Luni, 16 septembrie 2013,
este prima zi de școală, în România. Este ca și când o mică națiune își începe
anul calendaristic la o cu totul altă dată decât celelalte națiuni. Și tot ca
într-o mică națiune, în această zi se adună împreună cu mic, cu mare, puștani
și bătrâni, înțelepți și săraci cu duhul, pentru a sărbători un nou început de
an.
Orice sărbătoare de
început este o sărbătoare a speranței, a deciziilor de a face mai bine, în noul
an, ceea ce am făcut mai prost în anul ce tocmai s-a încheiat. Este și o
sărbătoare a emoției iscate în așteptarea surprizelor plăcute, ce ne sunt
pregătite de alții, fără știrea sau chiar fără închipuirea noastră.
Le urez tuturor cetățenilor din națiunea Școala Românească să aibă parte în
această zi de toată speranța și de toate emoțiile bune pe care le pot nutri! Și
le mai urez să ia cele mai bune decizii pentru ei și pentru ceilalți membri ai
comunității și să ajungă să le vadă materializate până la sfârșitul anului!
După aceste urări sincere și de bun augur, trebuie să spun totuși că Școala
Românească este unul dintre cele mai corupte sisteme sociale din România. Mai
mult chiar, având în vedere că absoarbe mai multe resurse, comparativ cu alte
sisteme, cum ar fi cele de sănătate, securitate, ordine publică, administrație,
ba chiar și al transporturilor, am putea spune că este cel mai corupt sistem
social din România.
Școala Românească este coruptă în întregul ei și pe componentele sale
principale sau secundare. Și este coruptă de multă vreme. Doar că, de vreo
cinci ani încoace, de când proasta guvernare națională se vede mai ușor, din
lipsă de fonduri datorate așa-zisei crize financiare, și corupția din școli se
vede și, mai ales, se simte mai tare.
Desigur, sunt foarte mulți locuitorii de bună credință în această națiune
virtuală a Școlii. Nici nu s-ar putea astfel, pentru că toți cei ce viețuiesc
în Școală doar cu scopul de a preda și de a învăța, fac asta cu pasiune,
plăcerea predării și învățării ținând loc de bunăstarea materială, la care niciun
cetățean cinstit al Școlii nici nu visează să aibă parte.
Asta nu înseamnă că nu sunt enorm de mulți profitori de pe urma Școlii,
care o corup după nevoile lor personale sau de grup.
Avem mafia construcțiilor școlare, care absoarbe fonduri imense, dar care
nu ajung nici măcar să garanteze avizele de funcționare a clădirilor în care se
întâmplă educația, la începutul anului școlar. Anul acesta, enorm de multe
școli vor începe anul fără asemenea avize. Profesorii cinstiți și copiii onești
ridică din umeri și se bucură că au, totuși, o școală la care să meargă, chiar
în aceste condiții. Celorlalți, din afara Școlii Românești, nici nu le pasă.
Mai avem mafia programelor școlare, care favorizează exclusiv mafia
manualelor școlare și pe cea a dotărilor cu echipamente de clasă și laborator. Mafioții
ce patronează aceste mafii s-au organizat în structuri de famiglie, au
propriile lor ierarhii, cu nași și veri de alianță în toate elementele
structurii de învățământ românesc, de la minister, inspectorate și până la
unitățile școlare. Ei stabilesc ce să învețe elevii, cu scopul exclusiv de a
cheltui banul public pe acele manuale și echipamente pe care tot ei le produc
sau le importă, la prețurile stabilite tot de ei. Profesorii cinstiți și copiii
onești ridică din umeri și se bucură că au, totuși, o programă, manuale și
echipamente după care ori cu care să învețe, chiar în aceste condiții.
Celorlalți, din afara Școlii Românești, nici nu le pasă.
Aceste mafii nu s-ar simți în siguranță dacă n-ar exista și mafia evaluatorilor.
Mafioții din acest domeniu patronează puzderia de așa-zise teste naționale și
examene a căror singură menire este să ascundă cât de puțină școală se face în
România și, mai ales, să ascundă cine se face vinovat pentru asta. Formula
mafiotă este că de vină pentru eșecurile la teste și examene sunt copii care le
pică, iar meritul pentru cei care le trec revine Școlii, respectiv mafioților
din minister, inspectorate și unități școlare. Deși realitatea este exact pe
dos, cei ce trec aceste teste și examene pregătindu-se acasă, deci fără meritul
școlii, pentru asta. Profesorii cinstiți și copiii onești ridică din umeri și
se bucură că au, totuși, niște diplome și rezultate care să arate cât de bine
au muncit ei, chiar în aceste condiții. Celorlalți, din afara Școlii Românești,
nici nu le pasă.
Deși, dacă este să mă întrebați pe mine, ar trebui să le pese. Pentru că
Școala Românească nu este, de fapt, o națiune de sine stătătoare. Ea există
exclusiv pentru a forma cetățeni națiunii mai mari, care este cea română.
RăspundețiȘtergereÎnaintașii spuneau că școala cea mai bună este aceea în care, înainte de toate, înveți să înveți mai mult decât ți se predă, înveți mai mult decât știu profesorii plătiți să te învețe.
Și mai ziceau-și eu am crezut mereu în ce spuneau ei- că în școală omul se pregătește pentru a înțelege omenirea.
Astăzi, la noi „piața ”este omnipotentă, cei talentați- profesori și copii-„ dăruiți„, creativi, pasionați, de cele mai multe ori, ajung la periferia societății, pentru că, din motivele pe care corect le identificați, nu pot evolua spre destinul lor natural.
Nu au cum să o facă..poate că puțini reușesc să se mai strecoare printre îngrădiri.
Cine este de vină?
„ Profesorii cinstiți și copiii onești ridică din umeri și se bucură că au, totuși, o școală la care să meargă, chiar în aceste condiții. Celorlalți, din afara Școlii Românești, nici nu le pasă..„
Trist, dar adevărat lait-motiv.
estul e tăcere..
(scuze că spun același lucru de două ori- este defect profesional)
Apropo de piața omnipotentă. Una din abordările de succes ale școlii este abordarea de piață. Adică, școala este o unitate de producție, ce produce ceea ce îi cere consumatorul să producă, la prețul pieții.
ȘtergereDe-a lungul devoltării societății umane, orice progres al școlii a fost condiționat de o cerință a societății pentru acel progres. Vorbesc aici de marile treceri de la feudalism la capitalism prin renaștere, ori de la societatea industrială la cea post-industrială prin cunoaștere.
Interesant este că orice regres al școlii nu a fost condiționat în același mod de o cerință a societății, ci doar de o indolență a societății în cauză, care a aboandonat preocuparea ca școala să îi fie de folos, să producă educație pentru membri săi.
Din această perspectivă, fenomenul de corupție cu care se confruntă școala românească este posibil deoarece societatea, în ansamblul său, este complet dezinteresată de fenomen.
Mult mai interesați de mersul în regeres al școlii sunt profitorii de toate felurile. Cei mai periculoși dintre ei sunt așa-zișii conducători, care deja se constituie într-o clasă privilegiată și care, intenționat, vor să conducă un popor de dobitoci.
Dintr-o altă obișnuință, aceea de a apela mai des la metafore, eu am folosit ghilimelele..
RăspundețiȘtergereGhilimele pot spune mai mult decât o metaforă...
ȘtergereFiindcă este septembrie, pleacă, spre alte zări de soare pline, în stoluri , niciodată singurele, păsările călătoare, începe și școala, am dat fuga la gândul meu mai vechi, aninat pe-o foaie
RăspundețiȘtergerehttp://incertitudini2008.blogspot.ro/2012/09/sa-fim-din-nou-copii.html
Dacă ar fi să fiu acum, în clasă, nu mi-aș spune povestea, aș desena niște semne, pe care le-am învățat de la cineva:
”Rândunelele pun cerul în ghilimele„
Frumos: „Era o toamnă dulceagă, mai mult o prelungire arămie a verii, care nu se îndura să plece. În fâlfâiri ușoare de vânt, gutuiul din curte, sub care mama îmi așezase masa pentru lecții, își răsfira, generos, roadele...”
ȘtergereM-aș hazarda să consider școala ca fiind sufletul unei societăți, asta apropo de metafore. Prin suflet se înțelege mai mult decât minte, pe care o înglobează, dar i se aplică în continuare dictonul mens sana in corpore sano. Dictonul funcționează în ambele sensuri. Trupul sănătos fortifică mintea și sufletul în timp ce cugetul treaz va menține corpul vital. Este valabilă și inversa, adică răul dintr-o parte va cauza rău și în cealaltă iar aici avem cercul vicios în care ne învârtim astăzi. Pentru că datorită societății avem școala pe care-o avem iar școlerii de azi vor alcătui societatea de mâine.
RăspundețiȘtergereȘi când spun că societatea este de vină, vreau să spun că societatea este de vină. Sigur că politicienii sunt cei care punctează dar dacă n-ar fi ei, ar fi alții. Ei doar fructifică o situație de larvaritate a noastră, de care noi suntem responsabili. Întotdeauna se găsește cineva care să fructifice. Că ne mai dau și ei un șut în fund să ne împingă și mai tare în mocirlă, asta-i adevărat.
De acord!
Ștergere