Prima zi

Luni, 16 septembrie 2013, este prima zi de școală, în România. Este ca și când o mică națiune își începe anul calendaristic la o cu totul altă dată decât celelalte națiuni. Și tot ca într-o mică națiune, în această zi se adună împreună cu mic, cu mare, puștani și bătrâni, înțelepți și săraci cu duhul, pentru a sărbători un nou început de an.

Orice sărbătoare de început este o sărbătoare a speranței, a deciziilor de a face mai bine, în noul an, ceea ce am făcut mai prost în anul ce tocmai s-a încheiat. Este și o sărbătoare a emoției iscate în așteptarea surprizelor plăcute, ce ne sunt pregătite de alții, fără știrea sau chiar fără închipuirea noastră.

Le urez tuturor cetățenilor din națiunea Școala Românească să aibă parte în această zi de toată speranța și de toate emoțiile bune pe care le pot nutri! Și le mai urez să ia cele mai bune decizii pentru ei și pentru ceilalți membri ai comunității și să ajungă să le vadă materializate până la sfârșitul anului!

După aceste urări sincere și de bun augur, trebuie să spun totuși că Școala Românească este unul dintre cele mai corupte sisteme sociale din România. Mai mult chiar, având în vedere că absoarbe mai multe resurse, comparativ cu alte sisteme, cum ar fi cele de sănătate, securitate, ordine publică, administrație, ba chiar și al transporturilor, am putea spune că este cel mai corupt sistem social din România.

Școala Românească este coruptă în întregul ei și pe componentele sale principale sau secundare. Și este coruptă de multă vreme. Doar că, de vreo cinci ani încoace, de când proasta guvernare națională se vede mai ușor, din lipsă de fonduri datorate așa-zisei crize financiare, și corupția din școli se vede și, mai ales, se simte mai tare.

Desigur, sunt foarte mulți locuitorii de bună credință în această națiune virtuală a Școlii. Nici nu s-ar putea astfel, pentru că toți cei ce viețuiesc în Școală doar cu scopul de a preda și de a învăța, fac asta cu pasiune, plăcerea predării și învățării ținând loc de bunăstarea materială, la care niciun cetățean cinstit al Școlii nici nu visează să aibă parte.

Asta nu înseamnă că nu sunt enorm de mulți profitori de pe urma Școlii, care o corup după nevoile lor personale sau de grup.

Avem mafia construcțiilor școlare, care absoarbe fonduri imense, dar care nu ajung nici măcar să garanteze avizele de funcționare a clădirilor în care se întâmplă educația, la începutul anului școlar. Anul acesta, enorm de multe școli vor începe anul fără asemenea avize. Profesorii cinstiți și copiii onești ridică din umeri și se bucură că au, totuși, o școală la care să meargă, chiar în aceste condiții. Celorlalți, din afara Școlii Românești, nici nu le pasă.

Mai avem mafia programelor școlare, care favorizează exclusiv mafia manualelor școlare și pe cea a dotărilor cu echipamente de clasă și laborator. Mafioții ce patronează aceste mafii s-au organizat în structuri de famiglie, au propriile lor ierarhii, cu nași și veri de alianță în toate elementele structurii de învățământ românesc, de la minister, inspectorate și până la unitățile școlare. Ei stabilesc ce să învețe elevii, cu scopul exclusiv de a cheltui banul public pe acele manuale și echipamente pe care tot ei le produc sau le importă, la prețurile stabilite tot de ei. Profesorii cinstiți și copiii onești ridică din umeri și se bucură că au, totuși, o programă, manuale și echipamente după care ori cu care să învețe, chiar în aceste condiții. Celorlalți, din afara Școlii Românești, nici nu le pasă.

Aceste mafii nu s-ar simți în siguranță dacă n-ar exista și mafia evaluatorilor. Mafioții din acest domeniu patronează puzderia de așa-zise teste naționale și examene a căror singură menire este să ascundă cât de puțină școală se face în România și, mai ales, să ascundă cine se face vinovat pentru asta. Formula mafiotă este că de vină pentru eșecurile la teste și examene sunt copii care le pică, iar meritul pentru cei care le trec revine Școlii, respectiv mafioților din minister, inspectorate și unități școlare. Deși realitatea este exact pe dos, cei ce trec aceste teste și examene pregătindu-se acasă, deci fără meritul școlii, pentru asta. Profesorii cinstiți și copiii onești ridică din umeri și se bucură că au, totuși, niște diplome și rezultate care să arate cât de bine au muncit ei, chiar în aceste condiții. Celorlalți, din afara Școlii Românești, nici nu le pasă.

Deși, dacă este să mă întrebați pe mine, ar trebui să le pese. Pentru că Școala Românească nu este, de fapt, o națiune de sine stătătoare. Ea există exclusiv pentru a forma cetățeni națiunii mai mari, care este cea română.