Pentru cei mai mulți
dintre noi, expresia coadă de topor înseamnă un trădător, un membru al unei
colectivități care se pune în slujba inamicului, ce distruge pe rând pe
ceilalți membri ai acelei colectivități, cu ajutorul său.
Mai puținii dintre noi
știu că această expresie este substanța unei fabule de Esop, de acum 2600 de ani, iar și mai puținii
dintre noi știu că, la Esop, ideea nu era de trădare din partea copacului ce
s-a transformat în coadă de topor, ci de ticăloșie din partea bătrânilor
conducători ai pădurii, care au acceptat cu bucurie să sacrifice frasinul, ca
pe un membru neimportant și debarasabil al pădurii, pentru a-i face pe plac
pădurarului, ce avea lama toporului, dar nu putea face nimic cu ea fără coadă.
Mai mult, pădurarul nici măcar nu i-a păcălit pe capii pădurii, ori nici măcar
nu i-a corupt, ci doar le-a cerut frumos să îi dea și lui un lemn viu, că
pădurea avea oricum destule.
Într-un spirit vindicativ de tip balcanic, Esop îl arată pe pădurar cum începe
să taie, mai întâi, vechii și falnicii copaci, adică tocmai pe cei ce
hotărâseră soarta frasinului.
Iar morala fabulei arată că, pentru a face pe plac unui străin, nu este
bine să îți îndepărtezi sau să îți sacrifici niciun membru al poporului,
indiferent cât de neimportant sau mărunt este el, pentru că acel conațional îți
poate face mult mai mult rău decât ar fi putut străinul, fără ajutorul lui.
Așa că, luând în seamă atât accepțiunea generală a expresiei coadă de
topor, cât și originea culturală antică a ei, se naște o dilemă. Trebuie să
blamăm frasinul pentru că s-a transformat în coadă de topor, sau să blamăm
capii pădurii pentru că au dat de bună voie frasinul pe mâna pădurarului pentru
a-l face coadă de topor?
Însuși Napoleon, cât era el de împărat, a scris o fabulă! și deloc rea, au spus cititorii.
RăspundețiȘtergereDacă ne gândim că fabula este una dintre cele mai vechi forme ale poeziei epice, cultivată mai ales în epocile absolutiste, ne explicăm de ce primii fabuliști au fost sclavi sau oameni de curte.
Fabulele sclavului frigian Esop, care a trăit în secolul VI î. H., au fost culese și tipărite abia în secolul al XVlea.
Nu poți să nu te întrebi „de ce” ,nu-i așa?
De ce se scriau fabule? eu cred, și nu spun vreo noutate, că revolta celui care devenise un exponent al celor mulți se „lovea „ de frică„, și atunci se imaginau aceste povestioare cu tâlc, mici spectacole cu măști, ai căror eroi erau animale, plante, înrudite, prin simbolistica de atitudine, cu oamenii.
Dumneavoastră spuneți că, în legătură cu tema„ toporul și pădurea„ apare o dilemă.
Cred că având o morală, fabula alungă sau încearcă să rezolve „dilema„, oferind o soluție- învățătura, care înseamnă educație, îndreptare.
Mie îmi place fabula noastră, scrisă de Grigore Alexandrescu.
”E vreunul de-ai noștri cu ei să le ajute?”+
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Si care era singur ceva mai la o parte.
“Nu.” - “Așa fiți în pace: astă dată-avem parte;
Toporul și țăranul alt n-o sa izbutească,
Decât să ostenească.
Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteți judeca singuri ce tristă întâmplare.
Istoria aceasta, de-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fiece țară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
Nu le aduc străinii, ci ni le face toate
Un pământean de-ai noștri, o rudă sau un frate.„
Îmi vin în minte două întrebări:
-să fie , oare, coada mai vinovată decât lama toporului?
- ar fi mai fost posibil progresul, dacă omenirea ar fi folosit toporul fără coadă?//
Îmi cer scuze, că am ocupat atâta spațiu!
Dilema nu este la Esop, a cărui morală este foarte clară, ci în mintea noastră, a celor de astăzi. Grigore Alexandrescu încearcă să tranșeze dilema în favoarea vinei copacului ce s-a făcut coadă de topor. Adică, de vină nu sunt conducătorii, ci făptașii deciziilor conducătorilor. Așa o fi fost pe vremea lui, deși noi știm că și atunci erau conducători de toată rușinea.
ȘtergereCât despre întrebările dumneavoastră foarte legitime, ele exced simbolistica fabulei și ne poartă în altă parte, incitantă, de altfel.