Oameni si câini

Ca priceput în acțiuni militare psihologice ce sunt, vă pot mărtuirsi că actuala isterie iscată pe tema câinilor este un pretext mediatic scăpat de sub control. În cazul încă neelucidat al morții lui Ionuț Anghel, de patru ani, bunica acestuia a introdus tema uciderii copilului de unul sau mai mulți câini, cel mai probabil pentru a se disculpa ori pentru a ascunde gestul său iresponsabil de a-l lăsa pe Ionuț, împreună cu fratele său mai mare cu doi ani, nesupravegheați cu orele, într-un mic parc ce se învecinează cu terenuri virane.

Acest caz, inclusiv contextul câinilor ucigași, a fost ca o mană cerească pentru actuala guvernare, confruntată cu primele proteste masive îndreptate împotriva politicii sale legate de Afacerea Roșia Montană, unul dintre cele mai vizibile și populare cazuri de corupție instituționalizată și proastă guvernare din ultimile două decenii. Presa aservită conducerii de partid și de stat, precum și cea favorabilă guvernării au făcut tot posibilul pentru a exacerba tema pericolului pe care îl reprezintă câinii lăsați de capul lor pe străzi.

Primarul general al Bucureștilor a preluat din zbor subiectul și l-a confiscat pentru imaginea sa proprie, smiorcăindu-se la televizor de mila copilului mort în circumstanțe nici până astăzi elucidate, gândindu-se, cu voce tare, că și el e bunic. Ca primar general ce este și, probabil, ca jucător de poker la cacialma, s-a apucat să supraliciteze, tot public, grija sa pentru oamenii amenințați de câinii străzii, adormită în ultimii cinci ani, de când este edilul șef al Capitalei, dar resuscitată de moartea crudă a micuțului Ionuț, inventând un referendum local, în care voia să întrebe bucureștenii dacă să respecte sau nu legile în vigoare.

Momentul a fost considerat prielnic și de aleșii neamului, adică de parlamentari, mai ales că șeful lor și al guvernului era deja băgat în corzi de demostrațiile masive împotriva sa și a politcii sale. În paranteză fie spus, sintagma aleșii neamului nu mai este exactă pentru indicarea membrilor Parlamentului României, în condițiile în care apoape un sfert dintre ei sunt parlamentari fără să fie aleși, ajungând acolo printr-o chichiță legală tot de ei inventată. Acești aleși și nealeși au dat peste cap procesul de legiferare parlamentar și au trecut o lege care instituționalizează corupția în primării și administrațiile locale, sub pretextul uciderii în masă a câinilor.

Vorbindu-se zi de zi despre subiectul Maidanezul, celălalt subiect, cel al proastei guvernări și chiar al corupției la vârful statului, care face posibilă Afacerea Roșia Montană, a fost cât de cât atenuat, în atenția publicului. Până aici, am putea spune că pretextul mediatic al uciderii lui Ionuț pentru reintroducerea în atenția publicului și discutarea pe larg și neobosit a problemei câinilor fără stăpân a funcționat perfect, în favoarea conducătorilor Țării.

Numai că acest pretext a fost scăpat de sub control. De aceea, într-un alt articol (Arta manpulării după ureche), am opinat că toată acțiunea propagandistică a fost făcută de diletanți și nu de profesioniști. Ceea ce este firesc, deoarece și guvernarea României se întâmplă după același model, al improvizației și diletantismului.

Profesioniștii ar fi știut că nu deschizi un subiect mediatic de maximă sensibilitate fără să ai pregătită, încă de la început, și închiderea lui. Ori, subiectul Maidanezul este unul deschis prin definiție. Adică, nimeni din adminstrația publică centrală sau locală nu va vrea niciodată ca acest subiect să fie închis, adică rezolvat, deoarece el este aducător de sume semnificative la bugetul de partid și la cel personal, fără grija că ar putea fi prinși cei ce mânuiesc acești bani publici.

Tot profesioniștii ar fi știut că o campanie mediatică trebuie deschisă, condusă și închisă de inițiator, nu numai iscată și apoi lăsată să se dezvolte cum poate. Ori, în cazul Maidanezul, mijloacele de informare în masă au fost doar incitate la subiect, cu scopul de a ocupa timpul sau spațiul redacțional cu acesta, în detrimentul celuilalt subiect major al zilei, Roșia Montană. Mai departe, fiecare redacție a trebuit să se descurce cum a crezut de cuviință. Dacă, pe subiectul Afacerii Roșia Montană, cei plătiți din greu de promotorii afacerii au putut compensa pierderile de audiență prin încasările de publicitate pro-RMGC, pe subiectul Maidanezul nimeni nu a venit să compenseze venitul redacțiilor care trebuiau să zică, de dimineața până seara, despre un caz fără elemente concrete, cel al lui Ionuț, și o problemă fără rezolvare, cea a maidanezilor.

Aproape în mod natural, acest subiect al câinilor printre oameni s-a transformat într-un non-subiect și a căpătat o turnură isterică violentă. Pentru că, în mod evident, orice non subiect de presă nu are cum să fie unul rațional, ci numai unul emoțional. Iar isteria aceasta a adus audiența pe care altfel posturile de televiziune și celelalte mijloace mediatice o sacrificaseră pe altarul propagandei pro-guvernamentale.

Chiar și în afara cadrului mediatic, scăparea de sub control a pretextului a exacerbat tot ce este mai vulgar, mai urât și mai jegos în societatea românească, ea însăși destul de primitivă și de neigienizată, altfel. Toți dereglații, dezaxații, devianții și impotenții s-au trezit că se pot manifesta în public, fără nicio jenă sau constrângere, de unde, până atunci, își satifăceau fanteziile rușinoase în baie sau prin cotloane ascunse. Așa au ajuns unii să se ia de oamenii normali ieșiți cu câini pe stradă sau chiar direct de câinii de pe stradă. Iar, dacă se arătau așa jegoși la suflet și la minte și pe ecranul televizorului, atunci audiența postului creștea fără niciun efort redacțional.

Ca în orice acțiune de masă scăptată de sub control, sunt mulți cei care prind momentul, sau profită de împrejurare pentru a-și satisface unul sau mai multe puncte de pe agenda proprie. Iar cînd zic asta, mă gândesc nu numai la indivizi, ci și la organizații din țară și din străinătate.

Toți neprietenii României au prins momentul să arate cu degetul spre cel mai înapoiat popor din Europa, cum ne înjurăm noi unul pe altul pe o temă ce ar trebui să fie de consens național, cum nu știm noi să definim o problemă și nici să îi găsim o soluție civilizată și durabilă, cum avem noi mai mulți bolnavi cu nervii la mia de locuitori decât oricare altă țară euro-atlantică, cum la noi corupția face legea și așa mai departe.

Toți dușmanii românilor au profitat de situația creată și au încurajat dezbinarea între noi, creând chiar tabere opuse artificial, cum ar fi iubitorii de câini contra iubitorilor de copii, apărărtorii drepturilor animalelor contra apărătorii drepturilor oamenilor sau promotorii vieții contra promotorilor morții.

Partea bună a situației este că, în aceste condiții, am putut vedea și noi, cei ce sutem și iubitori de câini și iubitori de oameni și copiii lor, și apărători ai drepturilor animalelor și ai drepturilor omului, și promotori ai vieții fără moarte, cine ne sunt dușmanii și inamicii dintre noi, sau cine este bolnav sau deviant dintre noi. Partea proastă este că nu ne pricepem ce să facem cu aceste informații. Nu știm ce să facem cu dușmanii și neprietenii dintre noi, cum nu știm nici care ar fi leacul pentru bolnavii cu capul și devianții ce sunt printre noi.

Iar partea și mai proastă este că statul constituit din demnitarii, funcționarii, aleșii care populează instituțiile publice nu ne este de niciun folos în a rezolva problema dușmanilor și neprietenilor dintre noi, a bolnavilor și devianților, România pe care aceștia o „conduc” și o „administrează” arătând exact ca un sat fără câini.

Pe teme similare:

De cine ne e frică
Nu câinii omoară copii în România
Patria murdară

Arta manipulării după ureche

Solutii fără probleme

Mara și legea

Caninii civilizatiei