Maestrul Sergiu Nicolaescu a murit, dar nu s-a dus de tot. O mare parte din
el a rămas în opera sa cinematografică, precum și în memoria și în inimile
multora dintre noi.
Personal, în afară de Sergiu Nicolaescu, mie nu mi s-a mai întâmplat să îmi
placă cineva care nu avea motive să fie plăcut. Mai degrabă, maestrul ar fi
fost mai bun de invidiat, de cârcotit, sau de criticat decât de plăcut. A făcut
foarte multe filme, dintre care câteva memorabil de bune și alte câteva
memorabil de proaste, dar mie mi-a plăcut de el și în filmele lui proaste.
Cel mai mult mi-a plăcut cum a trăit Sergiu Nicolaescu.
Liber, independent, cu posibilitatea de a-și satisface chefurile și ideile, de
a face să prindă viață până și cele mai fanteziste gânduri, fie ele artistice sau
profane.
Dacă nu ar fi murit penibil, sub neputința
medicinei românești de a face bine un senior căzut pe gheață, aș fi putut spune
că a murit fericit, după o viață frumoasă și plină.
Acum este din nou tânăr, gata să înceapă o nouă
existență, printre stele. Distracție bună, Maestre!
Că tot discutam despre bine și despre rău- vedețí că lumea se adună, mai degrabă, când se întâmplă o pierdere?
RăspundețiȘtergere„Nemuritorii”? ipostaze sacre ale umanizării zeilor!
Să-i fie limpede Maestrului drumul printre aștri!
Lumea se adună acolo unde este primită. La bine nu se prea întâmplă să fie mulți, pentru că binele este selectiv, în sensul că numai puțini au parte de el. La necaz, însă, este liber să vină cine vrea.
ȘtergereOdata si odata trebuia sa se intample si asta. Carect dar nu acum. As fi dorit sa reuseasca sa-si termine cele doua filme. dar se vede ca soarta i-a fost potrivnica.
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa-l odihneasca!
Nicio operă nu este pe deplin finalizată. Nici măcar creația lui Dumnezeu nu este gata. De aceea, Domnia Sa tot mai intervine, din când în când, cu câte o ajustare, un sprijin, un potop, ceva...
Ștergere