Dacă sunt unii care
mai au îndoieli, dacă sunt alții care se complac în starea lor mentală de
negare a realității și, desigur, dacă sunt cei care ascund sau distorsionează
intenționat realitatea, mie mi-e foarte clar că România este iremediabil coruptă.
Statul care poartă
acest nume este corupt ca evoluție istorică, România venind din statul
comunist, edificat într-o jumătate de secol, trecând apoi prin îndelungata
tranziție post-comunistă de aproape două decenii și eșunând astăzi în
simulacrul de integrare euro-atlantică, toate acestea fiind forme de organizare
statală mai mult sau mai puțin corupte, primele două chiar prin definiție, iar a
treia prin eșecul de a deveni o formă statală caracterizată prin buna guvernare
și, în consecință, respinsă din clubul statelor funcționale și performante
economic.
Același stat este corupt și instituțional. Întregul eșafodaj legislativ al
României, începând cu Constituția, trecând prin aproape toate legile și
terminând cu deciziile Curții Constituționale, este edificat exclusiv pe
principii de instituționalizare a corupției, de facilitare a distrugerii
avuției naționale în folosul corupătorilor și de protejare legală a corupților.
Cutumele și procedurile de guvernare, precum și cele de ordine publică și
justiție sunt împotriva cetățeanului onest, care nu poate supraviețui în patria
lui decât dacă acceptă și încurajează mita, nepotismul, șantajul, amenințarea
și alte forme de corupere a demnitarilor, magistraților și funcționarilor
publici.
Statul este corupt și comportamental. Toți reprezentanții săi, începând cu
președintele României și terminând cu cel mai mic în grad polițist de frontieră
sau vameș pe care îl întâlnim la intrarea în această țară se comportă ca și
când reprezintă un stat corupt, de mâna a doua sau chiar a treia, care este
folosit de reprezentanții și angajații săi doar pentru avantaje materiale
personale sau de grup. Adică, aproape niciun angajat la stat sau demnitar român
nu arată că ar cunoaște minimum de reguli de comportare internațională între
reprezentanții statelor de rang egal, mai toți fac de rușine România pe timpul
îndeplinirii atribuțiilor publice, iar câțiva chiar apelează la străinătate pentru
consolidarea poziției lor în Țară, în pofida evidenței că sunt corupți. Minciuna,
dezinformarea, manipularea grosolană și tupeul sunt singurele forme de
comunicare între stat și cetățean. În relațiile sale cu cetățenii, statul se
comportă ca un stat separat de oameni și chiar potrivnic publicului, ori situat
deasupra cetățenilor.
Corupția aceasta este consolidată. Nu numai că toți corupții din
administația centrală și locală se protejează între ei și sunt protejați atât de
legiuitori cît și de magistrați, printr-un sistem complex de încuscriri și
nășiri, dar au ajuns să se și reproducă între ei, actualmente a doua generație
de corupți prelunând gestionarea oneroasă a României cu pași repezi. Singurele
îndepărtări din funcții publice și singurele condamnări pentru corupție s-au
petrecut doar ca rezultat al luptelor pentru putere între clanuri de corupți
aflate în competiție unele cu altele pentru aceleași resurse ale României, sau
ca exprimare a orgoliilor ori ca demonstrații de forță între corupți.
Funcțiile statului și bunurile publice pe care acesta ar trebui să le
producă în folosul populației sunt atât de corupte, în sensul că sunt folosite
exclusiv pentru avantaje personale sau de grup, încât, practic, statul nici nu
mai funcționează coerent, în multe dintre domeniile sale, sau este aproape
complet avariat.
Infrastructura de transporturi de toate felurile, în aer, pe pământ sau pe
apă a fost iremediabil compromisă, modernizările sau dezvoltările întârziate,
iar fondurile imense destinate acestei infrastructuri au fost deturnate spre
buzunarele și conturile corupților și corupătorilor naționali și
internaționali. Infrastructura de comunicații a fost modernizată doar pentru a
facilita controlul mesajelor private între membrii societății.
Educația, sănătatea și ordinea publică au fost subfinanțate cronic,
structurile și infrastructura lor sunt căpușate de corupători, astfel încât serviciile
oferite de acestea publicului nu acoperă nici măcar minimum de cerințe pentru
un stat european de secoulul 20, fără să îndrăznim să ne gândim la secolul 21.
Apărarea patriei este dezorganizată și incapabilă de a promova interesele
românilor cu mijloace militare, singura garanție de securitate fiind în mâna
străinilor din NATO. Diplomația română este debusolată și căpușată cu nepoți.
Singurele structuri ale statului care sunt bine finanțate și funcționează
fără probleme sunt serviciile secrete de informații. Numai că acestea nu sunt
plasate sub niciun control democratic și servesc exclusiv oligarhia de stat
coruptă.
Aceasta este realitatea din România, care mie îmi este foarte clară. La fel
de clar îmi este că nu se va schimba nimic în bine din această realitate,
pentru că nu se poate.
Nu se cunoaște niciun caz în istoria omenirii, în care un stat corupt chiar
și mai puțin decăt este România astăzi să fie reparat din interior. Niciun
corupt nu va vrea și nici nu va putea să devină cinstit peste noapte și, apoi, de
a doua zi, să purceadă la repararea stricăciunilor permanente cauzate de
corupție la locul său de activitate, indiferent dacă acesta este situat mai sus
ori mai jos în ierarhia statală. Niciun sistem de justiție corupt nu va putea
să proceseze vreun act de corupție altfel decât până acum, adică doar sub forma
de luptei între clanuri rivale. Niciun domeniu public corupt, fie el de
cultură, sănătate, educație, armată, ordine publică, sau de oricare altă
natură, din nicio țară din Lumea asta nu a fost vreodată reparat din interior,
cu aceiași oameni care au patronat sau doar au acceptat coruperea lui, ca să nu
mai vorbesc de corupții înșiși.
La fel, nu se cunoaște niciun exemplu în istoria omenirii în care un alt
stat sau o altă entitate din colectivitatea de actori internaționali să fi
intervenit vreodată pentru repararea unui stat corupt, cum este România. Așa
cum bine vedem cu ochii noștri, tot ce poate face comunitatea internațională
este să izoleze cât poate mai bine un asemenea stat corupt, iar mulți actori statali
și non-statali, ori supra-statali nu fac altceva decât să profite de pe urma
corupției generalizate din statul respectiv, pentru a-l spolia și pentru a-l
slăbi, în așa fel încât acesta să devină o sursă permanentă de îmbogățire
pentru ei și un competitor internațional cât mai slab, până la negiljabil.
Deci, singurul viitor pe care îl are România este cel al exacerbării
corupției, pînă când aceasta va duce la disoluția completă a statului, la
prăbușirea lui. De altfel, după toți indicatorii acceptați în teoria
internațională, România este deja în pragul prăbușirii ca stat. Dacă nu ar fi
fost anumiți parteneri internaționali care să amâne această prăbușire, pentru
că au ei niște intrese proprii ca România să fie în această stare de
semidisoluție cât mai mult timp, deja am fi ajuns astăzi să nu mai avem statul
România deloc. Dacă acești străini interesați de menținerea României ca stat ar
pierde pe loc acest interes, România ar putea dispărea în doi-trei ani de azi
înainte.
În aceste condiții, orice român responsabil de soarta sa proprie și de cea
a familiei sale, ar trebui să se întrebe care va fi viitorul său și al lor săi.
Sunt trei cursuri posibile ale acestui viitor.
Primul și cel mai evident este cursul urmăririi istoriei viitoare a
României. Și, atunci, în acel viitor, cei ce nu fac nimic acum și așteaptă ca
altcineva din Țară sau din străinătate să le facă lor istoria, vor fi cetățenii
unui stat prăbușit. Acel stat nu își va mai îndeplini nicio funcție în favoarea
lor, nu îi va mai reprezenta și nu îi va mai proteja. Ei nu vor mai putea
beneficia de nicunul dintre bunurile publice pe care un stat este destinat să
le ofere cetățenilor săi, cum sunt sănătatea, educația, ordinea publică,
cultura și celelalte. Foarte probabil, în absența celor mai elementare norme de
organizare socială funcțională, statul prăbușit se va fărâmița în subunități de
mărimea potrivită preluării controlului de anumite grupuri mai bine organizate
și deținătoare ale unui anumit fel de putere, fie ea solidă sau ideatică.
Al doilea curs al viitorului individual este cel al luării în mâini a propriei
soarte. Deja milioane de români au părăsit România și mulți dintre aceștia s-au
stabilit permanent în alte state europene sau chiar peste ocean. Unele familii
s-au împărțit, câțiva membri lucrând în străinătate, iar ceilalți consumând în
România roadele muncii celor de afară. Foarte curând, cei plecați își vor aduce
acolo unde au ajuns copiii și părinții, ba chiar și alte rude mai îndepărate,
pentru a-i proteja de pericolul prăbușirii României ca stat ulta-corupt.
Cel de-al treilea curs este o utopie. Vorbim despre eventualitatea ca un
număr rezonabil de cetățeni să recunoască starea actuală a României corupte și
să fie convinși că singurul viitor pe care ea îl are este cel al disoluției ca
stat. Și, ca o consecință a acestei recunoașteri și a acestei convingeri să
renuțe la România, fără a părăsi acest teritoriu și fără a se separa de
ceilalți membri ai publicului. Adică, să formeze un nou stat, doar între ei,
cei care știu că asta este singura salvare, un stat liber de corupție, care ar
putea primi numele de Dacia Incorrupta.
Ce definește un stat? Dacă numai legea și legiuitorii, atunci perspectivele sunt sumbre. Este adevărat că din punct de vedere formal sau instituțional exact sistemul contează dar eu tind să-i acord mai mult credit acestui neam. Și cred că ne vom redresa.
RăspundețiȘtergereDe exemplu, eu nu m-am așteptat la asemenea proteste din partea populației cum sunt cele împotriva Proiectului Roșia Montană. De-un alt exemplu, lumea începe să se edifice (și cu ajutorul internetului) de manipularea căreia i-a fost victimă până acum prin intermediul canalelor mass-media. Eu zic că este un început.
Așa e, dacă se va trezi țara asta, nu o va face prin intermediul celor corupți dinlăuntrul ei. Dar ei sunt numai o parte a țării, aparent cea mai importantă, în realitate cea mai puțin demnă să-i poarte numele. În concluzie, sunt mai optimist decât îmi dă voie realitatea de azi, dacă ar fi s-o privim prin ochii acestui articol.
PS: Foarte interesantă afirmația „Infrastructura de comunicații a fost modernizată doar pentru a facilita controlul mesajelor private între membrii societății”. Presupun însă că nu va exista o dezvoltare a ei, într-un articol viitor.
Am mai zis-o, sub formă de maximă: un popor poate supraviețui fără o țară, dar niciun stat nu poate exista fără poporul său.
ȘtergereȘi, tot așa, ca să mă citez pe mine însumi, cu ce am scris altcândva, când mai bine de jumătate din publicul românesc nu cunoaște, nu înțelege și nu pune preț pe valorile civilizației apei curente, cum să ne așteptăm că același public ar fi în stare să introducă o astfel de civilizație în România?
Cât despre ce este un stat, răspunsul cel mai simplu este că un stat e exact ceea ce vor locuitorii săi să fie. Unii vor un stat puternic, organizat, capabil să le satisfacă năzuințele de mai bine și sunt dispuși să muncească în draci, ba chiar să își și dea viața pentru un asemenea stat, în care familiilor lor le este mai bine. Alții vor un stat minimal, care să le asigure doar condițiile de bază, în rest se ocupă ei înșiși de dobândirea propriei lor bunăstări. Acești se mulțumesc să plătească impozitele datorate statului și, mai departe, se descurcă el să le producă bunurile publice de bază, cum sunt securitatea, educația, cultura, sănătatea... Și mai sunt alții care au nevoie de un stat doar ca să poată fura de la el, să înșele, să se descurce pe seama lui. Când un asemenea stat nu le mai este de folos, se apucă și ei de muncă, dar în altă parte...
Desigur, ar fi mai multe de spus despre infrastructura de comunicații. Numai că efortul de a scrie despre asta nu este răsplătit în niciun fel, așa că autorului îi vine greu să se apuce de treabă. Și nu vorbesc despre răsplata materială, desigur.
Ștergere