieze ce ati zis deja. Cati vin aici si pleaca spunand: noroc ca am citit ce spune domnul.
Scopul nu este sa va descurajez. De altfel nu pare posibil. Ci sa ma incurajez pe mine sa faca la fel.